Sfântul Siluan sau smerenia care nu deznădăjduieşte

Iustin Popovici l-a comparat cu Sfântul Simeon Noul Teolog. Thomas Merton, unul dintre cei mai cunoscuţi monahi cistercieni, l-a considerat drept "cel mai autentic monah al secolului al XX-lea". Recunoaşterea Sfântului Siluan Athonitul drept om duhovnicesc s-a făcut până în prezent la o scară mondială. Nu doar ortodocşii, ci şi romano-catolicii şi unele confesiuni protestante au regăsit în scrierile stareţului dovada unei iubiri duhovniceşti deosebite. De aceea, intenţionăm să analizăm din punct de vedere teologic fraza care i-a schimbat viaţa şi ne-a oferit un model de smerenie: "Ţine mintea ta în iad şi nu deznădăjdui!"

O viaţă smerită. În arhiva Mănăstirii Russikon, unde Sfântul Siluan a fost monah, se regăsesc doar câteva rânduri cu privire la viaţa sa. "Părintele Siluan, schimonah. Numele civil: Semion Ivanovici Antonov, ţăran din gubernia Tambov, districtul Lebedinsk, satul Şovsk. Născut în 1866. Sosit la Sfântul Munte în 1892. A îndeplinit următoarele ascultări: la moară, la Kalamareia, la Vechiul Russikon şi la economat. Decedat la 24 septembrie 1938" (Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, trad. diac. Ioan I. Ică jr, Editura Deisis, Sibiu, 2001, p. 9). Aici este cuprinsă pe scurt toată viaţa exterioară a stareţului, dar nu găsim nici o precizare despre bogata sa viaţa interioară. Înainte de a veni la mănăstire, Sfântul Siluan a dus o existenţă destul de simplă, dar în care puteau fi observate anumite semne duhovniceşti. Când era tânăr se ruga pentru vrăjmaşii săi cu lacrimi şi a dorit destul de repede să devină monah. Din păcate, a fost nevoit să amâne acest moment, iar râvna pentru o viaţă sfântă i-a scăzut treptat. Fiind un om puternic din punct de vedere fizic a fost foarte aproape să omoare un tânăr doar cu o lovitură de pumn într-o altercaţie. Greşelile acestea i-au fost însă reproşate de Maica Domnului într-o descoperire minunată. A decis atunci să plece la Sfântul Munte, unde a petrecut 46 de ani în smerenie, post şi rugăciune necurmată. A primit darul rugăciunii neîncetate la doar trei săptămâni după intrarea în mănăstire şi s-a învrednicit de multe vedenii dumnezeieşti. Însă cel mai important moment s-a consumat în anul 1923, atunci când a primit acest cuvânt de la Domnul nostru Iisus Hristos şi care rezumă esenţa smereniei: "Ţine mintea ta în iad şi nu deznădăjdui!" Valoarea acestei apoftegme duhovniceşti a început să fie observată după publicarea scrierilor stareţului Siluan de ucenicul acestuia Sofronie Saharov. Până în prezent au fost scrise nenumărate articole şi studii asupra teologiei stareţului Siluan, iar câteva dintre acestea se ocupă pregnant doar de această frază esenţială.

Istoria patristică a acestui cuvânt duhovnicesc

Nici o revelare a operei unui nou teolog nu aduce cu sine ceva original în totalitate. Orice persoană care oferă o scriere duhovnicească se întemeiază şi recunoaşte totodată existenţa unei tradiţii anterioare. Tradiţia Bisericii dispune de o continuitate neîntreruptă şi nu este caracterizată principal de o originalitate perpetuă. Dacă ar fi să alegem un termen potrivit în locul celui de "originalitate", l-am prefera pe cel de "îmbogăţire". Oamenii duhovniceşti nu creează din nou tradiţia prin scrierile lor, ci adaugă o nouă piatră în zidul clădit în cursul veacurilor. Aşa stau lucrurile şi cu acest cuvânt duhovnicesc primit de Sfântul Siluan Athonitul. Jean-Claude Larchet, un teolog modern renumit, a schiţat istoria patristică aflată în spatele acestei afirmaţii (J.Cl. Larchet, Formula "Ţine mintea ta în iad şi nu deznădăjdui!" în lumina tradiţiei patristice în: "Ţine mintea ta în iad şi nu deznădăjdui!" Spiritualitatea Sfântului Siluan Athonitul. "Tâlcuiri teologice", trad. Maria Cornelia şi diac. Ioan I. Ică jr, Editura Deisis, Sibiu, 2003, pp. 47-71) Astfel, el a descoperit idei asemănătoare în Patericul Egiptean, care suportă o comparaţie cu fraza analizată aici. De altfel, unele sunt reluate şi de Sfântul Siluan Athonitul în propriile scrieri. În primul rând avem acel cuvânt încredinţat Sfântului Antonie cel Mare de curelarul egiptean: "Toţi se vor mântui, doar eu singur voi pieri" (J.Cl. Larchet, Formula "Ţine mintea ta în iad şi nu deznădăjdui!" în lumina tradiţiei patristice..., p. 57). Un alt cuvânt asemănător se găseşte la avva Pimen cel Mare, care spunea ucenicilor săi: "Credeţi-mă, unde e Satan, acolo voi fi şi eu" (Ibid.). Cât despre avva Sisoe, el declara ucenicilor săi că ştie personal pe cineva "în stare să poarte gândul Sfântului Antonie cel Mare" (Ibid., p. 58). Gândul la care se referă aici părintele Sisoe este în mod clar cel citat anterior. De asemenea, tot el afirmă că "nu e mare lucru să fii cu Dumnezeu în cuget, dar e mare lucru a te vedea pe tine însuţi mai prejos decât orice făptură, căci aceasta duce la smerenie" (Ibid.). Jean-Claude Larchet oferă mai multe mărturii din operele altor Sfinţi Părinţi, cum ar fi: Ioan Cassian, Maxim Mărturisitorul, Ioan Scărarul sau Simeon Noul Teolog. Este esenţial, însă, să remarcăm faptul că Sfântul Siluan nu prezintă o formulă ruptă de tradiţia Bisericii, ci una care se integrează perfect atât din punct de vedere istoric, cât şi spiritual. Un alt lucru care trebuie subliniat este acela că formula dovedeşte o complementaritate deosebită între cele două aspecte aparent contradictorii pe care le conţine. Vom observa lucrul acesta din interpretarea ei practică oferită de diaconul Maxime Egger.

Interpretarea psihologică şi analogică

Părintele Egger consideră că pot exista trei interpretări relativ diferite ale acestui cuvânt duhovnicesc. Astfel, prima dintre acestea este cea psihologică, prin care formula devine un cuvânt de mângâiere. "E modul în care este cel mai adeseori primită, înţeleasă în lume. Un răspuns mângâietor la suferinţa umană. (...) Un mod de a spune "Viaţa mea e un iad, dar Dumnezeu, prin stareţul Siluan îmi spune că şi în aceste condiţi dificile nu trebuie să deznădăjduiesc" (diac. Maxime Egger, stareţul Siluan, un Sfânt actual şi universal, în: "Ţine mintea ta în iad şi nu deznădăjdui!" Spiritualitatea Sfântului Siluan Athonitul. "Tâlcuiri teologice...", p. 24). Cu toate acestea, sensul mai adânc al acestui cuvânt duhovnicesc nu poate fi captat printr-o astfel de interpretare. Desigur, un asemenea sens poate fi utilizat de orice persoană, dar, în esenţă, interpretarea sa proprie nu se descoperă aici. De aceea, Maxime Egger ridică puţin nivelul de înţelegere şi aduce un al doilea comentariu: cel analogic. Din acest punct de vedere, "acest cuvânt este expresia singulară a legii duhovniceşti fundamentale a creştinismului, aşa cum apare ea în cruce - ca moarte şi biruinţă asupra morţii - şi în Fericiri: fericiţi cei ce plâng, cei flămânzi, cei prigoniţi, căci vor cunoaşte slava lui Dumnezeu..." (Ibid., p. 24). Însă o astfel de interpretare pune mai mult accent pe paradoxul formulei, decât pe conţinutul ei. Prin urmare, ea se dovedeşte corectă din nou, dar incompletă.

Interpretarea specifică

Maxime Egger se hotărăşte în cele din urmă să atace esenţa formulei. A treia interpretare trebuie pusă în concordanţă cu dobândirea smereniei. Doar păzind acest cuvânt duhovnicesc putem spune că ne apropiem de frumuseţea smereniei. "Cum să ne facem smeriţi"? Tocmai la această întrebare răspunde Hristos prin cuvântul pe care îl dă stareţului Siluan ca un mijloc terapeutic. Ajungem acum la cea de-a treia sa interpretare, cea specifică: "Domnul m-a învăţat să-mi ţin mintea în iad şi să nu deznădăjduiesc, şi aşa învaţă sufletul meu smerenia (...) Aşa îi biruim pe vrăjmaşi", scrie stareţul Siluan" (Ibid., p. 25). Cu alte cuvinte trebuie să ne autocondamnăm la flăcările iadului, dar să nu cădem în deznădejde din această pricină. Să credem că din cauza propriilor păcate merităm tot ce este mai rău, dar, în acelaşi timp, să nădăjduim în Hristos. Aceasta este calea adevăratei smerenii. O smerenie fără sfârşit, asemenea celei a Sfântului Siluan.