Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Actualitate religioasă Documentar Sfântul Ierarh Alexandru, trăitor și apărător al dreptei credințe

Sfântul Ierarh Alexandru, trăitor și apărător al dreptei credințe

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Documentar
Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 30 Aug, 2021

În fiecare an, la 30 august, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Alexandru, Patriarhul Constantinopolului. Viața lui de 98 de ani este o pildă de urmare a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Activitatea sa arhierească este un exemplu de trăire și apărare a dreptei credințe a Bisericii lui Hristos. A trăit în vremea marilor persecuții împotriva creștinilor din secolul al 3-lea și începutul secolului al 4-lea, a cunoscut bucuria li­ber­tății credinței sale, dar și frământările teolo­gice care au marcat perioada de după anul 313, când creștinismul a devenit o religie liberă în Imperiul Roman. Sfântul Alexandru a fost un trăitor al credinței creștine, un om du­hov­ni­cesc și rugător, fiind icoană a trăirii creștine, a smereniei și a urmării necondiționate a lui Hristos.

S-a născut în anul 239, în Calabria, regiune din Italia de astăzi, într-o familie creștină, părinții săi având numele Gheorghe și Vriena, care i-au oferit o educație creștină într-o vreme când credința noastră era persecutată de împărații Romei. Cu toate că viața pustnicească era la începuturi în spațiul creștin, el alege acest mod de trăire încă din anii tinereții. Se nevoiește în post și rugăciune, având de suferit de multe ori din partea păgânilor. Tinerețea sa este marcată de vremurile grele prin care trece creștinismul din cauza persecuțiilor generale introduse odată cu domnia împăratului Deciu (249-251) și amplificate de împăratul Dioclețian (284-305). Timp de șase decenii trăiește sub spectrul martirajului pentru că, în timpul acestor persecuții, oricare dintre creștini, dacă își păstra credința, putea să fie martirizat. Viața lui pustnicească îi aduce binecuvântarea rugăciunii și liniștea duhovnicească a comuniunii cu Dumnezeu. Împreună cu doi ucenici, Vitalie și Nechifor, pleacă din Italia în Grecia, iar de acolo ajung în Bizanț. Aici era episcop Sfântul Mitrofan, care a păstorit aceste locuri între anii 306 și 325, căruia îi devine colaborator apropiat. În această calitate, Alexandru este ales horepiscop în anul 314 pentru a-l ajuta în misiunea arhierească pe Sfântul Mitrofan, care din cauza bătrâneții era mai greu să-și îndeplinească slujirea.

În anul 325, la Niceea, are loc primul Sinod Ecumenic, unde Sfântul Mitrofan este reprezentat de horepiscopul Alexandru pentru că suferințele trupești nu i-au permis să se deplaseze la sinod. La acest prim Sinod Ecumenic, Sfân­tul Alexandru este un apărător al dreptei credințe. Alături de ceilalți Sfinți Părinți parti­cipanți la Sinodul de la Niceea condamnă erezia lui Arie.

După încheierea sinodului, Sfântul Alexandru se întoarce în Constantinopol. În acest timp, Sfântul Mitrofan are o anghelofanie prin care i se vestește că după 10 zile va trece la Domnul și că în locul lui, ca arhiepiscop, să fie Alexandru. Aflându-se pe patul de moarte, Mitrofan este vizitat de Sfântul Împărat Constantin cel Mare, care l-a întrebat pe cine dorește a-i urma în scaunul de episcop. Sfântul Mitrofan descoperă împăratului și însoțitorilor săi anghelofania pe care a trăit-o și mesajul că Alexandru va fi urmașul său în slujirea de Episcop al Bizanțului.

În anul 325, Sfântul Alexandru devine arhiepiscop și în această calitate este ierarhul care păstorește în noul oraș inaugurat în anul 330, de Sfântul Constantin cel Mare, pe locul vechii colonii grecești Bizanț, și anume Constantinopol, oraș care va fi timp de peste un mileniu capitala imperiului.

În calitatea sa de Arhiepiscop al Constantinopolului, Sfântul Alexandru păstorește bine Biserica Bizanțului, aduce la dreapta credință niceeană pe mulți dintre adepții ereziei lui Arie și convertește pe mulți păgâni la creștinism. Împăratul Constantin cel Mare, mutând capitala imperială de la Roma la Constantinopol, orașul ctitorit de el, a dorit să dea o dimensiune creștină imperiului său. Constantinopolul era un oraș dominat de mari monumente creștine, între care strălucea Biserica Sfinților Apostoli, ctitorită de Împăratul Constantin. Această biserică va fi distrusă un mileniu mai târziu de sultanul Mahomed al III-lea. O replică a acestei biserici la dimensiuni mai mici este bazilica închinată Sfântului Marcu din Veneția. Uitân­du-ne la frumusețea bizantină a acestei bazilici venețiene, putem, în parte, să înțelegem măreția bisericilor creștine din Constantinopolul marelui împărat. Această schimbare radicală pe care a făcut-o Sfântul Constantin, trecând de la marile monumente păgâne din Roma la noile monumente creștine din Constantinopol, a creat o reacție din partea unor filosofi păgâni care l-au acuzat pe împărat că distruge credința și civilizația strămoșilor pentru credința creștină pe care o adoptase. În discursurile lor îl avertizau că acest lucru poate duce la disoluția imperiului. Tocmai favorizarea creștinismului a făcut ca Imperiul Roman, aflat în fața pericolului dezmembrării, să dăinuiască prin creștinism, în forma sa bizantină, peste un mileniu. Acești filosofi păgâni au cerut împăratului să le permită să aibă o dispută cu Arhiepiscopul Constantinopolului Alexandru, legată de creștinism și păgânism. Sfântul Alexandru a acceptat acest dialog , care urma să aibă loc în fața cetățenilor Constantinopolului. Fiind prezenți mai mulți interlocutori păgâni, Arhiepiscopul Alexandru le-a cerut să-l aleagă pe cel mai înțelept dintre ei cu care să dialogheze. În fața celui ales, Sfântul Alexandru a spus: „În numele Domnului meu Iisus Hristos îți poruncesc să taci!” După cum aflăm din viața sfântului, filosoful păgân nu a mai putut scoate nici un cuvânt și a rămas mut, minune care i-a impresionat pe cei pre­zenți, determinându-i pe mulți filosofi păgâni să se convertească la creștinism, inclusiv pe cel asupra căruia avusese loc minunea. Acesta a primit darul vorbirii și a început să slăvească pe Hristos și credința creștină. Împăratul împreună cu creștinii prezenți la acest eveniment s-au bucurat și au mulțumit Bunului Dumnezeu pentru minunea făcută prin ierarhul lor, Sfântul Alexandru.

Un moment delicat din timpul păstoririi sale a avut loc către finalul vieții, când ereticul Arie a reușit să-l deruteze pe marele împărat Constantin spunând că a părăsit învățătura sa eretică și că dorește să fie reintegrat în Biserică. În timpul acestui dialog cu împăratul, el a purtat la piept un text în care era cuprinsă învățătura sa eretică și în momentul în care a fost întrebat dacă acceptă credința de la Niceea, a pus mâna pe piept și a spus „Așa cred!”. De fapt, prin gestul său, arăta că-și păstrează convingerile eretice. Într-un sinod de la Ierusalim se hotărăște reabilitarea lui Arie, care urma să fie reintegrat în comuniunea Bisericii, la Alexandria. Întrucât locuitorii Alexandriei s-au opus, împăratul Constantin cel Mare a solicitat ca acest lucru să se întâmple la Constantinopol. Sfântul Alexandru s-a rugat Bunului Dumnezeu într-o noapte de sâmbătă spre duminică, când urma să fie primit în Biserică Arie, să îi ia sufletul ca să nu fie martor la acest moment și să fie nevoit să-l împărtășească cu Sfintele Taine pe acest eretic. În timpul rugăciunii din fața Sfântului Altar a sfântului ierarh, Arie înconjurat de mai mulți admiratori, venind către catedrala orașului, în dreptul „Forului lui Constantin”, a avut nevoie de o pauză. A intrat într-o latrină publică, unde a suferit o ruptură de intestine, ce i-a provocat moartea. Așa și-a sfârșit viața ereticul Arie în anul 336, fiind considerată de către creștini o pedeapsă dată de Dumnezeu celui care nu a recunoscut dumnezeirea Fiului Său, Domnul nostru Iisus Hristos.

Sfântul Grigorie Teologul spune despre acest moment din viața Sfântului Alexandru, într-un cuvânt de laudă adresat postum acestuia: „Precum Arie a ocărât pe Fiul lui Dumnezeu hulind dumnezeirea Lui cea întocmai puternică cu a Tatălui și de-a pururea fiitoare, tot așa a luat și ocară prin moartea necinstită”.

În anul 337, Sfântul Alexandru a trecut la Domnul și în locul său a fost ales arhiepiscop Pavel, despre care înaintașul său a spus că este „păstor învățător și strălucit prin fapte bune”.