Un jubileu regal: Expoziția Generală Română din 1906

Domnia regelui Carol I a reprezentat, fără îndoială, un moment aparte în istoria României. De numele acestuia se leagă o mulțime de evenimente și repere fundamentale ale existenței statutului român: de la Constituția din 1866 la obținerea Inde­pendenței de Stat în 1877-1878 și alipirea Dobrogei, apoi proclamarea Regatului, modernizarea instituțională. Toate aceste mari realizări trebuiau în mod natural să fie marcate pentru a intra în conștiința societății românești și pentru a fi transmise mai departe urmașilor. O astfel de ocazie a reprezentat-o anul 1906, când se împlineau 40 de ani de domnie ai regelui Carol I.

Însă evenimentul se împletea cu altele la fel de însemnate precum 25 de ani de la încoronarea ca rege, dar și scurgerea a 1.800 de ani de la cucerirea Daciei de către împăratul Traian. Iată de ce în rândurile trăitorilor acelor timpuri s-a conturat ideea de a celebra cumva toate aceste evenimente. Așa s-a întărit convingerea că evoluția țării în vremea regelui Carol I trebuia subliniată printr-un eveniment de anvergură: organizarea unei expoziții naționale. Dincolo de aniversarea regală, expo­ziția a exprimat progresul pe care România îl cunoscuse sub lunga și rodnica domnie a lui Carol I. Evenimentul care urma să fie organizat trebuia să se materializeze ca o frumoasă decla­rație pentru lumea europeană despre saltul economic, politic, social și cultural al Vechiului Regat sub conducerea regelui Carol I.

Un martor al epocii, Constantin Bacalbașa avea să consemneze în cunoscuta-i lucrare „Bucureștii de altădată” că paternitatea proiectului expoziției i-a aparținut lui Take Ionescu. Marele om politic și orator a avut meritul de a-i convinge pe ceilalți membri ai clasei politice să lase deoparte reticențele și să participe la derularea cu succes a expoziției jubiliare. Era, de altfel, vremea marilor expoziții internațio­n­ale, iar standurile universale de la Londra și Paris derulate în ultimele decenii deschiseseră apetitul publicului pentru astfel de manifestări. Pentru România era o noutate, dar și un prilej de verificare a intrării sale în modernitate. Aveam noi oare capacitatea să gestionăm un astfel de eveniment?

Așa cum era firesc, având modelele expozi­țiilor universale, pregătirile pentru marele eveniment au fost începute cu un an înainte, în 1905, iar Parlamentul țării a găsit și alocat banii necesari. A fost desemnată și o comisie de organizare, iar dr. Constantin I. Istrati (1850-1919) a fost numit comisar general al expoziției.

Se cuvine să precizăm că dr. Constantin Istrati era o personalitate a timpului său. Avea studii la Paris, era academician, om politic și fost ministru desemnat de Partidul Conservator. Numirea sa avea să se dovedească a fi fost una foarte inspirată. Expoziția coordonată a fost o demonstrație de excelentă organizare, de reclamă pentru România în fața lumii. Se poate spune, desigur, că a fost un mare succes care arăta că și România avea expertiza necesară pentru a putea găzdui evenimente de această anvergură.

Amenajări edilitare de mare importanță în Bucureşti

Expoziția era desigur o mare oportunitate pentru Municipalitatea Bucureștiului. Aceasta a văzut în preconizatul eveniment o bună ocazie pentru a demara amenajări edilitare de mare importanță. Pe baza acestor considerente, oficialii capitalei au decis ca expoziția să fie amplasată în zona Filaret. La acea vreme, cele 41 de hectare ale zonei erau un loc insalubru și mlăștinos. În viziunea autorităților era foarte important ca, după încheierea lucrărilor expo­ziției, zona să devină un mare parc, iar celelalte facilități să fie utilizate în scopuri similare cu alte ocazii. Mii de muncitori au lucrat timp de un an fără întrerupere pentru schimbarea la față a mlaștinilor Filaretului: s-au făcut lucrări de drenare a apei, de amenajare a terenului, a arterelor de circulație, s-au construit pavilioane pentru expozanți etc.

Se cuvine făcută și precizarea că pe lângă comisarul general, dr. Constantin Istrati, s-a aflat și o echipă de arhitecți și ingineri coordonată de Ioan D. Berindey. Dintre aceștia remarcăm pe Édouard Redont, arhitectul francez care s-a ocupat de amenajarea peisagistică a zonei. Pe cuprinsul celor 41 de hectare în decursul unui an s-a ridicat un mic oraș cu diverse pavilioane, au apărut pajiști, lacuri, apoi s-au făcut 17 km de alei, poteci, au fost plantați arbori, flori, s-a introdus iluminatul electric etc. Planul general al expoziției, publicat în broșurile de prezentare ale evenimentului, relevă cititorului de azi viziunea organizatorilor. O viziune festivistă: celebrarea României și a istoriei sale ad fontes și până la glorioasa domnie a regelui Carol I. Se observă de la distanță acest lucru doar parcurgând numele piațetelor, străzilor, totul este o declarație în acest sens și desigur o ilustrare a istoriei naționale recente. Vizitatorul pătrunde în expoziție prin Piața Doro­banților, care era intrarea principală. Evident, numele trimitea în mod clar la obținerea Independenței de Stat. Mai apoi pășește rând pe rând pe „Esplanada Regele Carol I”, prin Piața Traian, Piața Mihai Viteazul, Piața Unirii, Piața Cuza Vodă, Terasa Ștefan cel Mare, iar drumul se continuă cu străzile Ion Brătianu, Lascăr Catargiu etc. Alte 164 de pavilioane, case, hanuri și diverse construcții sunt elementele definitorii ale unui imaginar festivist care indică progresul și saltul României în rândul lumii civilizate. Pavilioanele expoziției erau destinate pe de o parte reprezentării instituțiilor statului, iar pe de alta a organizațiilor profesionale, asociațiilor culturale. Nu lipseau frumoasele case țărănești ale Vechiului Regat, iar lumea românească era întregită de prezența pavilioanelor etnografice ale Bucovinei și Transilvaniei. Și Europa era aici, la București, sub forma unui pavilion internațional, urmau pavilioane ale Franței, Italiei, Ungariei, Comisiei Dunărene etc. La loc de cinste se afla divertismentul care să facă de neuitat evenimentul pentru vizitatorul de rând. De aceea au fost construite o mulțime de astfel de facilități: Arenele Romane, unde se organizau reconstituiri ale unor bătălii din istorie, unde aveau loc întreceri sportive; un cinematograf, o expoziție zoologică, tobogan, scrânciob și un restaurant.

Cel mai important eveniment al anului 1906

O mențiune aparte se cuvine a fi făcută despre pavilioanele diferitelor ramuri economice în care au fost prezente marile întreprinderi ale țării din domeniul petrolier, textil, al industriei alimentare. Acestea se prezentau în fața vizitatorilor cu activitatea, dar mai ales cu produsele lor, unele fiind chiar de vânzare. Administrația Domeniilor Coroanei, instituția-model a regelui Carol I, era și ea prezentă, deținând propriul pavilion în cadrul căruia a fost organizată o veritabilă expoziție care sublinia mesajul realizărilor sub înțeleapta domnie a lui Carol I.

Preluând modelul marilor expoziții universale, Expoziția Generală a împărțit expozanții pe secțiuni și grupuri reprezentative pentru economia națională, dar și pentru statul român. O privire retrospectivă ne arată că, pentru societatea românească, Expoziția Generală Română din 1906 a fost evenimentul cel mai important al acelui an. Realizând că impactul asupra publicului va fi unul aparte, ziarul Adevărul a scos pe întreaga durată a manifestării un număr special - „Adevărul la Expoziție”, în care în permanență a relatat despre tot ce se întâmpla acolo. În paginile acestui număr special găsim informații din cele mai diverse, de la solemnitatea inaugurării din ziua de 6 iunie 1906 de către regele Carol I și regina Elisabeta și până la descrierea detaliată a elitei prezente. Nu lipsesc nici prezentările elogioase ale unor pavilioane, nici creionarea unui anume sentiment patriotic și național în contextul relatărilor despre sosirea românilor din provinciile aflate sub stăpânire străină. Adevărul la Expo­ziție a avut chiar și o parte comică, și anume predilecția pentru ridiculizarea provincialilor ajunși la București să vadă expoziția ori prezentarea modului de operare a hoților de buzunar care se dau drept comisari ai poliției în fața bieților vizitatori veniți pentru prima dată în capitală. Imaginea descrisă de Adevărul în paginile sale este o oglindă vie și clară a lumii românești de la 1906. Oare ce îl atrage pe românul de rând aici? Răspunsul îl are același ziar: „Expoziția e sinteza geniului unei națiuni de la o epocă la alta, că prin ea se manifestă tot ce spiritul național are în sine ca element de energie, perfecțiune și forță creatoare. El știe că venind la expoziție va vedea tot ce țara a produs în mare, în bine, în frumos, în curs de 40 de ani și că această priveliște e pentru instruirea și educația lui”.

Prezenţa românilor din provinciile istorice

Privind retrospectiv, se poate afirma că expoziția a fost o veritabilă oră de patriotism al acelei epoci. Cu această ocazie, națiunea română a observat progresul țării, iar prin pre­zența românilor din Transilvania, Bucovina, Basarabia a reprezentat și un moment de reflec­ție privind istoria comună, privind nevoia de coeziune națională și despre care credem că a avut o contribuție însemnată la coagularea spiritului Marii Uniri din 1918. Evenimentul a reprezentat și o afirmare și un bilanț în fața delegaților și diplomaților străini ale domniei regelui Carol I. În egală măsură, trebuie subliniat și faptul că expoziția a oferit mulțimii „pâine și circ”. În anumite manifestări și componente ale sale, aceasta a fost un mare bâlci cu scrâncioburi, cu urși dresați, cu vânzare de produse alimentare și dulciuri, cu numeroase spectacole, loterii, focuri de artificii la care plătitorul unui bilet de intrare a avut acces. Și nu avea cum să fie altfel, suntem doar în vremea lui Caragiale, a bibicilor și mangafalelor…

Putem conchide că Expoziția Generală Română de la 1906 a fost un triumf, iar cele două milioane de vizitatori și cei 40.000 de expozanți, dintre care 10.000 au fost și premiați, alături de numeroase relatări elogioase apărute în presa internațională reprezintă cea mai bună confirmare.