Un mare păstor de suflete din Eparhia Caransebeşului

Veniamin Nistor s-a născut în ziua de 10/22 februarie 1886 în comuna Araci (Arpătac), judeţul Covasna. După ce a absolvit studiile de teologie la Sibiu, a urmat cursurile de doi ani la Facultatea de Teologie din Bucureşti. A fost preot militar, apoi a deţinut funcţii administrative în cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, până la alegerea sa ca episcop în 3 iunie 1941. Crescut în atmosfera unei familii preoţeşti din Ardeal şi călit apoi în focul luptelor pentru unitate naţională şi credinţă ortodoxă, Episcopul Veniamin şi-a pus, încă de la începutul activităţii sale ierarhice, toată dragostea pentru Biserică şi slujitorii ei.

La Duminica Rusaliilor din 8 iunie 1941, a avut loc în Catedrala Mitropolitană din Sibiu slujba sfinţirii în arhiereu a noului Episcop al Caransebeşului, Veniamin Nistor. Întronizarea s-a făcut duminică, 24 august 1941.

Încă de la începutul activităţii sale ierarhice, Episcopul Veniamin şi-a pus toată dragostea pentru Biserică şi slujitorii ei. În vederea îndrumării şi pentru buna administrare a oficiului parohial şi a parohiei, a trimis preoţimii câteva circulare, bazate pe cunoaşterea temeinică a realităţilor pastorale. Amintim doar câteva teme: administrarea Sfintei Taine a Mărturisirii şi Cuminecăturii, reglementarea vieţii creştine în timpul postului, organizarea asistenţei sociale, culturalizarea poporului, pastoraţia individuală, vizitele şi fişele pastorale, ziarul pastoral, şcoala de duminică etc.

În primii doi ani ai păstoririi a sfinţit 10 biserici, a slujit în 36 parohii şi a vizitat inopinat alte 100. În 1943 a intenţionat să-şi viziteze credincioşii din Iugoslavia, dar din cauza stării de război a trebuit să renunţe. A cercetat de mai multe ori şi cele trei mănăstiri şi două schituri ale eparhiei. În aceste vizite a cunoscut multe din însuşirile bune ale bănăţenilor, dar şi unele porniri şi practici rele, cum ar fi problema denatalităţii, ceea ce l-a determinat să publice broşura „Chestiunea denatalităţii din Banat“, Caransebeş, 1944. Tot în urma celor constatate, s-a văzut îndemnat să adreseze protopopilor şi preoţilor mai multe ordine circulare cu diferite îndemnuri, învăţături şi îndrumări pentru intensificarea activităţii administrative şi pastorale. Prin Ordinul circular nr. 6410-B/1942, de exemplu, dispune înlocuirea tuturor Sfintelor Antimise, unele fiind slabe, fără moaşte sau sârbeşti. 

Pe lângă îndrumările scrise date preoţimii, noul episcop a organizat conferinţele preoţeşti, cercurile pastorale şi conferinţele cu protopopii. Episcopul Veniamin a dorit şi începerea lucrărilor de construcţie la o nouă catedrală episcopală,  proiect dorit pentru prima dată de Episcopul Miron Cristea. Din primul moment al sosirii în Caransebeş a vorbit de realizarea acestui plan. În vederea realizării măreţului gând de construire a unei biserici-catedrale, episcopul a pus bazele „Fondului Veniamin Nistor - pentru ridicarea catedralei“. În acest fond şi-a donat toate economiile făcute înainte de a fi episcop. Biserica urma să poarte numele „Catedrala Graniţei bănăţene“, fiind aşezată lângă Reşedinţa episcopală, pe locul unei vechi cazărmi militare.

Un alt gând măreţ al ierarhului a fost ridicarea unei noi clădiri pentru Academia teologică şi internatul ei. La apelul făcut către credincioşii eparhiei sub numărul 4.026-B/1943 se arăta: „Ridicarea Academiei teologice, care în trecut era considerată palat, astăzi nu mai corespunde. Se cere o altă zidire în care să fie adăpostit şi internatul teologic, pentru ca astfel creşterea şi educaţia viitoarelor generaţii de preoţi să fie mai în nota vremii şi a cerinţelor de astăzi“. Noua clădire nu s-a putut ridica din cauza vitregiilor vremii.

Eparhia a prosperat şi în domeniul asistenţei sociale. S-au pus bazele unui „Fond de binefacere“, al cărui membru fondator a fost Episcopul Veniamin. În acelaşi timp a fost creat şi un „Fond pentru asigurarea contra incendiilor“. După ce a premers cu exemplul, a trimis o circulară tuturor oficiilor parohiale, îndemnându-le să înfiinţeze în fiecare parohie un „Fond al milelor“, dând dispoziţii speciale pentru ajutorarea văduvelor, răniţilor şi orfanilor de război.

Pentru a spori cultura teologică în eparhie, Veniamin Nistor a iniţiat şi a patronat revista „Altarul Banatului“, în 1944, pe lângă „Foaia diecezană“ (1886) şi „Calendarul Românului“ (1889).

În urma transformărilor politice din ţara noastră survenite începând cu anul 1948, rolul şi importanţa istorică a ortodoxiei româneşti au fost diminuate considerabil de regimul comunist.

Istorica Episcopie a Caransebeşului, acuzată fiind şi de colaborarea şi susţinerea rezistenţei anticomuniste din Munţii Banatului, a fost desfiinţată prin contopirea ei, la 5 februarie 1949, cu Arhiepiscopia Timişoarei, în cadrul Mitropoliei Banatului. „Foaia diecezană“ titra pe prima pagină: „Prin Decretul prezidial nr. 134 din 1949, publicat în Monitorul Oficial nr. 30 din 5 februarie 1949, prin care s-a confirmat noua organizare canonico-administrativă a Bisericii Ortodoxe Române, Episcopia Caransebeşului s-a contopit cu Arhiepiscopia Timişoarei, formând Arhiepiscopia Timişoarei şi Caransebeşului“.

Episcopul Veniamin Nistor a fost obligat să se retragă, ca pensionar, la Alba Iulia, unde îndeplineşte funcţia de stareţ al Mănăstirii „Sfânta Treime“ (Catedrala Reîntregirii). La 5 februarie 1963, în  vârstă de 77 ani, a trecut la Domnul şi a fost înmormântat lângă Schitul „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Alba Iulia.

Iată un fragment din cuvintele vrednicului ierarh către parohii după instalarea ca Episcop al Caransebeşului, la 18 octombrie 1941: „Vă îndemn, iubiţilor, să ţineţi cu tărie la Biserică, căci Domnul, prin Biserica Sa, prin darurile sale bogate şi slujitorii ei, ne întinde mâna şi ne împreună într-un mănunchi pe toţi cei de o credinţă şi aşa suntem tari. Ea cheamă cu iubire de mamă pe toţi fiii ei la pace şi bună învoire. Strângeţi-vă, cu mic, cu mare, tânăr şi bătrân, în jurul Sfintelor Altare şi al slujitorilor lor, căci acolo vă aşteaptă cu braţele deschise Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Puneţi-vă temelia vieţii voastre pe El, căci temelia vieţii celei noi nu poate fi alta decât în şi prin Iisus Hristos, atât a fiecărui om în parte, cât şi a Statului şi neamului. … Cercetaţi bisericile în Dumineci şi sărbători nu numai pentru a vă ruga lui Dumnezeu, ci şi pentru a primi învăţăturile de viaţă dătătoare ale Evangheliei Domnului, care se propovăduieşte prin slujitorii Altarelor.

Ţineţi cu sfinţenie şi tărie la legea noastră strămoşească ortodoxă, comoara cea mai scumpă a poporului nostru, nu ascultaţi de prorocii mincinoşi, puşi în slujba străinilor şi care caută prin fel de fel de înşelăciuni să vă rătăcească de la credinţa cea adevărată, ca prin aceasta să slăbească tăria neamului.

Pentru această comoară  moşii şi strămoşii noştri au suferit multe prigoniri şi chiar moarte, ca să ne-o poată lăsa moştenire curată; prin ea am fost tari şi am putut trece prin vrăjmăşia atâtor vremi vitrege. Ea a fost steaua călăuzitoare a sufletului românesc veacuri de-a rândul, iar Biserica, care a fost şi este una cu neamul, a fost scut şi adăpost al darurilor divine şi al comorilor naţionale cu care ne-a înzestrat Dumnezeu şi de aceea ea se roagă pentru biruinţa neamului“.