Viața omului, de la moartea păcatului la învierea prin pocăință

Duminica a 5-a din Postul Mare ne oferă modelul de pocăință al Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca. Viața ei este un exemplu despre cum un om căzut în cele mai grele păcate prin pocăință ajunge la sfințenie. Citind sau ascultând viața ei, creștinul aflat în ultima parte a Postului Mare înțelege că, dacă vrea să ajungă la sfințenie, pe lângă post are nevoie și de pocăință.

Biserica ne îndeamnă acum să împletim postul cu pocăința. Ea ne așteaptă să venim la scaunul de spovedanie și să ne mărturisim păcatele, pentru a fi pregătiți să parcurgem Săptămâna Mare, când s-au ­petrecut „minunile mari și mai presus de fire” legate de mântuirea neamului omenesc prin Jertfa de pe Cruce a Mântuitorului ­nostru Iisus Hristos.

Viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca se citește la Denia Canonului Mare ce s-a oficiat în Biserica Ortodoxă miercuri seara în săptămâna a cincea din Postul Mare. Se citește la această slujbă pentru a împleti îndemnurile la pocăință ale Canonului Sfântului Andrei Criteanul cu exemplul de pocăință al Cuvioasei Maria Egipteanca.

Oricine reușește să citească viața cuvioasei rămâne marcat de determinarea și puterea pe care Maria Egipteanca le arată când pornește pe drumul pocă­inței prin asceză și care o duce la sfințenie. Impresia este sporită când asculți viața ei citită în biserică. Această stare se amplifică atunci când auzi adaptarea radiofonică a textului scris în secolul al VII-lea de Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, a cărui voce aparține în piesă regretatului titan al teatrului românesc, actorul Radu Beligan. Mai ales că această adaptare de teatru radiofonic respectă structura textului redactat de marele Patriarh al Ierusalimului. Când auzi cuvintele scrise de Sfântul Sofronie la începutul vieții cuvioasei înțelegi că tot ceea ce urmează să afli este un fapt minunat îngăduit de Dumnezeu să fie cunoscut tuturor oamenilor pentru a avea un model de pocăință.

Dumnezeu nu e gelos. El vrea să împărtășească sfințenia Lui tuturor

Știm din introducerea sfântului ierarh că această viață a cuvioasei o relatează după cele pe care le-a aflat de la „un sfințit bărbat, învățat din copilărie să spună și să facă cele dumne­zeiești”. Deci, un om cu viață sfântă este cel care a povestit patriarhului viața minunată a sfintei, iar acesta a scris pentru noi această istorie a pocăinței.

Plasarea minunatei povestiri este în spațiul binecuvântat al Palestinei, unde s-au nevoit în istoria monahismului mari pă­rinți ai lumii creștine. În aceste locuri ale pustiului palestinian se desfășoară istoria pocăinței Cuvioasei Maria Egipteanca.

Primul personaj care apare în relatarea Sfântului Sofronie este Zosima, un monah îmbunătățit care din copilărie se nevoia în una dintre mănăstirile Palestinei. Ajuns la o vârstă venerabilă, după ce toată viața s-a nevoit duhov­nicește, a fost încercat de ispita gândului că este „întru toate desăvârșit” și nu are nevoie de nimeni pentru a mai învăța ceva. Pentru a nu-l lăsa în această rătăcire, Dumnezeu îi spune prin trimisul Său să meargă la o mănăstire de la râul Iordan. Aici Zosima a intrat în obștea monahală și a fost impresionat de râvna călugărilor, ceea ce i-a adus multă alinare sufletească. Ajunși la începutul urcușului duhovnicesc al Postului Mare, după obiceiul mănăstirii, la sfârșitul primei săptămâni de post, alături de ceilalți monahi a plecat în pustie, unde fiecare s-a nevoit în pustnicie până la Duminica Floriilor, când se întorceau în mănăstire. Zosima a trecut râul Iordan și a străbătut pustiul pentru a găsi un ascet îmbunătățit de la care să învețe sfințenia.

Căderile și ridicările sfinților. Pe primele le-am trăit. Pe celelalte?

În acest itinerar ascetic el o descoperă pe Sfânta Maria Egipteanca, de la care află istoria minunată a vieții ei sau, mai exact, drumul cuvioasei de la moartea păcatului la învierea pocăinței. De la ea, Zosima află că este din Egipt. La vârsta de 12 ani părăsise casa părintească și trăia în orașul cosmopolit Alexandria, una dintre cele mai mari metropole ale timpului. Aici, din plăcere, devine prostituată, rămânând în această stare de desfrânare vreme de 17 ani.

Într-o zi vede mai mulți băr­bați din Libia și Egipt care alergau spre mare pentru a se îmbarca în corăbiile ce urmau să-i ducă în Țara Sfântă pentru a se închina la Sfintele Locuri din ­Ierusalim și a cinsti Sfânta Cruce. Pentru a pierde pe cât mai mulți dintre ei prin desfrânare, îi convinge pe unii să o ia și pe ea pe una dintre corăbiile ce mergeau în Țara Sfântă. Pe drum pe mulți îi întinează prin desfrânare de la scopul pelerinajului lor la Ierusalim.

Ajunși în Cetatea Sfântă pentru sărbătoarea Sfintei Cruci, toți pelerinii intră în biserică pentru a cinsti lemnul de viață dătător, numai ea nu poate ajunge să se închine. Încearcă de trei sau patru ori și, văzând că nu poate intra, se retrage într-un colț din curtea bisericii și, având revelația cauzei ce nu-i permitea accesul în locașul sfânt, se roagă Sfintei Fecioare Maria, a cărei icoană se afla în acel loc și-i cere ajutorul pentru a se putea închina la Sfânta Cruce, promițând că se va lepăda de lume și va merge acolo unde o va călăuzi Maica Domnului, pentru pocăință. Cu puterea Preasfintei Fecioare, cuvioasa reușește să intre în biserică pentru a cinsti Sfânta Cruce. Apoi este îndrumată de Maica Domnului să treacă Iordanul pentru a se nevoi în pustiu, unde va găsi „bună odihnă”. Se spovedește și se împărtășește la Biserica Sfântului Ioan Botezătorul de la Iordan. După ce primește binecuvântarea cuminecării, trece râul Iordan și se nevoiește în pustie vreme de peste patru decenii. Îi povestește lui Zosima cum vreme de 17 ani s-a luptat pentru a scăpa de urmările celor 17 ani de viață desfrânată. Ceilalți 30 de ani i-a petrecut intensificând asceza și rugăciunea, având permanent ajutorul Maicii Preasfinte. Când s-a întâlnit cu Zosima, de 47 de ani se nevoia în pustiul de dincolo de Iordan.

Zosima, părintele pe care sfinţenia Cuvioasei Maria l-a copleşit

Aflând minunata istorie a vieții acestui înger în trup, Zosima a înțeles de ce Dumnezeu l-a adus la mănăstirea de la Iordan, pentru a descoperi această pildă de pocăință pe care o oferă creș­tinilor Cuvioasa Maria Egipteanca. Zosima descoperă cu uimire că sfânta, chiar dacă nu știa carte, cunoștea Sfânta Scriptură, pentru că, după cele spuse de ea, „Cuvântul lui Dumnezeu, Care este viu și lucrător, dă omului cu­noștință”.

La îndemnul sfintei, când Zosima se întoarce în mănăstire, el nu povestește nimic din cele întâmplate în pustiu. După un an, așa cum îi spusese cuvioasa, în seara Joii celei Mari vine la Iordan și o împărtășește cu Trupul și Sângele Domnului. Apoi ea pleacă în pustie, iar el se întoarce la mănăstire. Trece încă un an și Zosima merge din nou în Postul Mare în pustiu și o găsește pe cuvioasa trecută la cele veșnice, iar dintr-o scrisoare lăsată de ea află că a plecat la Domnul chiar în noaptea Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului, după ce a fost împărtășită de el, rugându-l să îngroape trupul ei, care nu cunoscuse stricăciunea vreme de un an. Acum el află și numele cuvioasei, Maria. Cu ajutorul unui leu venit în chip minunat în inima pustiului, Zosima îngroapă trupul sfintei. Întors la mănăstire, Zosima descoperă tuturor taina minunată a vieții Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca. Zosima rămâne în această mănăstire până la sfârșitul vieții lui, care s-a întâmplat când avea 100 de ani.

Sfântul Sofronie încheie această istorie a pocăinței scriind: „Monahii au transmis prin grai, din om în om, această istorisire și ofereau pilda de obștească folosință celor care voiau să o asculte”.

La fel este și cu noi astăzi, cei care ascultăm această pildă de pocăință și, minunându-ne de puterea cu care harul lui Dumnezeu lucrează în omul care se pocă­iește, spunem: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!