Biserica Ortodoxă o cinsteşte astăzi pe Sfânta Teodora împărăteasa, de numele căreia se leagă actul din 11 martie 843 pe care-l sărbătorim în fiecare an în Duminica Ortodoxiei. În acest sens Sinaxarul zilei din Minei spune că facem „pomenirea Sfintei Împărătese Teodora, sprijinitoarea Ortodoxiei”. De ce acest apelativ? Pentru că ea este cea care în calitate de împărăteasă a Imperiului Bizantin a susţinut organizarea sinodului local de la Constantinopol din anul 843, care a declarat valabile toate hotărârile celor şapte Sinoade Ecumenice, a restabilit cinstirea sfintelor icoane şi i-a anatemizat pe toţi iconoclaştii şi pe toţi ereticii.
Întrucât hotărârea aceasta a fost luată în ajunul primei duminici din Postul Mare, duminica aceea a fost numită Duminica Ortodoxiei, zi în care Biserica noastră serbează dreapta credinţă şi biruinţa asupra tuturor ereziilor. La 11 martie 843, Patriarhul Metodie al Constantinopolei, din încredinţarea Sfintei Împărătese Teodora, a organizat pentru prima oară sărbătorirea solemnă a Ortodoxiei în prima duminică din Postul Mare.
Sinteza cinstirii Sfintei Împărătese Teodora de astăzi o găsim în Vieţile Sfinţilor: „În această zi, facem pomenirea Sfintei Teodora Împărăteasa, care a adus dreapta credință și a fost soția împăratului Teofil, luptătorul contra sfintelor icoane, dar nu urma bărbatului său în eres, pentru că, ținând în taină sfintele icoane, se închina lor cu dreaptă credință. După moartea bărbatului său, a adunat un sobor de sfinți preoți și a adus sfintele icoane în biserică. Apoi s-a sârguit ca sufletul bărbatului său cel mort să se izbăvească de chinuri cu rugăciunile multor sfinți părinți, precum se scrie despre aceea pe larg în Sinaxar, la întâia Duminică a Sfântului și Marelui Post. Sfânta Teodora, făcând multe lucruri bune și plăcând lui Dumnezeu, a lăsat pământeasca împărăție fiului său Mihail, iar ea a trecut la cereasca veșnicie”.
Marele bizantinolog Charles Diehl, în celebra sa lucrare „Figuri bizantine”, o numește pe împărăteasa pe care o cinstim astăzi „Preafericita Teodora” și-i dedică sub acest titlu un capitol în care precizează: „Prin marea operă pe care a săvârșit-o, Teodora a meritat să fie canonizată de Biserica orientală”.
Sfânta Teodora are un rol fundamental în restaurarea cinstirii icoanelor în veacul al 9-lea și în apărarea Ortodoxiei, împlinind cea mai importantă virtute a unui bizantin al acelei epoci, aceea de a fi ortodox. Ea ajunge împărăteasă a Bizanțului în urma alegerii pe care a făcut-o împăratul Teofil (829-842). Nefiind căsătorit când ajunge împărat, s-a organizat o selecție pentru alegerea unei soții pentru împărat și o împărăteasă pentru imperiu. Mesagerii trimiși în toate provinciile imperiale au adus cele mai frumoase tinere la palatul imperial din Constantinopol. Teofil o alege pe Teodora, care devine soția lui și este încoronată ca împărăteasă: „Noua împărăteasă era o asiatică născută în Paflagonia, dintr-o familie de funcționari. Părinții ei erau oameni credincioși, foarte legați de cultul icoanelor… Crescută într-un astfel de mediu, Teodora era, desigur, credincioasă și cu foarte mult respect pentru sfintele icoane…” (Charles Diehl, „Figuri bizantine”). Ne putem închipui șocul pe care l-a trăit tânăra împărăteasă când a văzut că în palatul imperial nu se putea vorbi de sfintele icoane, iar soțul ei era un mare opozant al cinstirii lor.
Teofil este cel care a revigorat iconoclasmul. El a fost educat în acest spirit de Ioan Grămăticul, care în anul 837 ajunge Patriarh al Constantinopolului. În această atmosferă iconoclastă a fost nevoită să trăiască împărăteasa Teodora, care în secret, chiar în palatul imperial, cinstea sfintele icoane. Ea era o apărătoare a celor care luptau pentru sfintele icoane și a Ortodoxiei de la Sinodul VII Ecumenic de la Niceea, din anul 787. La acest sinod a fost formulată dogma ortodoxă a cinstirii sfintelor icoane.
Cu toate că împăratul îi susținea pe iconoclaști, societatea bizantină era favorabilă sfintelor icoane. De aceea, odată cu moartea împăratului Teofil s-a sfârșit și iconoclasmul. În anul 842, Teofil a murit și la conducerea imperiului a venit fiul său minor, Mihail al III-lea (842-867), sub regența mamei sale Teodora. Ea este la conducerea imperiului vreme de 14 ani și guvernează bine treburile statului. Istoricii bizantini laudă inteligența ei politică, energia și curajul pe care le-a arătat în conducerea imperiului. Guvernarea ei a fost una în favoarea Ortodoxiei și a celor ce apărau sfintele icoane.
Ea încredințează conducerea Patriarhiei de Constantinopol unui ierarh iconodul, și anume Metodie, care fusese persecutat de împăratul Teofil. Noul patriarh era un om al păcii și reconcilierii. Era timpul ca disputele legate de sfintele icoane, ce au marcat timp de peste un veac viața bizantinilor, să se încheie, și teologia ortodoxă a Sinodului VII Ecumenic să triumfe în fața ereziei iconoclaste. A fost convocat în martie 843 un sinod în Constantinopol, care a restaurat cultul sfintelor icoane. Acest eveniment îl sărbătorim în fiecare an în Duminica Ortodoxiei, prima din Postul Mare, când „facem pomenire de înălțarea sfintelor și cinstitelor icoane”.
Preafericita Teodora a fost cea care a condus procesiunea triumfală ce s-a desfășurat pe străzile Constantinopolului în această duminică în care serbăm Ortodoxia. Totul a culminat cu Sfânta Liturghie din Catedrala „Sfânta Sofia”, când s-a citit Sinodiconul alcătuit de Patriarhul Metodie, prin care se mărturisea credința ortodoxă a Bisericii și condamna toate ereziile și pe toți eretici.
După triumful Ortodoxiei asupra iconoclasmului, Teodora a acordat o atenție deosebită răspândirii Evangheliei la popoarele păgâne cu care Bizanțul a intrat în contact. Charles Diehl precizează: „Ea este aceea care luă inițiativa marii opere a misiunilor religioase, care peste câțiva ani avea să poarte Evanghelia în mijlocul kazarilor, moravilor și bulgarilor”.
Împărăteasa Teodora a continuat buna guvernare a statului, reușind prin bune abilități economice să asigure venituri importante vistieriei imperiale. După ce fiul ei Mihail ajunge la vârsta la care putea lua conducerea efectivă a imperiului, ea se retrage în viața pioasă a mănăstirii. Rămâne aici până la trecerea sa la viața veșnică, 11 februarie 867.
Două dintre icoanele pe care sfânta împărăteasă le-a avut și atunci când împăratul Teofil interzicea cinstirea lor se află până astăzi la Mănăstirea Vatoped din Muntele Athos. Iar o icoană a Maicii Domnului ce a aparținut împărătesei se află la mănăstirea atonită „Sfântul Pavel”.
Moaștele Sfintei Teodora se păstrează într-o frumoasă raclă din Catedrala Panaghia Spiliotissa din Corfu, Grecia. Ele au fost aflate neputrezite și vreme de şase veacuri s-au păstrat în Constantinopol. La trei ani după căderea Bizanțului sub turci, în anul 1456, sfintele ei moaște au fost aduse în Corfu, alături de cele ale Sfântului Ierarh Spiridon. Cei doi sfinți sunt ocrotitorii acestei insulei.
Astăzi, când o cinstim, este zi de mare sărbătoare pentru ortodocșii din Corfu, care participă cu bucurie și evlavie la procesiunea ce se face cu sfintele ei moaște.
Peste veacuri, Sfânta Împărăteasă Teodora este un model de conducător ortodox, de credință, de dragoste față de sfintele icoane, de adevărată femeie creștină și mai ales de apărătoare a dreptei credințe.
