Strălucirea slujbelor i-a adus pe ruşi la Hristos

Către sfârşitul primului mileniu, Imperiul Bizantin se vedea expus unui nou pericol venit dinspre miazănoapte: poporul rus. Faţă de aceştia, bizantinii au extins diplomaţia în sfera religioasă, încercând să-i atragă spre convertirea la creştinism. Evenimentul s-a petrecut în anul 988, prin botezul Sfântului cneaz Vladimir, Luminătorul Rusiei.

Prima ameninţare a ruşilor asupra Constantinopolului a avut loc la 18 iunie 860, când o flotă de 200 de ambarcaţiuni, condusă de Askold şi Dir, a atacat capitala de pe malul Bosforului. În lipsa împăratului Mihail al III-lea, plecat în expediţie împotriva Califatului Abasid, patriarhul Fotie a motivat populaţia să reziste asaltului Rusiei Kievene. Conform cronicii lui Georgios Monachus, doar o minune a Acoperământului Maicii Domnului din Vlaherne a salvat capitala imperiului.

Primele misiuni bisericeşti în Rusia

Împăratul Mihail al III-lea şi patriarhul Fotie au trimis în misiune la cazari pe fraţii Constantin-Chiril şi Metodie, cei ce aveau să devină "apostolii slavilor". În anul 864, un alt popor slav, cel bulgar, este convertit la creştinism, prin botezul ţarului Boris-Mihail. Misiunea bizantinilor asupra ruşilor continuă prin trimiterea unui arhiepiscop ortodox, a cărui activitate este descrisă de patriarhul Fotie într-o enciclică trimisă Scaunelor arhiereşti în 867: "Acum şi aceştia au primit religia cea curată şi nestricată a creştinilor, în locul celei păgâne şi atee, în care trăiau mai înainte, aşezându-se cu dragoste în rândul oamenilor supuşi şi auxiliari, în loc de jaful şi marea îndrăzneală contra noastră, cum făceau până de curând. Şi până într-atât i-a înflăcărat dorul şi râvna pentru credinţă… încât au primit şi episcop, şi păstori şi îmbrăţişează cu multă silinţă şi îngrijire religia creştinilor". Convertirea aceasta avea, desigur, caracter local, însă consolida misiunea bizantină.

În anul 907, Oleg, prinţul Kievului, aliniază 2.000 de corăbii în faţa Constantinopolului. Pentru a salva oraşul, împăratul Leon al VI-lea prezintă o ofertă de pace, angajându-se la plata unui tribut, pace reînnoită în 911 printr-un tratat comercial. Cronicarul Nestor descrie noi contacte ale negustorilor şi războinicilor ruşi cu bizantinii creştini: "Împăratul Leon încărcă pe trimişii ruşi cu daruri: aur, mătăsuri, haine scumpe şi le dădu câţiva oameni de ai săi care să le arate frumuseţea bisericilor şi a palatelor de aur şi bogăţiile ce se găseau în ele, aur mult şi mătăsuri, şi pietre scumpe, şi instrumentele de tortură ale Domnului, şi coroana, şi cuiele, şi mantaua de purpură, şi relicvele sfinţilor, învăţându-i credinţa lor şi propovăduindu-le adevărata credinţă".

Cea dintâi dintre ruşi care a intrat în Împărăţia cerului

Politica bizantină asupra popoarelor barbare miza pe atragerea conducătorilor lor în fastuosul Constantinopol, Catedrala Sfânta Sofia fiind mai presus de orice văzuseră în întreaga lume. La jumătatea secolului al X-lea, împărăteasa Olga, într-una dintre vizitele întreprinse în capitala imperiului, primeşte Sfânta Taină a Botezului săvârşită de patriarh, având naşi pe familia imperială Constantin VII Porfirogenetul şi Elena Lecapena. Olga este descrisă în Cronica lui Nestor drept "antemergătoarea creştinismului în Rusia, după cum luceafărul este al soarelui, după cum aurora este a luminii zilei. După cum luna luminează noaptea, tot astfel a strălucit şi ea în mijlocul unui popor păgân, ca şi o piatră nestemată în mijlocul gunoiului, căci poporul era în gunoiul păcatelor, nefiind curăţit încă prin Sfântul Botez… Bucură-te, tu, care ai adus Rusia la cunoştinţa lui Dumnezeu, căci noi suntem începutul împăcării cu Dumnezeu. Ea este aceea care, cea dintâi dintre ruşi, a intrat în Împărăţia cerului. Pe ea o socotesc fiii Rusiei ca pe o străbună, căci, după moartea ei, s-a rugat lui Dumnezeu pentru ruşi". Împătăteasa Olga a Rusiei a fost canonizată, având data de prăznuire la 11 iulie, ziua când s-a mutat la cele veşnice.

Credinţa creştină, aleasă de prinţul Vladimir dintre cele ale lumii

Dacă fiul Olgăi, Sviatoslav, a refuzat creştinarea oficială a poporului rus, tolerând, totuşi, pe cei ce se botezau în ritul răsăritean, urmaşul acestuia, prinţul Vladimir al Kievului, avea să îndeplinească visul bunicii sale, Olga: Rusia creştină. Prima parte a domniei, în care a încercat restaurarea păgânismului la Kiev, s-a dovedit a fi doar o ultimă etapă spre primirea creştinismului. Deşi păgân, Vladimir era descris în prima parte a vieţii ca "un om drept, milostiv faţă de săraci, orfani şi văduve, dar elen (păgân, n.r.) prin credinţă".

În anul 984, cneazul Vladimir a convocat la Kiev pe reprezentanţii religiilor cu care intrase în contact prin lumea politică. Următorul pas pentru alegerea credinţei ce va fi adoptată de poporul rus a fost trimiterea unor emisari pentru a aduce veşti despre viaţa religioasă din ţările amintite. Bulgarii musulmani, cazarii mozaici şi latinii germani de la Roma nu i-au impresionat cu nimic pe trimişii cneazului Vladimir. În schimb, Constantinopolul bizantin le-a stârnit admiraţia, după cum descrie Cronica lui Nestor răspunsul lor adus la Kiev: "Şi ne-am dus la greci şi ne-au condus acolo unde ei se închină la Dumnezeul lor şi nu ştiau dacă ne găsim în cer sau pe pământ; căci pe pământ nu se găseşte nici o atare privelişte, nici o atare frumuseţe. Nu suntem în stare să vă povestim, dar un lucru ştim că acolo Dumnezeu locuieşte în mijlocul oamenilor; şi slujba lor este mai minunată decât în oricare altă ţară. Nu o să uităm niciodată frumuseţea aceasta". Sfetnicii prinţului Vladimir au adăugat încă un argument: "Dacă religia greacă ar fi fost rea, bunica ta, Olga, care era cea mai înţeleaptă dintre toate femeile, n-ar fi adoptat-o".

Alianţă matrimonială cu familia imperială bizantină

În anul 988, Vladimir cucereşte cetatea bizantină Cherson din Crimeea şi pretinde mâna prinţesei Anei, sora împăraţilor Vasile al II-lea şi Constantin. Bizantinii condiţionează această alianţă matrimonială cu acceptarea botezului de către Vladimir, încurajându-şi sora astfel: "Prin tine Dumnezeu va duce poporul rusesc la pocăinţă şi va scăpa imperiul grecesc de un război crâncen". Însoţită de o numeroasă delegaţie de preoţi şi demnitari, prinţesa Ana a ajuns la Cherson, unde a fost oficiată căsătoria, după botezarea lui Vladimir cu numele Vasile. Întors la Kiev, în acelaşi an, 988, Vladimir a dat poruncă să se boteze tot poporul rus, ceremonie petrecută a doua zi în fluviul Nipru.

Pentru că a încreştinat oficial poporul rus, Biserica îl numără în rândul sfinţilor drept Cuviosul Vladimir, Luminătorul Rusiei, pomenindu-l la 15 iulie. Biserica Rusiei l-a canonizat încă din a doua jumătate a secolului al XIII-lea, cu data de prăznuire locală la 28 iulie.

Şi ne-am dus la greci şi ne-au condus acolo unde ei se închină la Dumnezeul lor şi nu ştiau dacă ne găsim în cer sau pe pământ; căci pe pământ nu se găseşte nici o atare privelişte, nici o atare frumuseţe. Nu suntem în stare să vă povestim, dar un lucru ştim că acolo Dumnezeu locuieşte în mijlocul oamenilor; şi slujba lor este mai minunată decât în oricare altă ţară. Nu o să uităm niciodată frumuseţea aceasta."

Cronica lui Nestor

Bizanţul a oferit Rusiei cinci daruri: religia ei, legile, viziunea asupra lumii, arta şi scrisul."

Benedict Humphrey Summer, istoric