„The Times“, 1931: Criza la români, un popor „obişnuit cu bogăţia, învăţat să trăiască uşor şi să cheltuiască la fel“

Criza economică din anii ’30 a afectat statele lumii indiferent dacă acestea aveau o industrie înfloritoare sau aveau la bază agricultura, cum era cazul României. În presa de acum 80 de ani, subiectele la ordinea zilei se refereau la şomeri şi populaţia înfometată, la necesitatea unor împrumuturi externe, la mişcările sociale şi sindicalizarea industriei. De asemenea, erau anunţate diverse măsuri anticriză, precum restructurarea ministerelor şi reducerea aparatului de stat, măsuri de stabilizare a pieţei bancare şi a leului. Cultura era, şi ea, falimentară, biletele la spectacole ajunseseră să fie date pe nimic, spitalele se închideau, iar cantinele studenţeşti nu îşi plăteau furnizorii.

Era anul 1929, an înainte de care producţia agricolă fusese foarte slabă, iar populaţia începea să simtă din plin venirea crizei alimentare. În 1928-1929 guvernul iniţia procedurile de obţinere a unui împrumut din exterior. Ziarele acordau spaţii generoase tratativelor pentru împrumut. Aproape zi de zi, timp de aproape o lună, în februarie 1929, ziarele titrau la ştiri de „ultimă oră“: „Împrumutul se semnează astăzi!“. „Un împrumut pentru ajutorarea regiunilor înfometate. Tratativele sunt pe cale de încheiere. Guvernul a primit o nouă ofertă“ (10 ianuarie 1929, ziarul „Cuvântul“). Împrumutul era necesar în condi-ţiile în care „Avem 55.000 vagoane cereale deficit“.

„Obstacolele împrumutului“

Din „Cuvântul“, ediţia din 1 ianuarie, sub titlul „Obstacolele împrumutului“, se arată: „Un lucru însă a fost pentru opinia publică evident şi acest lucru lâam sesizat cu repeziciune: graba gâfâită a regimului Brătianu de a încheia cu orice preţ un împrumut extern (...) Această nevoie de a avea bani, bani cu orice preţ, a pus statul român, pe lângă finanţa internaţională, în ipostaza unui falimentar iremediabil, iar bancherii străini au văzut un prilej nesperat de a obţine concesiuni şi de a impune condiţiuni pe cari în orice alte împrejurari nu sâar fi gândit să le ceară“.

În aceeaşi ediţie sunt relata-te discuţiile din Parlament, pe marginea bugetului: „Nicolae Iorga orbserva că «la noi bugetele sunt în funcţie de vreme, de ploaie (...) La noi bugetul este în legătură cu producţia şi constată că în această privinţă suntem o ţară primitiv㻓. Iorga aminteşte că alte ţări precum Franţa, Italia, Germania au ajuns să aibă o situaţie înfloritoare după război, făcând o comparaţie cu situaţia din România, pe care o caracterizează ca fiind „situaţia anormală de azi, cu haosul care există, cu debandada care ne săpâneşte“. Ministrul de Finanţe M. Popovici îi răspundea lui Iorga că pentru a realiza stabilizarea economică „avem nevoie de o politică de împrumuturi, de colaborarea capitalului străin“. Despre deficitul bugetar se spera că este unul trecător.

Totodată, ministrul de finanţe anunţa o politică de economii: „Sâau făcut economii la diferite ministere. Politica guvernului nostru e să facem economii. Avem un întreg plan de economii pe care îl vom executa în decursul anului 1929. În anul 1929 numărul funcţionarilor va scădea“, anunţa M. Popovici. Astfel, „Bugetul general a fost redus cu 600 milioane de lei“.

Preţul la grâne, de neoprit

Ca urmare a crizei economice, producătorii solicită creşterea preţurilor, mai ales la alimente: „Şedinţa Comisiunei pentru stabilirea preţului la fabricaţia pâinei. Brutarii cer urcarea preţului la pâine cu un leu. Cererea a fost respinsă“, se arată în ediţia de pe 18 ianuarie 1929 a ziarului „Cuvântul“.

Foametea făcea ravagii, preţurile la grâne creşteau în iarna geroasă a anului 1929. „Urcarea preţurilor grânelor continuă. Se încearcă o speculă nepermisă. Aprovizionarea nu va suferi însă“ (18 ianuarie, „Cuvântul“).

Piaţa leului

Guvernul încerca să stabilizeze piaţa monetară. Pe 9 februarie 1929, lira sterlină era 813.00 lei, 30,98 francul elveţian, 167,18 dolarul şi 6,65 francul francez.

Crearea unei pieţe a leului a fost relatată în ediţia de pe 16 februarie 1929 a „Cuvântului“: „Pentru a se preîntâmpina surprize, consiliul Băncii Naţionale va hotărî înfiinţarea unei pieţe a leului la bursă (piaţa oficială). În acest scop sâa dispus introducerea regulată la bursa noastră a comerţului de devize. Băncile vor fi libere să facă operaţiuni de devize între ele înainte şi după şedinţa bursei“.

Escrocii la vreme de criză

Într-o stare incertă a economiei apar şi speculanţii. În articolul „Isprava unui excroc din Bacău“, ziarul „Cuvântul“ din 3 ianuarie 1929 arată ce a făcut un funcţionar din tribunalul local: „Devenit agent de asigurare la societatea de asigurare «România» numitul a sustras mai multe chitanţiere şi a început să cutreere oraşele principale din ţară, făcând asigurări în numele societăţii arătate şi pentru folosinţa sa proprie“.

De mare răsunet a fost şi „Crahul Băncii Elino-Române“, „de pe urma căruia au ajuns pe drumuri numeroşi deponenţi“. Autorul principal al dezastrului, faimosul Lambru, „reuşeşte să o şteargă din ţară“. „Cuvântul“ din 11 ianuarie: „Din sursă demnă de încredere, putem afirma că Lambru se află actualmente în Grecia“.

Opera, universităţile şi spitalele, blocate

În luna februarie, atât din cauza crizei cât şi din cauza vremii nefavorabile, Căile Ferate Române ajung într-o situaţie disperată: „Degringolada transporturilor. Criza mare de combustibil“. Pe acest fond, „Lucrătorii dela C.F.R. Griviţa ameninţă cu greva“, după cum arată ediţia din 21 februarie a „Cuvântului“.

Criza a atins şi alte sectoare ale societăţii. În ediţia din 26 februarie a ziarului „Cuvântul“ se vorbeşte despre „Dezastru dela «Opera Română». Eftinirea preţurilor; reţete catastrofale. Să se asigure garderoba!“. Astfel, deşi „ieftinirea preţurilor“ ar părea o soluţie binevenită, „în realitate trădează starea dezastruoasă a instituţiei din piaţa Valter Mărăcineanu“.

Nici universităţile nu au rămas neafectate, astfel „Cantinele universitare nu şi-au achitat furnizorii“, se arată în ediţia de pe 27 februarie 1929 a ziarului „Cuvântul“: „Ministerul instrucţiunii datorează furnizorilor cantinelor universitare din Capitală o sumă de peste 18 milioane lei“.

În ziarul „Adevărul“ din 6 ianuarie 1931, aflăm „de ce se închide un spital. Pentru că lipsesc două sute mii lei“.

Criza mondială s-a suprapus peste criza agricolă din România

Criza era pe primele pagini ale ziarelor şi în anul 1931. Ziarul „Adevărul“ din 2 ianuarie acordă spaţii largi subiectelor de gen: „Sub apăsarea crizei agricole. La ce se reduce influenţa crizei mondiale. Experienţa unui an de criză fără precedent“.

„Prin urmare criza mondială care a început cu crahul dela Bursa din New York, din Octombrie 1929 sâa suprapus crizei de care suferea de aproape doui ani economia românească. E drept că principala manifestare a crizei mondiale care interesează în mod special economia românească şi anume scăderea preţului cerealelor, e de natură să sdruncine bazele economice ale ţării noastre“, se arată în ziar.

În ediţia de duminică, 18 ianuarie 1931, a ziarului „Adevărul“ se vorbeşte despre „Criza din industria de petrol. Cum ar putea fi salvate întreprinderile mici şi mijlocii“. Astfel, aflăm că „În lanţul crizei economice mondiale, industria noastră de petrol trece printr-o criză atât de sguduitoare, încât existenţa unei părţi însemnate din această industrie este ameninţată de a se prăbuşi. Această prăbuşire nu trebuie privită nepăsător, căci ea va antrena, pe lângă mari sdruncinări financiare din cauza legăturilor multiple pe cari se sprijină această industrie, pe lângă aruncarea pe drumuri a unui număr imens de oameni ce-şi câştigă existenţa muncind în această industrie, va duce la desfiinţarea clasei producătorilor mici şi mijlocii, deci a industriei indigene“.

„Economiile nu pot duce decât la creşterea şomajului“

În ediţia de pe 23 ianuarie 1929, „Cuvântul“ anunţă „Dizolvarea parlamentului italian“ şi „Falimentul băncii de credit din Roma“.

În „Adevărul“ din 14 ianuarie 1931, se arată că în SUA s-ar putea introduce săptămâna de lucru de cinci zile: „Preşedintele asociaţiei muncitorilor, d. Green a redactat un proect prevăzând introducerea în America a săptămânii de lucru de cinci zile. Green este de părere că în modul acesta sâar putea combate şomajul“.

Pe 18 ianuarie 1931, „Adevărul“ a preluat un articol din „Times“ în care un corespondent din Balcani arată că „România, ca şi toate celelalte ţări europene, trece printrâo criză economică pricinuită de marea scădere a preţului cerealelor. Experienţa actuală are un efect de trezire a unui popor obişnuit cu bogăţia, învăţat să trăiască foarte uşor şi să cheltuiască la fel“.

Într-o corespondenţă de la Paris, „Adevărul“ din 27 ianuarie 1931 relatează conferinţa susţinută de celebrul economist Manyard Keynes, care considera că „e nevoie să se cheltuiască, nu să se facă economii“: „«Dacă economisiţi un dolar», a spus dânsul, «scoateţi un om din pâine timp de o zi». Şi a adăugat: «Unii cred că lucrul cel mai bun ce-l au de făcut este să economisească acum, mai mult decât ca deobicei. Dar în împrejurările de faţă concepţia este foarte rea şi de nepotrivită („very harmful and misguided“). Economiile nu pot duce decât la creşterea şomajului»“.

▲ Cum a blocat România creşterea preţului petrolului în SUA

Deşi pare greu de crezut, ziarul „Adevărul“ din 17 februarie 1931 relatează despre eşuarea intenţiei de creştere a preţului petrolului în SUA din cauza României şi a Rusiei. „New York vesteşte o nouă criză pe piaţa petroliferă; presa de specialitate din New York arată că orice încercare de a creşte preţurile pentru păcură şi benzină a eşuat din cauza Rusiei şi a Românei.“

SUA doreau o scădere a producţiei de petrol şi o creştere a preţurilor pentru a-şi proteja piaţa. „Sir Detering, şeful lui Royal Dutch Sell, recomandă în aceste împrejurări o ridicare urgentă a preţului păcurii în Stetele-Unite pentru a putea ajuta pe numeroşii producători cari nu posedă rafinării şi conducte proprii, să-şi asigure o existenţă îndestulătoare. Această recomandare este însoţită totodată de o acuzare contra dumping-ului rusesc.“ În ceea ce priveşte România,“«Deutche Allgemeine Zeitung“ scrie: „Ofertele României la preţ de nimic au provocat o dezorientare a pieţei. Decăderea a mers în ultimul timp cu paşi mult mai repezi decât şi-ar fi închipuit cei mai teribili pesimişti ai pieţei petrolifere“.