Sfântul Leontie, iubitor de isihie și vrednic povățuitor al drept-credincioșilor

Biserica Ortodoxă Română îl sărbătoreşte astăzi pe ierarhul isihast al Rădăuţilor, Sfântul Leontie, care a trăit în secolele de legendă ale istoriei noastre naţionale, 14 şi 15. Pentru Istoria românilor secolul 14 este epoca în care s-au constituit voievodatele româneşti ale Ţării Româneşti şi Moldovei, timp în care s-a cristalizat, pe lângă organizarea politică, şi cea bisericească de la noi prin apariţia scaunelor mitropolitane de la Curtea de Argeş şi Suceava.

La nivelul Ortodoxiei universale, acest veac a fost marcat de epoca de aur a isihasmului, când Sfântul Grigorie Palama a teologhisit despre acest mod de trăire anahoretică ce duce la bucuria pe care au trăit-o apostolii la Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos de pe Muntele Tabor.

Codrii seculari ai Moldovei de acum 7 veacuri fremătau de numărul mare al sihaştrilor isihaşti care se nevoiau pentru dobândirea virtuţilor duhovniceşti şi sfinţeau prin viaţa lor, plină de lumina rugăciunii neîncetate, plaiurile binecuvântate de Dumnezeu ale țării ctitorite de Bogdan Vodă între Carpaţi şi Nistru.

 Între chipurile luminoase ale isihasmului românesc s-a așezat şi Sfântul Leontie, „ierarhul lui Hristos, vasul cel ales al Duhului Sfânt, care, cu înţelepciune şi smerenie, s-a nevoit în privegherea sihăstriei şi în povăţuirea celor încredinţaţi lui spre mântuire” (Condacul slujbei Sfântului Ierarh Leontie).

El s-a născut în veacul al 14-lea, în oraşul Rădăuţi, unde-şi dorm somnul de veci în biserica voievodală a Mănăstirii Bogdana primii voievozi ai Moldovei, unii dintre ei contemporani cu Sfântul Leontie. În această necropolă voievodală a Moldovei a intrat ca monah ierarhul de mai târziu, primind numele de Lavrentie.

Dorind să se desăvârşească duhovniceşte, s-a retras în sihăstrie pe Valea Putnei, unde se nevoiau mulţi pustnici isihaşti. Aceştia l-au îndrumat pe calea descoperirii prin rugăciune şi asceză a bucuriei luminii taborice şi a pregustării din lumea aceasta a fericirii cerești.

Prin viaţa lui duhovnicească exemplară, a devenit un model pentru alţi căutători ai isihiei, în jurul său adunându-se mai mulţi ucenici. A înfiinţat Schitul Laura, care era cunoscut după numele lui: Schitul lui Lavrentie. Este prima sihăstrie din nordul Moldovei cunoscută cu numele. Tradiţia consemnează că în acest schit s-a format duhovniceşte, sub îndrumarea egumenului Lavrentie, şi Sfântul Daniil Sihastrul.

Domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) a întemeiat Episcopia Rădăuţilor la Mănăstirea Bogdana, biserica voievodală de aici devenind Catedrală Episcopală. Primul episcop al acestei eparhii a fost ales Cuviosul Lavrentie. „Ca episcop al Rădăuţilor, Lavrentie a rămas om al rugăciunii şi al dragostei de aproapele, făcând milostenie şi împărtăşind povăţuiri şi cuvinte de mângâiere tuturor” (Sinaxar).

 La bătrâneţe s-a retras din scaunul episcopal de la Rădăuţi la schitul pe care-l întemeiase şi s-a dedicat vieţii sihăstreşti. Prin rugăciune şi asceză a ajuns să dobândească darul înainte-vederii şi pe cel al vindecărilor. Asemenea marilor Părinţi isihaşti, cunoscând dinainte că urmează să treacă din această lume, „a cerut să fie tuns în chipul schimniciei, primind numele de schimonahul Leontie”, după cum aflăm din Sinaxar. De aici şi numele sub care-l cunoaştem noi ca sfânt.

 Sfârşitul lui este unul de Pateric. După ce şi-a luat rămas-bun de la ucenicii săi, şi-a dat su­fletul în mâinile Domnului nostru Iisus Hristos, pe Care L-a slujit cu credinţă toată viaţa. A fost înmormântat în biserica Schitului Laura. Aici veneau mulţi credincioşi pentru a cere ajutorul Cuviosului Leontie şi se săvârşeau multe vindecări.

Datorită minunilor ce se petreceau la mormântul lui, la cererea credincioşilor, moaştele cuviosului au fost mutate în Catedrala Episcopală a Rădăuţilor. Aici au rămas până în anul 1639, când au fost ascunse pentru a nu fi întinate de incursiunile unor „tâlhari veniţi de dincolo de hotarele de la nord ale Moldovei”, după cum consemnează Sinaxarul. Moaştele ascunse ale Sfântului Leontie nu au mai fost găsite o lungă perioadă, şi abia la sfârşitul secolului trecut au fost descoperite o parte din ele.

În anul 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât trecerea în rândul sfinţilor a Ierarhului Leontie de la Rădăuţi, cu zi de ser­bare 1 iulie. Moaştele sale se află în biserica Mănăstirii Bogdana, unde aduc multă mângâiere celor ce vin să-i ceară ajutorul.

Troparul închinat lui ne prezintă sintetic trăirea lui isihastă şi păstorirea lui ca ierarh la Rădăuţi: „Cu ostenelile nevoinţelor duhovniceşti toată viaţa ta ai petrecut-o şi, primind vrednicia arhieriei, cu smerenie şi cu frică de Dumnezeu ai slujit Biserica lui Hristos, pe Care roagă-L, Sfinte Ierarhe Leontie, să mântuiască sufletele noastre”.

Biserica ne învaţă să ne rugăm Sfântului ierarh isihast al Rădăuţilor rostind cuvintele: „Sfinte preacuvioase părinte Ierarhe Leontie, primeşte smerita noastră rugăciune, precum Mântuitorul a primit cei doi bani ai văduvei, şi cere pentru noi dar şi putere, ca toate poftele trupeşti călcând, să vieţuim în bună cinstire şi curăţie, agonisind iertare de păcate şi trecere fără primejdie în ceasul morţii, şi când vom trece noi întru nădejdea Învierii spre viaţa de veci, pururea să ne desfătăm de preafericita faţă a lui Dumnezeu Celui în Treime închinat şi slăvit, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”