Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Sfântul Cuvios Lazăr Iconarul, mărturisitor neclintit al dreptei credințe

Sfântul Cuvios Lazăr Iconarul, mărturisitor neclintit al dreptei credințe

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Documentar
Un articol de: Emilian Apostolescu - 17 Noi, 2020

În data de 17 noiembrie, Biserica Ortodoxă face pomenirea primului sfânt canonizat în calitatea sa de iconograf. Este vorba despre Sfântul Cuvios Lazăr Zugravul, numit așa datorită priceperii sale în arta pictării icoanelor. Viața acestuia este o pildă vie de mărturisire a adevărului Bisericii dreptmăritoare și un model pentru credincioșii din toate timpurile.

Cu toate că datele pe care sinaxarul le oferă despre lucrarea acestui sfânt sunt puține și sărace în detalii, cunoaștem mai multe aspecte ale vieții și activității sale datorită eforturilor părintelui diacon Dan Cozea. Acesta a publicat, în anul 2018, la Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, lucrarea intitulată Viețile Sfinților Iconari, în cadrul căreia expune, folosin­du-se de variate surse istorice, pildele vieților mai multor sfinți iconografi din diverse timpuri și locuri. Aflăm astfel despre Sfântul Cuvios Lazăr că s-a născut în anul 810 în Armenia, fiind de origine cazar, membru al unui popor turcic seminomad. Puține lucruri se cunosc despre prima parte a vieții sale, cel mai de seamă reprezentându-l faptul că a îmbrățișat de tânăr viața monahală în Constantinopol. Acolo a căpătat obiceiul rugăciunii, viața duhovnicească și mai ales darul pictării icoanelor. Din nefericire, în acel moment, în capitala Imperiului Roman de Răsărit domnea împăratul Teofil (829-842), fiul lui Mihail al II-lea Amorianul și un iconoclast convins.

În urma unui sinod iconoclast convocat în anul 837, împăratul a publicat un edict prin care poruncea distrugerea sau acoperirea tuturor icoanelor și interdicția pictării acestora. Era al doilea astfel de edict după ce, în 833, prin intermediul celui dintâi, cerea arestarea clericilor iconoduli și confiscarea proprie­tății celor care ofereau ajutor părin­ților persecutați. În acest context, Cuviosul Lazăr a ajuns în fața împăratului, alături de alți iconari, însă a respins orice argument sau amenințare prin intermediul căreia i se cerea să distrugă sfintele icoane. Din pricina statorniciei sale, a fost torturat în felurite chipuri și aruncat în închisoare, acolo unde ulterior s-a întors, în urma primei eliberări, pe baza acelorași acuzații. Cea de a doua întemnițare a adus și chinul arderii mâinilor sale cu fierul înroșit, în speranța că acesta nu va mai putea picta vreodată.

În urma tuturor acestor suferin­țe, Sfântul Lazăr a fost salvat de împărăteasa Teodora, soția lui Teofil și cinstitoare a icoanelor, care l-a scos din temniță și l-a trimis la Mănăstirea Înaintemergătorului aflată într-un loc izolat, în nordul țărmului asiatic al Bosforului. Chinurile îndurate și statornicia sa în credința adevărată au adus asupra Cuviosului Lazăr harul prin care a putut continua să picteze în pofida rănilor suferite. În perioada șederii sale la această mănăstire a și pictat pentru împărăteasa Teodora o icoană a Sfântului Ioan Botezătorul, care mai târziu a devenit făcătoare de minuni.

Refacerea icoanei Mântuitorului de la intrarea în palatul imperial

Moartea împăratului iconoclast o aduce pe tron pe soția sa care, în calitate de regentă a fiului său cel mic, viitorul împărat Mihail al III-lea (842-867), sprijină organizarea binecunoscutului sinod din martie 843. Acest sinod, convocat de Sfântul Patriarh Metodie al Constantinopolului, restabilește cultul icoanelor și hotărăște sărbătorirea triumfului Ortodoxiei în prima duminică a Postului Sfintelor Paști. Ca o continuare a Sinodului al VII-lea Ecumenic din anul 787, sinodalii compun un text special de anatematizare a tuturor ereticilor și ereziilor apărute în decursul istoriei, începând cu Simon Magul. La acest sinod a participat și Sfântul Lazăr care, la porunca aceleiași împărătese binecinstitoare, realizează în mozaic icoana Mântuitorului Hristos de la Poarta de Bronz a palatului imperial. Făurirea acestei icoane a Domnului prezintă o puternică încărcătură simbolică dacă privim evenimentele anterioare: în anul 726, primul împărat iconoclast, Leon al III-lea Isaurul, ține un discurs împotriva cinstirii icoanelor care marchează începutul iconoclasmului ca politică imperială; astfel, prima acțiune prin care această erezie debutează o reprezintă distrugerea icoanei de bronz a Mântuitorului, așezată deasupra intrării cu acest nume a palatului. Restabilirea icoanei constituie și simbolizează întoar­cerea la învăță­tura sănătoasă și încheierea unei perioade întunecate din istoria Bisericii.

Cu toate că Sfântul Lazăr este recunoscut drept un important iconograf al acelei perioade, nu se cunosc alte icoane realizate de el. Singura excepție o poate constitui o mențiune făcută în Sinaxarul Ieromonahului Macarie de la Mănăstirea Simonos Petras, potrivit căreia o scriere din secolul al 13-lea, Pelerinajul lui Antonie, Arhiepiscop de Novgorod, relatează faptul că Sfântul Lazăr ar fi lucrat la mozaicurile Fecioarei cu Pruncul și cu cei doi îngeri din Biserica „Sfânta Sofia”. Acestea au fost finalizate în 867, anul mutării la Domnul a cuviosului, și inaugurate în același an la 28 martie, ocazie cu care Patriarhul Fotie a rostit o frumoasă omilie în care, însă, nu amintește nimic despre autorul icoanelor. Nici primele texte care au relatat viața Sfântului Lazăr nu au făcut vreo mențiune despre făurirea acestor mozaicuri. De asemenea, ultimele cercetări realizate în secolul 20 tind să infirme paternitatea Cuviosului Lazăr în raport cu aceste icoane.

În anul 855, acesta a fost trimis de împăratul Mihail al III-lea, acum major, și de către Patriarhul Ignatie, într-o misiune diplomatică la Roma, acolo unde a purtat discuții pe diverse teme cu Papa Benedict al III-lea. Scopul principal al călătoriei l-a constituit restabilirea bunelor relații de pace și unitate dintre Biserica Romei și cea de la Constantinopol după ce, în deceniile anterioare, erezia iconoclastă ce a cuprins Biserica Răsăriteană crease o tensiune evidentă între cele două. În anul 867, în cursul celei de-a doua călătorii diplomatice la Roma, Sfântul Lazăr s-a îmbolnăvit și a trecut la Domnul. Trupul cuviosului a fost adus, spre cinstire, la Constantinopol, fiind înmormântat în Mănăstirea „Sfântul Evandru” din Galata.

Viața sa curată constituie un model demn de urmat pentru orice binecredincios creștin. Trăirea duhovnicească a acestuia și harul prin care a putut aduce la viață cu măiestrie chipurile sfinților au fost întrecute numai de râvna pentru păstrarea credinței adevărate manifestate prin îndurarea nenumăratelor suferințe la care a fost supus, refuzând să adopte eresul iconoclast. Primele reprezentări ale Sfântului Cuvios Mărturisitor Lazăr Zugravul rămân cele cinci miniaturi din Cronica lui Ioan Skylites, din secolul al 12-lea, care înfățișează cele mai de seamă lucrări și fapte din viața acestuia.

Citeşte mai multe despre:   Sfantul Lazar Zugravul