Taina Întrupării reprezentată în icoana Bunei Vestiri

Luni sărbătorim marele praznic al Bunei Vestiri, adică Vestea cea Bună, pe care Dumnezeu a trimis-o oamenilor. Nu este vorba de o veste bună prin care să se sporească avuțiile celor bogați, să fie robiți cei slabi și să se fălească cei mândri, ci de acea Veste Bună prin care s-au arătat lucrurile mari pe care le-a făcut Dumnezeu pentru noi toți: „Făcut-a tărie cu brațul Său, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor” (Lc. 1, 51). Evenimentul Bunei Vestiri este descris prin cuvintele pline de har ale Evangheliei, dar și prin culorile icoanei, care ne prezintă în general două personaje: Arhanghelul Gavriil și Fecioara Maria.

Când a sosit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe mesagerul bunelor vestiri, pe Arhanghelul Gavriil, în Cetatea din Galileea la o fecioară cu numele Maria. Narațiunea evanghelică a Sfântului Luca începe cu redarea clipei unice în care solul ceresc Gavriil, cel care îi fusese trimis și preotului Zaharia, se arată neprihănitei fecioare din Nazaret. Trebuie subliniat că numele de Nazaret se tâlcuiește „sfințe­nie”. Și aici numele este simbolic, din acest orășel avea să pornească unda purificatoare menită să sfințească întreaga creație. Evanghelistul menționează că Buna Vestire a avut loc la șase luni după ce îngerul vestise nașterea Sfântului Ioan.

„Iată roaba Domnului…”

Este important de men­ționat faptul că data când a avut loc acest eveniment, care marchează pătrunderea transcendentului în imanent, este sfârșitul lunii martie, adică în jurul echi­noc­țiului de primăvară, atunci când ziua începe să crească și noaptea să scadă. Nașterea Domnului va avea loc atunci când noaptea va fi cea mai lungă, Fiul coboară în lume pe când întunericul păcatului învăluia întreaga omenire.

Praznicul Bunei Vestiri, sărbătorit în data de 25 martie (exact cu nouă luni înainte de Nașterea Domnului), este încă de la începuturile creștinismului una dintre cele mai mari sărbători ale Bisericii. Momentul în care Maria a consimțit dorinței Domnului de a participa activ la mântuirea uma­nității este considerat momentul Întrupării, în care Cuvântul S-a făcut trup. Structura de bază a reprezentării iconografice a acestui eveniment a suferit doar puține variații în arta Bisericii de Răsărit. Ea se bazează pe Evanghelia după Luca (1, 26-38) și pe Evanghelia apocrifă a lui Iacob (capitolul 11) și redă dialogul dintre solul ceresc care se apropie de scoarța terestră și Fecioara Maria, care este înfățişată fie așezată pe scaun, fie că stă în picioare. De obicei, în iconografie, Fecioara Maria ține un fus în mână din care deapănă un fir de purpură, deoarece, conform Evangheliei apocrife a lui Iacob, ea fusese una dintre fecioarele alese să țeasă perdeaua din Templul de la Ierusalim. Mâna sa stângă iese din pliurile veșmântului și se extinde către înger ca un gest de apărare, dar și de acceptare: îIată roaba Domnului…”

Îngerul Gavriil sau Gabriel, cuvântul viguros și puternic al lui Dumnezeu, se adresează, prin gestul de împărtășire a Bunei Vestiri, Fecioarei, care reprezintă întreaga omenire. Arhangelul este înfățișat în icoană prezentându-se în mișcare, în zbor, parcă atingând doar cu degetele picioarelor pământul. De obicei, Gavriil ţine în mână un toiag, care este simbolul purtătorului de vești, în icoanele din Apus toiagul este înlocuit cu un crin, simbol al purității și al fecioriei, sau, așa cum întâlnim într-o icoană în mozaic din 1320 din Turcia, o cruce. Cuvintele cu care îngerul o întâmpină pe Maria sunt: „Bucură-te, ceea ce ești plină de har”. Bucuria este tonalitatea în care se desfășoară evenimentele evanghelice, dar nicicând nu s-a vestit unei făpturi omenești o bucurie mai mare decât aceasta. Maica Domnului a fost plină de dar de la naștere, așa cum subliniază Sfinții Părinți. Apoi, după ce Duhul Sfânt o va curăți de păcatul strămoșesc, ea va primi o revărsare a harului, care va cuprinde toată plenitudinea darurilor. Arhanghelul adaugă: îDomnul este cu tine” și o vestește că va fi binecuvântată printre femei. Timp de veacuri, omul resimțise distanța dintre el și Dumnezeu ca pe o pedeapsă și trăise tensiunea tragică a despărțirii de Tatăl. De această dată, îngerul anunță o muritoare că Dumnezeu este lângă ea, că distanța dintre Creator și creatură s-a șters și că prin ea lumea nevăzută intră în legătură cu cea văzută. Prin mijlocirea Mariei, omul nu va mai fi niciodată singur, închis în neputința lui, căci Dumnezeu va fi pururea alături de el.

În dialogul cu Arhanghelul care îi vestește că va naște un fiu ce va purta numele de Iisus, Sfânta Fecioară nu se lasă însă copleșită de solia îngerului, nu își pierde cumpătul și îndrăznește să întrebe: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat”. Curajul unei astfel de întrebări, așa cum sunt de părere unii exegeți români, dovedește o maturitate spirituală. Întrebarea este expresia îndrăznelii spirituale prin care Maria dovedește că a depășit etapa supunerii oarbe, izvorâte din teamă, și că ea a atins-o pe aceea a acceptării conștiente și lucide, rod al libertății. Prin aceasta Maria se deosebește de Eva, care s-a lăsat atrasă de egoism și a primit fără cercetare cele propuse de Satana. Născătoarea de Dumnezeu, dimpotrivă, împodobită cu smerenie și ascultare față de voia lui Dumnezeu, caută să afle în ce chip se vor realiza cuvintele îngerului purtător de veste din partea lui Dumnezeu. Când însă Arhanghelul a asigurat-o că toate se vor face fără nici o rezervă, este de acord: „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău”.

La Vecernia sărbătorii Bunei Vestiri, în bisericile noastre se cântă: „Îngerul slujește misiunii, pântecele fecioresc primește pe Fiul, iar Duhul Sfânt de sus Se trimite. Tatăl din cer binevoieşte și întruparea se săvârșește după sfatul cel veșnic”. Adică toate s-au făcut cu voia comună dintre Dumnezeu și fecioară, dintre Creator și creatură, pentru că întruparea Cuvântului n-a fost numai lucrarea Tatălui și a puterii Lui și a Sfântului Duh, înfățișat în icoană în chip de porumbel deasupra Mariei, ci și voința și credința Fecioarei. Răscumpărarea omului nu s-a îndeplinit deci independent de el, era necesară acceptarea Preacuratei Fecioare pentru ca Duhul Sfânt să coboare în lumea creată și să zămislească natura umană a Cuvântului.

Din afirmațiile Sfinților Părinți și mai ales din sublinierile Sfântului Ioan Damaschin reiese că denumirea de „Născătoare de Dumnezeu” rezumă toată taina Întrupării. Fecioara este Născătoare de Dumnezeu deoarece Fiul lui Dumnezeu Și-a alcătuit din ființa ei natura omenească pe care a și început să o îndumnezeiască din clipa aducerii ei la existență.

Din clipa în care Maria a rostit cu smerenie, dar și cu fermitate cuvântul hotărător „Fie”, analogul lui „Să fie lumină!” de la începutul Genezei, Sfânta Treime a intrat în contact nemijlocit cu făptura și astfel a fost deschis, cum spunea părintele Dumitru Stăniloae, „circuitul slavei” care îl va readuce pe om, prin Sfântul Duh, la Tatăl.

Această îmbinare între feciorie și maternitate, sublinia vrednicul de pomenire Mitropolit Nicolae Mladin, îrămâne pururea o taină. Dar este o taină fericitoare. Taina care face sufletul să tresalte de bucurie. Prin ea comunicăm cu Dumnezeu; prin ea femeia este ridicată pe culmi cerești, prin ea fața lui Dumnezeu îndreptată spre lume este milă și îndurare. Ea este Maica omenirii reînnoite. Și contemplând prototipul ei ceresc, ne dăm seama că mântuirea lumii poate izvorî numai din luminile de paradis ale fecioriei și din sfințenia maternității binecuvântate. Fecioria și maternitatea sunt cele două forțe prin care femeia salvează omenirea. Vor înțelege și societatea actuală, și femeia de azi acest adevăr fundamental al vieții omenești?”

Gând de mulţumire

În pofida vitalității Arhanghelului care se apropie grăbit, icoana ortodoxă a Bunei Vestiri emană un calm solemn. La acest efect contribuie nu doar siluetele autonome ale clădirilor din spatele celor două persoane și figura statuară a Maicii Domnului, ci și culorile pale armonioase care se detașează de pe fundalul auriu. În comparație aici cu icoana apuseană în care, de obicei, scena se produce înăuntrul unei încăperi sau al unei verande. Prin iluminarea puternică a veșmintelor, în manieră clasică, iconarul a dobândit o tridimensionalitate a corpurilor, caracteristică picturii bizantine.

În iconografia ortodoxă, icoana Bunei Vestiri se întâlnește de cele mai multe ori pe ușile împărătești, dacă iconarul nu optează pentru pictarea Sfinților Evangheliști. Denumirea de uși împărătești arată de fapt că ea marchează intrarea în Împărăție. Icoana Bunei Vestiri este cea care, în mod normal, este singura reprezentare care pe iconostasul bisericilor apare de două ori: o dată pe ușile împărătești și o dată în registrul icoanelor praznicare.

Primele reprezentări ale scenei, păstrate până în ziua de astăzi, se întâlnesc în bisericile din Italia ridicate în secolele V-VIII și împodobite cu luminoase mozaicuri, cum este basilica Santa Maria Maggiore din Roma. Din preajma anului 1200 este și icoana Bunei Vestiri de la Mănăstirea „Sfânta Ecaterina” din Sinai, dar și frumoasa ușă împărătească de la mănăstirea atonită Vatoped.

Icoana Bunei Vestiri trebuie să îndemne pe orice credincios la gândul sfânt, aducându-i ca unei mame mulțumire și cinstire: Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te, ceea ce ești plină de dar, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău. Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoșii, acum și în ceasul morții noastre. Amin!