În fiecare zi, în China, 10.000 de oameni devin creştini, aflăm de pe site-ul www.atimes.com al publicaţiei Asia Times Online, iar World Christian Database spune că sunt 111 milioane de chinezi creştini. Veştile par îmbucurătoare, dar realitatea este că 10% dintre aceştia sunt creştin-ortodocşi, cei mai mulţi aparţinând denominaţiunilor protestante. Biserica Ortodoxă din China îi prăznuieşte astăzi pe cei 222 de sfinţi martiri ai săi care şi-au dat viaţa pentru Hristos.
Creştinismul a pătruns pentru prima dată în China prin intermediul unei misiuni a Bisericii Asiriene a Răsăritului, în 635, eveniment înregistrat pe Stela nestoriană din Xiâan. Ortodoxia a intrat în China din Siberia, abia la 1685, când Împăratul Kangxi a mutat locuitorii oraşelor ruseşti de la graniţă şi le-a înglobat în China. Astfel, un număr considerabil de ruşi siberieni au devenit cetăţeni chinezi de credinţă ortodoxă. Noul context social-religios s-a dovedit, în primă fază, favorabil creştinilor care au reuşit să ridice prima biserică la Beijing, sfinţită de preotul Maxim Leontiev. Cu toate acestea, în primul secol şi jumătate de prezenţă ortodoxă în China, Biserica nu a atras mulţi credincioşi. Se spune că în 1860 nu erau mai mult de 200 de ortodocşi în Beijing, inclusiv descendenţii ruşilor naturalizaţi.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, demersurile Bisericii Ortodoxe pentru reglementarea vieţii bisericeşti în China s-au intensificat. Misiunea Spirituală a Bisericii Ruse din Beijing a fost susţinută de un cler bine pregătit teologic şi, deopotrivă, experimentat duhovniceşte.
Anul 1900 constituie un moment de cotitură în istoria religioasă a Chinei, marcat de aşa-numita revoltă a "boxerilor" sau a ihetuanilor, o mişcare în esenţă religioasă, orientată împotriva străinilor, a căror influenţă asupra vieţii Imperiului Chinez s-a intensificat odată cu pătrunderea misionarilor occidentali. În primă fază, aceştia nu făceau decât să amenajeze, în anumite locuri, lăcaşuri în scopuri idolatrice unde săvârşeau jertfe. Situaţia s-a schimbat radical în momentul în care împărăteasa Ţîsi a ordonat forţelor armate să susţină mişcările răsculaţilor din capitală. Funcţionarii suspectaţi de legături cu străinii au fost executaţi. Toţi străinii din provincii au fugit în Beijing, căutând să-şi salveze viaţa în cartierul ambasadelor din capitala Chinei.
"Nu s-au înfricoşat de chinuri şi cu bărbăţie L-au mărturisit pe Hristos"
Atunci când răscoala a cuprins întreaga capitală, şeful Misiunii Spirituale Ruse, arhimandritul Inochentie Figurovski, şi colaboratorii săi au părăsit Băiguani, mutându-se la ambasada Rusiei. Guvernul chinez a trimis pentru paza Misiunii 10 suliţaşi, însă la 11 iunie Misiunea a fost incendiată şi a ars până la temelie cu tot ce era acolo: biblioteca, arhiva şi sacristia. Ihetuanii au supus chinurilor 222 chinezi ortodocşi, aceştia devenind primii sfinţi martiri chinezi. Printre ei s-a numărat şi Sfântul Mucenic Mitrofan, primul preot chinez, hirotonit de către Sfântul Nicolae de Mojaisk, propovăduitorul Ortodoxiei în Japonia.
Fiul acestuia, protoiereul Serghie Cean, scăpat ca prin minune din persecuţia ihetuană, a lăsat posterităţii preţioase însemnări despre distrugerea localităţii Băiguani: "În zilele acelea, de la 13 până la 27 mai, ştirile despre boxeri se făceau auzite din ce în ce mai aproape. Pe străzi au început să apară boxeri cu banderole roşii la mâini şi picioare, care treceau în gloate sau mărşăluind milităreşte. La 31 mai, ora 8:00 seara, a început incendierea clădirilor Misiunii. Răsculaţii, începând cu împrejurimile şi cu partea sudică a oraşului, au incendiat nu numai casele locuite de europeni, dar şi cartierele populate de chinezii creştini. Întreaga vale în care e situat oraşul Beijing s-a luminat, fiind învăluită de flăcări. Peste tot domnea o atmosferă de oroare, se auzeau ţipete şi geamăt. În aceeaşi noapte sute de boxeri, cărora li se alăturaseră gloate de cerşetori şi săraci, s-au îndreptat spre Băiguani, iar apropiindu-se, căpeteniile boxerilor au început să-i incite pe toţi să strige "şa" - "ucide!" (creştinii) şi atunci, se pare, nu era nici un om care să nu fi strigat "şa"". Conducătorul misiunii, arhimandritul Inochentie Figurovski, puternic afectat de cele întâmplate, povesteşte că "în ajun, pe toate străzile, au fost răspândite proclamaţii, care chemau păgânii la masacrarea creştinilor, ameninţându-i cu moartea pe cei care ar îndrăzni să-i ascundă. În noaptea de 11 spre 12 iunie, boxerii cu făclii aprinse au invadat toate cartierele Beijingului, şi asaltând locuinţele creştinilor, îi înşfăcau pe nenorociţi şi-i torturau, impunându-i să se lepede de Hristos. Cuprinşi de frica de chinuri şi moarte, mulţi s-au lepădat de Ortodoxie şi, ca să-şi salveze viaţa, i-au ridicat în slăvi pe idoli. Însă alţii nu s-au înfricoşat de chinuri şi cu bărbăţie L-au mărturisit pe Hristos. Ei au îndurat chinuri îngrozitoare, spintecându-li-se pântecele, fiind decapitaţi sau arşi de vii în case".
"Nu doare atunci când suferi pentru Hristos"
Părintele Mitrofan a rămas viu în conştiinţa creştină mai ales prin atitudinea sa în faţa persecutorilor, făcând dovada unei maturităţi duhovniceşti memorabile. Arhimandritul Inochentie povestea: "Mulţi creştini, pentru a scăpa de pericol, se ascundeau în casa preotului Mitrofan. Printre cei adunaţi erau şi foşti răuvoitori ai părintelui, dar el nu-i gonea. Văzându-i pe mulţi slabi în credinţă, el îi îmbărbăta, spunându-le că veniseră vremuri de răstrişte şi e greu să le ocoleşti. El însuşi, în mai multe rânduri, se ducea să vadă biserica arsă. În seara zilei de 10 iunie, pe la orele 21:00, soldaţii şi boxerii au înconjurat locuinţa părintelui Mitrofan, unde erau aproape 70 de creştini; cei mai puternici au fugit, iar părintele Mitrofan şi mulţi alţii, în majoritate femei şi copii, au rămas, fiind supuşi chinurilor. Părintele Mitrofan şedea în curte în faţa casei; boxerii l-au torturat, acoperindu-i pieptul cu împunsături, apoi el a căzut în faţa copacului de curmal. Vecinii l-au târât la locul unde s-a aflat casa de rugăciuni a Misiunii." Ulterior, un oarecare ieromonah Avramie a ridicat trupul părintelui, iar în 1903, când pentru prima dată se prăznuia memoria mucenicilor, trupul lui, împreună cu celelalte, a fost pus în biserica mucenicilor sub altar.
În seara zilei de 11 iunie, Tatiana, soţia lui Mitrofan, a fost executată prin decapitare împreună cu alţi 18 creştini, iar Isaia, fiul său de 23 de ani, a fost executat de către boxeri la 7 iulie. Lui Ivan, un alt fecior de 8 ani, boxerii i-au tăiat umerii, i-au retezat degetele de la mâini şi picioare şi i-au tăiat nasul şi urechile. Soţia fratelui său, Isaia, a reuşit să-l salveze de la moarte, ascunzându-l într-un loc sigur. Întrebat dacă îl durea, el răspundea oamenilor: "Nu doare atunci când suferi pentru Hristos".
În urma evenimentelor de la 1900, Conducătorul Misiunii Spirituale din Beijing a înaintat Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, la 11 octombrie 1901, listele cu numele a 222 ortodocşi chinezi martiri, ucişi pentru dreapta credinţă. Printre altele, el cerea permisiunea Sinodului ca pe locul fostei biserici a Misiunii din Beijing distruse de boxeri să fie înălţată o biserică în cinstea Tuturor Sfinţilor Mucenici ai Bisericii Ortodoxe, cu un cavou sub altar pentru îngroparea oaselor ortodocşilor chinezi.
De asemenea, a propus ca pe 10 iunie, în fiecare an, să se ţină post strict şi să se săvârşească Liturghia pentru cei adormiţi cu parastas în memoria ortodocşilor chinezi ucişi, iar la 11 iunie să se săvârşească cu evlavie serviciul divin, urmat de o procesiune cu Sfânta Cruce prin toate locurile unde chinezii creştini au primit cununa muceniciei sau în jurul bisericii. A fost aprobată cererea, şi se face aceasta acolo unde condiţiile o permit.
Ortodoxia nu este recunoscută în China
Guvernul Republicii Populare Chineze a recunoscut oficial cinci comunităţi religioase: budismul, catolicismul, islamul, protestantismul şi taoismul, dar nu şi creştinismul ortodox. Câteva comunităţi ortodoxe, cele mai multe formate din bătrâni, continuă să se reunească la Beijing şi în nord-estul Chinei (inclusiv Heilongjiang), cu acordul tacit al guvernului. Până în 2005, exista un preot. Câţiva chinezi studiază în prezent în seminarele ortodoxe din Rusia, cu intenţia de a deveni preoţi activi. În unele regiuni ale Chinei, situaţia este oarecum diferită de câţiva ani, existând o libertate de manifestare a credinţei ortodoxe. Patriarhia Ecumenică a trimis la Hong Kong pe Mitropolitul Nikitas iar la Taiwan, ieromonahul Iona Mourtos conduce o biserică misionară sub jurisdicţia Mitropoliei Ortodoxe de Hong Kong şi Asia de Sud-Est. În aglomeraţia de confesiuni creştine care se înmulţesc şi tind să sufoce Asia, totuşi acest număr modest al ortodocşilor este, prin rugăciunile sfinţilor plămădiţi de pământul Chinei, singura rază de nădejde a triumfului Ortodoxiei în cel mai populat stat din lume.
