Vestea cea bună pentru fiecare om

Sărbătoarea Bunei Vestiri aminteşte despre evenimentul de odinioară din Nazaret, dar prevesteşte şi începutul mântuirii fiecărui om în parte. Arhanghelul Gavriil a venit la Fecioara Maria din Nazaret cu mesajul naşterii Pruncului care Se va chema Iisus, adică Mântuitor. Biserica proclamă prin troparul praznicului că „astăzi este începutul mântuirii noastre”.

Evenimentul Bunei Vestiri este descris doar de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, la începutul Evangheliei. Arhanghelul Gavriil a fost trimis de Dumnezeu la Nazaret, cu scopul de a-i vesti Fecioarei Maria naşterea Mântuitorului. Salutul arhanghelului a fost: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine!” Maria s-a tulburat de o astfel de vedenie, dar îngerul a liniştit-o, spunând că ea a fost binecuvântată de Dumnezeu şi va naşte un Fiu, Care „va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt Se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David... şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit”. Sigur, fiind doar logodită cu Iosif, Maria era fecioară şi a întrebat cum poate fi însărcinată. Îngerul o linişteşte din nou, spunând că va naşte prin puterea Duhului Sfânt, căci la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă, dând exemplu pe verişoara Mariei, Elisabeta, care a zămislit la o vârstă înaintată, deşi se credea infertilă. Cuvântul următor al Fecioarei Maria este decisiv şi o aşază în ascultarea smerită de Dumnezeu, care a înălţat-o până la Tronul Dumnezeiesc: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău”. Evangheliile apocrife redau şi o întâlnire cu îngerul la un izvor sau o fântână din Nazaret, după care a avut loc vestirea din casa în care Maria ţesea un covor pentru Templul Sfânt. Icoanele ortodoxe redau şi aceste aspecte din viaţa Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Data Bunei Vestiri a fost legată încă din cele mai vechi timpuri de data Naşterii Mântuitorului, calculându-se diferenţa de nouă luni între aceste evenimente din istoria mântuirii neamului omenesc. Nouă luni de plămădire a Fiului lui Dumnezeu în firea omenească a pântecelui Preacuratei Fecioare. În decursul veacurilor, sărbătoarea Bunei Vestiri a fost considerată şi începutul anului bisericesc. Această tradiţie de calcul al anilor de la Buna Vestire s-a păstrat mai ales în Apus până în veacul al XVIII-lea (calculus Florentinus şi calculus Pisanus). Se considera şi că Învierea Mântuitorului a avut loc tot pe 25 martie, fapt pentru care sărbătoarea se mai numea „kyrion pascha”, adică Paştele dominant, adevărat. Astăzi, kyriopascha se referă doar la cazurile din calendar când Paştele cade în aceeaşi zi cu sărbătoarea Bunei Vestiri.

Zugrăvirea evenimentului Bunei Vestiri a început odată cu adunarea primilor creştini. Imaginea se regăseşte în catacombele datate la sfârşitul secolului al II-lea. De asemenea, unele din cele mai vechi biserici creştine cu mozaicuri păstrate, ca cea de la Ravenna sau Santa Maria Maggiore din Roma, zidite la începutul secolului al IV-lea, conţin imaginea Bunei Vestiri. De aici putem trage concluzia că statornicirea praznicului a avut loc în secolul al IV-lea. Descoperirea de către Sfânta Împărăteasă Elena a locurilor unde au avut loc evenimentele importante din viaţa pământească a Mântuitorului şi din viaţa Maicii Domnului, inclusiv a casei din Nazaret, a dus şi la delimitarea clară a praznicului Bunei Vestiri, cântările legate de acesta alcătuindu-se de-a lungul secolelor ce au urmat, dintre care probabil cea mai cunoscută este condacul compus de Roman Melodul în secolul al VI-lea. Cert este că la sfârşitul veacului al VII-lea Sinodul Trulan, prin canonul 52, stabileşte că în acest mare praznic, chiar dacă ar cădea în una din zilele aliturgice ale Postului Mare (de luni până vineri, adică), să se săvârşească Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Înainte de aceasta, cel mai probabil praznicul se muta sâmbătă sau duminică, de unde avem rămasă şi tradiţia Sâmbetei acestui praznic, pentru care a fost alcătuit Acatistul.

Numele praznicului este consemnat pentru prima oară în scri­eri abia în secolul al VII-lea. Până atunci el se numea diferit: ziua salutării, anunţarea, ziua veştii ce­lei bune. Începând cu secolul al VI-lea avem păstrate cuvântări legate de acest mare praznic, dintre care cele mai cunoscute sunt ale Sfinţilor Teodor Studitul, Grigorie Palama şi Nicolae Cabasila.

Elementul de bază al cuvântărilor Sfinţilor Părinţi dedicate evenimentului Bunei Vestiri este cel dogmatic. În toate omiliile se subliniază că Buna Vestire înseamnă, de fapt, Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Sfântul Teodor Studitul numeşte chiar acest praznic „împărătesc”, dedicat Domnului Hristos. Datorită legăturii strânse între Buna Vestire, Întruparea şi Naşterea lui Hristos, unele omilii au putut fi rostite sau scrise şi cu ocazia praznicului Naşterii Domnului (aşa sunt cuvântările Sfântului Proclu şi Sfântului Leon cel Mare). Sfinţii Părinţi au subliniat rolul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în istoria mântuirii şi înălţimea morală a Fecioarei Maria, aşa cum vedem la Sfinţii Grigorie Palama şi Nicolae Cabasila. Unele cuvântări sunt sub formă de dialog între Fecioara Maria şi Arhanghelul Gavriil sau Dreptul Iosif Logodnicul. Bineînţeles, Părinţii încheie de obicei aceste cuvântări cu îndemnuri la urmarea modelului de curăţie morală a Maicii Domnului, care este îndrumătoare şi rugătoare pentru mântuirea noastră.

În secolul XX, cunoscutul Mitropolit Antonie de Suroj spunea următoarele despre acest praznic: „În Maica Domnului aflăm capacitatea deosebită de a se încredinţa lui Dumnezeu până la capăt. Dar această capacitate nu este una naturală, firească: o astfel de credinţă poţi dobândi doar prin asceză în dragoste pentru Dumnezeu. Prin asceză, pentru că Părinţii spun că dacă dai sânge primeşti duh. Un scriitor apusean spune că întruparea a devenit posibilă atunci când s-a aflat o fecioară din Israel care prin gândul, inima şi viaţa ei a putut rosti în aşa fel Cuvântul lui Dumnezeu, încât Acesta a devenit trup în ea. Aceasta este vestea cea bună pe care o auzim astăzi în Evanghelie: neamul omenesc a născut, a adus în dar o Fecioară Care a fost capabilă, în virtutea libertăţii umane împărăteşti, să devină Maica Fiului lui Dumnezeu, Care S-a dat pe Sine cu totul liber pentru mântuirea lumii.”

Praznicul Bunei Vestiri a devenit, cu timpul, şi hramul multor biserici care prăznuiesc ocrotitoarea lor, pe Maica Domnului, în ziua de 25 martie. În Bucureşti, una dintre cele mai cunoscute şi vechi biserici care au acest hram istoric este Biserica „Sfântul Antonie“ - Curtea Veche, situată în Centrul Vechi al Capitalei.