Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Actualitate religioasă Documentar Slavă veteranului de război

Slavă veteranului de război

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Documentar
Un articol de: Gl. Bg. (rtr) Dănilă Ion - 29 Aprilie 2022

De la strămoșii noștri romani am moștenit, printre altele, și cuvântul „veteran”. Veteran era un ostaș roman care după 25 de ani de serviciu militar era declarat cetățean roman (în cazul când nu era mai dinainte) și era împroprietărit. Pe teritoriul Daciei Romane acești veterani au avut o contribuție însemnată la procesul romanizării provinciei. Mlădița romană, altoită pe temeinicia geto-dacă și întărită încă din începuturi de creștinarea de către însuși Apostolul Andrei, reliefează lumii un popor pașnic, sedentar, primitor, dar dârz împotriva năvălitorilor. În fiecare an, la 29 aprilie, este sărbătorită Ziua veteranului de război.

Așa cum sublinia luceafărul poeziei românești, Mihai Eminescu, îndrep­tățit, „pământul românesc este un dar de la Dumnezeu, și de aceea l-au iubit, apărat și cinstit, agățându-se de glia strămoșească cu unghiile, apărând-o cu prețul vieții și înnobilând-o cu sângele lor”, pentru a-l lăsa urmașilor întreg, rodnic și liber. Separați de vicisitudinile istoriei, românii au fost mereu uniți de limbă, religie și idealuri comune, coagulați în jurul Carpaților, coloana vertebrală a românismului. De-a lungul întregii noastre istorii, voievozii și domnitorii au cinstit vitejia ostașilor prin împroprietăriri și chiar prin ridicarea la ranguri boierești.

Dacă unirea lui Mihai Viteazul n-a dăinuit, ea a fost imbold şi far spre „Mica Unire”, realizată sub domnia luminoasă a colonelului Alexandru Ioan Cuza, prin înțelepciunea elitei intelectuale, şi impuls spre intrarea în vâltoarea Războiului de Independență. La un sfert de veac de la mobilizarea pentru Războiul de Independență, război care a cerut sacrificiul a 10.000 de ostași, din cei 58.700 care au constituit Armata de Operații, regele Carol I promulga Înaltul Decret prin care s-a creat, în conformitate cu Convenția statelor europene de la Geneva, titlul de „veteran de război”.

La articolul 2, Înaltul Decret din 29 aprilie 1902 prevedea: „Pentru ca fiecărui ostaș veteran să i se asigure liniștea şi ocupațiunea pentru restul de viață, i se va pune la dispoziție cele necesare în acest scop, ca stimulent pentru generațiile viitoare”. Conjunctura internațională i-a permis României să se arunce în tranșeele Primului Război Mondial, deși aveau teritorii româneşti aflate sub ocupație străină în ambele tabere. Regele Ferdinand I a mobilizat, în 1916, la intrarea României în război, 11% din populația țării, mai exact 833.601 militari. Biruința finală, care a dus la Marea Unire, a fost plătită cu jertfa a peste 335.000 de morți şi dispăruți, a 75.495 de invalizi şi a 650.000 de morți din rândul populației civile.

În vâltoarea luptelor, Ferdinand I cel Leal a desenat personal cea mai înaltă distincție de război, Ordinul „Mihai Viteazul”. Pe front, regele le-a promis pământ ostașilor din tranșee, iar după război, prin reforma agrară din 1921, au fost împroprietărite aproape un milion şi jumătate de familii cu câte 4 hectare fiecare.

Veteranii de război își strâng rândurile și se organizează, la fel ca și cei decorați cu Ordinul „Mihai Viteazul”, iar pentru cinstirea și ridicarea de monumente apare, sub înaltul patronaj al reginei Maria, societatea „Cultul Eroilor”. Veteranii de război contribuie semnificativ la cinstirea memoriei celor căzuți pe câmpul de luptă. Eroii se regăsesc într-o multitudine de monumente. Dar din cenușa „războiului națiunilor” se nasc germenii agresivi ai celui de-al Doilea Război Mondial.

În cei trei ani, zece luni și douăzeci de zile cât a durat participarea armatei României la cel de-al Doilea Război Mondial, țara a pierdut 794.562 de militari, din care 92.620 de morți, 33.966 de răniți și 367.966 de dispăruți pe cele două fronturi. La aceștia se adaugă miile de prizonieri care au pierit în gulagul sovietic. Efortul României în cel de-al Doilea Război Mondial o situează pe locul doi, după Germania, în campania din Est, și pe locul patru, după Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii și Marea Britanie, în campania din Vest.

Deși în campania din Vest au fost decorați cu ordine și medalii românești, sovietice și cehoslovace peste 300.000 de soldați, subofițeri, ofițeri și generali români, prin nerecunoașterea, după război, a statutului României de țară cobeligerantă, se vor plăti înrobitoare daune de război, odată cu pierderea Basarabiei, nordului Bucovinei și Ținutului Herței.

După cel de-al Doilea Război Mondial a fost legiferată o reformă agrară prin care și participanții la război au fost împroprietăriți cu 1,1 hectare. În scurt timp, aceste proprietăți vor fi, în majoritatea lor, confiscate prin așa-numita „colectivizare a agriculturii”. În acea perioadă, dispar din peisajul societății românești veteranii de război din campania din Est. Aceștia, în special corpul de comandă, suportă prigoana, lagărele și închisorile comuniste. Să-i amintim doar pe contraamiralul Horia Măcelariu și generalii Nicolae Ciupercă, Gheorghe Avramescu, Nicolae Șova, Leonard Mociulschi, Ion Dumitrache, Nicolae Dăscălescu...

Pe trupul răscolit de bombe și obuze al ţării și înroșit de sângele a mii de ostași sub tricolor au fost înființate puține cimitire ale eroilor și chiar mai puține monumente închinate nemuririi eliberatorilor gliei strămoșești.

Răsturnarea regimului comunist în decembrie 1989 a declanșat inițiativa unui grup de com­ba­tanți în ambele campanii ale celui de-al Doilea Război Mondial, din Est și din Vest, prin care, la 27 decembrie 1989, au fost desființate structurile comuniste din domeniu și înființată Aso­ci­ația Națională a Veteranilor de Război (ANVR). La Conferința Națională din septembrie 1990, Asociația este atestată oficial și legiferată de Judecătoria Sectorului 1 din București, prin sen­tința nr. 392, care aprobă și statutul acesteia.

Prin strădania conducerii Asociației și cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale sunt promovate și aprobate în Parlamentul țării legile ce statuează calitatea de veteran de război, drepturile și facilitățile acestora - reparație târzie, dar binevenită pentru toți supraviețuitorii celor două războaie mondiale. Afiliată și la organismele mondiale, Asociația, care la constituire cuprindea  900.000 de membri, devine o prezență activă în viața socială, culturală și științifică a țării. Astăzi, numărul supraviețu­i­torilor celui mai crunt război din istoria universală este de circa 2.500, oameni în vârstă, de peste 90 de ani, apăsați de suferin­țele trăirilor și vremurilor actuale. Active pe plan local, filialele județene, în colaborare cu orga­nele locale și Asociația „Cultul Eroilor”, au renovat și ridicat un număr semnificativ de monumente dedicate ostașilor căzuți la datorie în războaiele purtate de țară. De asemenea, au înființat și renovat cimitire ale eroilor.

ANVR, prin Comisia de Memorialistică, ­a publicat 11 volume de memorii, sub titlul „Veteranii pe drumul onoarei și jertfei”. Veteranii de război nu doar au trăit istoria, ci au făurit istoria, au scris-o cu sudoarea și sângele lor. Așa cum sublinia Nicolae Iorga, patriarhul istoriografiei românești, „este comod și plăcut să citești istoria sau s-o scrii. Este o fericire s-o trăiești și mai ales s-o faci”, iar ei nu numai că au trăit istorie, dar au făcut istorie și merită în veci cinstirea neamului. Recunoașterea acestui fapt a constituit-o și legiferarea, în 1995, a Zilei Eroilor, sărbătorită în fiecare an, în Ziua Înălțării la ceruri a Domnului Nostru Iisus Hristos.

La 120 de ani de la instituirea oficială de către regele Carol I, prin hotărârea de Guvern 1.222, din 10 octombrie 2007, este instituită Ziua veteranului de război, care se sărbătorește, în fiecare an, la 29 aprilie. Figuri emblematice ale istoriei naționale, veteranii de război își poartă cu demnitate și respect anii senectuții, amintirile și năzuințele pentru urmași, fiind pildă și model pentru generațiile tinere. Să ne amintim cuvintele lui Romain Rolland: „Eroi nu sunt doar cei care și-au pierdut viața în luptă, ci și cei care au supraviețuit după ce au riscat totul pentru patrie”.

În încheiere, să avem mereu în minte şi cuvintele lui Nicolae Iorga: „Cine nu păstrează în grădina istoriei florile trecutului nu va avea ce semăna în ogorul viitorului” și mai ales că poporul român, „un popor purtător de Cruce și iubitor de Înviere”, va dăinui mereu prin credință și faptele fiilor săi slujitori sub tricolor.

 

Gl. bg. (rtr) Dănilă Ion este preşedintele ANVR

 

Citeşte mai multe despre:   eroii neamului