Teologul sintezelor şi al perspectivelor

Astăzi se împlinesc doi ani de când pr. acad. Dumitru Popescu a plecat la Domnul. Amintirea ilustrului profesor este dusă mai departe de apropiaţii şi ucenicii săi. "Şi-a închinat viaţa Ortodoxiei. Este un reper de moralitate şi iubire întru Hristos", spune fiica. "Teologia de sinteză şi perspectivă i-a fascinat pe toţi cei care i-au fost ucenici", spune unul dintre ei, pr. prof. Gheorghe Holbea. "Este o datorie de onoare să-i păstrăm vie memoria, să vorbim studenţilor noştri despre opera sa", spune un alt ucenic, pr. prof. Ştefan Buchiu.

Activitatea părintelui Dumitru Popescu este foarte complexă. Ca profesor, a predat dogmatica ortodoxă la Institutul Teologic din Bucureşti, care apoi a devenit Facultatea de Teologie Ortodoxă, şi la Institutul Ecumenic şi Patristic din Bari, Italia, începând cu anul 1998. A reprezentat Biserica Ortodoxă Română ca director de studii în cadrul Conferinţei Bisericilor Europene (KEK), cu sediul la Geneva (1980-1988). Părintele Dumitru Popescu a scris 14 lucrări şi peste 100 de studii în revistele de specialitate din ţară şi străinătate. Ca membru al Academiei Române a reprezentat Secţia de teologie a academiei în ţară şi străinătate.

"Mi-e foarte greu să mă dumiresc cum un singur om a reuşit să facă atât de multe lucruri", spune fiica părintelui, Elisabeta Maria Diaconu. "L-am admirat şi mi-am dat seama că, dacă munceşti, te poţi realiza în viaţă. Auzeam maşina de scris până noaptea târziu. Performanţa nu o poţi obţine decât cu foarte multă muncă. După 1990, tata a fost pionier în studiul raportului dintre teologie, cultură, filosofie şi ştiinţă. Pentru a scrie despre o asemenea temă trebuie să cunoşti toate aceste domenii. Numai eu ştiu câte mii de volume sunt în casa noastră, din domenii diferite, şi toate subliniate. Cum a putut un om să citească o asemenea cantitate imensă de cărţi? Este un exemplu pentru mine", mai spune fiica părintelui academician. Aceasta crede că ritmul de lucru al părintelui i s-a imprimat din timpul studiilor la Seminarul Teologic "Nifon Mitropolitul" din Bucureşti. "Disciplina de la seminar l-a ajutat foarte mult. Tot ceea ce făcea nu îl îngreuna, avea timp pentru mai multe activităţi, era foarte ordonat şi organizat. Putea face faţă la foarte multe lucruri. Gândirea lui era matematică, avea un program zilnic foarte bine pus la punct. Şi, totuşi, mai avea timp să meargă în fiecare duminică la biserică să slujească şi să predice sau să onoreze toate invitaţiile din ţară sau străinătate. Asta mă minunează pe mine, cum a putut să facă aşa de multe!" Deşi este un mare teolog, avea aptitudini deosebite spre partea tehnică, mecanică. "Îşi repara singur autovehiculul, probabil şi pentru că a studiat matematica. Cred că putea să fie şi un inginer-mecanic foarte bun", mai spune Elisabeta Maria Diaconu, care îşi aminteşte şi de meticulozitatea milimetrică cu care decupa cu traforajul diferitele desene pe lemn.

"Pentru mine, tata reprezintă un dar de la Dumnezeu, un model de moralitate, de iubire întru Hristos, de nobleţe sufletească. Era un om senin, iubitor de oameni, un chip frumos, un om foarte paşnic, cald, vesel, optimist, deschis. La noi, casa era plină. De la el am învăţat să fiu un om în comuniune cu oamenii, să iubesc oamenii. Mereu mă încuraja, totdeauna vedea pozitiv lucrurile, nu era un pesimist. Şi-a închinat viaţa Ortodoxiei şi Bisericii Ortodoxe Române cu devotament şi cinstire", concluzionează fiica părintelui Dumitru Popescu.

Ucenicii, profesori de dogmatică

Întâlnirea cu pr. acad. Dumitru Popescu a fost providenţială, se destăinuie pr. lect. dr. Gheorghe Holbea. "Îmi plăceau foarte mult sintezele pe care le făcea acesta. La curs, dânsul preda o treime din timp, pentru ca restul să îl lase pentru discuţii. Era un curs atrăgător şi viu, uneori folosind o fină ironie, care îl făcea fascinant. Întotdeauna esenţializa. De altfel, ceea ce alţii spun în tomuri întregi, părintele spune în câteva pagini. Puterea aceasta de a sintetiza şi de a transmite mesajul cred că este foarte importantă. Mă bucur că m-am numărat printre doctoranzii părintelui profesor. Această teologie de sinteză şi perspectivă sunt convins că i-a fascinat pe toţi cei care i-au fost ucenici", spune pr. lect. dr. Gheorghe Holbea.

"L-am avut pe părintele academician Dumitru Popescu la studiile de licenţă şi apoi la cele de doctorat", spune pr. prof. dr. Ştefan Buchiu. "Mi-am elaborat teza de doctorat "Întrupare şi unitate" sub conducerea dânsului. Era preocupat de hristologie, cosmologie şi antropologie, pe care şi eu am încercat să le tratez şi despre care, prin dânsul, am înţeles că sunt esenţiale pentru teologia ortodoxă. Mai târziu i-am fost asistent mulţi ani la această facultate şi din 1999 i-am succedat la catedră, predând până astăzi teologia dogmatică." Părintele decan Ştefan Buchiu consideră că este o "datorie de onoare să-i păstrăm vie memoria, să vorbim studenţilor noştri despre opera sa care merge pe linia deschisă de părintele Dumitru Stăniloae şi de părintele Ioan Bria şi care astăzi este strălucit expusă de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, adică aceea a unei teologii ortodoxe deschise către lume şi care ştie prin componenta ei misionară să ofere răspunsuri la problemele cu care se confruntă astăzi omenirea". Părintele profesor Buchiu susţine că majoritatea profesorilor care predau teologia dogmatică în Patriarhia Română au fost ucenici ai părintelui academician, ducând mai departe stilul şi dragostea pentru Biserica lui Hristos şi pentru lume.

Promotor al teologiei ortodoxe române

Părintele profesor Ştefan Buchiu, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti, ne-a vorbit şi despre personalitatea marcantă a părintelui Dumitru Popescu. "A fost cadru didactic al acestei facultăţi timp de aproape patru decenii. A avut funcţii administrative de prorector, pe când facultatea era Institut Teologic de grad universitar, şi apoi rector în două rânduri, înainte de a pleca la Geneva, şi la întoarcere, şi de decan. Dânsul a condus procesul complex al reîntoarcerii sau al reîncadrării Facultăţii de Teologie în Universitatea din Bucureşti, în primii ani de după 1990. Complexitatea a constat în plierea pe exigenţele universitare, în acelaşi timp însă păstrând conţinutul teologic al învăţământului nostru care este stabilit de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Meritul său a fost că a ştiut să ţină facultatea sub aripa Bisericii, accentuând faptul că pregătind studenţii ca viitori slujitori ai altarelor, Biserica trebuie să aibă cuvântul hotărâtor".

Ca profesor a avut o carieră strălucită, a parcurs toate gradele didactice până la aceea de profesor şi conducător de doctorat, având generaţii întregi de doctoranzi. "Deci a ştiut să-şi facă ucenici, să-i aleagă după criterii foarte precise ca ei să poată da strălucire disciplinei pe care dânsul a ilustrat-o, teologia dogmatică şi simbolică", mai spune părintele decan. A reprezentat facultatea la numeroase conferinţe, simpozioane şi congrese internaţionale, şi nu în ultimul rând a organizat în 1996 cel de-al patrulea congres al tuturor facultăţilor de teologie ortodoxă din lume. "A fost astfel un promotor al teologiei ortodoxe române, pe de o parte în întreaga lume ortodoxă, pe de altă parte în mediile occidentale, în dialogul cu celelalte Biserici, pentru că trebuie să precizăm că a fost unul dintre profesorii cărora Biserica le-a încredinţat această dificilă misiune de a dialoga cu teologii celorlalte Biserici şi confesiuni creştine, şi a ştiut să facă lucrul acesta rămânând întru totul fidel Ortodoxiei, dar pe de altă parte arătând că teologia ortodoxă este deschisă spre dialog, că poate împărtăşi valorile pe care le deţine, că poate oferi o cheie de interpretare, nu numai a Sfintei Scripturi pentru omul de astăzi, ci şi a sfinţilor părinţi", explică părintele decan Buchiu.

Cât timp a activat în KEK a fost un deceniu în care teologia românească s-a afirmat în exterior de o manieră extrem de evidentă. "În timp ce părintele academician a activat la Geneva, în cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor activa părintele prof. Ioan Bria, iar ca profesor şi director adjunct al Institutului Ecumenic, tot la Geneva, activa Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Cele trei personalităţi, adăpându-se din teologia părintelui Dumitru Stăniloae, au avut geniul ca să prezinte lumii catolice şi protestante ceea ce are mai autentic Biserica Ortodoxă, ducând astfel la un mare interes în lumea occidentală faţă de Ortodoxie", susţine părintele.

"Nu în ultimul rând aş vrea să amintesc contribuţia lui ca profesor de a deschide mediul teologic românesc dialogului cu oamenii de cultură, cu filosofii, cu oamenii de ştiinţă, care după 1990 au căutat să se apropie mai mult de teologie, să cunoască mesajul teologic al Bisericii, dar şi dimensiunea misionară a Bisericii. Atunci, dânsul, alături de alţi profesori renumiţi pe care i-a avut facultatea noastră, a prezentat de o manieră foarte constructivă şi foarte echilibrată mesajul teologiei ortodoxe care s-a dovedit a fi foarte bine primit de intelectuali. Dovada activităţii laborioase şi de excepţie o constituie şi primirea mai multor titluri de doctor honoris causa de la facultăţi de la noi din ţară", mai spune pr. prof. Ştefan Buchiu.

Continuator al părintelui Dumitru Stăniloae

Părintele academician Dumitru Popescu poate fi considerat un continuator al gândirii teologice şi dogmatice a părintelui Dumitru Stăniloae. S-a inspirat din opera sa, l-a avut profesor la doctorat şi a căutat să facă cunoscută studenţilor această operă extrem de complexă. A scris despre toate capitolele pe care le are dogmatica ortodoxă.

Pr. prof. Ştefan Buchiu ne-a vorbit despre ideile asupra cărora s-a aplecat în mod deosebit. A criticat o serie de reminiscenţe ale teologiei scolastice care se insinuaseră şi în teologia ortodoxă românească, cum ar fi cosmologia autonomă teistă de provenienţă occidentală; antropologia autonomă de factură deistă, afirmând o antropologie teonomă sau teocentrică; antagonismul dintre raţiune şi credinţă sau dintre religie şi ştiinţă. A promovat cu mult patos şi cu multă dăruire hristocentrismul şi triadocentrismul ortodox, unitatea dintre teologie şi spiritualitate şi dialogul dintre teologie, cultură şi ştiinţă. Pe lângă pasiunea pentru dogmatică, pe care a urmat-o toată viaţa, părintele academician a avut o adevărată pasiune pentru apologetică sau teologie fundamentală culminând cu tratatul "Apologetică raţională şi duhovnicească". Părintele a militat foarte mult, dar tot pe direcţia gândirii pr. Stăniloae, şi pentru o teologie a prezenţei lui Dumnezeu în Biserică, în om şi în cosmos.

Câştigătorii bursei care poartă numele marelui profesor

La doi ani de la trecerea la cele veşnice, pr. prof. acad. Dumitru Popescu a fost comemorat la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti prin organizarea ediţiei a doua a concursului "Bursa Preot Profesor Doctor Dumitru Popescu". Câştigătorii ambelor ediţii ne-au vorbit despre omul şi teologul Dumitru Popescu pe care l-au întâlnit în paginile scrierilor sale. Ciprian Apintiliesei, câştigătorul ediţiei de anul trecut, a descoperit "un păstor de suflete interesat în mod real să găsească soluţii şi răspunsuri autentice pentru a ieşi în întâmpinarea necesităţilor stringente ale creştinului contemporan. Din întreaga sa operă teologică transpare preocuparea sinceră şi dăruită a creştinului autentic de a mărturisi Adevărul Bisericii sale în cadrul culturii secularizate ce confruntă lumea contemporană". "Astfel, fără a face teologie de dragul erudiţiei sau a preţiozităţilor egoiste, părintele Dumitru este interesat în permanenţă de identificarea convergenţelor dintre Revelaţia divină şi noile cuceriri ale ştiinţei, dintre teologie şi filosofie, fie ea antică sau contemporană, dintre teologie şi cultură, sub varietatea aspectelor sale, sau dintre teologia răsăriteană şi cea eterodoxă, călăuzit fiind continuu de aspiraţia sinceră de a eficientiza dialogul acestora spre o mai optimă mărturisire a lui Hristos în societate. Duhul scrierilor sale optează pentru o teologie vie, o teologie care să îl poată pregăti în mod real pe creştinul acestor timpuri spre a face faţă sfidărilor secularismului", conchide tânărul student.

Primul "contact" al câştigătorului de anul acesta, Nicolae Drăguşin, cu părintele Dumitru Popescu s-a întâmplat în urmă cu aproape doi ani, când a cumpărat cărţile "Teologie şi viaţă" şi "Apologetica raţional-duhovnicească a Ortodoxiei". "Părintele a depus o muncă de pionierat, întrucât oferă perspectiva Ortodoxiei în probleme de actualitate, precum noile descoperiri ştiinţifice, problemele actuale care ţin de ecologie, conflicte etc. Dacă aş fi avut şansa să am aceste lecturi mai înainte, aş fi vrut să-l cunosc personal pe părintele Dumitru. Încep să înţeleg din ce în ce mai mult că este o şansă să cunoşti un om după ce îi citeşti opera. Mă consider un ucenic prin lectură. Din ceea ce am citit, am înţeles că originalita tea înseamnă a te situa total în Tradiţia Bisericii (intelectual şi existenţial), iar în această situare să ştii să alegi răspunsurile relevante la problemele mereu schimbătoare ale prezentului", mai spune Nicolae Drăguşin.