Sfântul Serafim de Sarov, dascăl al rugăciunii inimii

Sfântul Serafim s-a născut pe pământ rusesc, la 19 iulie 1759, primind la botez numele Prohor. A fost fiul unor negustori cucernici din orașul Kursk care l-au crescut în smerenie și dragoste față de Biserică. La 19 ani a intrat în Mănăstirea Sarov, unde a devenit repede un model de ascul­tare și virtute. Îndeplinea cu bucurie și zel toate sarcinile, chiar pe cele mai obositoare, pentru folosul fraților, postea pentru a înfrânge pornirile trupului și își păstra, ziua și noaptea, mintea ațintită la Dumnezeu, cu ajutorul Rugăciunii lui Iisus.

La capătul a opt ani de ascultare ca frate în mănăstire, a fost tuns monah, primind numele Serafim (care se traduce prin „înfocat”, „arzător”). Hirotonit diacon, iar mai apoi preot, la vârsta de 34 de ani, el petrecea noaptea în rugăciune, înainte de a săvârși Dumnezeiasca Liturghie. La puțină vreme după hirotonirea sa și după moartea duhovnicului său, el a primit încuviințarea de a se retrage în singurătate, în adâncul pădurii, la 6-7 km de mănăstire, unde și-a făcut o colibă de lemn, înconjurată de o mică grădină, pe o colină pe care el a numit-o „Sfântul Munte”, gândindu-se la Muntele Athos. Petrecea acolo toată săptămâna, întorcându-se la mănăstire numai duminicile și în zilele de sărbătoare, stăruind în rugăciune, citirea Sfintelor Scripturi, post și metanii. De fiecare dată când întâlnea pe cineva în pădure, i se închina până la pământ, fără a scoate un cuvânt, rămânând așa până când omul se îndepărta.

O convorbire cu el schimba sensul vieții celor care îl căutau

După o perioadă, se întoarce în Mănăstirea Sarov și se stabilește într-o chilie mică. În antreul acesteia a pus un sicriu, în care se ruga, iar în chilie, unde nu intra nimeni niciodată, nu avea decât un sac cu pietre ca așternut, un trunchi de arbore ca scaun și o icoană reprezentând pe Maica Domnului, numită de el „Bucuria bucuriilor”; în fața icoanei ardea în permanență o candelă. La sfârșitul a cinci ani de retragere totală, a deschis ușa chiliei, lăsând să intre pe cei care voiau să-l vadă, dar fără a rupe totuși legământul tăcerii, chiar când era vorba de vizitatori importanți. Apoi, în 1826, Maica Domnului îi vesti că a sosit vremea să părăsească tăcerea și el a început să le împărtășească oamenilor din roadele vieții sale duhovnicești. Ușa chiliei sale era deschisă oricui până târziu în noapte; își saluta vizitatorii cu bucurie, zicându-le: „Hristos a înviat, bucuria mea!”; dovedea o dragoste deosebită față de păcătoșii care veneau la el pocăindu-se, ca Fiul risipitor care se întoarce la Tatăl (cf. Luca 15, 11-32). Blândețea sa neobișnuită înmuia inimile cele mai aspre, iar umilința sa îi smerea pe cei mândri. O convorbire cu el sau o simplă binecuvântare devenea adevărată întâlnire cu Dumnezeu, care schimba cu totul sensul vieții.

Sfântul Serafim a trecut la cele veșnice la 2 ianuarie 1833, stând în genunchi în fața icoanei Născătoarei de Dumnezeu. Canonizarea sa a avut loc la 19 iulie 1903, în prezența familiei imperiale, a numeroșilor ierarhi și a unei mulțimi de sute de mii de persoane, venite din toate părțile Rusiei.

Războiul bolșevicilor împotriva Sfântului Serafim

La scurt timp după revoluția din octombrie 1917, în Rusia, bolșevicii au început o campanie de distrugere a moaștelor sfin­ților, ca parte a planului de a slăbi și a discredita Biserica Ortodoxă Rusă. În data de 17 decembrie 1920, au fost scoase din raclă și moaștele Sfântului Serafim de Sarov. Totuși, autori­tățile nu au îndrăznit atunci să le ia de lângă credincioși și acestea au rămas în continuare la Mănăstirea Sarov. După șase ani, o comisie a Direcției Politice din Uniunea Sovietică a desfăcut din nou racla cu moaștele Sfântului Serafim, sfintele relicve fiind duse inițial la Mănăstirea Donskoi din Moscova, apoi la muzeul antireligios, unde au rămas până în anul 1935. Soarta moaștelor în următoarele cinci decenii nu poate fi decât presupusă.

În anii ’90, înainte de redeschiderea Catedralei Kazanski din Sankt-Petersburg, unde funcțio­nase multă vreme un muzeu al istoriei religiei și ateismului, un funcționar a găsit moaștele unui sfânt necunoscut, ascunse cu atenție printre alte obiecte muzeale vechi. Aceste moaște aveau mânecuțe pe care era scris: „Sfinte Cuvioase Părinte Serafime, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!”. S-a presupus că au fost găsite moaștele pierdute ale Sfântului Cuvios Serafim.

Cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Alexie al II-lea, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, (†5 decembrie 2008) Episcopii Arsenie de Istra și Evghenie de Tambov au mers de îndată la fața locului, iar Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a dispus formarea unei comisii de cercetare a arhivelor. Într-un timp foarte scurt au fost găsite actele care certificau autenticitatea moaștelor încă de la prima lor descoperire, înainte de canonizarea din vara anului 1903, dar și un act foarte amănunțit, alcătuit în timpul desfacerii raclei în anul 1920 și însoțit de semnăturile clericilor martori. Comisia a stabilit că moaștele din Catedrala Kazanski corespundeau întru totul descrierii moaștelor Sfântului Cuvios Serafim din acel act. În data de 11 ianuarie 1991 a fost semnat documentul de transmitere a moaștelor către Biserica Ortodoxă Rusă. (Sectorul cultural şi comunicaţii media al Arhiepiscopiei Bucureştilor)

Aflarea moaștelor și așezarea lor la Mănăstirea Diveevo

Patriarhul Alexie al II-lea își amintea astfel evenimentul: „Imediat ce moaștele Sfântului Cuvios Serafim au fost găsite, a devenit clar pentru toată lumea că ele trebuie mutate la Diveevo. Însuși Sfântul Serafim, cu puțin timp înainte de mutarea sa la Domnul, în convorbirile cu N. Motovilov, spunea că trupul său nu va rămâne la Sarov, ci la Diveevo”. O lună mai târziu, în februarie 1991, moaștele Sfântului Serafim au fost mutate în Catedrala Teofaniei (a Botezului Domnului) din Moscova. În același an, la 23 iulie 1991, sfintele moaște au fost duse la Diveevo în procesiune, cu opriri la Noghinsk, Orehovo-Zuevo, Vladimir, Nijni-Novgorod și Arzamas. Pe întreg parcursul procesiunii, racla cu sfintele moaște a fost însoțită de mulțimea credincioșilor. Sfintele moaște au fost întâmpinate la Diveevo de Patriarhul Alexie al II-lea.

Sfântul Cuvios Serafim a profețit: „În mijlocul verii vor interpreta cântări de Paște”. Așa s-a și întâmplat. Mutarea moaștelor acestui mare sfânt al pământului rusesc a fost cu adevărat un „Paște de vară”. Astăzi, sfintele sale moaște se află la Mănăstirea Diveevo, de unde strălucesc bucurie pascală pentru toți cei care pășesc în acest așezământ și își aduc aminte de cuvintele Cuviosului, la întâmpinarea oricărui vizitator: „Hristos a înviat, bucuria mea!”