Una dintre cele mai reprezentative lucrări alegorice, în conținutul căreia se îmbracă întregul simbolism al „Mirelui ceresc” și al „Cămării de nuntă” este Cântarea Cântărilor. Șir-ha-Șirim așer li-Șlomo, Asma Asmaton sau Cancicum Canticorum, lucrarea descoperă un profund înțeles duhovnicesc asupra legăturii dintre Fiul lui Dumnezeu Înomenit și Biserica Dreptmăritoare. În ea regăsim în chip tainic „imnul de nuntă la cununia Cuvântului cu Trupul”.
Despre inepuizabila dimensiune eclesială a „Cântării Cântărilor”, Sfântul Atanasie cel Mare spune că „este plină de convorbiri ale Bisericii Vechiului Testament cu Cuvântul, ale întregului neam omenesc cu Cuvântul și ale Bisericii celei din păgâni tot cu El, și iarăși convorbirea Cuvântului cu ea și cu neamul omenesc. Apoi convorbirea păgânilor cu Ierusalimul și a Ierusalimului cu Biserica păgână și cu sine însuși” (Nicodim, Patriarhul României, Introducere după mai multe izvoare și traducere la „Cântarea Cântărilor a Regelui Solomon”, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1944, pp. 6-18). Pe de altă parte, considerată de unii „o lucrare ca oricare alta”, mai mult un roman de dragoste decât o alcătuire sfântă, conținutul ei este în mod paradoxal unul mistic și plin de înțelesuri duhovnicești. „Iată de ce creștinismul a preluat poemul, nu numai în virtutea succesiunii nou-testamentare și nu numai pe temeiul autorității istorice, ci mai ales pentru că scriitorii și părinții bisericești au văzut în el metafora perfectă a legăturii intime dintre Hristos și Biserica Sa. Nu o dată în Sfintele Evanghelii Iisus Hristos este numit Mire: apostolii nu pot fi triști atâta vreme cât Mirele este cu ei (Cf. Mt. 9,15; Mc. 2, 19-20; Lc. 5, 34), Ioan Botezătorul se numește pe sine și «prietenul Mirelui» (In. 3, 29); cele cinci fecioare înțelepte, ca metaforă eshatologică, pătrund în Cămara Mirelui (Mt. 25, 2-3). Pe de altă parte, Mireasa lui Hristos este Biserica, cea logodită cu El” (Bartolomeu Valeriu Anania, Cântarea Cântărilor tălmăcută și tâlcuită, Ed. Anastasia, București, 1998, p. 7).
„Cu tăierea Duhului sunt tăiat împrejur și în Împărăție sunt poftit”
În literatura patristică a primelor veacuri putem regăsi, alături de însemnările Sfântului Efrem Sirul, alte două importante referințe cu privire la simbolismul „Mirelui ceresc” și al „Cămării de nuntă”. Acestea sunt materializate în comentariile făcute la Cântarea Cântărilor de Origen și Sfântul Grigorie de Nyssa. Cei doi au privit dincolo de concretul unei relații personalizate, interpretând alegoric fiecare trimitere a textului vechi-testamentar. Pe de altă parte, în rândul celor care au văzut mai mult profanul („eroticul” sau „epitalamul”) acestei lucrări se numără și Teodor de Mopsuestia, scriitor și exeget antiohian din secolul al V-lea. El socotea că poemul „ar fi fost alcătuit pentru căsătoria regelui Solomon cu fiica Faraonului” (Ibidem, p. 8). La rândul său, Origen transpune această relație maritală din textul „Cântării” în raportul tainic dintre Logosul Înomenit și Sfânta Sa Biserică. Dintr-o altă perspectivă, de data aceasta confirmată de Rufin, marele exeget alexandrin are convingerea că „prin Solomon vorbește Hristos, iar prin mireasă sufletul omenesc”. Pe de altă parte, „în cele două omilii păstrate de Fericitul Ieronim, interpretarea vede în Mire pe Hristos, iar în mireasă Biserica întreagă” [Pr. prof. Teodor Bodogae, Introducere la Cântarea Cântărilor, în Origen, Scrieri alese (partea I). Din lucrările exegetice la Vechiul Testament, colecția PSB 6, 1981, p. 308]. De asemenea, Sfântul Grigorie de Nyssa dorește să arate că mesajul biblic, desprins din amintita lucrare, nu este nici pe departe unul superficial. Se poziționează dincolo de orice abordare realistă, fără a fi aruncat „sub incidența absurdului” (Bartolomeu Valeriu Anania, p. 9). De aceea, „Sfântul Grigorie vrea să descopere înțelesul neîntinat, mai înalt, al iubirii între Dumnezeu și sufletul omenesc (cuvântul grec psyche fiind feminin), pentru ca acela ce o citește să fie ridicat la înțelesurile neîntinate, duhovnicești ale ei” (Sf. Grigorie de Nyssa, Scrieri, partea I, trad. Pr. prof. Dumitru Stăniloae și Pr. Ioan Buga, note de Pr. prof. D. Stăniloae, indice Pr. Ioan Buga, în colecția PSB 29, Ed.IBMBOR, București, 1982, p. 113, nota 1). În acest context, Sfântul Părinte înțelege și procesul de unire dintre Hristos și sufletul omenesc, motorul acestei uniri fiind virtutea iubirii. „De aceea, în Cântarea Cântărilor iubirea sufletului față de Dumnezeu e prezentată în creșterea ei neîncetată, în dinamica ei nesfârșită” (ibidem), concept de altfel specific teologiei sale.
Un imn anonim din tradiţia siriacă despre Cincizecime
Raportat la specificul imnografiei siriene, toate aceste elemente devin complementare cu simbolistica nupțială, reflectată aici în imaginea Mirelui ceresc și a Cămării de nuntă. În acest context, prof. Sebastian Brock a reușit să identifice utilitatea liturgică a acestui mărgăritar al Bisericii Orientale. Datorită complexității sale, imnul a fost folosit în decursul timpului în proximitatea celor mai importante praznice împărătești. Astfel, după însemnarea orientalistului englez, „în ambele tradiții, cea de Răsărit și cea de Apus, imnul anonim despre «Biserică, Mireasa lui Hristos» aparține perioadei de dinaintea Nașterii Domnului. Pe de altă parte, din manuscrisele de la Harvard reiese că imnul aparţine praznicului Epifaniei, acest lucru fiind socotit în baza trimiterilor baptismale pe care le face, determinând prin urmare contextul său original liturgic. Așezarea imnului alături de praznicul Cincizecimii de către edițiile ulterioare a fost motivată cu siguranță de tema sa: Biserica - Mireasă a lui Hristos. Aceasta este prin urmare tema centrală a Duminicii Cincizecimii în ambele tradiții liturgice, de răsărit și de apus” (An Epiphany Hymn on the Church as the Bride of Christ, în „Harpa”, nr. 3/1989, pp. 132-133). Iată, în consecinţă, o mostră a traducerii din textul original, în care se subliniază lucrarea desăvârşitoare a Duhului Sfânt şi întemeierea Bisericii în contextul marelui praznic al Cincizecimii: „(22) Cu untdelemn sfințit sunt însemnat,/ cu apa cea vie sunt botezat,/ cu tăierea Duhului sunt tăiat împrejur/ și în Împărăție sunt poftit./ (23) Asemenea satirului pescuit din lac,/ am ieșit la suprafață de la adâncime;/ cu Foc și cu Duh am fost lămurit,/ și am fost primit în turma Fiului. (24) Cu veșmântul slavei m-am îmbrăcat;/ cu ploaie de lumină sunt învăluit./ Din apă am ieșit feciorelnic/ Și iată, îngerii se bucură împreună cu mine”.
