Sfinții Mărturisitori din Ardeal, modele de statornicie în credință

Biserica Ortodoxă îi prăznuiește anual, la data de 21 octombrie, pe Sfinţii Cuvioşi Mărturisitori Visarion şi Sofronie, pe Sfântul Mucenic Oprea şi pe Sfinţii Preoţi Mărturisitori Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel. Cunoscuţi drept Sfinții Mărturisitori Ardeleni, aceştia au luptat în secolul al 18-lea împotriva uniației. În cele ce urmează, vom schița în ce a constat acest fenomen și cum fiecare dintre cei cinci sfinți s-a ostenit pentru a-și apăra patria și credința.

De-a lungul secolelor, Biserica Ortodoxă din Transilvania a avut de înfruntat vitregiile stăpânitorilor de alt neam care au căutat permanent să își impună credințele și autoritatea, folosindu-se de multe ori de mijloace necinstite ori violente. Credincioșii ortodocși români au suferit nenumărate nedreptăți de ordin politic, social și religios din partea conducătorilor vremii. În acest context, unii dintre ei au căpătat curajul, în fața adversităților constante, să afirme necesitatea de a li se permite să trăiască decent și să își practice nestingheriți credința stră­moșească. 

În privința evenimentelor care au caracterizat perioada istorică amintită, trebuie remarcată contribuția deosebit de importantă a părintelui academician Mircea Păcurariu care, în lucrarea Istoria Bisericii Ortodoxe Române, apărută la EIBMBOR în anul 1994, oferă informații prețioase privitoare la evenimentele la care sfinții prăznuiţi astăzi au luat parte. Conform părintelui profesor, uniația a reprezentat fenomenul încercării de a-i atrage pe românii ortodocși din Transilvania la unirea cu Biserica Romei, fenomen ce avea un dublu scop: pe de o parte, sporirea numărului de cre­dincioși catolici și creșterea influenței repre­zentanților catolici în Dieta transilvană; pe de altă parte, ruperea legăturilor dintre românii transilvăneni și cei ortodocși din Țara Românească și Moldova. Acest proces, al cărui nucleu a avut loc între 1698 şi 1701, dar ale cărui ecouri s-au extins și în deceniile următoare, a fost facilitat de transformarea Transilvaniei în principat, aflat sub protecția regimului austriac al Imperiului Habsburgic. Diploma împăratului Leopold I, din 1691, confirma privilegiile a trei națiuni și drepturile a patru religii recepte care coabitau în principat, românii ortodocși, deși majoritari, fiind excluși din ambele grupuri. Prin uniație, însă, românilor și mai ales clericilor ortodocși li se promiteau privilegii și scutiri de taxe similare cu cele ale preoților catolici, favorizați de noul regim. Cu toate că acest fenomen a avut loc progresiv și a fost de multe ori impus prin mijloace necinstite (amenințări sau acte dovedite false), situația clerului care a acceptat uniația a rămas practic neschimbată, în timp ce credincioșii ortodocși și preoții lor au avut tot mai mult de suferit prin persecuții, confiscarea locașurilor de cult, noi taxe și amenzi și obligația de a-i întreține și pe clericii care acceptaseră unirea.

O luptă susținută „cu mult curaj și stăruință de preoți și credincioși”

În acest context a început lupta pentru apărarea Ortodoxiei, a cărei existență era în pericol, susținută „cu mult curaj și stăruință de preoți și credincioși” care, pentru acțiunile lor de protejare a credinței strămoșești, au înfruntat „bătăi, temniță și chiar moartea mucenicească”. Aceasta s-a manifestat în diverse moduri, de la respingerea directă a uniației la trimiterea de memorii către Curtea Imperială din Viena, detaliind suferințele îndurate de românii ortodocși, la emigrarea unor români în Țara Românească sau la „revenirea la Ortodoxie a unor preoți și credincioși care fuseseră amăgiți sau siliți să primească unirea”. 

Sfântul Cuvios Mărturisitor Visarion Sarai

Aceste acțiuni s-au întins pe o perioadă semnificativă de timp, cele mai importante dintre ele începând în anul 1744 cu predicile Sfântului Cuvios Mărturisitor Visarion Sarai. Botezat Nicolae, originar din Bosnia, probabil român de neam, acesta a fost tuns în monahism în 1738 la Mănăstirea „Sfântul Sava” de către Patriarhul Ierusalimului. În anul 1744, după o perioadă de viețuire în regiunea Slavonia, ajunge în Banat și apoi în Transilvania pentru a propovădui și a lupta în apărarea Ortodoxiei. Adunând un număr însemnat de credincioși în jurul său, predică mai întâi în Lipova. Urmat de mulți dintre aceștia, printre care trei negustori lipoveni, călătorește și predică în Dobra (jud. Hunedoara), apoi în Deva și Săliștea Sibiului, îndemnându-și auditoriul să nu mai asculte de preoții uniți și să păstreze rânduielile ortodoxe. Numărul mare de credincioși veșnic prezenți în jurul acestuia a alertat autoritățile, iar Cuviosul Visarion, împreună cu cei trei negustori, a fost arestat în drum spre Sibiu. Acolo a fost supus unui lung interogatoriu în urma căruia a fost aruncat în temniță, întâi la Deva, apoi la Timișoara, Osiek și Raab, ajungând în cele din urmă în înfri­coșătoarea închisoare de la Kufstein, din Munții Tirolului, unde a și murit în condiții foarte grele ca sfânt mărturisitor pentru Ortodoxie. Cei trei însoțitori ai săi au fost închiși la Sibiu și Timișoara, fiind eliberați după un an.

Sfântul Mucenic Oprea și Sfântul Preot Mărturisitor Moise 

Lupta începută de Sfântul Visarion a fost continuată de numeroși români din zona Sibiului. Între cei care au luptat și au pătimit pentru neam și credință se remarcă Sfântul Mucenic Oprea Miclăuș, din Săliște, și Sfântul Preot Mărturisitor Moise Măcinic, din Sibiel. Cel dintâi a efectuat, împreună cu alți cre­dincioși, trei călătorii până la Curtea din Viena, cu scopul de a prezenta memorii care ilustrau starea și dorința românilor din zonă de a rămâne în vechea lor credință. Cele trei călătorii au avut loc în 1748, 1749 și 1752. În urma celei dintâi, românilor li s-a cerut să se întoarcă acasă cu promisiunea soluționării doleanțelor acestora, însă hotărârile mult așteptate au fost amânate, timp în care autoritățile au reușit să aresteze persoanele implicate, mai puțin pe Oprea și pe opt preoți ortodocși. În cea de-a doua călătorie, însoțit de alte patru persoane, acesta prezintă două petiții, însă e nevoit să se întoarcă după un refuz direct de a primi ajutor. În 1752, un nou memoriu este redactat, iar Oprea Miclăuș, împreună cu preotul Moise Măcinic, sunt însărcinați să îl ducă la Viena. Aceștia sunt primiți de împărăteasa Maria Tereza și de cancelarul Kaunitz, care, însă, își pierd răbdarea și îi aruncă în temniță. Un interogatoriu din 14 aprilie 1752 ne descoperă cum preotul Moise fusese închis și înainte, în Sibiu, timp de 17 luni, pentru simplul motiv de a fi fost hirotonit în Țara Românească. Cei doi pătimesc în îngrozitoarea temniță de la Kufstein, acolo unde, după numeroase încercări, se săvârșesc în dreapta credință la date necunoscute. În 1784, la 32 de ani după încarcerare, rugăminții soției Sfântului Oprea de a fi eliberat din pricina vârstei înaintate i se răspunde prin constatarea că nici unul dintre cei doi mucenici nu mai era în viață.

Sfântul Preot Mărturisitor Ioan din Galeș

După capturarea celor doi, mișcarea de rezistență împotriva uniației a fost condusă de Sfântul Preot Mărturisitor Ioan din Galeș. Din cauza înflăcărării sale, a fost arestat în 1756 și întemnițat la Sibiu, însă, la ordinul împărătesei, a fost condamnat la închisoare pe viață în cetatea Devei. După un an, însă, a fost mutat la Graz, acolo unde, 19 ani mai târziu, mărturisea că ar accepta moartea în locul renegării credinței sale. De acolo a fost mutat la Kufstein, însă data adormirii sale rămâne incertă. Știm numai că în anul 1780, după 24 de ani de temniță, un alt deținut de acolo izbutea să trimită o scrisoare Ecaterinei a II-a a Rusiei, rugând-o să intervină pentru eliberarea vrednicului preot.

Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofronie

Ultimul dintre martirii cinstiți la 21 octombrie este Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofronie din satul Cioara. Inițial preot de mir în satul său, se călugărește la Mănăstirea Cozia, după care se întoarce în locurile natale, unde ridică un schit. După ce autoritățile îl demolează, începe lupta împotriva asupririi sub forma unei revolte, pe care însă se străduiește să o mențină pașnică. Închis de două ori, începând cu 1759, la Bobâlna și Abrud, este eliberat de fiecare dată în urma răscoalei a sute de țărani sau a temerii autorităților față de o revoltă a moților. Prima sa mare realizare o constituie convocarea unei adunări a preoților și credincioșilor la Zlatna, în Munții Apuseni, în 10 august 1760. Mișcarea lui a fost extinsă și în alte zone din Transilvania, astfel încât, în fața presiunii puse de toți românii implicați, împărăteasa Maria Tereza a fost nevoită să accepte o parte din hotărârile acestor adunări, dintre care cea mai însemnată a reprezentat-o sinodul de la Alba Iulia din 14-18 februarie 1761. În urma acestuia, sub supravegherea generalului Adolf von Bucow, în Transilvania au fost puse în aplicare unele din măsurile solicitate prin hotărârile sinodului, cea mai de seamă fiind aducerea Episcopului ortodox sârb Dionisie Novacovici. Tot în cadrul acestui sinod s-au luat decizii pentru a revitaliza viața duhovnicească a preoților și credincioșilor orto­docși. Sosirea unui episcop ortodox în Transilvania și părăsirea uniației de către zeci de sate românești au reprezentat punctul culminant al activității Sfântului Sofronie. Îndeplinindu-și chemarea, acesta a plecat în Țara Românească, acolo unde a și trecut la cele veșnice.

Deși toți acești sfinți mărturisitori sunt pomeniți în aceeași zi, Biserica Ortodoxă Română i-a canonizat la momente diferite: în 1950, s-a hotărât trecerea în rândul sfinților a Cuvioșilor Visarion Sarai și Sofronie de la Cioara și a Mucenicului Oprea Miclăuș, iar proclamarea solemnă a canonizării lor a avut loc în Alba Iulia, în 21 octombrie 1955. Preoții mărturisitori Moise Măcinic și Ioan din Galeș au fost canonizați în anul 1993. Profesorul Teodor M. Popescu afirma, în periodicul „Biserica Ortodoxă Română” (nr. 5-6/1953), că „între cei mulți care au pătimit torturi și moarte pentru credința lor ortodoxă, pe care o țineau și o apărau cu bună-știință de adevărul și de sfânta ei dreptate, sunt câțiva clerici și cre­dincioși ale căror suferințe sunt revelatoare pentru greutatea situației create românilor ortodocși prin neprimirea unirii cu Roma și a căror icoană este pilduitoare pentru tăria lor în credință”.