Sfântul Nicodim Aghioritul, un luptător în războiul nevăzut

Sfântul Nicodim a fost foarte dăruit de Dumnezeu. Scrierea de cărţi, tălmăcirea altor scrieri din vechime pe înţelesul credincioşilor din vremurile actuale, lămuriri referitoare la disputele pe teme de tradiţie, om al rugăciunii şi ascezei, acestea erau doar câteva dintre darurile sale.

Nicolae, după numele de mirean pe care l-a primit la botez, a fost un copil care din pruncie s-a deosebit de ceilalţi copii de vârsta lui. Născut în anul 1749 în Grecia, în insula Naxos, tânărul Nicolae a fost trimis de către părinţii săi să înveţe a scrie şi a citi de la preotul satului.

Darul lui Dumnezeu s-a arătat dintru început asupra lui, căci avea o sclipire de geniu. Putea fără greutate să reproducă îndată după o lectură, cuvânt cu cuvânt, ceea ce a citit. Memoria deosebită cu care era înzestrat, precum şi seriozitatea sa l-au recomandat pentru a studia mai departe. Ajunge în Smirna, unde îşi desăvârşeşte studiile, reuşind să înveţe limba latină, limba franceză şi mai ales limba greacă veche, care îi va permite şi accesul la texte vechi pe care le va pune într-o nouă lumină, făcându-le accesibile întregii Biserici Ortodoxe.

Lucrări monumentale

Îl cunoaşte în această vreme pe Mitropolitul Macarie de Corint (ajuns sfânt) şi pe alţi monahi îmbunătăţiţi care îi vorbesc despre rugăciunea inimii şi despre un loc potrivit pentru nevoinţă şi ia hotărârea să intre în Sfântul Munte Athos, unde va şi primi numele de Nicodim odată cu haina monahală. Mai întâi în Mănăstirea Dionisiu, apoi şi în alte locuri, îşi consacră timpul culegând, alcătuind şi editând lucrări vechi ale tradiţiei bisericeşti, dar şi articulând propriile păreri şi meditaţii la nevoile şi provocările vremii sale. Aşa au apărut într-o formă nouă lucrări moumentale, precum Filocalia, Everghetinosul, "Războiul nevăzut", Pidalionul, Hristoitia, "Despre vrăjitorie", "Paza celor cinci simţuri" sau "Carte foarte folositoare de suflet", "Sfătuire către duhovnic" şi altele.

Aşa cum fiecare om nu poate fi asemănat cu un altul, cu atât mai mult un sfânt nu seamănă cu un alt sfânt şi în această particularitate se vede tocmai împlinirea desăvârşită a diversităţii darurilor Sfântului Duh. Sfântul Nicodim a fost un sfânt cu multe daruri de la Dumnezeu. Poate cel mai de seamă dar este acela de a se învrednici a sta în ceata sfinţilor, dar în timpul petrecut în trup, pe pământ, Sf. Nicodim s-a îndeletnicit mai cu seamă cu scrierea de cărţi, traducerea, diortosirea şi alcătuirea lor fiind preocuparea cea mai dragă lui, cum şi recunoaşte. Acesta este şi motivul pentru care Sfântul Nicodim apare zugrăvit în icoane ţinând în mână o carte sau scriind. În orice oră din zi sau din noapte vizitatorii îl puteau găsi pe Sfântul Nicodim aplecat asupra unei cărţi, citind sau scriind.

El confirmă totodată că sfinţenia nu se desparte de preocupările pe care omul este obligat să le aibă câtă vreme trăieşte pe pământ şi că faptul că a petrecut mult timp în preajma cărţilor nu l-a împiedicat să ducă o viaţă de asceză, de adâncă nevoinţă, de purtare frumoasă, bineplăcută lui Dumnezeu. Nu obişnuia să se îngrijească prea mult de trup, de aceea nu gătea, ci mânca hrană uscată, măsline, miere diluată în apă. Nu era de mirare că adesea chiar uita să mănânce, mărturie stând vizita unui părinte care, găsindu-l la masa de lucru, i-a pus o bucată de pâine în gură. Seara, când a trecut pe la el, era aşa cum îl lăsase, cu bucata de pâine în gură. Sfântul a uitat de sine pentru a sta împreună cu Hristos prin lucrarea sa cărturărească sau în rugăciune prin invocarea numelui lui Iisus.

Sfântul Nicodim era totuşi prins şi în viaţa Bisericii. A ştiut în permanenţă care sunt nevoile comunităţii în care trăia. Aşa se face că ia atitudine cu privire la disputa iscată în jurul practicii pomenirii morţilor în ziua de duminică, numită şi disputa colivarilor. Iată ce scria Sfântul Nicodim într-o apologie împotriva celor care nesocoteau astfel tradiţia Bisericii: "Din ce motive săvârşeşte însă Biserica pururea sâmbăta pomenirea celor adormiţi? (...) Pentru că în ziua de sâmbătă Dumnezeu S-a găsit cu sufletul în iad prădându-l şi dezlegând din legături sufletele ţinute acolo...", precum şi: "În al doilea rând fiindcă sâmbăta înseamnă odihnă, fiindcă şi sufletele celor adormiţi s-au odihnit de toate lucrurile vieţii..."

Cu alt prilej, Sfântul Nicodim a luat cuvântul apărând obiceiul Împărtăşaniei dese cu Trupul şi Sângele Domnului, smerindu-i cu puterea sa de convingere insuflată de Duhul Sfânt pe cei care nesocoteau Predania cea veche a Bisericii. El spune: "Iar după ce te împărtăşeşti, gândindu-te iarăşi cu ce înfricoşătoare şi cereşti Taine te-ai cuminecat, ia seama la tine însuţi ca să nu necinsteşti harul (...). Iar când te gândeşti iarăşi că după puţine zile te vei împărtăşi din nou, dublează atenţia, adaugă râvnă peste râvnă, înfrânare peste înfrânare, priveghere peste priveghere, osteneli peste osteneli (...) fiindcă eşti strâns cumva între două lucruri tari: pe de o parte, de faptul că te-ai împărtăşit cu puţin înainte, iar, pe de altă parte, de faptul că după scurt timp te vei împărtăşi din nou".

Sfântul Nicodim ţinea foarte mult la lucrările pe care le îngrijea. Aşa se face că, atunci când una din lucrările sale a fost modificată chiar înainte de a ieşi de la tipar, a exclamat: "Ar fi făcut mai bine să mă lovească în inimă cu o spadă decât să adauge sau să suprime ceva în această carte!"

"Doamne, scoate-mă de aici"

Bineplăcutul lui Dumnezeu Nicodim a fost chemat la Domnul. Avea 60 de ani când a plecat la Preadulcele Iisus al Cărui nume s-a străduit să-l rostească toată viaţa cu buzele, cu mintea, şi mai ales cu inima. Chiar şi pe patul morţii, era fără întrerupere chinuit de numeroasele calomnii care i se aduceau, încât Sfântul striga: "Doamne, scoate-mă de aici, m-am săturat de lumea aceasta!" Topit de vâlvătaia ascezei, Sfântul Nicodim slăbise aşa de mult, că nici o îngrijire lumească nu îl mai putea ţine în viaţă. A ştiut mai dinainte, prin descoperire dumnezeiască, ceasul morţii, de aceea a cerut să primească pentru ultima dată Sfânta Împărtăşanie. 14 iulie, ziua trecerii sale la Domnul, este şi ziua în care întreaga Biserică îi aduce cinstirea cuvenită Sfântului Nicodim, care a iubit atât de mult Predania Bisericii, ajutând-o să dăinuiască prin cărţile sale ca şi noi să ne bucurăm de ea.

A vrut să vină în ţara noastră

Credincioşii români îl simt îndeosebi aproape pe Sfântul Nicodim, o dată pentru că din ceata sfinţilor el aduce rugăciuni lui Dumnezeu pentru întreaga obşte a dreptslăvitorilor creştini, dar şi pentru că Sfântul, în timpul vieţii, a dorit să ajungă pe plaiurile moldovene. Auzise de obştea de monahi condusă de Sfântul Paisie Velicikovski şi ardea de nerăbdare să li se alăture acestor rugători aprinşi de dragostea lui Dumnezeu. Vicisitudinile vremii şi mai ales gândul lui Dumnezeu pe care îl avea cu acest monah l-au ţinut însă de la a ajunge şi pe teritoriul ţării noastre.