Unul din aspectele foarte puţin cunoscute în România privind personalitatea Sfântului Maxim Mărturisitorul (580-662), ale cărui sfinte moaşte poposesc zilele acestea la Iaşi, îl constituie legătura specială pe care o are cu spaţiul georgian.
După cum susţin surse autentice, în urma ultimului proces la care a fost supus Sfântul Maxim în Constantinopol, în mai-iunie 662, în care judecători au fost patriarhii Petru al Constantinopolului, Macedonie al Antiohiei şi Teodor al Alexandriei, este condamnat la mutilare, tăindu-i-se mâna dreaptă şi smulgându-i-se limba, după ce refuză cu desăvârşire compromisurile şi comuniunea cu cei pe care îi acuza de erezie. În urma acestora primeşte şi exilul pentru restul vieţii în regiunea Lazica şi este închis în fortăreaţa Schemaris, situate în vestul Georgiei de astăzi. Aici îşi va găsi sfârşitul în ziua de 13 august 662, nemairezistând suferinţelor continue cauzate de mutilare.
Mormântul de sub altar
În Georgia s-a păstrat o puternică tradiţie locală privind persoana Sfântului Maxim. Aici se pare că a făcut şi multe minuni, unele consemnate şi în sursele aghiografice, care au susţinut naşterea acestei tradiţii. Mormântul Sfântului, prin tradiţie, s-a păstrat până astăzi, sub altarul unei mici biserici cu hramul Sfântului Maxim Mărturisitorul. Această biserică se află într-o mică comunitate monahală păstorită de un inimos episcop, Preasfinţitul Ştefan Kalaijashvili al Eparhiei de Lentekhi şi Tsageri, care susţine şi protejează memoria Sfântului Maxim aici. Mai mult, are în proiect construirea unei catedrale cu hramul Sfântului Maxim, în aceeaşi mănăstire, într-o frumoasă arhitectură georgiană.
Tot episcopul Ştefan a pus bazele unui Centru internaţional teologico-ştiinţific "Sf. Maxim Mărturisitorul", care organizează la Tbilisi şi la Tsageri, în perioada 14-21 octombrie 2010, al treilea colocviu internaţional dedicat Sfântului Maxim Mărturisitorul, precedentele două organizându-se în 2005 şi 2007. Lucrările susţinute la aceste colocvii, dar numai cele focalizate pe tradiţia maximiană în Georgia, s-au publicat recent într-un important volum intitulat "Maximus the Confessor and Georgia".
Într-o comunicare personală, Jean-Claude Larchet, cel mai important specialist ortodox în opera Sfântului Maxim Mărturisitorul, prezent la Iaşi la hramul Sfintei Parascheva din acest an, care conferenţiază în 15 octombrie la Universitatea "Al.I. Cuza" despre actualitatea teologiei Sfântului Maxim Mărturisitorul, mi-a mărturisit o descoperire foarte recentă şi care ar putea constitui o adevărată revelaţie pentru cei ce-l iubesc pe Sfântul Maxim.
Descoperirea antropologilor
După tradiţia georgiană, mormântul Sfântului Maxim se află sub altarul micii biserici închinate lui. Câţiva arheologi au efectuat săpături acolo şi au descoperit trei schelete. Unul dintre ele le-a atras atenţia în mod special pentru faptul că îi lipseşte mâna dreaptă, iar în zona gâtului se pare că a avut o afecţiune foarte gravă, care foarte posibil i-a cauzat şi moartea
şi care ar fi putut apărea după smulgerea limbii, practică de mutilare destul de răspândită în Bizanţ. Mai mult, antropologii au stabilit că acest schelet aparţine unui bătrân care a decedat la 83 de ani! Urmează ca alţi cercetători să efectueze şi o datare cu C14 pentru a stabili secolul din care provin relicvele. Foarte multe elemente în această cercetare concură spre concluzia că acesta ar putea fi chiar trupul Sfântului Maxim Mărturisitorul şi probabil Colocviul de la Tbilisi şi Tsageri din zilele acestea va aduce precizări noi în toată această cercetare.
Această concluzie nu ar putea fi imposibilă, deoarece ideea aducerii moaştelor Sfântului Maxim la Constantinopol (fapt pomenit în sinaxare la 13 august) nu se găseşte decât în sursele liturgice, aghiografiile nemenţionând nimic în acest sens, iar ziua de 13 august e sigură ca dată a morţii Sfântului Maxim. Mai mult, se pare că mâna Sfântului Maxim care a poposit zilele acestea la Iaşi e mâna care i-a fost tăiată şi care a fost păstrată cu evlavie de unii ucenici la Constantinopol sau poate chiar în afara lui (Mănăstirea Chrysopolis poate fi o posibilă locaţie), adusă în Constantinopol după reabilitarea Sfântului la Sinodul VI Ecumenic. Astfel, descoperirile recente din Georgia nu contrazic, ci, dimpotrivă, completează imaginea pe care o avem astăzi despre ultimele zile ale Sfântului Maxim Mărturisitorul.
Mai sunt încă "secrete"
Contribuţia importantă pe care astăzi Georgia o poate aduce în aprofundarea studiilor maximiene este aceea că scrierile Sfântului Maxim au fost traduse în limba georgiană în Muntele Athos, în secolul al XI-lea, de monahul Eftimie Aghioritul (ajuns stareţ la Mănăstirea Iviron) şi au fost răspândite prin ucenicii acestuia ulterior în spaţiul georgian. Manuscrisele georgiene păstrate până astăzi şi cercetate prin intermediul Centrului de cercetare a antichităţilor georgiene şi Centrului Naţional al manuscriselor de la Tbilisi nu şi-au descoperit încă toate secretele pentru că noi texte atribuite Sfântului Maxim păstrate doar în traducerea lor georgiană mai pot fi descoperite încă. Aşa s-a întâmplat cu "Viaţa Maicii Domnului", publicată de profesorul belgian Michel van Esbroeck în 1986, păstrată tot în traducerea georgiană a lui Eftimie Aghioritul.
