Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Documentar Sfântul Gallus, propovăduitor de seamă în Ţara Cantoanelor

Sfântul Gallus, propovăduitor de seamă în Ţara Cantoanelor

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Documentar
Un articol de: Pr. dr. Alexandru Nan - 21 Septembrie 2010

Sfântul Gallus s-a născut în jurul anului 550, probabil în Irlanda, istoricii având păreri împărţite în privinţa originii sale. Unii consideră că provenea din insulele bretone, alţii din Galia. Cunoscut este faptul că Sfântul Gallus a fost ucenic al Sfântului Columban, de aceea este numărat de către Pierre Richč între "călugării columbanieni".

Nu ştim când Gallus s-a alăturat grupului ucenicilor Sfântului Columban. În timp ce unii susţin că Gallus l-a însoţit pe Columban încă de la Mănăstirea Bangor, ceea ce ar însemna că era irlandez la origine, alţi istorici consideră că s-a alăturat grupului de ucenici ai Sfântului Columban la Mănăstirea Luxeiul, ceea ce ar însemna că era de origine galică sau galo-romanică.

După mai multe peregrinări prin Galia de Nord, Sfântul Columban, însoţit de ucenicul său Gallus, a urcat pe Valea Rinului şi s-a stabilit temporar în regiunea Lacului Konstanz.

Biografia Sfântului Gallus s-a păstrat în trei variante: prima, parţială, redactată la sfârşitul secolului al VII-lea, a doua, cea prelucrată de călugărul Wetti în jurul anului 820, şi a treia, redactată de către renumitul călugăr Walafried Strabo în jurul anilor 833/834. După părerea lui Georg Jenal, "aceste prelucrări au adus câteva îmbunătăţiri lingvistice şi foarte puţine noutăţi în ce priveşte conţinutul vieţii sfântului".

Sfântul Gallus a distrus lăcaşurile de închinare păgâne, iar în Tuggen, în apropiere de Zürich, a dat foc chiar unui altar păgân. Alamanii au decis să-l omoare pe Sfântul Gallus, iar pe Columban şi pe ceilalţi ucenici să-i biciuiască şi să-i alunge cu forţa. Cei doi au fost mai iuţi şi au reuşit să scape, îndreptându-se spre Bregenz.

Alungaţi de către alamani şi de către ducele acestora, Gunzo, cei doi s-au îndreptat spre oraşul Bregenz (astăzi pe teritoriul Austriei). În localitatea Arbon (Arbor Felix), misionarii au poposit la preotul Willemar. După o şedere de şapte zile, cei doi şi-au continuat drumul spre Bregenz, o localitate aproape părăsită, unde s-au aşezat. Localitatea era locuită de galo-romani şi de câţiva ţărani alamani. Aici creştinismul fusese deja introdus, însă o parte a populaţiei revenise la practicile păgâne. Deşi regele franc Clodwig, care îmbrăţişase creştinismul niceean în anul 496, repurtase o victorie hotărâtoare asupra triburilor alamane şi şvabe, totuşi, convertirea acestora a mers greu şi că, la mijlocul secolului al VI-lea, numai o minoritate a alamanilor era creştină.

Sfântul Gallus, care era ieromonah, este primul misionar din centrul Europei despre care este relatat faptul că a predicat Sfânta Evanghelie nu numai în latină, ci şi în limba localnicilor.

I-a poruncit ursului

După doi ani de misiune în Bregenz, Columban hotărăşte în anul 612 să plece spre nordul Italiei, pentru a-şi împlini o dorinţă mai veche de-a lui. Sfântul Gallus, în vârstă de cel puţin 60 de ani, fiind bolnav,

s-a îndreptat spre Arbon, la preotul Willimar, care l-a primit şi tratat. Odată vindecat, Gallus l-a rugat pe diaconul Hiltibod să-i arate un loc în pustie, unde ar putea să se retragă. Ajuns în apropierea unei cascade a râului Steinach (nu departe de locul unde mai târziu se va ridica biserica Mănăstirii St. Gallen), Sfântul Gallus s-a hotărât să-şi construiască acolo chilia. Aici se pare că a avut loc întâmplarea cu ursul, relatată în biografia sfântului şi care a dus la reprezentarea acestuia în iconografie, împreună cu un urs. Conform biografiei, ursul a venit noaptea şi i-a mâncat sfântului ultimele resturi de mâncare. Acesta s-a supărat şi, drept pedeapsă, i-a poruncit ursului să-i aducă lemne pentru foc. Ursul a făcut imediat ce i s-a spus şi a fost răsplătit cu o bucată de pâine, după care sfântul i-a poruncit să părăsească valea, pentru a nu provoca rău oamenilor sau altor animale, ceea ce ursul, de asemenea, a împlinit. În următorul timp s-au adunat ucenici în jurul sfântului, al cărui număr el l-a redus la doisprezece, urmând exemplul Sfântului Columban. Călugării grupaţi acum în jurul Sfântului Gallus au renunţat la activitatea misionară, dedicându-se total rugăciunii şi postului. Sfântul Gallus a renunţat atât la demnitatea de episcop al Konstanzului, care i-a fost propusă după vindecarea şi exorcizarea fiicei ducelui Gunzo, Fridiburga, cât şi la cea de abate (stareţ) al mănăstirii de la Luxeiul.

Sfântul Gallus s-a îndreptat spre Arbon, la rugămintea insistentă a preotului Willimar. După ce a predicat acolo două zile, a treia zi, cuprins de o febră puternică, a căzut la pat şi după două săptămâni de suferinţă, sfântul a trecut la Domnul. Trupul său a fost purtat la sihăstria de la Steinach şi înmormântat acolo, în spatele altarului. Sfântul Gallus a murit la 95 de ani, între 629 şi 639, poate chiar în jurul anului 650, în ziua de 16 octombrie.

Cultul local de care s-a bucurat Sfântul Gallus la sfârşitul secolului al VII-lea şi începutul celui de-al VIII-lea s-a generalizat în Apus în secolele al

X-lea şi al XI-lea. Mormântul Sfântului Gallus a fost un important loc de pelerinaj până la apariţia Reformei. Sfântul Gallus este patronul oraşului St. Gallen, al episcopiei catolice din acest oraş, dar şi al cantonului cu acelaşi nume. Biserici închinate sfântului se găsesc în localităţile Bregenz şi St. Gallenkirch (pe teritoriul Austriei), în Zürich, Büron, Kriens şi Arbon (Elveţia), în Würzburg, Ladenburg şi Rockenberg (Germania).

Este prăznuit la 16 octombrie

Sfântul Gallus este prăznuit în fiecare an la data de 16 octombrie, ziua trecerii lui la cele veşnice. Numai în Episcopia de Strassburg este prăznuit împreună cu Sfântul Columban, la data de 23 noiembrie. În iconografie, Sfântul Gallus este reprezentat ca eremit sau călugăr benedictin şi foarte rar ca şi stareţ (abate). Ca semn distinctiv, el ţine în mână un toiag (toiagul misionarilor). Adesea, este reprezentat împreună cu un urs. Sfântul Gallus, despre care Arno Borst spunea că a reuşit "să traducă ideea europeană a regulei columbaniene în realitatea alamană", rămâne unul dintre cei mai importanţi sfinţi care au propovăduit pe teritoriul Elveţiei, chiar dacă nu poate fi socotit apostol al Ţării Cantoanelor.