Ştefan Gajo (1910-1998) este un sculptor român care a realizat lucrări în peste 46 de biserici din ţară. Un artist bănăţean al lemnului sculptat, uitat de ceva vreme, şi căruia îi facem acum un fugitiv portret bazându-ne pe mărturiile sale prinse cândva pe peliculă de regizorul timişorean Victor Popa. Interviul acesta filmat nu a fost niciodată difuzat, iar frânturile din el prinse în acest articol sunt o premieră şi pentru presa scrisă.
Ştefan Gajo s-a născut în anul 1910 în oraşul Deta dintr-un tată muncitor la căile ferate şi o mamă care era femeie de serviciu la un liceu din oraş. După cursurile gimnaziale din oraşul natal, a studiat la Şcoala Superioară de Arte din Timişoara. A început să lucreze într-o perioadă când se găsea cu greu de lucru pentru un sculptor. „Fiind începător, m-am ocupat de realizarea de bastoane sculptate, rame, am căutat să-mi câştig traiul până la vremea când am mers în armată“, îşi aminteşte Ştefan Gajo.
De la copilul sărac la artistul răsplătit regeşte
În anul 1934, cu ocazia comemorării scriitorilor şi poeţilor Mihail Roşu Martinovici şi Ion Ioviţa, născuţi în comuna Jadani, primeşte de la Prefectură prima sa lucrare, pe care o onorează cu succes. La eveniment au luat parte ministrul învăţământului şi episcopul de atunci al Caransebeşului, Vasile Lăzărescu (1934-1941). Aici l-a întâlnit şi pe Ioachim Miloia, cel care avea să-l ajute mult pe plan profesional. Prin intermediul său, în anii 1934-1935, a primit lucrarea iconostasului de la biserica din Iosefin, piaţa Kuttle, la acea vreme considerată Catedrala ortodoxă din Timişoara. „Am lucrat aproape un an şi jumătate la acest iconostas. La licitaţie s-au prezentat artişti din Bucureşti, Craiova, Timişoara, au venit mai mulţi sculptori, unii începători, diletanţi, dar şi profesionişti. Sculptorul din Bucureşti a cerut pentru lucrare 450.000 lei, cel din Craiova 380.000, iar un altul 280.000 lei. Pe mine m-a învăţat Miloia să cer puţin. Am cerut 60.000 lei ca să primesc lucrarea. Suma era mare, pentru mine, un copil sărac, dar era puţin pentru complexitatea lucrării. După aceea am primit mobilierul, uşile, candelabrul şi situaţia s-a echilibrat“, mai povesteşte artistul.
Ioachim Miloia a văzut atunci potenţialul artistic al lui Ştefan Gajo şi l-a ajutat să obţină şi alte lucrări de sculptură bisericească. „Miloia mi-a intermediat să sculptez iconostasul catedralei din Târgu Mureş şi din acel moment a început să plouă cu lucrări şi am avut ce învăţa de la Miloia, că el a fost un om mare. Ioachim Miloia a studiat la Roma arta bisericească, a făcut trei doctorate acolo. Bursa pe care a primit-o a fost mică, nefiindu-i suficientă pentru un trai decent, motiv pentru care a slăbit, a băut multe cafele, ceea ce probabil i-a afectat inima. Îmi pare rău că a murit de tânăr, la doar 44 de ani“, mărturiseşte Ştefan Gajo. Ioachim Miloia a fost un om de cultură, pictor, a făcut studii de arheologie la bisericile de lemn din Banat şi a înfiinţat Muzeul Banatului din Timişoara.
Frumuseţea iconostasului de la Parohia Iosefin l-a făcut pe Max Auchnith, un capitalist din acea vreme, să dorească şi în localitatea Anina o astfel de lucrare, care să fie finalizată până la prăznuirea Sfintei Varvara, patroana minerilor. Astfel, la catedrala din Anina sculptura a fost realizată de Ştefan Gajo, iar pictura de Ioachim Miloia. Întâlnirea cu Max Auchnith a fost una decisivă, ea marcând baza carierei profesionale a lui Gajo. „Cât ceri dumneata pe lucrare? Eu nu am vrut să cer 1 milion şi am cerut 980.000 lei. Dar de cât material ai dumneata nevoie? De trei vagoane de cherestea de tei, amestecat cu stejar, necesar la scaune, uşă şi tot mobilierul. Domnule, primeşti de la mine trei vagoane de cherestea cadou! Nu am mai ştiut ce să fac de bucurie. Aşa am primit trei vagoane de cherestea, de 15 tone, nu de 10 tone, şi din momentul acela am fost cineva. A fost aşa mult material, că am folosit şi pentru noua Catedrală mitropolitană din Timişoara din cadoul primit de la Max Auchnith. Deci, acesta a fost momentul care a marcat trecerea de la băiatul sărac, ce sculpta bastoane, la omul care cerea pentru o lucrare 1 milion. Era mult atunci 1 milion: o vacă era 2.500 lei, un ou 50 de bani, 1 kg carne de porc 12 lei, 1 kg carne de viţel 8 lei. A fost baza carierei mele. Pe vremea aia dacă nu aveai capital, nu puteai să te bagi la lucrări aşa mari, nu aveam credite la depozite de lemn, am fost copil sărac. De atunci au început să vină lucrările: Margina, Curtea, Băteşti, Româneşti, lucrări făcute pe valea Begheiului. În această zonă a Begheiului era Victor Feneş, deputat şi senator, om bogat, liberal care a făcut rost de bani din care s-au acoperit întotdeauna lucrările. Banii au provenit din exploatarea unor păduri comunale şi în acest fel şi biserica a primit bani“, povesteşte Ştefan Gajo.
Au urmat apoi realizarea de iconostase la bisericile din Ghiroda, Timişoara-Fratelia A, Timişoara-Fratelia B, Opatiţa, Cărbunari, Sasca şi Anina. Mănăstirea Săraca, cea mai veche biserică din Banat, a fost restaurată de Ştefan Gajo, iar biserica de lemn de pe Muntele Mic a fost realizată de Gajo, după un proiect propriu. Ştefan Gajo a realizat multe lucrări din lemn, însă cele mai apropiate biserici de sufletul său rămân catedrala din Anina, biserica din Margina şi biserica parohială de la Oradea.
Lucrarea de căpătâi
Lucrarea monumentală a sculptorului Ştefan Gajo este Catedrala mitropolitană din Timişoara, la care a lucrat patru ani şi jumătate, ajutat de un frate mai mic, de un nepot şi de trei tâmplari de elită. Aici l-a cunoscut pe Anastase Damian, cel care a realizat pictura catedralei, şi pe Catul Bogdan, cel care a realizat padimentul acesteia. Mitropolitul Vasile Lăzărescu s-a luptat mult ca această catedrală să fie finalizată şi sfinţită. Ştefan Gajo îşi aminteşte câteva frânturi din etapele lucrărilor de construcţie la catedrală. „Am realizat crucea cea mare de pe iconostas. Înălţimea iconostasului era de 13 m, iar crucea iconostasului avea 3 m înălţime. Atunci a venit Preasfinţia Sa Vasile Lăzărescu, episcopul de atunci al Timişoarei, împreună cu protopopul din Elisabetin să urmărească evoluţia lucrărilor. Eu eram în biserică şi când a văzut crucea mă aşteptam la laude, însă a zis: «Crucea e prea mare! Să duci crucea şi să faci o altă cruce». Eu am dus crucea înapoi, dar nu am făcut alta şi am montat-o pe iconostas. Ulterior m-a întrebat dacă am făcut altă cruce, şi am spus că am şi montat-o sus. S-a dus, a văzut, apoi mi-a spus: «Vezi, măi Ştefi, că am avut dreptate!», dar nu i-am spus nimic... Apoi, cu altă ocazie, i-am mărturisit că a fost aceeaşi cruce, argumentând că arhitectural la asemenea înălţime trebuie păstrată proporţia. E o lucrare foarte frumoasă, monumentală, dar nu am avut satisfacţii materiale de pe urma ei. Nu a mai avut loc ceremonia decernării decoraţiei pentru lucrare şi a mai venit şi devalorizarea banilor… Dar când am fost necăjit, m-am dus la catedrală şi m-am uitat la iconostas, am plâns, apoi m-am liniştit“, îşi aminteşte Ştefan Gajo.
Pe vremea lui Petru Groza a ajuns consilier tehnico-artistic, sculptor şi scenograf la Opera de Stat din Timişoara, unde a lucrat 26 de ani, în acelaşi timp lucrând pentru diferite biserici din Banat. A încetat din viaţă în 1998, la venerabila vârstă de 88 de ani, fiind înmormântat la Timişoara în cimitirul „Rusu Şirianu“.
