Sfântul Haralambie, flacără de lumină şi izbăvire în vreme de pandemie

Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte astăzi, 10 februarie, pe Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie, Episcopul Magneziei, care este cunoscut ca izbăvitor de molimă (pandemie). Este socotit mai ales apărător al creştinilor în faţa cumplitei ciume care a marcat istoria umanităţii în vremea sa. În acelaşi timp, el este şi izbăvitor de foamete, de aceea în Acatistul său se spune: Bucură-te, izbăvitorule de ciumă și de foamete!

Pentru noi, românii, el este foarte cunoscut pentru ajutorul pe care l-a dat bucureştenilor în timpul ciumei din timpul domnitorului Ioan Gheorghe Caragea din anul 1813. Numai în Bucureşti, în vârful acelei epidemii, mureau zilnic 300 de oameni. În acest context, creştinii noştri şi-au pus nădejdea în ajutorul Sfântului Haralambie, care i-a izbăvit de boala cumplită.

Este semnificativ faptul că anul trecut, la începutul pandemiei în care ne aflăm, în Muntele Athos, la toate mănăstirile şi schiturile s-a făcut priveghere în cinstea acestui sfânt izbăvitor, pentru a-i cere ajutorul în această vreme de grea încercare.

Sfântul Haralambie era din oraşul Magnezia, fiind născut undeva în jurul anului 90 d.Hr., şi a suferit moarte martirică la venerabila vârstă de 113 ani. Evlavia şi dragostea pentru cele sfinte le-a primit în familia sa. Părinţii l-au crescut în credinţa în Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus ­Hristos şi au plămădit în inima lui conştiinţa mărturisirii până la martiraj. Având aceste rădăcini de credinţă şi evlavie creştină, era firesc ca tânărul Haralambie să devină un exemplu pentru ceilalţi, închinându-şi întreaga viaţă slujirii lui Hristos.

Creştinii, văzând râvna lui în mărturisirea credinţei, l-au îndemnat să devină preot, lucru care s-a întâmplat undeva către anul 130 d.Hr. Despre activitatea sa preoţească, paginile de sinaxar (pemptousia.ro) ne relatează: „De pe această treaptă dumnezeiască a preoției, sfântul și-a început predicile sale înflăcărate în fața păgânilor și a creștinilor, angajându-se în marea luptă duhovnicească, pe de o parte pentru a deschide ochii oamenilor ce se aflau în înșelarea păgânească, iar pe de altă parte pentru a-i sfinți pe credincioși cu Sfintele Taine, conducându-i pe calea desăvârșirii”.

Sfântul era preţuit de toţi pentru viaţa lui curată şi pentru predicile sale. El era o flacără de lumină pentru creştinii din epoca sa şi un model de urmare a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

În toată lucrarea lui de propovăduire nu s-a ferit de martiraj, ci a căutat mucenicia. Dumnezeu nu a îngăduit acest lucru decât atunci când el a ajuns în ultimele zile ale vieţii.

Sfântul Haralambie a fost ales Episcop al Magneziei şi, în această calitate, va ­­fi chemat la judecată în timpul persecu­ţiei împăratului roman Septimiu Sever (193-211). Proconsulul Lucian, trimis de împărat să împlinească politica anticreştină a acestuia, aflând că Sfântul Haralambie ­i-a convertit la creştinism pe mulţi păgâni din Magnezia, a ordonat arestarea lui. În timpul procesului intentat bătrânului episcop, văzând că nu poate fi determinat să apostazieze şi să jertfească idolilor, Lucian dă ordin să fie torturat, neţinând seama de vârsta lui înaintată. Sfântul suportă cu multă putere toate supliciile la care este supus, lucru ce îi determină pe unii dintre cei care participau la martirajul său să se convertească la creştinism. În timpul acestor chinuri ale Sfântului se întâmplă mai multe minuni, ceea ce îl determină pe proconsul să se convertească la creştinism şi să oprească persecuţia împotriva creştinilor din provincia pe care o guverna.

Împăratul din Antiohia, aflând de cele întâmplate în Magnezia, a ordonat aducerea Sfântului Haralambie înaintea sa. Ajuns acolo, Sfântul este supus din nou la chinuri şi cu puterea lui duhovnicească trece în chip minunat prin toate acestea. Împăratul Septimiu Sever, văzând minunile petrecute şi numărul mare al celor care s-au convertit la creştinism, la îndemnul prefectului Crispus al Antiohiei, ordonă decapitarea Sfântului Haralambie. Acest lucru nu se mai întâmplă, pentru că martirul lui Hristos, Haralambie, moare înainte de a fi împlinită sentinţa. Fiica împăratului, Galina, care se convertise la creștinism, a fost cea care a îngropat trupul Sfântului.

Pe parcursul istoriei zbuciumate a sud-estului Europei, creştinii ortodocşi din această parte de lume, impresionaţi de curajul şi bărbăţia arătate de Sfântul Haralambie în timpul martiriului său, l-au chemat în ajutor în vreme de grea încercare şi mai ales în timp de molimă, când a venit asupra lor cumplita epidemie de ciumă. În Ţările Române, el a fost socotit tot timpul izbăvitor de molimă şi foamete. Dacă parcurgem istoria noastră naţională, constatăm că atât Ţara Românească, cât şi Moldova au fost greu încercate de epidemia de ciumă în anii: 1707, 1735, 1770, 1793 și 1795.

În toate aceste momente de grea încercare pentru neamul nostru, strămoşii noştri l-au chemat în ajutor pe Sfântul Haralambie, spunând: „Ne rugăm ție ca să fii mijlocitorul nostru către Preaputernicul Dumnezeu, pentru iertarea păcatelor noastre, pentru mântuirea noastră de toate bolile și de toate primejdiile și pentru întărirea noastră în credința cea adevărată, ca să nu mai gre­șim”.

Cinstirea Sfântului Haralambie în ziua de 10 februarie este legată de minunea făcută de el în anul 1908, când în Grecia a fost una dintre cele mai mari epidemii de ciumă. „Molima s-a răspândit până în Sfântul Munte. În aceste condiţii, un grup de monahi a mers la Meteora, de unde au adus cinstitul cap al Mucenicului Haralambie, aşezându-l spre închinare în Biserica Protaton din Karies. În decursul nopţii, monahii au cântat paraclisul Sfântului Haralambie, iar în zorii zilei ciuma s-a retras. De atunci, în fiecare an, în ziua de 10 februarie a fost săvârşită această priveghere, cu citirea paraclisului Sfântului Haralambie de toate mănăstirile athonite” (Sinaxarul Sfântului Haralambie/ Monahia Teotekmi, Mănăstirea Sfântului Ștefan, Meteora).

Astăzi, noi îl cinstim pe Sfântul Haralambie şi-l rugăm să ne ajute să trecem cât mai repede prin această pandemie, spunând: „Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!”