Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Sfântul Ierarh Proclu al Constantinopolului, model de arhipăstor

Sfântul Ierarh Proclu al Constantinopolului, model de arhipăstor

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Documentar
Un articol de: Emilian Apostolescu - 20 Noi, 2020

Secolul al 5-lea al erei creștine este o perioadă plină de evenimente de o importanță majoră în istoria Europei și a Bisericii. Fiind considerat ultimul veac al Antichi­tății, a cunoscut întâmplări și schim­bări semnificative: invazii barbare, căderea Imperiului Roman de Apus, disputele hristologice și Sinoadele Ecumenice convocate sau activitatea unor impor­tante personalități laice și biseri­cești. Printre acestea se numără Sfântul Ierarh Proclu, Arhiepiscopul Constantinopolului, care a fost considerat încă din timpul vieții un model de purtare și de stă­ruință în credința cea dreaptă.

Nu se cunoaște data la care acesta a văzut lumina zilei, însă știm că încă din tinerețe s-a făcut remarcat prin intensitatea rugăciunii și a studiului Sfintei Scripturi. Râvna sa deosebită nu a fost trecută cu vederea de Dumnezeu, Care l-a învrednicit a deveni ucenic și prieten apropiat al Sfântului Ioan Hrisostom. De la acesta a primit atât Sfânta Taină a Hirotoniei întru diacon și preot, cât și capacitatea de a înțelege în profunzime textul biblic, învățând să își prezinte ideile cu elocvență.

După adormirea Sfântului Ioan Gură de Aur în anul 407, viitorul ierarh a devenit secretarul Arhi­episcopului Atticus, în slujba căruia și-a făcut calitățile remarcate. Astfel, în anul 416 este redactat un excepțional tratat, Despre Credință și Feciorie, acum pierdut, atribuit ierarhului și adresat augustei și surorilor ei. Există însă opinia că adevăratul autor al tratatului a fost chiar eruditul Proclu. Conform studiului „Proclu al Constantinopolului: Laudatio Sancti Ioannis Chrysostomi”, al lui Dragoș Boicu, asistent universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, termenul prin care tânărul Proclu este identificat în scrierile istoricilor vremii este acela de ipografeus, care desemnează, alături de funcția de secretar, persoana care semnează sau redactează un document în numele altcuiva sau „autorul din umbră”.

Episcop al Cizicului

Succesorul lui Atticus, Sfântul Ierarh Sisinie I (426-427), l-a hirotonit întru arhiereu pe Proclu, încredințându-i Episcopia Cizicului. Din nefericire, evenimentele acelei perioade nu i-au permis proaspătului episcop să își ocupe scaunul din pricina locuitorilor acelei cetăți, adepți ai ereziei nestoriene, care își aleseseră propriul ierarh în persoana unui anume Dalmatius. Astfel, Episcopul Proclu se întoarce la Constantinopol, unde a continuat să slujească și să predice cu multă ardoare, activitatea omiletică a acestuia făcându-se remarcată.

Sfântului Sisinie i-a urmat în scaun chiar Nestorie, promotorul eresului care provocase numeroase tulburări în lumea creștină. La sfârșitul anului 428, acesta începuse să predice fățiș doctrina antiohiană, care se opunea folosirii termenului Theotokos, Născătoarea de Dumnezeu, atribuit Fecioarei Maria. Ideile sale nu și-au găsit ecoul în mulți dintre clericii și credincioșii capitalei, care au început să își manifeste opoziția față de învățăturile greșite. Într-una din aceste ocazii, Sfântul Ierarh Proclu și-a expus, în 429, faimoasa predică despre Întruparea Domnului, în care a apărat în fața Arhiepiscopului de Constantinopol numirea de Maica Domnului. Ulterior, predica sa a fost inclusă în documentele celui de-al III-lea Sinod Ecumenic de la Efes, din 431. În cadrul acestuia, Nestorie, care își pierduse deja susținerea de care beneficiase inițial, a fost depus definitiv.

Arhiepiscop al Constantinopolului

Arhiepiscopului Maximian, care îi succedase lui Nestorie și care a trecut la Domnul 3 ani mai târziu, la 10 aprilie 434, îi urmează pe scaun Proclu al Cizicului. Alegerea sa în scaunul de Constantinopol nu a fost complet lipsită de evenimente, întrucât acesta aparținea deja unei eparhii – pe care, ce este drept, nu a putut-o păstori vreodată –, iar transferul către o alta era oprit prin Canonul 15 al Primului Sinod Ecumenic. Acesta este și motivul pentru care nu reușise nici înainte să ocupe scaunul de Constantinopol, cu toate că fusese propus în repetate rânduri și se bucura de susținerea poporului, de care era iubit. De această dată, însă, prin voia lui Dumnezeu și beneficiind de susținerea împăratului Teodosie al II-lea și de cea a Papei Celestin, a lui Ioan al Antiohiei și a Sfântului Chiril al Alexandriei, având în vedere și situația excepțională în care se afla, ierarhul Proclu a devenit Arhiepiscop al Constantinopolului.

În păstorirea credincioșilor capitalei a dat dovadă de înțelepciune, moderație și bunăvoință, însă nu a renunțat la predicarea unei stricte învățături ortodoxe la care îi îndemna pe toți cei rătăciți să adere, spre binele lor sufletesc. Sfântul Proclu este autorul binecunoscutei scrisori enciclice și al textului de lege prin care a reușit să păstreze pacea în Biserică în contextul disputelor hristologice.

Aducerea moaştelor Sfântului Ioan Gură de Aur

Mai mult, în data de 27 ianuarie 438, ierarhul a adus în capitală de la Comana, în cadrul unei procesiuni solemne, moaștele părintelui și învățătorului său, Sfântul Ioan Hrisostom, pe care le-a așezat spre cinstire în Biserica Sfinților Apostoli. Prin acest act, Sfântul Proclu i-a împăcat definitiv pe susținătorii Sfântului Ioan, care anterior se separaseră de restul Bisericii din pricina depunerii injuste a acestuia din poziția de arhiepiscop. Cu mai puțin de un an în urmă, în septembrie 437, Sfântul Proclu rostea un cuvânt de laudă la adresa celui care i-a fost părinte duhovnicesc și ale cărui moaşte urma să le aducă în Constantinopol. Cuvântarea ni s-a transmis în trei variante, latină, armeană și paleoslavă, și, în ciuda întinderii sale reduse, evidențiază faptul că personalitatea Sfântului Ioan Gură de Aur transcende locul și timpul, paralela dintre destinul profetic al acestuia și cel al Sfântului Ioan Botezătorul, dar și vrednicia de a fi considerat întocmai cu Apostolii ca urmare a practicării neîncetate a virtuților și ostenelilor de tot felul.

Sfântul Ierarh Proclu trece la Domnul în luna iulie a anului 446, după o păstorire rodnică a credin­cioșilor din Constantinopol vreme de 12 ani. Eforturile sale de readu­cere a unității în Biserică au fost re­com­pensate pe măsură, iar cre­din­cioșii capitalei l-au iubit și sus­ținut permanent pe vrednicul lor arhiepiscop. Pomenirea sa se face în două ocazii în cursul anului bisericesc, la 24 octombrie, respectiv 20 noiembrie, cea de-a doua urmând la numai o săptămână prăznuirii Sfântului Ioan Hrisostom.

Cântarea întreit sfântă

Ultimul aspect care merită menționat îl reprezintă faptul că în vremea Sfântului Ierarh Proclu a început a se cânta Trisaghionul. Introducerea acestuia în slujbele bisericești și mai ales în Sfânta Liturghie se datorează unei întâmplări minunate. Astfel, în acea perioadă, Imperiul Roman de Răsărit era devastat de numeroase cutremure care, în decurs de câteva luni, produseseră mari pagube și pierderi de vieți în regiuni precum Bitinia, Hellespont sau Frigia. Cu această ocazie, populația Constantinopolului ieșea deseori în procesiune în afara orașului, în frunte cu arhiepiscopul și împăratul, rugându-se pentru încetarea calami­tă­ților. Într-unul din aceste momente de rugăciune, un băiat a fost ridicat din mulțime și înălțat la cer, dispărând vederii celor adu­nați. Nu după mult timp, însă, băiatul a fost readus pe pământ, nevătămat, mărturisind că a văzut îngerii aducând laudă lui Dumnezeu și cântând Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte. Auzind aceste cuvinte, mulțimea, în frunte cu Arhiepiscopul Proclu, a început să cânte, strigând: Miluiește-ne pe noi. Îndată, cutremurele au încetat, iar întreaga rugăciune a fost adoptată și integrată în cultul Bisericii, spre imitarea laudelor neîncetate aduse de îngeri Dumnezeului Celui Preaînalt.

Citeşte mai multe despre:   Sfântul Ierarh Proclu