Viaţa Sfântului Cuvios Paisie, marele ascet care s-a nevoit în pustiul Egiptului, a devenit paradigmă pentru generaţii de călugări de-a lungul timpului, mulţi dintre ei dorind să-i poarte numele după intrarea în cin. În general, numele de Paisie îl regăsim mai mult în mediul monastic, dar, răsfoind pagini de istorie, îl vom afla chiar în pomelnicul domnitorilor Ţării Româneşti. Este vorba despre Radu Paisie: un nume călugăresc într-un pomelnic domnesc.
Radu cel Mare "a cârmuit ţara Românilor spre deosebita mulţumire a supuşilor" şi a fost "bun, drept şi înţelept". Sunt cuvinte mari, dar fireşti pentru o cronică domnească, spre exemplu. Dar când aparţin sultanului Baiazid al II-lea, care le vorbea astfel ienicerilor săi, în 1511, despre domnitorul Ţării Româneşti, devin edificatoare despre personalitatea voievodului. Vlad Vintilă, Radu Paisie şi Mircea Ciobanul au fost fiii domnitorului Radu cel Mare şi tustrei au ocupat, pe rând, tronul Ţării Româneşti. Primul a fost Vintilă Vodă, iar după el a urmat Radu Paisie (1534, 1535-1545).
Fusese botezat Petru, însă odată cu închinovierea în Mănăstirea Curtea de Argeş a primit numele călugăresc de Paisie, ajungând chiar stareţ al acestui aşezământ. În acea perioadă, alături de egumenul de la Tismana, avea rang de "arhimandrie", un fel de stavropighie, conform rânduielii lăsate de Sfântul Voievod Neagoe Basarab la strămutarea Mitropoliei Ţării Româneşti de la Argeş la Târgovişte. În toamna anului 1534, a fost chemat de boieri să ocupe tronul ţării, pentru că era fiu de domn. Boierii au reuşit să-l înlăture pe fratele său, Vlad-Vintilă, în septembrie, dar numai până la sfârşitul lunii noiembrie, când domnul alungat revine şi-şi recapătă scaunul. Radu Paisie a trebuit să se refugieze în Ardeal, până în iunie 1535, când îl găsim din nou domn al Ţării Româneşti, de data aceasta recunoscut de turci.
A cârmuit ţara într-o perioadă în care numeroşi pretendenţi la domnie treceau Dunărea pentru a fi recunoscuţi de Poarta otomană. De altfel, între 1521 şi 1632, adică între domniile Sfântului Neagoe Basarab şi cea a lui Matei Basarab, pe tronul ţării s-au perindat aproape 50 de domni. Încă din primii ani ai lui Paisie, care într-un hrisov domnesc semnează cu numele tatălui său, Radu, au existat tentative de uzurpare. Mai întâi un boier Drăghici, iar apoi banul Şerban, rudă a Craioveştilor. Acesta din urmă, în iunie 1539, reuşeşte chiar să-l detroneze şi îl determină să ceară ajutor turcesc, la sud de Dunăre. Preţul acestui ajutor al Semilunii se pare că a fost destul de mare: istoricii apreciază că acesta este prilejul cu care turcii transformă Brăila în raia, după anul 1540, pentru a avea mai mult control pe malul stâng al Dunării.
În anul 1544 are loc cea de-a treia încercare de alungare a lui Radu Paisie de pe tronul Ţării Româneşti: o seamă de boieri în frunte cu Stroe, Manole şi Mihalco uneltesc împotriva lui Radu, sprijinind pe pretendentul Laiotă Basarab, altul decât Basarab al III-lea cel Bătrân, care domnise în a doua jumătate a secolului al XV-lea. Are loc o bătălie, Radu Paisie este înfrânt şi cere, din nou, ajutor turcesc, la Turnu şi la Nicopole, în mai 1544. Într-o carte de răsplătire a unui vistier, Radu Paisie descrie lupta cu partizanii acestui Laiotă Basarab: "Ne biruise Stroe şi învinsese oştirile noastre şi împrăştiindu-se ai noştri, deteră dosul, lăsând vistieria domniei mele, de începuseră duşmanii a prăda vistieria... stricând căruţele; iar vistierul Radu nu lăsă atunci visteria domniei mele şi o scăpă prin bărbăţia sa şi drese căruţele şi aduse toată vistieria la domnia mea, la Turnul Nicopolii; atunci domnia mea mult m-am bucurat şi m-am veselit pentru dreapta slujbă ce mi-a slujit vistierul Radu". Se pare că domnia acestui Laiotă Basarab în Ţara Românească nu a durat mai mult de trei zile.
Exilat în Egiptul Cuviosului Paisie cel Mare
Radu Paisie a primit de la Ioan Zapolya două domenii transilvănene, Vinţul de Jos şi Vurpărul, pe care le apără în 1541, în timpul revoltei lui Mailat. În acelaşi an, Soliman Magnificul asediază Buda şi o cucereşte. După acest eveniment, Radu Paisie înclină către imperiali, astfel că la 7 ianuarie 1543 făgăduieşte regelui Ferdinand ajutor împotriva "necredincioşilor turci". La rându-i, Ferdinand îl asigură de ajutorul său şi îi cere informaţii despre "duşmanul comun". Orientarea către puterile imperiale avea să ducă la alungarea sa de pe tronul Ţării Româneşti. Este chemat de turci, în martie 1545, la Constantinopol, şi exilat în Egiptul cuviosului Paisie, al cărui nume de călugăr l-a purtat în stăreţia Mănăstirii Argeşului.
La 17 septembrie 1544, domnitorul Radu Paisie a semnat un hrisov de delimitare a teritoriului Episcopiei Buzăului, înfiinţată în zilele tatălui său, Radu cel Mare (1504), pentru Buzău, Râmnicu Sărat, Brăila şi Secuieni: "Ca să fie Scaunul sfintei mari biserici a Buzăului întemeiat şi sigur şi sfinţiţilor episcopi şi dumnezeeştilor preoţi şi călugărilor cari vor petrece în acest sfânt lăcaş pentru hrana şi îmbrăcămintea lor".
Bogată activitate ctitoricească
Moştenitor al tradiţiei Basarabilor, din a căror dinastie a făcut parte, a avut o bogată activitate ctitoricească.
În 1537 a zidit mănăstirile Mislea din Prahova şi Valea din Muscel, iar un an mai târziu clădea Bolniţa Coziei. La "Valea Mănăstirii", aşezământ monahal din Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, se păstrează încă, în partea vestică a pronaosului, tabloul votiv al lui Radu Paisie Voievod, cel mai important ctitor.
Pe Radu Paisie, Nicolae Iorga îl numeşte "urmaşul adevărat al evlaviei lui Neagoe", care desăvârşeşte zidirea bisericii mitropolitane din Târgovişte, ridicată de Sfântul Voievod Neagoe Basarab, acoperind-o cu plumb şi îmbrăcând-o în veşmântul picturii.
Tismana este o altă mănăstire începută de înaintaşi şi rezidită de Radu Paisie în 1542. La Mănăstirea Mărgineni se păstrează un blid din argint cu inscripţia donatorului: Petru-Vodă (Paisie), Ruxandra Doamna şi Marcu. La Muntele Athos a rezidit mănăstirile Caracalu şi Stavronichita şi a trimis ajutor material la Xenofon, Simonopetra, Dohiariu, Ivir şi Esfigmenu. În Tesalia, a sprijinit Biserica "Sfântul Gheorghe" a Meteorelor.
De asemenea, a sprijinit lucrările de sfârşit ale construirii bisericii Mănăstirii Glavacioc, împodobind-o cu pictură.
În 1544, Radu Paisie a înfiinţat la Târgovişte cea de-a doua tiparniţă din Ţara Românească (după cea a lui Macarie, de la Mănăstirea Dealu), condusă de logofătul Dimitrie Liubavici. Aici s-a şcolit în arta tipăriturilor diaconul Coresi. Astfel, în anul 1545, în cetatea de scaun Târgovişte, "din porunca domnului Io Petru marele voievod" (Radu Paisie, n.a.), apărea un Molitfelnic slavonesc, pentru care s-a trudit "păcătosul şi mai micul între sfinţii călugări Moisi", folosindu-se de "matricele lui Dimitrie Liubavici".
Domnitorul Radu Paisie a fost căsătorit de două ori: prima dată cu Stana, apoi, din 1541, cu Ruxandra. A avut mai mulţi copii: Marco, Vlad, Pătraşcu ("cel Bun", viitor domn, tatăl lui Mihai Viteazul), Maria, Voica şi Cârstina. Cea de-a doua soţie, Ruxandra, era văduva lui Radu de la Afumaţi, aşadar fiica lui Neagoe Basarab cu Despina Doamna. De altfel, Despina a locuit împreună cu fiica sa şi cu ginerele domnitor la Curtea Domnească din Ţara Românească, până ce acesta a fost exilat.
