Sfântul Ioan Rusul, cel care dormea cu vitele şi vorbea cu Dumnezeu

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi, 27 mai, pe Sfântul Ioan Rusul, care s-a născut într-un sătuc din Rusia, în jurul anului 1690. După o perioadă în care a fost prizonier şi a mărturisit cu tărie credinţa ortodoxă, s-a mutat la Domnul, în anul 1730. Deşi nu este foarte cunoscut, Sfântul Ioan Rusul se bucură de mare evlavie din partea oamenilor care au fost bucuraţi de minunile şi mângâierile sfântului. Pentru a-l cunoaşte mai mulţi oameni şi mai în amănunt am ales să îi prezentăm, astăzi, viaţa şi minunile.

Viaţa acestui sfânt din Rusia ilustrează în chipul cel mai direct cuvântul smerenie. Născut în anul 1690, într-un sat necunoscut din Rusia, în timpul împărăţiei lui Petru cel Mare, Ioan a participat ca soldat la războiul pe care ţarul l-a pornit împotriva turcilor, în anul 1711. A ajuns prizonier între tătari în timpul luptelor pentru dezrobirea Azofului. Cuviosul a fost vândut unui ofiţer turc şi dus în ţinutul Procopie, din Asia Mică, aproape de Cezareea Palestinei. Ofiţerul s-a întors în ţinutul său şi l-a luat cu sine şi pe viitorul sfânt.

„Creştin m-am născut şi creştin voi muri“

Cuviosul făcea parte din mulţimea de tineri, prizonieri în acea zonă, dar care a refuzat să urmeze exemplul prietenilor săi care s-au lepădat de Hristos pentru a-şi uşura suferinţele. El a răbdat cu mult curaj şi nădejde toate chinurile care veneau din partea asupritorilor, care l-au numit „ghiaur“, ceea ce era egal cu a fi necredincios conducătorilor.

Astfel, în scurt timp, tânărul soldat a devenit obiectul bun de lovit, scuipat şi ţinta dispreţului ienicerilor din tabăra militară ce se afla în Procopie. Tuturor celor ce încercau să-l determine să-şi lepede credinţa le răspunde foarte ferm, asigurându-i că preferă să moară decât să se lepede de Hristos Cel Înviat.

„Dacă mă laşi liber în credinţa mea, îţi voi împlini cu sârguinţă poruncile. Dacă mă sileşti să-mi schimb credinţa, mai degrabă îţi predau capul decât credinţa. Creştin m-am născut şi creştin voi muri“, acestea a răspuns ofiţerului, într-una din clipele grele de încercare când acesta voia să îl oblige să se lepede de Hristos.

Încă din timpul în care era prizonier, sfântul Ioan Rusul s-a făcut următor smereniei lui Hristos, care s-a născut în ieslea din Betleem, căci, fiind rânduit să îngrijească de vite, se odihnea într-un colţ al staulului în care ostenea zilnic.

A refuzat confortul unui pat

Cu timpul, purtarea sa a dus la îmblânzirea celor ce îl stăpâneau, iar într-o zi obişnuită în care el muncea printre animale, stăpânul a vrut să îi rânduiască pentru odihnă şi trai o cameră, apropiată de grajd, dar cuviosul a refuzat-o şi a continuat să doarmă în staulul său, pentru a-şi chinui trupul cu traiul greu şi pentru a-şi duce nevoinţa în mirosul greu al dobitoacelor şi în loviturile lor de picioare. Cu rugăciunile sfântului, noaptea grajdul se umplea de bună mireasmă, căci acesta a devenit, cu timpul, lăcaşul de nevoinţă unde el se ruga neîncetat. Ceasuri nesfârşite de rugăciuni şi îngenuncheri, puţin somn, ghemuit pe podeaua goală şi acoperit cu o pânză veche, postind multe zile cu puţină pâine şi apă şi rostind foarte des psalmii lui David, pe care îi zicea în limba strămoşilor ruşi, aceasta este imaginea sfântului. De multe ori, mergea noaptea, în ascuns, la o biserică a Sfântului Gheorghe, care se afla aproape de casa stăpânului său. Aici făcea priveghere, stând în picioare, în pridvorul bisericii. Tot aici venea sâmbătă de sâmbătă pentru a se împărtăşi cu Preacuratele Taine.

Farfuria trimisă la Mekka

Cu timpul, Dumnezeu a dat multă bogăţie stăpânului său, iar acesta a mers să mulţumească, în pelerinaj la Mekka. Pentru a se întoarce cu bine acasă, soţia lui a făcut o masă mare pentru prieteni şi s-a rugat împreună cu ei pentru pelerin. Unul dintre felurile de mâncare servite la acel ospăţ făcea parte din preferinţele pelerinului spre Mekka şi, atunci, soţia lui şi-a amintit ce bucuros ar fi fost soţul ei dacă ar fi mâncat respectivul fel de mâncare. Sfântul Ioan a cerut atunci o farfurie cu mâncare spunând că o va trimite la agă, în Mekka. Deşi toţi cei de faţă au râs de el, sfântul a luat farfuria, a mers în staul, a îngenuncheat, s-a rugat din adâncul inimii şi I-a cerut lui Dumnezeu să trimită farfuria cu mâncare stăpânului său, la Mekka. Dumnezeu i-a ascultat rugămintea şi farfuria a dispărut din ochii săi, iar fericitul Ioan s-a întors la masă, spunându-i stăpânei că a trimis farfuria la Mekka. Această minune a fost confirmată, mai târziu, la întoarcerea stăpânului, care a mărturisit cum a mâncat pe când era în pelerinaj, mâncarea sa preferată, chiar dintr-o farfurie a familiei sale.

Atunci, toţi cei din casă şi din apropiere, văzând această minune, s-au cutremurat şi îl priveau pe cinstitul Ioan ca pe un om plăcut lui Dumnezeu. Stăpânul lui şi soţia acestuia s-au străduit iarăşi să îl convingă să se mute în cămăruţa de lângă grajd, dar Sfântul Ioan Rusul a continuat să trăiască în nevoinţă, îngrijind de animale şi dormind în staul.

Împărtăşania adusă într-un măr

Aproape de sfârşitul vieţii, simţind că se apropie ceasul trecerii la Domnul, a cerut să fie culcat pe paie, în staulul pe care îl transformase, în timpul vieţii, în loc al rugăciunii neîncetate. Sfântul Ioan Rusul a primit de la Dumnezeu darul de a şti când va fi ceasul morţii sale şi a chemat preotul pentru a se împărtăşi cu Sfintele Taine. Preotul, temându-se de fanatismul turcilor, i-a adus Sfânta Împărtăşanie într-un măr pe care-l scobise şi, astfel, Sfântul Ioan s-a putut împărtăşi şi îndată a trecut la cele veşnice, în anul 1730.

Moaştele lui nu au ars

În anul 1773, Sfântul Ioan Rusul s-a arătat în vis preotului care îl împărtăşea, în fiecare sâmbătă, şi l-a înştiinţat că trupul său a rămas întreg şi neputrezit. Duhovnicul împreună cu mulţime de credincioşi au mers la mormânt, unde Dumnezeu a coborât o lumină cerească deasupra lui şi au descoperit trupul întreg, răspândind bună mireasmă. Au luat sfintele moaşte şi le-au pus în Biserica „Sfântul Gheorghe“, unde sfântul obişnuia să privegheze.

În 1832, într-o înfruntare dintre sultanul Mahmud al doilea şi Ibrahim al Egiptului, Osman Paşa, trecând prin oraşul Procopie, a jefuit biserica şi a aruncat în foc moaştele Sfântului Ioan Rusul, vrând să se răzbune pe creştini. Trupul sfântului s-a mişcat, în mijlocul flăcărilor, ca şi cum ar fi fost viu, înfricoşându-i foarte tare pe nelegiuiţii care au pus la cale profanarea. A doua zi, creştinii din acea zonă au curăţat trupul sfântului de cărbuni şi cenuşă, minunându-se că l-au aflat întreg, nears. Doar o negreală într-un singur loc se mai păstrează şi astăzi ca mărturie a întâmplării de atunci. După anul 1922, moaştele Sfântului Ioan au ajuns în insula Evvia, în actualul oraş Procopie. Aici s-a ridicat o nouă biserică, a cărei construcţie s-a terminat în anul 1951, care adăposteşte racla cu sfintele moaşte ale Sfântului Ioan Rusul.

Parohia „Sfântului Ioan“ din noul cartier Brâncuşi

În Bucureşti există o biserică închinată Sfântului Ioan Rusul, fiind singura cu acest hram din întreaga Arhiepiscopie a Bucureştilor. Slujba de sfinţire a locului şi punerea pietrei de temelie a bisericii cu hramurile „Acoperământul Maicii Domnului“ şi „Sfântul Ioan Rusul“, din proaspătul cartier Constantin Brâncuşi, au avut loc cu doar câteva luni în urmă.

Numiţi slujitori la viitorul locaş sfânt, preoţii Costel Burlacu, profesor la Seminarul Teologic din Bucureşti, şi Costin Dinu se îngrijesc atât de ridicarea bisericii, cât şi a centrului social-cultural care funcţiona pe lângă aceasta.

„Pentru noi, preoţii şi credincioşii acestei parohii tinere, este o mare încercare ridicarea unei biserici, dar, în acelaşi timp, trăim şi o mare bucurie când vedem că, în fiecare zi, se mai adăugă ceva la lăcaşul Domnului, în care ne vom boteza copiii şi ne vom ruga pentru pacea şi liniştea noastră. Stăm pe şantier şi aşteptăm permanent să vedem cum creşte biserica şi împreună cu meşterii şi credincioşii care vin şi ne ajută simţim prezenţa Sfântului Ioan Rusul şi a Maicii Domnului cu fiecare cărămidă pe care o aşezăm“, ne-a mărturisit părintele Costel Burlacu.