Înfiinţată într-o zonă săracă a judeţului Botoşani, pe Valea Jijiei, Universitatea Populară de la Ungureni rămâne, de aproape un secol, singurul experiment românesc reuşit în domeniul educaţiei adulţilor.
În anul 1927, Eugen D. Neculau, proaspăt absolvent al Secţiei de Filosofie a Facultăţii ieşene de Litere, se întoarce în Ungurenii de baştină, unde, după eforturi susţinute, înfiinţează Căminul Cultural. O instituţie absolut nouă pentru comunitatea de pe Valea Jijiei, care avea drept scop ridicarea prin cultură a oamenilor locului. Eugen Neculau, cel care avea să rămână în istorie ca unul dintre cei mai valoroşi pedagogi români, era preocupat, încă din studenţie, de problema satului românesc. El însuşi provenind din zona rurală, o înţelegea în profunzime. Era şi atunci, ca şi acum, un mediu plin de neajunsuri, de sărăcie, de ignoranţă, uitat cu totul de autorităţi. „Am plecat de la constatarea că familia şi gospodăria ţărănească aveau multe carenţe şi ne-am luat sarcina de a le aduce toate corectările posibile“, avea să mărturisească mai târziu.
Inspirat de ideile reformatoare ale lui Spiru Haret, precum şi de modelul sociologic rural conceput şi aplicat de Dimitrie Gusti, tânărul Eugen D. Neculau reuşeşte să contureze o instituţie culturală, în jurul căreia a coagulat întreaga comunitate - Căminul Cultural Ungureni, care a funcţionat în perioada 1927-1936. „În 1910, Dimitrie Gusti înfiinţase Asociaţia universităţilor populare. Conceptul exista, aşadar. Căminul Cultural a fost, de fapt, o Universitate Populară, neinstituţionalizată, dar cu peste 2.000 de activităţi organizate în tot acest timp. A funcţionat nouă ani sub această formă, iar apoi conceptul a fost extins către Universitatea Populară, instituţie ce a avut personalitate juridică şi un statut foarte bine conturat“, explică lector univ. dr. Bogdan Neculau, strănepotul fondatorului Universităţii Populare de la Ungureni.
Model singular în zona Moldovei
La momentul fondării Universităţii Populare, întreaga vale a Jijiei era una dintre cele mai puţin dezvoltate din Moldova, fiind marcată de sărăcie şi analfabetism. O stare în care localnicii se complăceau, traversând o perioadă puternic afectată de criza economică, în care în sate aproape nimic nu mişca. „Nu se acordau credite în agricultură, criza economică făcuse ravagii, şcoli erau puţine. Eugen Neculau spunea că germenele educaţiei adulţilor este la Spiru Haret. Acesta, în Legea instrucţiunii publice din 1898, vorbeşte pentru prima dată despre educaţia adulţilor, un principiu fundamental, mai ales că la acea vreme doar 10% din populaţia rurală era alfabetizată. Universitatea Populară gândită de el asta şi-a şi propus - să asigure o formare de bază, şi nu una continuă. Acesta este şi lucrul care diferenţiază Universitatea de la Ungureni de celelalte de acest gen din ţară“, consideră Bogdan Neculau.
Într-adevăr, spre deosebire de Universitatea de Vară de la Vălenii de Munte, pe care Nicolae Iorga o înfiinţase încă din 1908, concepută mai mult ca o şcoală de vară, cea de la Ungureni era organizată de săteni, pentru săteni, fiind un bun al comunităţii. Mai mult decât atât, aceasta funcţiona pe tot parcursul anului. „La Văleni erau aduşi capii comunităţilor din întreaga ţară, pentru a asista la nişte prelegeri susţinute de mai-marii vremii. Cea de la Ungureni, pe lângă latura culturală (şezători, întâlniri, lecturi, dezbateri, bibliotecă în cele 12 sate ale Ungurenilor), avea şi o foarte dezvoltată latură economică: activităţi de gospodărire, de administrare, exista o bancă ce acorda credite sătenilor, o cooperativă“, explică profesorul Bogdan Neculau.
Cum funcţiona Universitatea Populară
Potrivit unui studiu realizat de muzeograful Marcel Lutic, „membrii activi ai Universităţii Populare trebuiau să aibă ştiinţă de carte (aveau obligaţia ca într-un an să citească minimum trei cărţi şi să le facă rezumatul în scris), să deţină o mică bibliotecă, să participe regulat la întruniri, să aibă bună purtare în societatea satului, iar familia lor să ducă un trai igienic; într-un cuvânt, să aibă, ei şi familiile lor, o conduită exemplară, cea mai mică abatere atrăgând excluderea lor din rândurile membrilor activi ai Universităţii“.
În cadrul întrunirilor culturale se făceau proiecţii de filme, lecturi din autori români şi străini. Apoi se făcea apelul nominal, se aduceau la cunoştinţa celor prezenţi ştiri din comună, din ţară, şi chiar din străinătate. La sfârşit aveau loc discuţii, se făceau propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii colective. Universitatea funcţiona tot timpul anului, iar pentru prelegeri erau invitate mari personalităţi: Mihail Sadoveanu, Simion Mehedinţi, Apostol Culea, Tiberiu Crudu. Părintele Dumitru Furtună, de la Biserica de lemn „Vârgolici“ şi director al Seminarului din Dorohoi, a fost unul dintre susţinătorii Universităţii Populare, fiind şi naşul de cununie al lui Eugen Neculau. Adesea, părintele Furtună, un mare cărturar al veacului trecut, făcea donaţii de cărţi sătenilor de pe Valea Jijiei.
Universitatea Populară, continuând activitatea Căminului Cultural din Ungureni, a funcţionat timp de 20 de ani. „Singurele pauze erau în perioada campaniilor electorale, pentru că Eugen Neculau n-a dorit cu nici un chip implicarea politică a acestei instituţii. Lucru care în timp nu a convenit şi a dus la desfiinţarea sa“, spune Bogdan Neculau.
Potrivit istoricului Adrian Majuru, „ceea ce a făcut Neculau la Ungureni este considerat, în literatura de specialitate, ca unul dintre extrem de puţinele experimente româneşti reuşite în acest domeniu atât de vast, de dificil şi de nedesţelenit al educaţiei adultului“.
Proiecte de „dezvoltare rurală“ avant la lettre
Universitatea Populară a avut rolul de a educa oamenii locului, de a-i sprijini să se autogospodărească, spre a-şi ridica singuri nivelul de bunăstare. „Eugen Neculau a înfiinţat chiar o cooperativă de ajutor reciproc şi o bancă populară, pentru a stimula oamenii şi din punct de vedere economic şi financiar. În proiecţia acestei universităţi, Eugen Neculau se sfătuise în mod special cu Dimitrie Gusti. Profesorul Neculau i-a pus pe ţăranii de acolo să sădească o mică pădure, să planteze pe drumul principal al satului duzi pentru viermii de mătase, deci o serie de acţiuni care să ducă la dezvoltarea oamenilor din acea regiune. Noi, copiii, mergeam cu drag la manifestările de la Căminul Cultural. Ţin minte că acolo am văzut pentru prima dată Cinematograful mut, cu Stan şi Bran, Charlie Chaplin“, povesteşte prof. univ. dr. Mircea Rusu, reputat specialist în stomatologie infantilă, originar din Ungureni (94 de ani).
Eugen D. Neculau, mică biografie
Născut la Ungureni, în anul 1900, Eugen D. Neculau este unul dintre cei mai valoroşi pedagogi români ai secolului trecut, cunoscut mai ales ca întemeietorul Universităţii Populare din localitatea sa natală, gândită, aşa cum spunea regretatul profesor ieşean de psihologie Adrian Neculau, ca o „şcoală târzie pentru săteni“ (...). Despre Eugen D. Neculau şi despre prolifica sa activitate de educare a sătenilor, Mihail Sadoveanu scria: „În calitate de conducător al organizaţiilor săteşti şi universităţii populare de la Ungureni, d-l Eugen Neculau are şi experienţă şi realizări în domeniul naţionalismului constructiv“.
A fost un sociolog harnic, strângând, pe tot parcursul vieţii, un vast material despre satele de pe Valea Jijiei. A murit în anul 1974, lăsând în urmă mii de pagini de manuscris, păstrate într-un fond „Eugen Neculau“ la Arhivele Statului din Iaşi.
