Sfântul Mina, ajutătorul celor păgubiţi

Fiecare dintre credincioşii care au pierdut un lucru mai mic sau mai mare a alergat rugându-se Sfântului Mina, care aduce mângâiere tuturor celor ce au pierdut ceva, au fost păcăliţi, înşelaţi sau chiar bătuţi. Cunoscut în popor drept Sfântul care ajută la redobândirea bunurilor pierdute, Sfântul Mina a fost un tânăr militar curajos care şi-a pus nădejdea în Dumnezeu şi nu şi-a lepădat credinţa. Pentru aceasta a suferit moarte martirică, fiind aruncat în foc, după ce i s-au tăiat mâinile şi picioarele. Cinstit ca sfânt în Biserica Coptă, el este prăznuit şi în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, pe 11 noiembrie, iar creştinii romano-catolici îl serbează la 24 noiembrie.

Sfântul Mina, sărbătorit de Biserica Ortodoxă pe 11 noiembrie, este de origine egipteană şi s-a născut în prima jumătate a secolului al III-lea, în Nakiyos, în apropiere de Memphis, cunoscuta capitală a faraonilor. Părinţii Sfântului, Eudoxius şi Eufimia, au fost creştini de viţă nobilă, dar pentru că Dumnezeu nu le-a binecuvântat prea curând casa cu copii, se rugau neîncetat pentru a avea unul.

Cu timpul, pentru că Eudoxius, care era guvernator, era invidiat de fratele său, s-a mutat împreună cu soţia sa în Afrakya. Şi acolo Eufimia s-a rugat neîncetat să nască un copil.

În timp ce se ruga, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, a auzit o voce care a zis: „Amin“. Astfel a născut mai târziu Eufimia un băiat, căruia i-au pus numele Mina, pentru cinstirea evenimentului şi a glasului auzit înaintea icoanei Născătoarei de Dumnezeu.

Ostaş în armata imperială

A rămas foarte curând orfan de ambii părinţi. Tatăl i-a murit când avea 11 ani, iar Eudoxia, mama sa, a murit la doar trei ani după aceasta.

Ajungând la vârsta cerută, a intrat în armata imperială şi a fost trimis în Asia Mică, în provincia Frigiei, în timpul tribunului Firmilian. Locuitorii oraşului în care şi-a desfăşurat activitatea militară erau păgâni, iar Mina a refuzat permanent viaţa de aici, a camarazilor săi care se închinau la idoli. În acest timp, peste marele imperiu al romanilor domnea Diocliţian (284-305). Acesta a dat pe 23 februarie 303 primul edict de persecutare a creştinilor. A poruncit ca toţi militarii creştini din armată să renunţe la credinţa lor şi să aducă jertfă zeilor romani sau să părăsească serviciul militar. Creştinii au părăsit armata. Sfântul Mina a părăsit şi el armata, aflată atunci în Turcia, pentru că nu voia să renunţe la Hristos şi nici să participe la uciderea celor de aceeaşi credinţă cu el.

„Să ia aminte toţi la cuvintele tale şi la faptele tale“

Şi-a dezbrăcat haina de ostaş al Imperiului Roman şi a îmbrăcat-o pe cea de pustnic sărac, dar liber. Nu a vrut să se întoarcă în Egipt şi a plecat în pustiul Sinaiului, unde s-a dedicat vieţii în singurătate. Înainte de a pleca în pustie a primit de la un preot creştin un manuscris cu fragmente din Evanghelii, care abia începuseră să se răspândească în lume. Tradiţia Bisericii Copte şi sinaxarele Bisericii Ortodoxe consemnează că în timpul petrecut în asceză prin munţii Sinaiului, Mina a fost înzestrat de Dumnezeu cu darul facerii de minuni. Mângâia şerpii veninoşi fără teamă şi îmblânzea animalele sălbatice numai cu privirea.

În timpul şcolii ascetice din Sinai a văzut în vis îngeri care aşezau cununi strălucitoare pe capul mucenicilor, la care a început să râvnească şi el. A auzit o voce din cer care l-a binecuvântat şi i-a arătat că va primi chiar trei cununi: pentru viaţa feciorelnică, pentru traiul ascetic şi pentru martiriul pe care urma să-l primească.

În perioada pe care a petrecut-o în munţi l-a întâlnit şi pe Sfântul Macarie Egipteanul care, văzându-i viaţa ce o va urma, i-a zis: „Ce cauţi între cer şi pământ, Mina, de unul singur? Locul tău este în mijlocul mulţimii, ca să ia aminte toţi la cuvintele şi la faptele tale. Ai schimbat o haină de ostaş cu alta, atunci sfârşeşte pe câmpul de luptă, ca să înviezi ca un învingător fără sabie“.

„Eu sunt robul lui Hristos, Care împărăţeşte în cer şi pe pământ“

A părăsit deşertul şi a venit în cel mai apropiat oraş, Cotyaeum, în ziua în care păgânii au dat o mare serbare în cinstea falşilor dumnezei.

S-a aşezat pe un loc înalt, pentru a putea fi văzut şi a mărturisit fără ezitare că este creştin. A propovăduit celor de acolo adevărata învăţătură, a criticat închinarea la idoli, masacrele şi actele martirice la care erau supuşi creştinii. Pyrhus, conducătorul ţinutului, a vrut să ştie cine este, iar Mina i-a răspuns ferm: „Eu sunt robul lui Hristos, Care împărăţeşte în cer şi pe pământ“.

Trecut prin foc şi sabie

Atunci a fost prins şi obligat să aleagă între moarte martirică sau lepădarea de credinţă. Mina nu s-a lepădat, şi astfel au început tot felul de torturi. A fost târât de o cămilă, lovit cu bice cu vârf de plumb. I s-au tăiat mâinile şi picioarele.

Un privitor, Pegas, s-a înspăimântat de ceea ce a văzut şi s-a apropiat de Sfântul Mina îndemnându-l să renunţe la credinţa sa. Mucenicul Mina nu a renunţat, iar pentru aceasta soldaţii l-au scos afară din cetate, i-au tăiat capul şi l-au aruncat în foc. Creştinii au venit în jurul focului imediat ce ostaşii au plecat şi au scos din foc trupul Sfântului, l-au spălat, l-au uns cu arome şi l-au îngropat.

Mănăstirea Abu Mena, ridicată în apropierea mormântului

În timpul lui Constantin cel Mare, după anul 318, creştinii au luat moaştele Sfântului şi le-au dus în patria sa, în Alexandria. Aici au venit numeroşi bolnavi, vindecându-se de orice boală, aşa cum aflăm de la Sfântul Timotei, Episcopul Alexandriei. Între aceştia s-a aflat şi fiica împăratului Zenon, care a fost vindecată de lepră. Sfântul Mina i s-a arătat în vis împăratului şi l-a înştiinţat că în acel loc se află înmormântat trupul său. În semn de recunoştinţă, împăratul a construit o frumoasă biserică, în care a aşezat racla Sfântului, iar în jurul bisericii s-a dezvoltat în scurt timp un nou oraş, numit Abu Mena, în Deşertul Mariout din Egipt.

Oraşul de origine a fost distrus de arabii care au cucerit în 641 Egiptul. În anul 1905 vestigiile vechiului oraş au fost descoperite de săpăturile arheologice, iar patriarhul copt, Chiril al VI-lea al Alexandriei, a reînviat cultul Sfântului Mina ridicând o mănăstire nouă, în apropiere de vechiul loc.

Hram la Biserica „Sfântul Mina“ din Capitală

Părticele din moaştele Sfântului Mina, împreună cu o icoană făcătoare de minuni a Sfântului se află şi în biserica Parohiei „Sfântul Mina“ - Vergu din Capitală.

Pe la anii 1724-1725, boierul Vergu şi Ancuţa Doamna, puternic susţinuţi spiritual şi material de Mitropolitul Ungrovlahiei D. D. Daniil, au ridicat la intersecţia Străzilor S. F. Robescu, Călăraşi şi Radu Calomfirescu (oameni de cultură ai vremii), o casă superbă, destinată lui Dumnezeu, Biserica „Sfântul Mina“.

Iniţial, biserica a avut hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“. Pentru că a suferit mai multe avarii, a fost refăcută, iar după reconsolidarea din 1874, a primit şi hramul „Sfântul Mina“.

Boierii Verguleşti, cea de-a doua generaţie de ctitori ai Bisericii „Sf. Mina“ - Vergu din Bucureşti, s-au hotărât să trimită atunci un emisar la Mănăstirea Prodromu, în muntele Athos, pentru a cumpăra, cu două mii de galbeni, câteva părticele din moaştele Sfântului pe care le-au aşezat într-o raclă, în biserica înnoită de ei.

Stareţul de atunci al schitului românesc din Sfântul Munte Athos a scris despre Sfântul Mina, în Patericul Athonit, următoarele: „Pe mucenicul Mina nu-l cunoaşte nimeni, dar l-am văzut toţi, căci li s-a arătat, în vis sau aievea, pe pământ, în aer şi pe apă, noaptea sau ziua, tuturor celor care l-au chemat în ajutor“. Cu ocazia hramului, şi anul acesta, racla cu sfintele moaşte ale Sfântului Mina de la Biserica Vergu a fost scoasă afară, pentru ca toţi pelerinii care participă la sărbătoare să se închine. După săvârşirea rânduielilor liturgice de aseară, astăzi, Utrenia va începe la ora 8:00, iar Sfânta Liturghie va fi săvârşită de către Preafinţitul Vincenţiu Ploieşteanul, Episcop-Vicar Patriarhal, după cum am aflat de la părintele paroh Gheorghe Ispas, consilier partriarhal.