Tradiţie liturgică şi misiune în inima Capitalei

Catedrala Patriarhală din Bucureşti, care îşi săr­bă­to­reşte astăzi hramul istoric, este, fără îndoială, unul dintre cele mai vizitate mo­numente din Bucureşti, atât de către turiştii străini, obişnuiţi să vadă în orice oraş mare o catedrală, cât şi de către pelerinii creştini ortodocşi, care sunt atraşi de frumuseţea bisericii, precum şi de ajutorul pe care-l primesc de la Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, de la Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou şi de la Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, ale căror moaşte se păstrează în acest sfânt locaş.

În secolul al XV-lea, Bucureştiul era un oraş mic, mai degrabă un târg, atunci când domnitorul Ţării Româneşti Radu cel Frumos şi-a construit aici o reşedinţă. În secolul următor, domnitorul Mircea Ciobanul ctitoreşte lângă curtea domnească şi un sfânt locaş care se păstrează până azi, iar în secolul al XVII-lea domnitorul Constantin Şerban hotărăşte să zidească pe pământul mănăstirii din Dealul Podgorenilor o biserică măreaţă. Zidirea a fost făcută în locul unei biserici mai vechi, din lemn, construită de Oprea Iuzbaşa.

Biserica este descrisă şi de diaconul Paul din Alep, care a şi participat, împreună cu Patriarhul Macarie al III-lea al Antiohiei, la sfinţirea ei. În jurnalul său de călătorie, Paul din Alep scrie: „Am mers pe urmă într-o margine a oraşului, pe un loc înalt, unde domnul acesta a purces să ridice o mănăstire mare şi o biserică măreaţă, încântătoare şi minunată, asemănătoare pe dinăuntru bisericii de la Curtea de Argeş, numai că este din cărămidă, iar în pronaos are doisprezece stâlpi rotunzi, ciopliţi din câte o bucată întreagă de piatră, după numărul Apostolilor. Are patru turle foarte înalte, iar afară sunt pridvoare mari. Acoperişul este învelit cu plumb. Am sfinţit agheasmă şi şpărintele nostru patriarhţ a stropit-o, după datină, căci încă nu era isprăvită. Este închinată Sfinţilor Constantin şi Elena, după numele său şal domnitoruluiţ“. Sfinţirea bisericii s-a săvârşit în data de 6 mai 1658, care a fost atunci Duminica Tuturor Sfinţilor. La sfinţire, pe lângă Patriarhul Macarie al Antiohiei, au participat şi Mitropolitul Ştefan al Ungrovlahiei, episcopii din Buzău şi Râmnic, egumenii mănăstirilor bucureştene, domnitorul Mihnea al III-lea Radu, boieri şi mult popor. Peste zece ani, domnitorul Radu Leon stabileşte ca mitropolia să se mute, în urma mutării definitive a capitalei, de la Târgovişte la Bucureşti, iar Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ să devină catedrala mitropolitului. Acest domnitor este considerat, datorită daniilor sale către sfântul locaş, al doilea mare ctitor al Catedralei Patriarhale.

Odată cu această schimbare a rolului bisericii din Dealul Podgorenilor începe şi istoria ei deosebită, care a cunoscut ungerea domnitorilor Ţării Româneşti, cel dintâi fiind Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, iar ultimul Alexandru Ioan Cuza, dar şi ungerea primilor regi ai României, Carol I şi Elisabeta, în data de 10 mai 1881. După începerea procesului de dobândire a autocefaliei de către Biserica Ortodoxă Română, în 1882, la catedrala din Bucureşti începe să fie sfinţit Sfântul şi Marele Mir, iar din anul 1925, când Biserica Română a devenit Patriarhie, aici au fost întronizaţi patriarhii României.

Având în vedere importanţa acestui sfânt locaş pentru spiritualitatea românilor, întâi­stătătorii Bisericii noastre au avut grijă permanent de consolidarea şi înfrumuseţarea ei, aşa cum făcuseră şi mitropoliţii Ţării Româneşti dinaintea lor. Astfel, în anii 1932-1935, pe vremea Patriarhului Miron Cristea, biserica a fost consolidată, iar în anul 2008, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel s-a îngrijit de înnoirea catedralei, când i s-a dat un plus de strălucire. Toate acestea pot fi admirate astăzi de credincioşi şi de telespectatorii care urmăresc transmisiunile în direct ale slujbelor. Tot în 2008 au fost realizate şi icoane în mozaic în nişele exterioare ale pridvorului, pentru ca şi credincioşii care nu încap înăuntru la slujbe să se simtă ca în biserică.

Catedrala Patriarhală - frumuseţe şi misiune 

Înrudită cu biserica episcopală din Curtea de Argeş, atât în ceea ce priveşte planul, cu naosul în formă de treflă, cât şi numărul şi dispoziţia coloanelor din pronaos şi a turlelor, catedrala din Bucureşti are şi însemnate deosebiri: este mai mare, are pronaosul supralărgit, spre a fi mai încăpător, dar şi un pridvor spaţios la intrare, cu arcade pe stâlpi robuşti de zidărie.

Catedrala Patriarhală este plină de podoabe arhitecturale, de pictură şi duhovniceşti. Pictura, realizată în stil neobizantin de pictorul Dumitru Belizarie în anii 1932-1935, a fost scoasă la lumină de o echipă de restauratori şi astăzi este pe deplin pusă în valoare, putând fi observată atât de vizitatorii sfântului locaş, cât şi de telespectatorii postului TV TRINITAS, care transmite zilnic, în direct din catedrală Vecernia, Dumnezeiasca Liturghie, dar şi alte slujbe importante pentru viaţa Bisericii Ortodoxe Române. Aceste transmisiuni pe postul de televiziune au şi o importanţă misionară, pentru că permit telespectatorului, oriunde ar fi acesta, să urmărească slujbele model pentru întreaga Biserică Română, deoarece ritualurile liturgice, pictura, estetica obiectelor folosite la slujbe cer şi o reflectare vizuală a evenimentului religios din Biserica Ortodoxă - ceea ce se poate realiza doar prin intermediul televiziunii.

Deosebit de frumos este şi iconostasul catedralei, ornamentat cu decoraţia florală sculptată în lemn, în stil baroc, aurit în întregime. Icoanele împărăteşti ale iconostasului, de o rară frumuseţe, au fost realizate în anii 1950, în email, de Otilia Oteteleşeanu, la Atelierele Patriarhiei.

Slujbele oficiate la Catedrala Patriarhală, care are statut de mănăstire, sunt deosebite prin frumuseţea lor. La catedrală slujesc, alături de Marele eclesiarh, arhimandritul Clement Haralam, cinci slujitori cu rang preoţesc şi şase diaconi. La slujbele de peste săptămână, răspunsurile sunt date de Grupul psaltic „Tronos“, iar duminica şi la praznicele mari de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române.

Sfintele odoare ale Catedralei Patriarhale

Ceea ce îi atrage însă cel mai mult pe pelerini la Catedrala Patriarhală sunt sfintele moaşte, păstrate şi venerate cu sfinţenie de câteva veacuri. Cel mai de preţ odor din biserică sunt moaştele întregi ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, prăznuit la data de 27 octombrie şi cinstit ca ocrotitor spiritual al catedralei şi al oraşului Bucureşti. Sfântul Dimitrie a trăit la sudul Dunării ca monah cu viaţă aspră, iar din 1774, pe vremea Mitropolitului Grigorie al II-lea al Ţării Româneşti, moaştele sale se păstrează în catedrala din Bucureşti. La praznicul său, atunci când racla este scoasă în baldachinul de lângă catedrală, zeci de mii de pelerini vin şi îi cer mijlocire şi ajutor, pelerinajul astfel format fiind unul dintre cele mai cunoscute de la noi din ţară.

Moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie sunt aşezate, în timpul anului, în partea de nord a pronaosului, în firida din peretele de răsărit, într-o frumoasă raclă de argint, împodobită cu scene din viaţa sfântului.

Tot pe latura de nord a pronaosului se află racla cu o părticică din moaştele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, vindecătorul de boli, dar şi racla cu părticele din moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii acestui sfânt locaş.