„Sfântul Apostol Filip“: aşa se numeşte astăzi o mănăstire din Arhiepiscopia Tomisului, al cărei început este legat de un fapt cu totul special, petrecut cu patru ani în urmă: recuperarea, după mai bine de trei decenii, a moaştelor a cinci sfinţi martirizaţi spre sfârşitul secolului al III-lea şi începutul secolului al IV-lea, undeva în Dobrogea de astăzi, moaşte păstrate în taină, de teama Securităţii, în nişte saci de hârtie, în depozitul Centrului de Cercetări Antropologice al Academiei Române din Bucureşti.
Prin anii â70 ai secolului trecut, o echipă de arheologi a descoperit scheletele profanate a cinci martiri creştini, înhumate într-o criptă secretă sub cea mai importantă bazilică din cetatea antică Tropaeum Traiani de la Adamclisi, din judeţul Constanţa. Mai bine de trei decenii de la decopertarea criptei, nu s-a ştiut mare lucru despre existenţa lor.
Arheologii conduşi de Grigore Tocilescu au efectuat primele săpături şi au identificat bazilica, nu şi locul în care se aflau moaştele. Din nefericire, lucrările au afectat grav cripta, iar apa rezultată din ploi şi zăpezi, pătrunsă înăuntru, a şters pentru totdeauna numele celor cinci sfinţi, scrise cu vopsea pe unul dintre pereţi. Senzaţionala descoperire avea să fie totuşi descrisă, cu precauţiile de rigoare impuse de realitatea vremii, de către Ion Barnea, într-un număr al revistei „Pontica“ din anul 1978.
Săpăturile arheologice de la Tropaeum Traiani au fost începute înainte de anul 1900, iar celebra bazilică „A“, pe care Grigore Tocilescu a denumit-o „forensis“, iar Vasile Pârvan, „simplă“, a fost descoperită la mică distanţă de strada principală a cetăţii. Bazilica fusese ridicată din ziduri groase de circa un metru, din pietre cioplite neregulat, legate cu mortar amestecat cu cărămidă sfărâmată. Astăzi se mai păstrează doar o mică parte din acest zid, puţin ridicat peste nivelul pardoselii.
Sfinţii din cripta de sub scara din lemn
Celebrul profesor Ion Barnea avea să facă marea descoperire în timpul săpăturilor de verificare din anii 1971-1973.
Iată ce spunea Domnia Sa despre aceasta în studiul intitulat „Bazilica simplă (A) de la Tropaeum Traiani“, publicat în revista amintită: „În urma săpăturilor de verificare, s-a constatat că bazilica avea criptă şi atrium. Cripta situată sub paviment, la extremitatea de est a navei mediane, se prezenta ca o încăpere dreptunghiulară (2,70 m/2,30 m), înaltă de 2,50 m, acoperită de o boltă semicilindrică, orientată E-V, prăbuşită în întregime...
Accesul în criptă se făcea printr-un coridor în pantă, lung de 4,20 m şi larg de 1,15 m, mărginit de pereţi groşi de circa 0,70 m, situat la mijlocul laturii de vest a încăperii. În coridor se afla cel mai probabil o scară din lemn, deoarece nu s-a găsit nici un rest de trepte de piatră, marmură sau cărămidă“.
Moaştele profanate şi cuiul de aramă
În studiul menţionat se mai precizează că, în cripta ai cărei pereţi erau acoperiţi cu un strat de tencuială roz, gros de aproximativ un centimetru, arheologii au identificat, „pe peretele de est, la mijloc, un chenar dreptunghiular, lung de 0,79 m şi înalt de 0,64 m, în care, ca într-un caiet de dictando, se aflau şase intervale înguste, late de câte 4 cm, şi şase lungi de câte 7 cm, toate incizate în tencuiala umedă. În intervalele largi fusese pictată cu vopsea galben-verzuie o inscripţie în limba greacă, imposibil de reconstituit, deoarece, în momentul descoperirii, abia se mai distingeau din text urmele foarte slabe a două trei litere... Sub stratul gros de dărâmături, pe pavimentul din care nu s-au păstrat decât câteva cărămizi... zăceau împrăştiate resturile a cinci schelete omeneşti, fără nici o urmă de sicriu sau obiect de inventar, cu excepţia unui mic cui de aramă de la vreun coşciug sau cutie din lemn pentru moaşte, totul arătând că locul fusese profanat înainte de dărâmarea bolţii. Scheletele aparţin probabil unor martiri ale căror nume nu le cunoaştem, deoarece cu toate eforturile făcute nu s-a putut descifra nimic, iar Martirologiile sau alte izvoare literare nu ştim să facă vreo menţiune despre existenţa unor martiri creştini la Tropaeum sau despre transferarea mai târzie a unor relicve sfinte în această cetate. Recent, s-a emis ipoteza că moaştele Sfântului Ciril de Axiopolis au fost transportate la Tropaeum, oraş care ar fi luat numele acestui martir, dar deocamdată nu există nici o dovadă în acest sens“.
Opaiţe cu simboluri din primele secole creştine
În apropierea criptei, la un metru adâncime, s-a găsit un opaiţ de factură locală, decorat pe chenarul discului cu cerculeţe şi semnul crucii în relief, iar mai jos cu circa o jumătate de metru, într-un strat de arsură aparţinând sfârşitulului secolului al IV-lea - începutul secolului al V-lea, a fost găsit un alt opaiţ piriform, de provenienţă microasiatică, executat dintr-o pastă şi într-o tehnică superioară, având ca ornament în jurul orificiului pentru ulei o rozetă, iar pe chenarul discului o coardă de viţă-de-vie cu struguri, simboluri ale creştinismului primelor se-cole.
O criptă special construită pentru nişte sfinţi cunoscuţi
Cercetările arheologilor au dus la concluzia că această bazilică a fost înălţată în jurul anului 500, peste dărâmăturile nivelate ale unor construcţii din secolele al II-lea -al IV-lea şi peste pavajul unei străzi din secolul al IV-lea, pe locul acesteia neexistând nici un alt lăcaş de cult anterior. Toate acestea demonstrează că în perioada ridicării bazilicii creştinismul îşi consolidase bine poziţia în zonă. Cripta aparţine bazilicii iniţiale. O dovedesc atât tehnica de construcţie cât şi dimensiunile care arată că, încă de la început, se ştia ce relicve de martiri creştini vor fi depuse înăuntrul ei.
S-a mai constatat că, în cursul secolului al VI-lea, bazilica a fost refăcută, din această perioadă datând o bază de coloană de marmură albă, care, probabil, provine chiar de la masa altarului.
Cercetările au continuat la Adamclisi mulţi ani după această descoperire, dar despre existenţa sfinţilor nu s-a mai scris nimic. În epocă, de teama Securităţii, se lansase zvonul că, în momentul descoperirii, din cauza contactului cu aerul, moaştele s-ar fi sfărâmat, dispărând complet.
Epictet şi Astion au mijlocit regăsirea sfinţilor de la Adamclisi
Discuţiile şi demersurile pentru recuperarea sfintelor relicve au durat mai mult de un an. Un merit deosebit în readucerea acasă a moaştelor revine părintelui arhimandrid Andrei, stareţul Mănăstirii Dervent, care ne-a declarat: „Eu am aflat despre aceste sfinte moaşte în zilele în care pregăteam, pentru a fi puse în raclă, moaştele Sfinţilor Epictet şi Astion, descoperite la Halmiris. Într-o discuţie pe care am purtat-o atunci, domnul antropolog Nicolae Miriţoiu, cel care rea-lizase studiul antropologic al moaştelor acestor martiri creştini, mi-a relatat despre existenţa sfinţilor de la Adamclisi. Tot atunci am făcut şi primele demersuri şi ne-am rugat ca Biserica să intre în posesia lor. Rugile ne-au fost ascultate de Dum-nezeu şi, iată, dorinţa a fost împlinită“.
Pornind de la declaraţia părintelui Andrei, am ajuns şi noi în locul în care fuseseră ascunse relicvele sfinţilor necunocuţi cu numele, de la Adamclisi, timp de mai bine de trei decenii, adică la Centrul de Cercetări Antropologice al Academiei Române din Bucureşti. Aici l-am întâlnit pe dr. Nicolae Miriţoiu care, cu amabilitate, ne-a dezvăluit taina acestor moaşte, aşa cum apare ea în urma studiului antropologic efectuat asupra lor.
Sfinţii cărora le-au fost tăiate braţele şi capetele
„Oseminte umane găsite în perioada 1971-1973 în cripta de sub altarul bazilicii simple A de la Adamclisi ne-au fost date spre studiere mie şi fostului meu şef, Dardu Nicolăescu-Plopşor, care era medic, fiul lui C.S. Nicolăescu-Plopşor, celebrul paleolitician. Le-am studiat un an. Am descoperit că era vorba de cinci bărbaţi… Analiza oaselor ne-a relatat doar o mică parte din această poveste. Scheletele sunt incomplete… Aşa au fost, probabil, din vechime. Noi nu putem spune dacă în cripta de la Adamclisi este vorba despre o înhumare primară, simplă, sau de o reînhumare. Asta este o enigmă. Nu avem suficiente date pentru a o elucida. La data primului nostru studiu, în 1976, am presupus că este vorba despre nişte militari. Astăzi, rectific şi spun că nu există nici o dovadă ştiin-ţifică în acest sens.
Lucrul cel mai important, care demonstrează că avem de-a face cu osemintele unor martiri, şi nu cu altceva, îl reprezintă faptul că trei dintre ei prezintă secţionarea oaselor antebraţelor, cu semne clare de tăieturi şi ruperi din cauza presiunii obiectului tăietor. Unuia dintre ei i s-a tăiat şi capul!
Într-un caz, atlasul a fost secţionat printr-o lovitură, probabil de sabie. Avem de-a face, deci, cu cinci constituţii robuste, specifice unor bărbaţi. Fragmentele osoase şi oasele întregi nu pot fi puse în parte, pe individ, pentru că nu există nici un fel de indiciu care să spună cui aparţine fiecare humerus, fiecare fragment de craniu etc. De altfel, doar un singur craniu a putut fi reîntregit, pe care nu-l mai avem. Acesta a ajuns la răposatul profesor antropolog Cantemir Rişcuţia, care a promis la vremea respectivă că va face reconstituirea facială a bărbatului căruia îi aparţine.
Unul dintre cranii este, probabil, deformat artificial. În epocă, multe populaţii practicau acest obicei, mai ales în Orient. Este însă indubitabil faptul că aceste relicve sunt ale unor reprezentanţi ai cultului creştin. Vârsta martirilor poate fi apreciată, cu destul de multă corectitudine, între 25 şi 30 de ani. Poate şi ceva peste vârsta de 30 de ani. Dar nu mult peste aceasta. Perioada martiriului poate fi plasată în perioada împăratului Diocleţian, sfârşitul secolului al III-lea şi, s-ar putea, începutul secolului al IV-lea. Dar nimic nu este bătut în cuie. În acest caz, nu dispunem, cel puţin până acum, de vreo referire scrisă, ca în cazul sfinţilor din anticul Halmiris, Epictet şi Astion“.
Osemintele sfinte au fost păstrate în depozitul Centrului de Cercetări Antropologice al Academiei Române din Bucureşti, în cutii de carton, fiind aduse în şase-şapte saci de hârtie, care conţineau şi o mare cantitate de moloz din criptă. Cercetătorul ne-a confirmat că în instituţie s-a ştiut că este vorba despre sfinţi. „Nu era însă nimeni interesat de aşa ceva. Pentru ştiinţa socialistă, erau doar nişte poveşti, total neinteresante, deşi era vorba despre relicve care demonstrau ceva. Istoriografia a fost bine periată în perioada respectivă. Arheologia şi antropologia s-au ascuns în spatele limbajului tehnicist, reuşind, aparent, să facă pe placul stăpânirii, fără compromisuri majore. Poate în felul acesta s-au salvat şi aceste sfinte relicve“, ne-a mai spus cunoscutul cercetător.
Craniul martirului „A“ şi misterioasa lui dispariţie
După cele aflate de la domnul dr. Nicolae Miriţoiu, am plecat pe urmele moaştelor, sperând să aflăm mai multe despre ceea ce, până acum, pare a fi dispărut, irecuperabil. Aşa am ajuns la doamna Irina Rişcuţia, soţia regretatului antropolog Cantemir Rişcuţia, împreună cu care, cu mai bine de trei decenii în urmă, a reconstituit, antropologic, faţa unuia dintre martirii creştini de la Adamclisi. Cei doi specialişti au publicat în 1978, în aceeaşi revistă „Pontica“, rezultatele demersului lor. Studiul soţilor Rişcuţia vorbeşte sec, în termeni de specialitate, despre „craniul A“ din cripta bazilicii simple de la Tropaeum Traiani. Dispariţia acestui craniu este însă un mister. Nici doamna Irina Rişcuţia nu ştia ce s-a întâmplat cu el după reconstituire. S-a păstrat în schimb chipul sfântului, aşa cum a fost refăcut de antropologii amintiţi.
Sfântul studiat de soţii Rişcuţia este autohton
Încercăm acum să „traducem“ câte ceva din studiul antropologic referitor la această sfântă relicvă.
Aşadar, sfântul a cărui faţă a fost reconstituită „avea orbite relativ deschise, un nas puţin cărnos, cu aripile nazale fine şi răsucite helicoidal“. Faţa era relativ „convexă, în secţiune transversală“, maxilarele erau scunde, cu o dentiţie ordonată, sănătoasă. Modelul morfologic al craniului „nu trăda un metisaj“.
Studiul mai subliniază faptul că „purtătorul acestui craniu… aparţinea populaţiilor zise mediteraneene… cu pigmentaţii relativ închise“ şi nu era gras.
Fragilitatea craniului, starea precară în care se afla, nu a permis o reconstituire plastică. De aceea, antropologii au realizat doar un desen al chi-pului sfântului studiat.
În timpul documentării, Irina Rişcuţia ne-a mărturist că nu ştia că studiul fusese publicat! Domnia Sa ne-a declarat că toate caracteristicile craniului sunt specifice populaţiei de pe Dunăre“ şi că „este, cu siguranţă, autohton“.
Moaştele sfinţilor au fost puse în raclă acum patru ani, cu prilejul praznicului Apostolului Andrei, fiind păstrate, la început, în Mănăstirea Dervent, apoi în Catedrala arhiepiscopală din Constanţa. În prezent, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, ele sunt depuse într-un paraclis special ridicat în noua mănăstire aflată la câteva sute de metri de cetatea de la Adamclisi, unde, aşa cum ne-a spus zilele trecute părintele stareţ Dorotei, „ajută atât în nevoirea noastră monahală, în ridicarea şi finalizarea aşezământului, cât şi în întărirea în credinţă a celor care ne calcă pragul“.
