Pe 30 iulie 2010 s-au împlinit trei ani de când cel de-al cincilea patriarh al Bisericii noastre, Teoctist Arăpaşu, a trecut la Domnul. Născut la 7 februarie 1915 în satul Tocileni, lângă Botoşani, Teoctist a fost un patriarh iubit al cărui chip luminos şi a cărui personalitate nu pot fi cuprinse în cuvinte. Patriarhul Teoctist a rămas în sufletele românilor ca un om blând, cu chip luminos, un om deschis spre o diversitate a credinţei şi care a ştiut să adune în jurul lui fraţi în Domnul, constituind trupul Bisericii lui Hristos.
Patriarhul Teoctist a fost profund pătruns şi inspirat de universul spiritual al Moldovei, asemenea lui Eminescu şi Iorga, născuţi şi ei pe aceleaşi plaiuri botoşănene presărate cu domoale dealuri şi mult cer, după cum scria Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în volumul "Dăruire şi dăinuire". De câte ori se reîntorcea pe meleagurile natale, pe chipul său se vedea expresia omului care, în ciuda greutăţilor prin care a trecut, redevine pentru câteva clipe copil. A fost un monah de vocaţie, împlinitor al Pravilei şi liturghisitor desăvârşit, dar totodată înzestrat cu simţ practic deosebit, un continuator al lucrărilor de restaurare, reconstruire, protecţie şi consolidare a zidurilor străvechilor ctitorii voievodale şi un iscusit ctitor de conştiinţe curate, plămădite din aurul dreptei credinţe şi pietrele scumpe ale iubirii de neam, scria PF Părinte Patriarh Daniel.
Din cei 57 de ani de arhierie sau de episcopat, 40 de ani au fost trăiţi în timpul dictaturii comuniste atee, dar "prin harul lui Dumnezeu, suferinţele îndurate de mulţi clerici şi credincioşi, cu răbdare şi rugăciune, cu smerenie şi speranţă, au devenit seminţe ale învierii şi ale înnoirii spirituale, ale unor transformări rapide şi ale unei lucrări misionare intense, care s-au văzut mai ales după evenimentele din decembrie 1989 până astăzi. Mulţi tineri, deşi fuseseră educaţi în şcolile comuniste atee, au devenit în mod neaşteptat o forţă misionară creştină. Cum? Ca urmare a rugăciunilor smerite şi tainice ale multor bunici şi părinţi, preoţi din parohii, monahi din mănăstiri, ierarhi din oraşe care au fost umiliţi, dar nu învinşi. Toate acestea explică în mare parte zelul misionar tineresc al patriarhului Teoctist şi avântul său pastoral din anul 1990 până astăzi", după cum menţiona Patriarhul Daniel în cuvântul rostit la înmormântarea vrednicului de pomenire patriarh Teoctist.
Jertfa pentru strălucirea Bisericii sale
Patriarhul Teoctist şi-a dus viaţa după cuvântul Apostolului, în multă răbdare, jertfindu-se pentru a aduce strălucire Bisericii şi poporului său. "De fiecare dată când poposeam în acest salon observam încă de la distanţă zâmbetul PF Patriarh Teoctist. Şi acel surâs, acel zâmbet al patriarhului tâlcuia toată dragostea care-l caracteriza pe dânsul şi poporul său", sunt cuvintele emoţionante rostite de PF Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol, în august 2007.
Steluţa Popescu (Coban), nepoată a patriarhului Teoctist, scria anul trecut: "Mărturisesc din adâncul inimii că îl descopăr zi de zi pe părintele patriarh, unchiul nostru, prin fapte, scrieri sau cuvântări pătrunse în inimi necunoscute, care vin şi se deschid la ceasuri rânduite de Domnul, mărturisind că iubirea autentică, sfântă şi smerită, nu are uitare, străbătând deopotrivă timpul, atât de preţuit de părintele patriarh ca şi pragul trecerii la viaţa veşnică". De asemenea, rămân veşnic vii cuvintele izvorâte din inimă şi rostite de credincioşii care vedeau în păstorul lor un model, "multe exemple de conduită umană". "A fost un om care a putut să ţină crucea de credinţă dreaptă în vremuri în care se puteau întâmpla multe", un om al cărui chip "arăta iertare şi îndurare faţă de toţi", un patriarh care "a atras oamenii prin credinţa sa".
"Avem nevoie de iubire de unii pentru alţii"
"Gândul meu este cel dintotdeauna: acela de a avea credinţă în Dumnezeu şi de a-ţi păstra starea în care eşti, în comuniune cu familia şi în comuniune cu Sfânta noastră Biserică. Fraţii mei, noi avem şi necazuri care ne învaţă că, atunci când nu respectăm învăţăturile şi disciplina Bisericii, avem de suferit. Avem mare nevoie acum nu doar de partea economică, dar avem nevoie de iubire de unii pentru alţii. Lipseşte mult iubirea dintre noi ca fraţi creştini şi surori creştine, şi chiar şi între slujitorii Bisericii trebuie mai multă iubire, încredere şi nădejde că în fiecare dintre noi vorbeşte Duhul Sfânt şi vorbeşte Mântuitorul Iisus Hristos, al cărui Chip îl purtăm", declara patriarhul Teoctist în interviul oferit în septembrie 2005, la Mănăstirea Vorona, postului de radio TRINITAS.
