Mai mult poate decât în alte părţi ale lumii, Sfântul Vasile cel Mare se bucură de o deosebită preţuire în inima şi evlavia credincioşilor români, care au motive speciale ca să-l considere al lor. Sfântul Vasile este aproape de sufletele românilor nu numai prin Liturghia care-i poartă numele, prin rânduielile vieţii monahale sau scrierile sale, ci întâi de toate prin legăturile pe care el le-a avut cu conducerea civilă şi militară şi desigur şi cu ierarhia bisericească a ţinutului românesc dintre Dunăre şi Marea Neagră (provincia Scyţia Minor) în vremea formării poporului român.
Scrisorile vasiliene nr. 155, 164 şi 165 adresate între anii 373-374 comandantului militar al provinciei Aschiolius al Tesalonicului sau, după alţii, episcopului Vetranion al Tomisului, constituie izvoare de prim rang pentru istoria vieţii bisericeşti a neamului românesc în epoca formării sale etnice şi spirituale ca popor creştin în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Prin scrisori, Sfântul Vasile obţine transferul moaştelor Sfântului Sava în Capadocia lui natală.
Aceste legături directe au înlesnit cunoaşterea gândirii teologice şi puternicei personalităţi creştine a Sfântului Vasile în Biserica daco-romană încă din timpul vieţii sale pământeşti, ele constituind de atunci şi până astăzi un model de ortodoxie riguroasă a credinţei şi de ortopraxie integrală a trăirii creştine pentru toţi episcopii ortodocşi care au păstorit pe aceste meleaguri.
Prin ierarhi, cultul şi evlavia deosebită pentru Sfântul Vasile au pătruns şi în inima poporului român ortodox a cărui întreagă evlavie creştin-ortodoxă, cum spunea într-un studiu pe această temă patriarhul Teoctist, este "de înrâurire vasiliană". Credincioşii ortodocşi români îi vor aduce o parte din moaşte la Mănăstirea "Sfinţii Trei Ierarhi" din Iaşi (sec. al XVIII-lea) şi îi vor închina multe biserici. Se apreciază că actualmente există peste 100 de biserici cu hramul Sfântului Vasile, deşi statistica este incompletă. Ca o contribuţie specific românească la îmbogăţirea cultului său, menţionăm şi alcătuirea în 1879 a unui imn-acatist, special, original, de către arhim. Gherman din Tazlău.
Rugător pentru popor
Fenomen ilustrativ pentru asimilarea Sfântului Vasile în spaţiul etnic şi spiritual românesc, marele părinte capadocian din secolul al IV-lea a devenit pentru poporul român şi un personaj folcloric cu dimensiuni legendare, prezent mai ales în colindele şi obiceiurile de Crăciun şi de Anul Nou, alături de Sfântul Petru şi de-a dreapta Maicii Domnului, stând în aceeaşi casă cu Dumnezeu şi apropiat de preocupările şi grijile de toate zilele ale oamenilor din popor: semănatul, aratul.
Dincolo însă de nivelul folcloric, Sfântul Vasile a fost mereu şi este continuu prezent în viaţa poporului ortodox român, în evlavia lui liturgică. Iar aici, pe lângă praznicul consacrat lui (1 ianuarie) şi molitfele care-i poartă numele, în primul rând prin dumnezeiasca sa Liturghie săvârşită de 10 ori pe an, mai ales în Postul Paştilor, sporind râvna credincioşilor spre Sfânta Spovedanie şi Sfânta Cuminecătură. Prin neasemuita sa anaforă euharistică, în care Sfânta Liturghie este admirabil interpretată teologic ca actualizare a întregii iconomii a mântuirii, a Sfintei Treimi şi ca sacrament al unităţii întregii Biserici, cereşti şi pământeşti de la o margine la alta a lumii. Sfântul Vasile a întreţinut şi întreţine statornic prin rugăciunile sale fierbinţi către Dumnezeu şi conştiinţa necesităţii aspiraţiei şi eforturilor pentru realizarea unităţii creştine. El se roagă ca Dumnezeu să facă să înceteze dezbinarea Bisericilor, să potolească întărâtările păgânilor şi să strice răzvrătirile eşuărilor cu puterea Sfântului Duh, iar pe toţi cei care se împărtăşesc dintr-o pâine şi un potir să-i unească şi întreolaltă cu comuniunea aceluiaşi Duh Sfânt. De sute de ani, figura austeră a Sfântului Vasile cel Mare veghează pictată în absidele tuturor bisericilor ortodoxe la săvârşirea dumnezeieştii şi înfricoşătoarei Taine a Sfintei Liturghii, cu ochii aţintiţi spre Liturghia cerească eshatologică, alături de soborul marilor ierarhi liturghisitori şi dascăli teologi ai Ortodoxiei.
Model al monahilor români
Chipul ceresc de ierarh liturghisitor al Sfântului Vasile cel Mare se continuă în viaţa Bisericii Ortodoxe Române prin inspirata sa Liturghie, iar chipul lui filocalic, de monah îmbunătăţit şi nevoitor spre desăvârşire evanghelică şi sfinţenie, a rămas şi continuă să fie pildă vie şi statornică monahismului prin regulile sale monahale. Concepţia sa echilibrată despre desăvârşirea creştină, năzuinţă scumpă atât monahilor, cât şi credincioşilor simpli, înţeleasă ca punere în practică a botezului sub forma unei împlinite fericiri, într-o viaţă de obşte, comunitară, sub ascultarea episcopului în interiorul Bisericii, a împletirii rugăciunii cu munca, a contemplaţiei cu acţiunea, a dat roade bogate de-a lungul vremii şi în Biserica Ortodoxă Română, în care monahismul continuă până astăzi să producă, din cele mai vechi timpuri, mereu mari şi autentice exemple de desăvârşire şi viaţă creştină de sfinţenie a nenumăraţi părinţi şi călăuze duhovniceşti ale poporului român dreptcredincios. O parte dintre sutele şi miile de nevoitori români în ale sfinţeniei şi desăvârşirii creştine fiind adunate şi reprezentate într-un masiv şi voluminos Pateric românesc tradus şi în neogreacă. Lectura acestei cărţi demonstrează cu puterea faptelor şi a exemplelor vii cât de roditoare a fost influenţa pildei şi gândirii româneşti. Viziunii largi despre împletirea slujirii lui Dumnezeu şi a oamenilor, a deschiderii şi profundei pătrunderi în realităţile umane concrete a Sfântului Vasile se datorează şi faptul că obştile monahale româneşti au fost deschise poporului iradiind în jurul lor spiritualitate şi înviorând statornic evlavia credincioşilor ortodocşi în lume.
Teologie actuală
O altă latură a cinstirii şi preţuirii de care s-a bucurat Sfântul Vasile în Biserica Ortodoxă Română o constituie şi larga răspândire pe care a cunoscut-o din vechime opera sa scrisă în spaţiul românesc. Există astfel, aduse sau scrise pe teritoriul ţării, nenumărate manuscrise greceşti şi slavone conţinând scrieri ale marelui părinte capadocian. Şi mai numeroase sunt manuscrisele şi tipăriturile cuprinse în traduceri româneşti ale diferitelor scrieri vasiliene. Influenţa spirituală exercitată de opera şi scrisul vasilian asupra teologiei şi culturii româneşti este una incontestabilă, ale cărei ample dimensiuni morale şi spirituale sunt departe de a fi evaluate pe măsura lor. Ca o încununare a îndelungatei circulaţii a scrisului vasilian pe teritoriul românesc, se înscrie incontestabil traducerea şi editarea integrală a operei sale autentice, după toate exigenţele acriviei ştiinţifice moderne, de un colectiv de preoţi profesori, iniţiate de regretatul patriarh Justin şi continuate de patriarhul Teoctist, "Părinţi şi scriitori bisericeşti", iar acum într-o nouă formă, de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, sub titlul "Studia Basiliana".
Locul pe care-l ocupă Sfântul Vasile în spiritualitatea şi viaţa Bisericii Ortodoxe Române l-a confirmat la 10 octombrie 1776 Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, printr-un tomos, care a ridicat pe mitropoliţii de atunci ai Ungro-vlahiei pe treapta de locţiitori ai scaunului Cezareii Capadociei, păstoriţi acum 16 secole de marele Vasile, titlu păstrat şi astăzi de patriarhii întâistătători ai Bisericii Ortodoxe Române.
Lupta energetică şi susţinută a Sfântului Vasile împotriva nedreptăţilor sociale ale vremii sale, condamnarea fără echivoc a asupririi şi exploatării, organizarea de masă largă a asistenţei sociale şi susţinerea ei din averea proprie înfăptuite de Sfântul Vasile au devenit un model şi un puternic îndemn şi pentru Biserica noastră contemporană.
Teologia vasiliană de mare actualitate ecumenică şi socială este masiv prezentă în paginile revistelor teologice româneşti şi în scrisul profesorilor de teologie, doctoranzilor şi preoţilor români, care o cercetează cu admiraţie şi real folos pentru că în ea se află soluţii şi lumini călăuzitoare pentru rezolvarea marilor probleme cu care se confruntă astăzi Biserica şi lumea.
