Sfinţii, casnicii lui Dumnezeu şi prietenii oamenilor

Slujba din Duminica Tuturor Sfinţilor, prima după praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, începe perioada liturgică a Octoihului. Sinaxarul acestei zile ne anunţă că "în această zi, Duminica întâia după Rusalii, serbăm praznicul Tuturor Sfinţilor, celor de pretutindeni, din toată lumea, din Asia, Libia şi Europa, de la Miazănoapte şi de la Miazăzi".

Din acest cuvânt de învăţătură aflăm că "dumnezeieştii noştri Părinţi au aşezat să prăznuim, după Pogorârea Duhului Sfânt, sărbătoarea de azi, ca şi cum ar fi voit să arate că venirea Preasfântului Duh a lucrat prin Apostoli nişte lucruri atât de mari, încât a sfinţit şi a înţelepţit pe cei de un aluat cu noi, şi aşezându-i din nou în locul cetei aceleia îngereşti căzute, i-a adus, prin Iisus Hristos, la Dumnezeu: pe unii, adică, prin mucenicie şi sânge, iar pe alţii prin trăire şi viaţă virtuoasă, Duhul Sfânt săvârşind, astfel, fapte mai presus de fire".

Praznicul Tuturor Sfinţilor "cuprinde în sine pe toţi cei dintâi şi pe toţi cei de mai târziu, pe cei cunoscuţi şi pe cei necunoscuţi, pe care Duhul Sfânt, sălăşluindu-Se întru ei, i-a sfinţit". Rânduirea pomenirii de către Biserică a tuturor sfinţilor, în sobor, imediat după sărbătoarea Cincizecimii arată că scopul trimiterii Duhului Sfânt în lume este dobândirea sfinţeniei de către oameni în Biserică.

"Acum prăznuim toate câte Duhul Sfânt, cu dăruiri de bine, a sfinţit…"

Când spunem că pomenim pe toţi sfinţii, înţelegem că "acum prăznuim toate câte Duhul Sfânt, cu dăruiri de bine, a sfinţit: sufletele cele preaînalte şi sfinţite, adică cele nouă cete: pe strămoşi şi patriarhi, pe prooroci şi pe sfinţii apostoli, pe mucenici şi ierarhi, pe sfinţii mărturisitori şi pe cuvioşii mucenici, pe cuvioşi, pe drepţi şi pe toată ceata sfintelor femei şi pe toţi ceilalţi sfinţi necunoscuţi, împreună cu care să fie şi cei ce se vor adăuga în viitor. Dar mai presus de toţi şi între toţi şi cu toţi Sfinţii, pe Sfânta Sfinţilor, pe Preasfânta şi cea făr-de asemănare mai mărită decât cetele îngereşti, pe Doamna şi Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururi Fecioara Maria".

Mitropolitul de fericită amintire Antonie Plămădeală al Ardealului spunea că "Duminica aceasta e rânduită să amintească pe toţi sfinţii cunoscuţi şi necunoscuţi", care au mărturisit credinţa în faţa lui Dumnezeu, după cuvântul pericopei evanghelice rânduite a se citi în această zi: "Sfinţii, mai ales martirii şi mărturisitorii, au murit pentru această mărturisire, iar ceilalţi s-au sfinţit trăind adevărurile de credinţă din tot sufletul, din tot cugetul, în smerenie, în dragoste, în slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor".

Sinaxarul ne oferă trei motive pentru care Biserica a rânduit o zi specială de pomenire a sfinţilor în sobor. Primul dintre acestea este faptul că, de-a lungul timpului, vor fi existat oameni sfinţi pe care istoria lumească i-a tăinuit, fiind scrişi doar în cartea vieţii: "Prăznuind această sărbătoare, noi cinstim şi pe mulţi alţii, care, deşi au bine-plăcut lui Dumnezeu prin virtutea lor cea desăvârşită, totuşi din cine ştie ce pricină, ori poate din pricina unor împrejurări lumeşti, au rămas neştiuţi de nimeni, cu toate că au multă slavă înaintea lui Dumnezeu".

Un al doilea motiv al acestei sărbători este comuniunea întru unitate a Bisericii: "Prăznuirile Sfinţilor, ce se fac în fiecare zi în parte, trebuia adunate într-o singură zi, spre a se arăta că ei au luptat pentru un singur Hristos şi că toţi s-au găsit pe aceeaşi cale a virtuţii, şi astfel s-au încununat după vrednicie, ca nişte slujitori ai unui singur Dumnezeu".

Cea de-a treia justificare a sărbătorii Tuturor Sfinţilor stă în legătură cu urcuşul duhovnicesc, de la Triodul, care "cuprinde într-însul tâlcuirea cu grijă, în cuvinte nespuse, a tuturor celor făcute de Dumnezeu pentru noi: căderea diavolului din cer pentru neascultarea cea dintâi, alungarea lui Adam din Rai şi păcatul, toată iconomia, cea pentru noi, a lui Dumnezeu-Cuvântul", până la Penticostarul care "ne arată cum am fost ridicaţi din nou la ceruri, prin Sfântul Duh, şi cum, acolo, am înlocuit ceata îngerească cea căzută, lucru care e ştiut că s-a făcut prin toţi sfinţii".

Sfinţii în cântarea de laudă a Bisericii

Textele liturgice rânduite de cartea Penticostarului a se cânta în cadrul slujbelor din ajunul şi ziua Duminicii Tuturor Sfinţilor ne cheamă să lăudăm pe toţi cei ce, din veac, au bine-plăcut lui Dumnezeu: "Săvârşind sfânta pomenire a strămoşilor părinţi patriarhi, a apostolilor, a mucenicilor, a ierarhilor, a proorocilor şi a cuvioşilor Tăi, a pustnicilor şi a drepţilor şi a tot numele ce este scris în cartea vieţii, Hristoase Dumnezeule, pe toţi îi îndemnăm la rugăciune". Pe prooroci îi cinstim pentru că au "propovăduit lumii venirea lui Hristos, şi cele foarte depărtate ca şi cum ar fi fost aproape pe mai dinainte" le-au văzut. "Ceata apostolilor" este pomenită drept "pescari de păgâni şi vânători de oameni". Urmează "mulţimea mucenicilor", care de la marginile pământului s-au adunat într-o credinţă şi pentru dânsa au suferit încercările chinurilor şi desăvârşit au luat cununa muceniciei. "Stupina părinţilor", care şi-au "topit trupurile cu nevoinţa" şi, omorându-şi patimile trupeşti, şi-au "întraripat mintea cu dumnezeiasca dragoste", la cer au zburat şi cu îngerii împreună veselindu-se, se îndulcesc de "veşnicele bunătăţi".

Sfinţii în viaţa noastră

Despre prezenţa şi ajutorul sfinţilor în viaţa noastră de zi cu zi, IPS Antonie Plămădeală spunea: "Intraţi în categoria sfinţilor, proslăviţi de Dumnezeu, ei au devenit cumva atemporali sau, mai exact, ai tuturor timpurilor şi contemporani ai tuturor oamenilor de pe traiectoria istoriei. Şi mai mult decât atât, au devenit prietenii tuturor oamenilor, cunoştinţele lor apropiate, rudele apropiate, pentru că ei trăiesc în iubire şi iubirea apropie, înfrăţeşte. Biserica, prin slujbele ei, prin amintirea lor, prin icoanele lor, ni-i apropie şi ni-i ţine prezenţi în permanenţă. Îi introduce în familia noastră şi pe noi în familia lor. Un sfânt pe o icoană în odaia noastră devine un

familiar al casei, un membru al familiei, cineva cu care ne întreţinem, ne sfătuim, la care apelăm la nevoie. Şi avem neîndoielnica încredinţare că şi el se simte prezent, că este acolo, că e gata să ne ajute, că îi place să stăm de vorbă cu el, fără nici o dificultate".