Sfinţii Serghie şi Vah - Sfetnici ai împăratului Maximian şi martiri ai lui Hristos

În vremea marilor persecuţii ale împăraţilor romani au existat foarte mulţi oameni care au ajuns martiri, pentru că, deşi erau respectaţi de oameni şi iubiţi de conducători, nu au vrut să renunţe la credinţa creştină şi la închinarea lui Hristos, în dauna zeilor timpului. Între aceşti martiri se numără şi tinerii Serghie şi Vah, care, din prieteni şi sfetnici ai împăratului Maximian, au devenit martiri pentru Hristos. Pe aceştia îi prăznuieşte astăzi Biserica noastră Ortodoxă.

În vremea împăratului Maximian, doi tineri destoinici, cetăţeni romani, Serghie şi Vah, unul primicer, iar cel de al doilea secundicer, din şcoala centiliilor, s-au străduit din răsputeri să slujească cu mult devotament şi dăruire stăpânului lor.

Devotaţi îndatoririlor ce îi lega de societate, cei doi au câştigat dragostea lui Maximian, încât acesta devenise aproape nedespărţit de ei, împrietenindu-se cu ei şi luându-şi-i sfetnici pentru fiecare moment sau decizie dificilă.

Iubitori, în ascuns, de Hristos

În tot acest timp, tinerii Serghie şi Vah erau iubitori ai credinţei creştine şi cinstitori ai lui Hristos, dar toate se întâmplau în ascuns, pentru a nu supăra pe împărat, care era aprig persecutor al creştinilor.

Deşi ei şi-au dorit ca văpaia credinţei lor să rămână în ascuns, cei de pe lângă palatul lui Maximian, care îi individiau pentru întâietatea pe care le-o acorda împăratul, au adus la cunoştinţă lui Maximian faptul că iubiţii săi slujitori nu se închină idolilor, ci se închină lui Hristos, „fiul teslarului, tâlharul răstignit între tâlhari“.

La început, împăratul nu a vrut să creadă aceste zvonuri şi, pentru a se convinge, a pregătit un mare praznic în cinstea lui Zeus, ocrotitorul Romei, la care trebuia să participe şi să aducă jertfe toţi înalţii prelaţi ai imperiului. Împăratul era interesat în mod special de reacţia celor doi sfetnici ai săi.

Îmbrăcaţi în haine femeieşti şi batjocoriţi pentru nesupunere

La momentul jertfelor, Serghie şi Vah au rămas afară, refuzând cultul lui Zeus. Ei au fost foarte hotărâţi şi au respins orice posibilitate de a aduce jertfă idolilor, chiar dacă au gândit că acest gest îi va costa prietenia cu împăratul. Nici la sfatul celor prezenţi nu au cedat şi nu au făcut aceasta, argumentând cu o determinare care a uimit pe toţi cei prezenţi. „Avem un Dumnezeu în cer, nemincinos, adevărat şi viu. El nu este nesimţitor ca idolii voştri. Noi Aceluia ne închinăm“, au zis ei împăratului. Pentru că nu au voit să aducă jertfe, li s-au luat toate rangurile, apoi au fost îmbrăcaţi în haine femeieşti şi purtaţi prin toată cetatea, şi batjocoriţi.

Cu toate acestea, pentru că îi aprecia şi le cunoştea isteţimea şi fidelitatea lor, împăratul a căutat să-i câştige din nou, cu vorbe frumoase şi cu promisiuni mari. Nici de această dată Sfinţii nu au cedat, pentru că nu voiau ca pentru dragostea împăratului să cadă din dragostea cea veşnică şi pentru cinstea pământească să se lepede de cinstea cea cerească. Astfel, tinerii credincioşi au devenit şi mai aprigi mărturisitori ai creştinismului şi au grăit şi mai hotărât împotriva credinţei celei idoleşti.

I s-au bătut scânduri pline de cuie în picioare, fiind forţat să meargă pe ele

Atunci tinerii mărturisitori au fost duşi de ostaşii lui Maximian în cetatea Varvalisa, aflată pe marginea Eufratului, locul în care guverna împăratul Antioh, groaznic chinuitor al creştinilor. Acesta îi cunoştea pe tineri, pentru că fusese rânduit în această demnitate datorită mijlocirii celor doi.

În drumul spre cetatea lui Antioh, unde aveau să pătimească, tinerilor Serghie şi Vah li s-a arătat îngerul, care le-a vestit că Domnul le este aproape. „Pentru nevoinţa voastră veţi lua cununile biruinţei de la Domnul Iisus Hristos, Care va fi alături de voi în suferinţa voastră, dându-vă ajutorul Său până ce îl veţi călca pe vrăjmaşul diavol sub picioarele voastre“, le-a spus îngerul.

Cei care i-au purtat pe Serghie şi Vah până în cetatea vecină Eufratului au predat lui Antioh şi o scrisoare trimisă de Maximian prin care cerea acestuia, pentru cei doi, milă, dacă se pocăiesc, şi moarte, dacă refuză să-L părăsească pe Domnul lor.

Nici de această dată Serghie şi Vah nu s-au lepădat de Hristos şi au preferat moartea în locul unei vieţi pământeşti în care să aducă jertfe idoleşti.

Cei doi au rezistat mult timp chinurilor la care au fost supuşi, dar, în final, Sfântul Vah şi-a dat duhul în urma cruntelor bătăi pe care le-a primit, iar Sfântului Serghie i s-au bătut scânduri pline de cuie în picioare, fiind forţat să meargă pe ele. Văzând cei necredincioşi că încă rezistă, în final, l-au decapitat.

„Am aşteptat pe Domnul, Care, căutând spre mine, a auzit rugăciunea mea şi m-a scos din groapa necazului şi din tina ticăloşiei şi a pus pe piatră picioarele mele şi a îndreptat paşii mei“ - acestea au fost ultimile cuvinte ale Sfântului Serghie, în timp ce suferea chinurile morţii.

Îngropaţi în cetatea Rosafa

Trupurile celor doi mucenici au fost luate şi îngropate cu grijă de către creştini. Trupul şi capul Sfântului Serghie au fost îngropate pe locul unde şi-a dat sufletul, în cetatea Rosafa, iar tradiţiile locale ne informează că, la început, în fiecare an, în ziua prăznuirii Sfântului Serghie, fiarele sălbatice părăseau adâncurile pădurilor, veneau la mormântul sfântului, şi schimbând cruzimea în blândeţe de miel, nevătămând pe nimeni, cu sfială înconjurau acel loc şi apoi plecau iar în pustia lor.

După repetate vedenii ale creştinilor din acele zone, trupurile sfinţilor au fost descoperite şi puse la loc de cinste în biserica ce a fost zidită acolo, în cinstea celor doi sfinţi.

Biserica „Sfântul Serghie“ este o biserică bizantină datând din secolul al V-lea, care se află în ruină. Acest lăcaş a fost unul dintre marile centre de pelerinaj ale vremii. Cu timpul, însă, a devenit ţinta disputelor repetate dintre creştini şi musulmani. Astăzi, oraşul Rosafa, situat în inima Siriei, este, împreună cu Biserica Sfântului, un deosebit punct de atracţie turistică, ruinele păstrând încă vii amintirile de altădată.

▲ Ocrotitorii Olteniei

Capetele celor doi sfinţi au fost aduse în ţara noastră de către domnitorul Neagoe Basarab şi depuse la Mănăstirea Curtea de Argeş. Raclele sfintelor moaşte au fost făcute din porunca arhierească a episcopului Iosif de Argeş, cu sprijinul creştinilor binevoitori din oraşul Piteşti, în anul 1867, ca semn de recunoştinţă pentru binefacerile primite prin ale lor sfinte rugăciuni. În anul 1949, la 25 octombrie, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sfintele moaşte au fost aduse la Craiova şi depuse în Catedrala mitropolitană „Sfântul Dumitru“ din Craiova, în timpul Înalt Preasfinţitului Firmilian, mitropolitul Olteniei.

▲ Mănăstirea Sfinţilor din Maaloula - Mănăstirea Mar Sarkis

O altă oază duhovnicească închinată Sfinţilor Mucenici este Mănăstirea „Sfinţii Serghie şi Vah“, numită de localnici Mar Sarkis. Lăcaşul se află în localitatea siriană Maaloula, fiind unul dintre punctele turistice ale Siriei. Numele localităţii provine dintr-un cuvânt aramaic ce înseamnă intrare, pentru că este situată la intrarea într-un defileu strâmt.

Mănăstirea a fost construită în secolul al IV-lea, pe ruinele unui vechi templu păgân, având o formă simplă, asemănătoare celor ridicate în cinstea martirilor vremii. Numele şi l-a luat de la Sfântul Serghie - Sarkis în limba siriană. Mănastirea există şi astăzi, ducând cu ea povara anilor de istorie şi prezenţa continuă în comuniunea de rugăciune cu Sfinţii Mucenici.

▲ Cinstiţi de timpuriu în Răsărit

Sfinţii au ajuns, în scurt timp, să fie cinstiţi într-un mod cu totul aparte de către creştinii din Răsărit. În anul 431, episcopul Alexandru de Hierapolis a ridicat o mare biserică creştină în cinstea Sfântului Serghie, chiar deasupra mormântului său. La scurt timp după aceasta, oraşul Rosafa a devenit oraş episcopal. Marele împărat creştin Iustinian a schimbat numele oraşului, numindu-l Sergiopolis, în cinstea lui Serghie. Tot acum, oraşul a fost ridicat la rangul de arhidiecez, purtând hramul „Sfinţii Serghie şi Vah“.

La biserica Sfinţilor din Rosafa (acum Sergiopolis), se adunau fregvent mulţi pelerini dornici să se închine celor doi tineri sfinţi. Cei doi martiri au devenit protectorii armatei bizantine, precum şi ocrotitori ai numeroaselor biserici din Răsărit.

În Apus, cinstirea lor a început într-un mod special în timpul papei Gelasius I, cel care i-a introdus în cult. Sfântul Serghie este încă cinstit de nomazii creştini din deşertul sirian, care îl au ca ocrotitor întru necazuri şi ispite.