Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Tudor Vladimirescu, un credincios martir pentru dreptate

Tudor Vladimirescu, un credincios martir pentru dreptate

Galerie foto (5) Galerie foto (5) Documentar

Personalitatea lui Tudor Vladimirescu a făcut întotdeauna obiectul diverselor omagieri organizate de către Biserica Ortodoxă Română, al unor simpozioane, al unor volume, motivate de anumite soroace care s-au împlinit, fie de la nașterea sau moartea sa, fie de la marele eveniment care a schimbat cursul istoriei moderne a României, și anume Revoluția de la 1821.

Tudor Vladimirescu a fost un om profund credincios, care a acumulat o cultură foarte vastă pentru vremea aceea, marcată, în primul rând, de valorile promovate de Biserică și de Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos. El s-a născut în Vladimir, județul Gorj, și chiar în casa părintească a învățat carte cu un călugăr Gheorghe, cu care mai târziu va ctitori o biserică de lemn de parohie. Mai târziu, va învăța limba greacă în casa unuia dintre boierii Glogoveanu din Craiova și tot aici va beneficia de prezența unei biblioteci.

Persoanele care i-au dedicat studii cu privire la mișcarea sa socială au tras concluzia că acest spirit de dreptate pentru care s-a ostenit Tudor Vladimirescu, și în numele căruia a și ridicat flamura Revoluției de la 1821, își are rădăcinile în cultura pravilelor Bisericii din perioada medievală. De aceea, el a fost un vajnic luptător și, așa cum îl numește titlul expoziției dedicate lui, „un credincios martir pentru dreptate”.

La această cultură s-au adăugat și relațiile lui cu o mulțime de preoți, de călugări și cu o parte dintre ierarhii vremii, dintre care cel mai important a fost Episcopul Ilarion al Argeșului, al cărui tablou a fost expus în cadrul acestei expoziții, și care s-a cunoscut cu Tudor Vladimirescu vreme de cel puțin 25 de ani. Istoricii spun că prin anii 1800-1803, de fiecare dată când Tudor Vladimirescu venea în București, se întâlnea cu Episcopul Ilarion, care era stareț la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Mare” din București, el fiind și bucureștean prin naștere, tatăl său originar din Silistra, iar mama sa o grecoaică din Ioanina. A locuit în preajma Mănăstirii Antim, în apropierea Mitropoliei de atunci, Catedrala Patriarhală de astăzi. Acest mediu unde venea Tudor Vladimirescu adeseori la prietenul său a fost, de asemenea, un lucru care s-a reflectat în fidelitatea sa față de Biserică, atașamentul față de parohii, de mănăstiri, atitudinea sa profund duhovnicească față de reperele cele mai înalte ale lumii creștine, Ieru­salimul pătimirilor Mântuitorului și Athosul, pentru care, în unul dintre testamentele sale, îi lasă pe iconomii care îl vor duce la îndeplinire să trimită către bisericile de la Locurile Sfinte sume de bani, pentru ca permanent pentru sufletul său, înaintea icoanelor Maicii Domnului, să ardă zi și noapte câte o candelă aprinsă.

Sigur, relațiile cu Episcopul Ilarion s-au intensificat după ce acesta a ajuns chiriarh al Argeșului, deși vizitele lui Tudor Vladimirescu la București erau foarte dese, pentru că un timp, pe lângă demnitatea de administrator al Plaiului Cloșani din Gorj, el a fost și sluger, adică un demnitar al Curții Domnești, care trebuia să asigure carnea de vițel, mai ales pentru nevoile Curții. Aceasta se justifică prin faptul că în familia sa de moșneni, din Gorj, Tudor Vladimirescu a practicat încă din copilărie negoțul și chiar exportul vitelor pentru Imperiul Habsburgic.

A fost martorul multor nedreptăți și ucenic al Episcopului Ilarion, care, de asemenea, a avut o atitudine politică foarte clară și ambi­țioasă; deja clerul nu mai îndura persecuțiile sau asupririle domniilor fanariote, o perioadă despre care se poate vorbi și în cele mai elogioase cuvinte, dacă ne referim la împlinirile culturale, artistice, tipografice, dar din punctul de vedere al realităților sociale, perioada aceasta a fost foarte cruntă. Este cunoscută practica cumpărării domniei de la otomani și, de fiecare dată, toată sarcina adunării acestor bani cădea pe clasa țărănească, care era jefuită. Boierii fa­narioți, chiar și unii călugări fanarioți, mai ales cei care conduceau mănăstirile închinate din România, s-au comportat neloial cu poporul care i-a primit cu multă generozitate și care a jertfit foarte mult pentru întreținerea bisericilor din Balcani, din Orient, și de aceea, în sufletul lui Tudor Vladimirescu s-a născut această idee de a ridica poporul pentru schimbarea reali­tăților sociale din țară. și dacă mișcarea lui revo­luționară de la 1821 a fost înfrântă de forțele militare otomane, totuși acest eveniment a tăiat istoria modernă a României în două, punând capăt domniilor fanariote în ambele Principate Române, Moldova și Țara Românească, și a readus domniile pământene, cu spe­ranța dobândirii unei mai multe și unei mai mari justiții, dreptăți, pentru cei care ani şi secole au fost crunt exploatați.

De asemenea, Tudor Vladimirescu este cunoscut ca un ctitor important atât la unele biserici de parohie, cât și la unele mănăstiri, mai ales în județele Gorj și Mehedinți, și a fost un om atașat de stareții importanți ai vremii, iar în mișcarea lui revoluționară, puncte-cheie au însemnat mănăstirile Strehaia și Motru din Oltenia, iar la București, Mănăstirea Cotroceni, unde chiar a campat armata sa. Mişcarea s-a ridicat și la îndemnul preoților de parohie, unii dintre ei chiar au participat personal, tocmai din dorința de a redobândi libertatea și de a reinstaura în societate o anumită echitate și justiție.

Mișcarea din Țara Românească a aprins spiritele și printre românii din Transilvania, iar unii dintre cercetători au cules diverse infor­mații, notate pe marginile cărților de cult, dar și în rapoartele oficiale ale autorităților din Ardealul aflat atunci sub stăpânire imperială habsburgică. Autoritățile s-au alarmat pentru că se temeau ca ideile revoluționare ale mișcării să nu pătrundă dincolo de Carpați și să răscoale lumea care mărturisea că așteaptă cu nădejde ca Tudor Vladimirescu să-i înfrângă pe otomani în Țara Românească și cu armata lui biruitoare să treacă munţii și să-i elibereze pe românii transilvăneni de sub stăpânirea austriacă.

Există o literatură foarte bogată, și aș aminti aici un volum care a apărut anul trecut la Târgoviște, la editura arhiepiscopiei, prilejuit de împlinirea a 240 de ani de la nașterea lui Tudor Vladimirescu, oraşul fiind legat de sfârșitul tragic al liderului mișcării revolu­ționare de la 1821, care a fost ucis mișelește. Acest volum apărut anul trecut este un omagiu pe care Biserica îl aduce acestei mari perso­nalități a trecutului neamului nostru, care și-a închinat viața scurtă - murind la 41 de ani - progresului societății românești și eliberării clasei exploatate de sub stăpânirea otomanilor, pe de o parte, și a boierilor fanarioți, pe de altă parte. Lui îi aparține cunoscuta expresie devenită adagiu că „patria este norodul, nu tagma jefuitorilor”, iar un mare istoric din secolul al 19-lea nota că la o masă în casa starețului Ilarion, aici, în București, în 1803, cu aproape două decenii înainte de mișcarea revoluționară, Tudor a mărturisit că așteaptă momentul în care va face douăsprezece perechi de opinci din obrajii a douăsprezece perechi de boieri divăniți, adică membri ai Divanului. Întâlnirile din casa starețului Ilarion erau cu adevărat întâlniri cu efecte importante și benefice pentru ceea ce avea să se întâmple, mai ales în anul 1821.

Felicităm pe părintele arhimandrit Policarp Chițulescu, consilier patriarhal și directorul Bibliotecii Sfântului Sinod, pentru această inițiativă și apreciem efortul de a identifica în bibliotecă o mulțime de cărți și documente referitoare la mișcarea revoluționară din 1821 sau volume închinate personalității lui Tudor Vladimirescu. În revistele noastre periodice bisericești sunt zeci de studii și articole închinate activității acestuia, precum și rolului pe care l-a avut în schimbarea societății românești de la începutul secolului al 19-lea. În aceste reviste, accentul s-a pus întotdeauna pe pregătirea sa profund creștină din tinerețe și pe atitudinea sa plină de evlavie față de biserici, mănăstiri și față de clerul în rândul căruia ideile sale sociale au găsit un mediu foarte rodnic, prin intermediul clerului, aceste idei răspândindu-se în societatea satelor și târgurilor de atunci. Așa s-a făcut că domnul Tudor, socotit de unii noul voievod al Țării Românești, a putut strânge o armată de panduri, de țărani, care au încercat să elibereze țara de sub jugul otoman, dar contextul extrem de complex al colaborării sale cu „Eteria” a dus la înfrângerea acestei mișcări. Această revoluție, deși înfrântă, a marcat un început care se va dovedi luminos în deceniile care vor urma, înțelegând aici mișcarea revo­luționară din anul 1848 și mai ales „Unirea de bază”, cum este numit mult mai expresiv și corect evenimentul de la 1859.

La această expoziție am avut ocazia de a vedea reconstituirea drapelului Revoluției de la 1821, care reflectă încă o dată evlavia și formația profund creștinească a liderului mișcării, Tudor Vladimirescu, întrucât sunt prezentate pe steag icoana Preasfintei Treimi și doi sfinți militari, Mucenicii Tiron și Gheorghe, ocrotitorii Armatei Române încă de la începuturile organizării statelor românești, iar inscripția în limba română cu caractere chirilice este o rugăciune creștină.

 

Cuvânt rostit vineri, 22 ianuarie 2021, la vernisajul expoziției „Tudor Vladimirescu - un credincios martir pentru dreptate”, organizată de Biblioteca Sfântului Sinod la Mănăstirea Antim din Capitală

 

Citeşte mai multe despre:   Tudor Vladimirescu  -   PS Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal  -   expozitie