Sfântul Mitropolit Dosoftei, cărturar şi păstor blând

Biserica Ortodoxă Română îl cinstește astăzi pe Sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei, canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 2005. Despre Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, se păstrează o serie bogată de informații în privința biografiei sale, precum și a activității prodigioase desfășurate pe tărâm misionar-pastoral prin efortul susținut depus în slujba de propășire a identității noastre de neam, precum și a stării culturale a neamului românesc.

Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, s-a născut în anul 1624, în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, în cetatea Sucevei, primind la botez numele Sfântului Mucenic Dimitrie.

De mic a fost dat la învățătură de părinții săi, Leontie și Misira Barilă, urmând cursurile Școlii de la Trei Ierarhi (Mănăstirea Trisfetitelor) „Academia latino- greco-slavonă”, înființată de vodă Vasile Lupu (1634-1653), iar mai apoi cursurile Frăției Ortodoxe de la Liov, loc în care își aveau reședința și câteva rude de-ale sale. Unul dintre aceștia era chiar epitropul Frăției Ortodoxe de la Liov, oraș cu care principatul Moldovei a întreținut strânse legături diplomatice încă din vremea domniei lui Alexandru cel Bun (1400- 1432), lucru confirmat de vestitul privilegiu acordat negustorilor lioveni (8 oct. 1408) care făceau comerț liber în țara Moldovei.

Strânsele legături ale țării Moldovei cu Liovul se întrezăresc și prin prezența ctitoriilor bise­ricești ale domnitorilor moldoveni în interiorul zidurilor acestui oraș, unele dintre ele existente până în zilele noastre. Se remarcă astfel Biserica „Uspenia”, ctitorită de Alexandru Lăpușneanu și finalizată de voievodul Miron Barnovschi, Biserica „Cuvioasa Parascheva” zidită de Vasile Lupu și Biserica „Sfântul Onufrie” care adăpostește, conform cronicarului Grigore Ureche, rămășițele pă­mân­tești ale voievodului Ștefan Tomșa, vornicului Moțoc, spătarului Spancioc și vornicului Veve­riță (ucişi din porunca regelui Sigismund al II-lea al Poloniei).

În preajma Liovului se mai află ctitoria închinată Mănăstirii Sucevița de domnitorii Moldovei din familia Movilă, Schitul Mare din Galiția (actuala regiune Ivano-Frankovsk), asupra căruia au stăruit în cercetare câteva studii publicate în perioada interbelică în periodicele patronate de Biserica Ortodoxă Română.  

De asemenea, în vecinătatea acestui oraș se află și Mănăstirea Lavriv, aparținând astăzi Bisericii Greco-catolice, în pridvorul căreia își dorm somnul din eternitate, după toate probabilitățile, voievodul Moldovei Ștefan Petriceicu și voievodul Țării Româ­nești Constantin Șerban Basarab, nimeni altul decât ctitorul dintre anii 1654 şi 1658 al Mănăstirii Sfinților Împărați Constantin și Elena de pe Dealul Podgorenilor din București. Sfântul locaş a fost sfințit în anul 1658, iar din anul 1668, când Reședința Mitropolitană a Ungrovlahiei se mută de la Târgovişte la Bucureşti, conform hrisovului lui Radu Leon voievod, biserica aceasta dobân­dește și rol de Catedrală Mitropolitană, pe care îl va îndeplini până în anul 1925, când își modifică statutul în cel de Catedrală Patriarhală, odată cu ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de patriarhat.

A purtat cu vrednicie „starea cea îngerească”

În aceste locuri din împrejurimile Liovului au băjenit în „nea­gra străinătate” cei doi domnitori români ai Moldovei și Țării Ro­mânești, retrași aici cu alaiul Curților lor din fața invaziei turcilor de după bătălia cu polonezii de la cetatea Hotinului. Tot în jurul Liovului își duce existența astăzi și populația vorbitoare de limbă română, numită de autori­tățile ucrainene „volohi”, popu­lație în privința căreia s-au realizat în ultimii ani o serie de materiale documentare.

Viitorul Mitropolit Dosoftei al Moldovei și-a desăvârșit studiile la Liov, în locașul amenajat în curtea Bisericii Uspenia sau Biserica Moldovenească, în ucraineană „-Voloșskaya”, situată în piața veche a orașului. Ctitorie a voievodului Alexandru Lăpuș­neanu, cel care i-a pus piatra de temelie în anul 1564, va fi terminată în veacul următor, în anul 1629, prin strădaniile voievodului Miron Barnovschi, după cum ne înfățișează cronicarul Miron Costin în Leto­pisețul Țării Moldovei. Aici are loc, la 22 aprilie 1632, hirotonia lui Petru Movilă ca Mitropolit al Kievului, Haliciului și a toată Rusia de către Mitropolitul Varlaam Moțoc al Moldovei. Un alt monument de artă eclesială asupra căruia și-a îndreptat aten­ția viitorul Mitropolit Dosoftei este Biserica Sfintei Cuvioase Parascheva din Liov, ctitorită de voievodul Vasile Lupu în anul 1645, sfințită la rândul ei de Mitropolitul Varlaam al Moldovei.

În anul 1649, la vârsta de 25 de ani, tânărul Dimitrie Barilă este tuns în monahism la Mănăstirea Probota, ctitoria domnitorului Petru Rareș și necropolă a familiei voievodului. La tunderea în monahism, Dimitrie primește numele Dosoftei. În anul 1650 traduce în românește Istoriile „părintelui istoriei”, Herodot. Datorită competențelor intelectuale acumulate și purtării cu vrednicie a „stării celei îngerești”, arhimandritul Dosoftei este înscăunat în anul 1658 în demnitatea de Episcop al Hușilor, iar mai apoi, în anul 1660, trece în scaunul episcopal de la Roman, unde păsto­rește timp de 11 ani, până când este ales Mitropolit al Moldovei începând cu anul 1671, în „vremea Ducăi-vodă”.

Ostatic la polonezi

În anul 1686, țara Moldovei este supusă unei grele încercări din partea Regatului Poloniei, fiind invadată de trupele regelui Jan Sobiesky, care ia ostatic între alții și pe Mitropolitul țării, Dosoftei, alături de mare parte din arhiva Mitropoliei Moldovei și odoarele din jurul raclei moaștelor Sfântului Ioan cel Nou, martirizat la Cetatea Albă.

 Mitropolitul Dosoftei este închis în castelul regelui Sobiesky de la Jolchev, situat la 30 km de Lvov. Edificat de hatmanul Stanislav Jolchevsky, în interiorul acestui castel își petrecuse ado­lescența alături de mamă și de frați, cu câteva decenii înainte, Petru Movilă, vlăstar domnesc care va deveni viitorul Mitropolit al Kievului.

Profund îndurerat și suspinând după Moldova natală, după cum însuși mărturisește și în prima sa bejanie din anii 1672-1675: „Și cu inemă amară/ Prin Sion și pentru țară/ Aducându-ne aminte/ Plângeam cu lacrămi hierbinte/”, Sfântul Mitropolit Dosoftei și-a alinat dorul de țară prin creații literare și traduceri pe care le-a înaintat spre tipărire tipografiei de la Uniev, acolo unde văzuse lumina tiparului în anul 1673 și „Psaltirea în versuri”, o carte ce prezintă, pe lângă bogăția textului scripturistic versificat, și o veritabilă imagine a societății moldovenești a acelor timpuri. Mare parte din munca depusă la versificarea textului Psalmilor lui David a fost făcută în timpul păstoririi sale ca Episcop al Romanului.

Tradiția tipografiei

Întors în patrie după o primă peregrinare prin „neagra străinătate”, Mitropolitul Dosoftei își reia scaunul vlădicesc după o scurtă perioadă de prizonierat la Mănăstirea Sfântului Sava din Iași, fiind închis acolo pe motiv de „trădare”. Mitropolitul Dosoftei a purtat corespondență cu învățatul Nicolae Spătaru Milescu, sfetnicul de încredere al țarului Alexei Mihailovici al Rusiei, recomandat fiind țarului de Patriarhul Dositei Notara al Ierusalimului (1669- 1707), care îi era și părinte spiritual, și cu Patriarhul Ioachim al Moscovei, amândurora solicitându-le o tiparniță, la 23 martie 1679, cu cele necesare pentru a relua tradiția tipografiei începută de Mitropolitul Varlaam al Moldovei la Mănăstirea Sfinților Trei Ierarhi din Iași, semnând cererile de întrajutorare cu formula „sme­ritul Dosoftei”. La această nouă tipografie, Mitropolitul tipărește Dumnezeiasca Liturghie (1679), „Psaltirea de-nțăles” (1680) și „Molitvălnicul d-ănțăles” (1681), precum și „Viața și petrecerea sfinților” (1682-1684).

În toată perioada cât a fost închis în castelul de la Jolchev a trăit înconjurat de o serie de monahi apropiați, care au împărțit cu sfinția sa marile lipsuri și strâmtorări.

În pofida vicisitudinilor a reuşit să-și continue neobositul efort cărturăresc prin traducerea câtor­va opere teologice: Tâlcuirea Sfin­tei Liturghii a Sfântului Gher­­man, Patriarhul Constantinopolului; Epistolele Sfântului Ignatie Teoforul; Dialog împotriva ereziilor şi despre credinţa noastră a Sfântului Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului; 40 de Mărgăritare din cuvântările Sfinţilor Părinţi.

La Jolchev, Mitropolitul Dosoftei al Moldovei a stat închis 8 ani, ceasul firesc al nașterii în veșnicie găsindu-l în acest loc în care a adormit întru Domnul la 13 decembrie 1693, fiind înmormântat în mănăstirea de la Uniev, locul în care văzuse lumina tiparului cu două decenii mai îna­inte opera sa de căpătâi, „Psaltirea în versuri”.