Sfinţii militari şi lupta creştină

Mina, Gheorghe, Teodor şi mulţi alţii, ştiuţi şi neştiuţi, fac parte din armata sfinţilor. Sfinţi care au slujit în oşti domneşti, dar care L-au iubit, mai presus de tot şi de toate, pe Domnul Domnilor. Atât de intensă a fost iubirea lor încât i-a transformat în sfinţi, în oameni care au pus mai presus de propria viaţă iubirea de Dumnezeu.

"Iar noi, Doamne, nu suntem bucuroşi să se facă această răzmeriţă, după cum ne-ai poruncit noao, nici voim să fie vărsare de sânge, nici să se ude mâinile noastre în sânge de om" şi: "Să nu iubiţi răzmiriţile şi războaiele, nici să vă ducă mintea să vă bateţi cu dânşii, spunea în "Învăţăturile" către fiul său Teodosie Voievod Neagoe Basarab. Oamenii n-au iubit niciodată războiul. Şi totuşi unii, din diverse motive, venite din pofta de mărire şi de stăpânire, îl pornesc. Sfântul Neagoe îl sfătuieşte pe fiul său să nu fie el cel care iniţiază un război şi să evite, pe cât posibil, orice confruntare armată; dar dacă pericolul este iminent şi ţara, neamul şi credinţa îi sunt ameninţate, trebuie să reacţioneze. De aceea, orice stat trebuie să aibă o armată, pentru a-şi asigura independenţa şi, mai presus de aceasta, dăinuirea sa etnică şi religioasă.

Instituţia Armatei este ocrotită de Sfinţii militari

Biserica se roagă atât de des, la fiecare slujbă, pentru Armata ţării. Instituţia aceasta este binecuvântată şi ocrotită, dacă aparţine unui neam creştin, în cazul nostru - ortodox, de rugăciunile şi prin jertfele atâtor eroi, martiri şi sfinţi. Cine sunt ei? Sunt Sfinţii militari.

Întâi de toate, trebuie să amintim că în Vechiul Testament Dumnezeu era numit "Domnul Savaot", adică "Dumnezeul oştirilor", Dumnezeul creator al cetelor îngereşti ca nişte oşti, căci sunt totdeauna în slujba lui Dumnezeu, lăudându-L şi transmiţând voia Lui către oameni, dar mai ales ascultându-L mereu. Cetele îngerilor mai sunt numite şi "oşti" pentru că sunt tot timpul treze, gata de a împlini voia Dumnezeului nostru, iar a asculta şi a împlini voia lui Dumnezeu este o jertfă, pe care şi noi trebuie să o facem.

De la îngerii "militari", al căror arhistrateg sau conducător este Sfântul Arhanghel Mihail, care este reprezentat în icoane ca purtând sabie, trecem la Sfinţii militari, nu înainte de a spune însă că chiar şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos este prezentat în Scriptură ca "Cel care are în gura Sa sabia cu două ascuţişuri" (Apoc. cap 1) şi poate să pedepsească pe duşmanii adevărului credinţe şi ai mântuirii noastre. Înaintea împlinirii tainei Jertfei de pe Cruce, Mântuitorul Iisus Hristos îi spune lui Petru: "Cel care nu are sabie să-şi vândă haina şi să-şi cumpere" (Lc. 22, 36), să se facă adică soldat, luptător împotriva păcatului, a nepăsării şi a lenevirii pierzătoare de suflet, gata să îşi dea chiar şi viaţa pământească pentru idealul suprem: mântuirea, care este urmare a lui Hristos în grădina prinderii Sale şi pe Golgota Pătimirii şi răstignirii Sale.

Corneliu şi Longhin, sutaşii

Şi unii dintre cei care au împlinit cel mai mult în viaţa lor aceste virtuţi care i-au condus la idealul propus au fost Sfinţii militari. Unul dintre cei dintâi este sutaşul Corneliu, ostaşul roman atât de evlavois, care ţinea post şi făcea nenumărate milostenii, rugându-se în toată vremea. Pe acesta, împreună cu toată casa lui, l-a botezat Sfântul Apostol Petru - este cel dintâi creştin dintre non-evrei, primul care a deschis Biserica neamurilor. Este prăznuit în fiecare an la 13 septembrie. Un alt sutaş, Longhin, a fost martor la Patimile de pe Cruce ale Mântuitorului Iisus Hristos şi a văzut minunile petrecute după aceea, cutremurul, întunecarea cerului, mărturisind că El este, cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu. Longhin împreună cu alţi doi ostaşi ai săi au crezut desăvîrşit în Hristos şi s-au făcut propovăduitori ai Învierii Lui, mărturisind lui Pilat şi arhiereilor toate cele ce s-au făcut. Apoi, botezându-se de către Sfinţii Apostoli, au plecat în Capadocia (Turcia de azi) şi s-au făcut şi ei Apostoli ai Mântuitorului, suferind moarte mucenicească. Sunt prăznuiţi la 16 octombrie.

Martorii şi practicanţii răbdării

Nenumăraţi soldaţi au fost martorii răbdării de care dădeau dovadă credincioşii creştini în vremea persecuţiilor iniţiate de împăraţii păgâni. Au înţeles că nu putea fi vorba acolo de o putere demonică, aceasta fiind răzbunătoare şi rea: or, dinspre martiri se revărsau întotdeauna râuri de iubire şi de compasiune pentru cei care nu înţelegeau să creadă în adevăratul Dumnezeu. Atunci au devenit şi ei practicanţi ai răbdării chinurilor şi au murit şi ei ca martiri şi mărturisitori ai lui Hristos.

Purtătorii de biruinţă

Nenumăraţi soldaţi creştini erau în armatele împăraţilor păgâni, slujindu-şi astfel patria, dar când li s-a cerut să se lepede de credinţa lor şi să jertfească idolilor păgâni, au preferat moatrea. Şi au devenit, unii dintre ei, atât de cunoscuţi şi de iubiţi de către toţi creştinii de atunci şi până în zilele noastre: Sfinţii Gheorghe, Mina, Dimitrie sau Teodor Stratilat. Ei vor fi până la sfârşitul veacurilor "purtători de biruinţă" asupra necredinţei păgâneşti, asupra vrăjmaşilor diavoleşti.

▲ Sfinţi militari care au trăit pe meleaguri româneşti

Neamul nostru a avut numeroşi Sfinţi militari. Poporul român este urmaşul colonilor romani şi al dacilor, este un neam născut din viţa soldaţilor romani veniţi pe aceste teritorii pentru a le cuceri şi organiza. Mulţi dintre ei erau creştini. Mulţi dintre ei sunt Sfinţi: Sf. Mucenici Pasicrat şi Valentin (24 aprilie), doi fraţi, ostaşi creştini din legiunea armatei romane la Dunăre, cu sediul la Durostor (Silistra). Ei au mărtuirsit pe Hristos în timpul împăraţilor Diocleţian şi Maximian Galeriu. În 298 au fost arestaţi şi li s-au tăiat capetele: Pasicrat avea 22 de ani, iar Valentin 30. Un alt sfânt militar este Sf. Mucenic Iuliu Veteranul (27 mai), care a considerat că este mai de preţ să moară pentru Hristos decât să ţină seama de legile păgâne care îndemnau la cinstirea zeilor; a fost martirizat în anul 304. Tot împreună cu ei au pătimit şi Sfinţii militari Isihie, Nicandru şi Marcian (8 iunie); alţi sfinţi care au fost militari şi au pătimit pe aceste meleaguri sunt: Sf. Mucenic Emilian de la Durostor (18 iulie), care a pătimit în timpul persecuţiei dezlănţuite de împăratul Iulian Apostatul (361-363), Sfântul Mucenic Dasie (20 noiembrie), ale cărui moaşte se află acum în Italia, la Ancona. Exemplul dăruirii şi al iubirii lor trebuie să îl urmeze toţi ostaşii, dar şi toţi creştinii, căci toţi suntem angrenaţi în războiul nevăzut cu vrăjmaşii diavoli, care pururea se împotrivesc mântuirii noastre. Şi în acest război, unii dintre cei mai mari ajutători sunt Sfinţii militari.