Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, ritor de taină al Cuvântului

Biserica Ortodoxă îl cin­steş­te în fiecare an la 18 octombrie pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca. El este autorul a două cărţi din Sfânta Scriptură a Noului Testament: Evanghelia care-i poartă numele şi Faptele Sfinţilor Apostoli.

În imnografia zilei sale de serbare este numit „Apostol Sfânt şi Evanghelist”, care „împreună cu Pavel a luminat tot pământul” şi ca „doctor şi ucenic iubit vindecă cu doctoria cea de taină patimile sufletului şi ale trupului”.

 Din Sinaxar aflăm că a fost medic şi pictor: „Luca, marele Apostol şi Evanghelist, era din Antiohia Siriei celei mari, doctor cu meşteşugul, având şi ştiinţa zugrăvirii desă­vârşit”. Sfântul Apostol Pavel îl numeşte „doctorul prea iubit” (Coloseni 4, 14) pe cel care i-a fost alături în propovăduirea Evangheliei.

Ca medic avea o cultură temeinică a timpului în care a trăit, ceea ce-l situa în pătura superioară a societăţii romane în care trăia. Pe lângă această meserie nobilă, el era şi pictor, fiind considerat de tradiţia eclesială fondatorul picturii creştine. După aceasta el a pictat chipul Maicii Domnului, realizând prima icoană închinată Sfintei Fecioare Maria. Conform aghiografiei, el este primul pictor de icoane din Istoria Bisericii.

Din Vieţile Sfinţilor aflăm că el cunoştea „bine limba egipteană și greacă” fiind şi un cunoscător al iudaismului, despre care a învăţat chiar la Ierusalim. Despre plecarea sa pe drumul urmării lui Hristos acelaşi document aghiografic menţionează: „În acea vreme, Domnul nostru Iisus Hristos, petrecând pe pământ cu oamenii, semăna sămân­ța cuvântului mântuirii, care, crescând și în inima lui Luca, fiind un pământ bun și răsărind, a adus rod însutit; căci Luca, auzind învăță­tura înțelepciunii din gura lui Dumnezeu, mai multă știință a scos de acolo decât din școlile elinești și egiptene, pentru că a învățat a cunoaște pe adevăratul Dumnezeu, a crede în El și a învăța și pe alții credința”. În continuare ni se spune că a fost unul din cei 70 de ucenici ai Domnului nostru Iisus Hristos.

Este identificat de tradiţia aghiografică în persoana ucenicului care alături de Cleopa în Duminica Învierii în drumul către Emaus sunt însoţiţi de Domnul Hristos înviat, Care Se descoperă la frângerea pâinii: „când a stat împreună cu ei la masă, luând El pâinea, a binecuvântat şi, frângând, le-a dat lor. Şi s-au deschis ochii lor şi L-au cunoscut; şi El s-a făcut nevăzut de ei” ­(Luca 24, 30-31).

Despre această arătare a Domnului după Înviere Mitropolitul grec Nicolae al Mesoghiei şi Lavreoticii scrie: „Cei doi ucenici mergeau pe cale fără să știe că Cel de lângă ei este Hristos, Care, deși le tâlcuia din Scripturi, aceștia nu înțelegeau nimic. Abia după ce Hristos le dă har, li s-au deschis ochii, li s-a luminat mintea și au înțeles”.

Cu mintea luminată de Hristos Domnul, doctorul Luca devine vestitor al Evangheliei, alături de Sfântul Apostol Pavel, fiind învrednicit de harul Duhului Sfânt să ne lase în scris Cuvântul lui Dumnezeu.

 „În Evanghelia sa, Sfântul Luca istoriseşte amănunţit activitatea Mântuitorului Hristos, desfăşurată mai ales în Galileea, Pereea şi Ierusalim. (...) Vestirea naşterii Sfântului Ioan Botezătorul şi Buna Vestire a Naşterii Mântuitorului, naşterea Înainte-mergătorului, Tăierea împrejur şi înfăţişarea la templu a Pruncului Iisus şi Întâmpinarea Lui de către dreptul Simeon şi prorociţa Ana, călătoria la Ierusalim a Mântuitorului se întâlnesc doar în Evanghelia scrisă de Sfântul Evanghelist Luca” (Sfânta şi Dumnezeiasca Evanghelie, Viaţa Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2011, p. 137).

El este alături de Sfântul Apostol Pavel la Roma atât în vestirea Evangheliei, cât mai ales în timpul prizonieratului acestuia. După moartea martirică a Apostolului neamurilor, continuă opera acestuia de vestire a Evangheliei în Dalmaţia, Galia, Italia, Macedonia şi mai ales în Grecia.

Sinaxarul ne spune că şi-a încheiat viaţa la vârsta de 80 de ani. Despre locul în care a fost îngropat, Vieţile Sfinţilor ne relatează că prin puterea lui Dumnezeu la mormântul lui se săvârşeau vindecări miraculoase.

Împăratul Constanţiu (337-361), fiul şi urmaşul la tron al Sfântului Constantin cel Mare, este cel care a adus sfintele moaşte ale Sfântului Luca şi le-a aşezat în măreaţa ctitorie a tatălui său, Biserica Sfinţilor Apostoli din Constantinopol.

Cântările dedicate de Biserică cinstirii lui de astăzi exprimă sintetic viața şi activitatea lui închinate vestirii Evangheliei mântuirii: „Apostole al lui Hristos şi scriitorule al dumnezeieştilor dogme şi întărirea Bisericii, tu cu adevărat inimile cele ce erau în negura necunoştinţei, care apuseseră întru adâncul pierzării, le-ai ridicat prin cuvântările de Dumnezeu, mântuindu-le ca dintr-un val de vifor, următor fiind lui Pavel, vasului alegerii, încă şi ucenic. Pentru acestea, te rugăm pe tine, Luca, cel ce eşti vrednic de minuni, frumuseţea antiohienilor, roagă-te Mântuitorului şi Dumnezeu pentru cei ce săvârşesc întru credinţă pururea cinstită pomenirea ta”.