Sfântul Neagoe Basarab, de cinci veacuri casnic al lui Dumnezeu

În ziua de 15 septembrie anul mântuirii 1521 se muta la Domnul voievodul Ţării Româneşti ­Neagoe Basarab, pomenit ca sfânt de Biserica Ortodoxă Română în ­data de 26 septembrie. Astfel, anul acesta s-au împlinit 500 de ani de la mutarea la viaţa veşnică a acestui sfânt domnitor, ceea ce ne oferă un bun prilej să evocăm domnia şi viaţa lui, ca model pentru un conducător creştin.

Orice român cunoaşte celebra ctitorie a domnitorului Neagoe de la ­Curtea de Argeş şi dacă nu din cărţile de istorie, cel puţin când se uită pe bancnota de 1 leu poate vedea această minunată biserică. Iar cei care au studiat la şcoală celebrul său tratat de inspiraţie bizantină reprezentând învăţăturile către fiul său, Teodosie, sigur îşi amintesc de importanţa Sfântului domnitor Neagoe Basarab pentru cultura română. Această lucrare cunoscută sub numele de Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie „constituie un document în primul rând literar, de factură renascentistă, dar dezvăluie tot­odată şi gândirea politică a domnitorului cu privire la arta de a conduce şi politica de întărire a autorităţii domneşti” (Domnitorii şi ierarhii Ţării Româneşti - Ctitoriile şi mormintele lor) într-o perioadă când partidele boiereşti influenţau decisiv viaţa politică din Ţările Române şi schimbau domniile după interesele lor.

Sfântul Neagoe Basarab domneşte în Ţara Românească la ­începutul frământatului veac al 16-lea, când politica românească din Muntenia este marcată de ­instabilitate datorată deselor schimbări de domnitori. Când ajunge domnitor, în anul 1512, de la începutul secolului 16 şi până la el fuseseră deja patru voievozi dacă luăm în calcul şi domnia strălucită a lui Radu cel Mare, care se încheie în anul 1508, iar de atunci în doar patru ani se succed la cârma Ţării Româneşti trei domnitori: Mihnea cel Rău (între 23 aprilie și 9 mai 1508 - între 12 octombrie și 29 octombrie 1509), Mircea al III-lea (29 octombrie 1509 - circa 26 ianuarie 1510) şi Vlad cel Tânăr (26 ianuarie 1510 - 23 ianuarie 1512).

În anul 1512, când este ales domnitor al Ţării Româneşti, ­Neagoe era un bărbat tânăr a cărui formare intelectuală şi spirituală a fost influenţată de personalitatea isihastă a Sfântului Ierarh Nifon, pe care-l cunoscuse pe vremea când acesta cârmuise Mitropolia Ungrovlahiei. De aceea avea o aplecare deosebită asupra cărţilor şi mai ales a operelor marilor părinţi ai Ortodoxiei trăitori ai isihiei. Toate acestea au definit înclinaţia lui către cele sfinte şi mai ales modul lui de a conduce ţara prin prisma spiritualităţii isihaste. Chiar şi istoricul Constantin C. Giurescu remarcă în volumul al doilea din Istoria Românilor că „însemnătatea domniei lui Neagoe stă în fapte de ordin bisericesc”. Este foarte bine surprins acest aspect, deoarece în timpul domniei sale viața spirituală ortodoxă a cunoscut o deosebită înflorire. El a ctitorit nestemata culturii şi civilizaţiei ortodoxe româneşti - Mănăstirea Curtea de Argeș - şi a rămas în istorie ca „Domn al culturii, spiritualității și Prinț al Păcii”. Aplecarea lui spre cele spirituale îl face pe A. D. Xenopol să remarce: „Neagoe Basarab, după firea lui evlavioasă și plecată spre sărbătorirea clerului și înfrumuseţarea bisericilor, nu prea avea răgazul trebuitor pentru a se mai îndeletnici cu alte afaceri”. În acelaşi timp, Neagoe Basarab a fost un domn făcător de pace despre care ilustrul nostru istoric Nicolae Iorga afirmă că „a reușit prin înţelepciune să statornicească pacea și înlăuntru și în afară, fiind cea dintâi grijă a lucrării sale domnești” (Calinic Argeşeanul, Sfântul Neagoe Vodă Basarab).

Protector al tiparului şi scriitor creştin

Viziunea Sfântului Neagoe de domnitor creştin asumat se vede şi din cuvântul înainte de la Tetraevanghelul tipărit de Macarie la Târgovişte în anul 1512, unde domnitorul scrie: „Pentru că Dumnezeu, Cel căruia întru Treime ne închinăm, a binevoit să umple Biserica Sa cu cărți sfinte pentru folosul cititorilor, drept aceea și eu, întru Hristos Dumnezeu binecredinciosul și de Dumnezeu păzitul și domn însuși stăpânitor Io Basarab (...) am râvnit pentru această de suflet mântuitoare carte Tetraevanghel, cu ajutorul Sfântului Duh și cu dragostea către sfintele Biserici (...) Rog deci pe cei tineri, pe cei vârstnici și pe cei bătrâni, care veți citi sau veți scrie, pentru dragostea lui Hristos, să îndreptați iar pe noi care cu osârdie ne-am trudit la această lucrare, să ne binecuvântați, pentru ca împreună slăvind pe Tatăl, din care sunt toate, pe Fiul, prin care sunt toate, și pe Duhul Sfânt, întru care sunt toate, să aflăm aici pace și milă, iar dincolo să ne bucurăm de lumină și fericire”. Din aceste rânduri remarcăm adâncimea teologică a cuvintelor sfântului voievod şi preocuparea lui ca supuşii săi să cunoască textul Sfintei Evanghelii. Pentru noi, cei de astăzi, este greu să înţelegem profunzimea gândirii teologice a conducătorului creştin de acum cinci veacuri, deoarece în timpurile noastre componenta spirituală nu mai ocupă un loc central în preocupările celor care ne conduc. Este foarte important să studiem ceea ce a scris sfântul ­voievod pentru a înţelege gândirea sa profund creştină. Spre exemplu, în lucrarea pe care o adresează fiului său, intitulată Începutul Învăţăturilor bunului credincios Ioan Neagoe, Voievodul Ţării Ungrovlahiei, carele au învăţat pre fiul său Theodosie Vodă, domnitorul isihast scrie: „Iubitul meu fiu, mai înainte de toate se cade să cinstești și să lauzi neîncetat pre Dumnezeu cel mare și bun și milostiv și ziditorul nostru cel înţelept, și ziua și noaptea și în tot locul (...) Drept aceea să cinstim și să slăvim pre Ziditorul nostru și să-i mulţămim ca celuia ce ne-au făcut și ne-au cinstit (...) Și să pășim și să stăm spre privegherea cea de toată noaptea și mai ales în zilele cele mari și la praznicile cele dumnezeiești și în toate zilele vieţii noastre. Să păzim precum iaste legea și obiceiul și să vă feriţi de toate răutăţile și scârnăviile și spurcăciunile și să vă rugaţi lui Dumnezeu cu frică și cu cutremur, ca să se milostivească spre voi. Și lui Hristos să faceţi rugăciuni și mulţămire, cu cântări pentru toate cele ce ne-au dat, cu rugă curată și cu trup și cu suflet neschimbat și neclătit”. Din aceste fragmente din celebrul său tratat vedem fundamentul oricărei domnii, şi anume, credinţa în Dumnezeu şi respectarea moralei ortodoxe.

Ctitor al Mănăstirii Curtea de Argeş

Din consemnarea athonită a lui Gavriil Protul aflăm că imediat după ce a luat domnia ­Neagoe Basarab s-a îngrijit de Mitropolia Ţării Româneşti: „Ridică Biserica cea căzută şi puse pe Macarie mitropolit a toată ­Ţara Rumânească”. În anul 1515 a adus moaştele Sfântului Nifon în ţară „ca să curăţească şi să ­tămăduiască greşeala Radului Vodă”. Moaştele au fost puse ­deasupra mormântului lui Radu cel Mare de la Mănăstirea Dealu, rostindu-se rugăciuni pentru iertarea lui”. Aşezate într-un frumos chivot de argint, au fost înapoiate Mănăstirii Dionisiu, după cum consemnează părintele Mircea Păcurariu.

Cea mai importantă ctitorie a sa este mănăstirea din Curtea de Argeş, pe care a ridicat-o între anii 1512 și 1517, fiind sfinţită de Patriarhul Ecumenic Teolipt al Constantinopolului, alături de care au slujit ierarhi şi preoţi din lumea ortodoxă.

În luna septembrie a anului 1521, Sfântul Voievod Neagoe ­Basarab se mută la Domnul şi ­este înmormântat în ctitoria lui de la Curtea de Argeş. Domnia lui este o epocă de lumină în istoria zbuciumată a voievodatului Ţării Româneşti din veacul al 16-lea, iar pentru noi un exemplu de conducere creştină şi de trăire isihastă a unui domnitor român.