Uppsala, cea mai înaltă biserică scandinavă

Sfârşitul secolului al XIII-lea. Oraşul Uppsala. Suedia. Acestea sunt coordonatele principale de care se leagă construirea celei mai înalte biserici din Scandinavia, cu lungimea şi înălţimea de 120 de metri. Dacă în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea catedrala a fost locul de încoronare a regilor suedezi, după trecerea la creştinism a devenit reşedinţă episcopală, sediu al arhiepiscopului Suediei.

Înainte de a descoperi împreună povestea catedralei, vă propunem să luăm la pas drumul oraşului, străbătut de turistul nerăbdător să ajungă la frumoasa biserică.

"Leagănul naţiunii suedeze"

Destinaţia aleasă, oraşul Uppsala - situat la 70 de kilometri de Stockholm - va fi, cu siguranţă, pe măsura celor mai exigente gusturi. Deşi este unul dintre cele mai vechi oraşe din ţară, arhitecţii suedezi au reuşit să îmbine tradiţia şi curentele arhitectonice moderne. Amprenta memoriei, a respectului pentru istorie, înaintaşi, este evidentă. În partea nordică a urbei, se întinde Gamla Uppsala, oraşul vechi, recunoscut de istorici drept "leagănul naţiunii suedeze". Deşi în repetate rânduri vechiul oraş a fost afectat de incendii, au rămas aici câteva repere importante. Este vorba despre cea mai veche universitate din ţările nordice (înfiinţată acum peste jumătate de mileniu), foarte multe clădiri vechi şi monumente istorice, castelul medieval, dar şi o catedrală, mult mai mică decât cea construită în oraşul nou.

Mărire şi decădere

Catedrala Uppsala a fost ridicată pe locul unei biserici mai vechi a oraşului, în jurul anului 1287. A fost nevoie de mai bine de un secol pentru terminarea lucrărilor, pentru că, iniţial, s-a dorit ca noua biserică să întreacă în măreţie Catedrala Nidaros din Norvegia. Catedrala suedeză a fost sfinţită în anul 1435 şi închinată Sfinţilor Laurenţiu, Erik (sfântul ocrotitor al Suediei) şi Olaf (sfântul ocrotitor al Norvegiei).

În urma unui incendiu puternic, lăcaşul de rugăciune a fost grav avariat, în anul 1702, fapt pentru care reparaţiile au durat până spre începutul secolului al XX-lea.

Detalii arhitecturale, zestrea spirituală

Privită de la depărtare, mai ales în zilele călduroase, catedrala pare cuprinsă de vâlvătaia unui foc puternic. Iluzia optică este întreţinută de roşul puternic şi viu, dat de cărămida măruntă din care este construită. Asemenea unor suliţe care împung cerul, spirele a-cesteia, adăugate spre sfârşitul secolului al XIX-lea, ating 120 de metri. Detaliile arhitecturale ale clădirii, ca şi întreg interiorul catedralei, poartă marca stilului gotic francez.

Cea mai veche frescă ornează interiorul, păstrată pe una dintre capele, aparţine secolului al XIV-lea. Picturile murale "vorbesc" despre viaţa Sfântului Erik - încoronarea acestuia, pelerinajul în Finlanda şi primirea martiriului din mâna danezilor. Relicvele sfântului protector se găsesc într-un sicriu placat cu aur, ocrotit de o capelă.

În apropierea sicriului, tot în navă, există "Pomul Împăcării Omului", un sfeşnic realizat în anul 1968, cu ocazia celei de a patra Adunări Generale a Bisericilor, care a avut loc în Uppsala. Pentru cei interesaţi de istorie şi artă, muzeul catedralei pune la dispoziţie o serie de relicve ecleziale, obiecte liturgice şi de artă bisericească.

Depozitar al memoriei

Începând din secolul al V-lea, Uppsala s-a remarcat ca un centru religios, politic şi, ulterior, academic al Suediei. Aici au trăit oameni care au dus renumele locului, al ţării întregi, dincolo de graniţe. Cel mai cunoscut locuitor al oraşului este Carl Linnaeus, unul dintre marii savanţi ai istoriei, rămas celebru pentru sistemul său de clasificare în domeniul botanicii si zoologiei. Catedrala Uppsala păstrează mormântul acestuia, alături de cele ale unor personalităţi locale, precum: regele rebel reformat Gustav Vasa, fiul acestuia Johan al III-lea, botanistul Linnaeus, filosoful-teolog Swedenborg şi primul arhiepiscop luteran al Suediei, Laurentius Petri. De asemenea, în cimitirul bisericii şi-au găsit odihna alţi autohtoni, fapt pentru care o mulţime de pietre funerare originale şi unice împânzesc locul.

Sfântul Erik, ocrotitor al Suediei

Regele Erick al IX-lea de Suedia, cunoscut şi ca Erik Legiuitorul sau Erik cel Sfânt, este recunoscut de scandinavi ca Sfântul Erik. Potrivit legendelor, Erik s-a implicat enorm în consolidarea creştinismului în regatul său şi răspândirea credinţei în Finlanda. În efortul său de a converti finlandezii, el a condus prima cruciadă suedeză împotriva finlandezilor nativi şi l-a convins pe episcopul englez Henry de Uppsala să rămână în Finlanda. Ca reacţie la insistenţa lui Eric, inclusiv în ceea ce priveşte ajutorul bănesc pentru sprijinirea Bisericii, o parte din nobilii suedezi şi-au unit forţele cu Magnus Henrikson, stră-stră-nepotul regelui ultimului rege al Danemarcei, Sweyn Estridson. Astfel, regele a fost atacat în apropiere de Uppsala, imediat după ce participase la Sfânta Liturghie, oficiată de sărbătoarea Înălţării. A fost aruncat la pământ de pe cal, torturat, ridiculizat, apoi decapitat. Regele a fost îngropat în biserica din oraşul vechi al Uppsalei, iar în 1167, trupul său a fost pus într-un sicriu, mutat mai apoi în marea catedrală din Uppsala.

Sfântul Olaf, ocrotitor al Norvegiei

Olaf al II-lea Haraldsson, rege al Norvegiei între 1015 şi 1028 (cunoscut în timpul vieţii ca Cel îndesat sau Cel gros), după sanctificarea sa de către Biserica Catolică este cunoscut ca Sfântul Olaf. Canonizarea sa a avut loc la doar un an de la moarte de către episcopul din Nidaros. Regele Olaf a avut un rol important în creştinarea Norvegiei, printre altele aducând aici episcopi din Anglia şi Germania. De asemenea, a încercat să impună creştinismul şi în zonele îndepărtate de mare. Cea mai veche reprezentare a Sfântului Olaf este pictată pe o coloană în Biserica Naşterii Domnului din Bethleem. Mai mult, Biserica Sfântul Olaf este cea mai înaltă clădire din Tallin, Estonia, şi a fost, între 1549 şi 1625, cea mai înaltă clădire din lume.