Noile repere morale ale societății de astăzi, la care se adaugă imixtiunea tot mai agresivă a tehnologiei în viețile fiecăruia dintre noi, ne obligă să reflectăm tot mai serios la felul în care este cel mai sănătos să ne trăim viața și să o orientăm totodată pe cea a propriilor noștri copii. Grija aceasta nu este însă una exclusiv specifică zilelor noastre, ci a mișcat inimile multor părinți încă din vechime, exemplul multora dintre iubitorii de Dumnezeu păstrându-se până astăzi în memoria Bisericii. Câteva dintre aceste adevărate repere sunt astăzi repuse în atenția publicului cititor într-un recent articol semnat de Igor Tsukanov, publicat în limba rusă pe www.foma.ru, preluat și tradus în engleză de „The Catalog of Good Deeds” („Catalogul faptelor bune”: blog.obitel-minsk.com), și postat mai apoi și pe www.pravmir.com.
Au existat sfinți care și-au crescut propriii copii pentru a deveni și ei sfinți. Experiența lor confirmă cu prisosință inspiratele cuvinte ale Mitropolitului Antonie (Bloom) de Suroj: „Nimeni nu se poate întoarce la Dumnezeu dacă nu vede o licărire a vieții veșnice pe fața celuilalt”.
Sfânta Nona, mama Sfântului Grigorie Teologul, se ferea să-și lase fiul să meargă la cea mai bună școală a timpului lor, Academia din Atena, care fusese întemeiată de Platon însuși. Existau puține posibilități pentru locuitorii din Capadocia, unde familia trăia, să-și asigure o educație de înaltă calitate pentru copiii lor la mijlocul secolului al IV-lea.
Creștinismul fusese recunoscut drept religie oficială nu cu mult timp înainte. Atena rămânea capitala culturii păgâne. Nona era creștină și își dorea ca fiul său să rămână creștin când avea să crească. Iată de ce primul lucru pe care ea l-a învățat pe micuțul Grigorie a fost să vorbească cu Dumnezeu. Mama lui era convinsă că deprinderea cu rugăciunea l-ar fi protejat sigur pe fiul ei de ispite. Ea l-a învățat însă și prin propriul său exemplu. Tot în acea vreme, un alt tânăr, pe nume Iulian, un nepot al lui Constantin cel Mare, studia în Atena. El avea să devină mai târziu împăratul poreclit „Apostatul” pentru încercarea lui de a reînvia păgânismul. Grigorie era însă imun față de „infecția” păgână. Exemplul mamei sale trebuie să fi jucat un rol decisiv, tânărul băiat fiind cu precădere tentat să trăiască pe cont propriu, să cugete la probleme filosofice și teologice profunde și să se roage lui Dumnezeu.
La școala evlaviei și a muncii
Vasile și Emilia, părinții Sfântului Vasile cel Mare, au moștenit profunda lor credință de la propriii lor părinți, care suferiseră pentru Hristos. Tatăl Sfântului Vasile a murit destul de devreme, Emilia luând în propriile mâini educația de bază a copiilor. Era profund îngrijorată de posibila corupere a copiilor săi prin destrăbălatele practici păgâne, așa că a avut grijă să-și protejeze copiii și să-i învețe doar materiile pe care le considera drepte și folositoare cât timp aceștia au fost mici. A exclus din viața copiilor săi toate lucrurile discutabile din punct de vedere moral, dându-le sarcini pentru a se asigura că nu se plictisesc, ceea ce a jucat un rol important în viața de mai târziu a copiilor Sfintei Emilia. Cinci dintre ei au fost canonizați de Biserică: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Petru de Sevasta, Sfânta Macrina, precum și Sfânta și dreapta Teosevia diaconița.
Îngăduința și tandrețea dau roade pe măsură
Protopresbiterul Alexie Mechov a fost un tată sever pentru copiii săi cât timp aceștia au fost mici. Totul s-a schimbat când soția sa a murit, în 1902, iar părintele Alexie a rămas singur cu patru copii. Nu-și putea însă abandona slujirea preoțească. Sfântul Ioan de Kronstadt, care l-a vizitat la scurt timp după moartea soției sale, l-a îndemnat insistent să continue să lucreze cu oamenii și să le „poarte sarcinile”. Părintele Alexie i-a încredințat surorii soției sale, Olga Petrovna, îngrijirea zilnică a copiilor săi, petrecându-și totodată timpul său liber cu ei. A devenit mult mai îngăduitor cu copiii săi, încât Olga Petrovna obișnuia să îl avertizeze că toleranta lui atitudine le va dăuna copiilor. El ar fi răspuns însă: „Aduceți-vă aminte că nu au mamă”. Drept urmare, tandrețea și îngăduința părintelui Alexie au dat roade bune: două dintre fiicele sale au devenit profesoare. Fiul său a devenit preot și a trecut prin închisori, exiluri și lagăre de muncă în timpul persecuției Bisericii. A fost executat în 1942, 58 de ani mai târziu fiind canonizat de Biserica Rusă ca sfințit mucenic. Tatăl său, Sfântul și Dreptul Alexie Mechov, a fost și el canonizat în aceeași zi.
Mare și avut, dar nu arogant
Se pare că la începutul secolului al XX-lea nu exista nimeni mai bogat în lume decât țarul rus. Cu toate acestea, copiii țarului nu au fost crescuți în lux. Au fost învățați să doarmă în pătuțuri simple, de lemn, și să mănânce mâncare obișnuită și în mici cantități. Prințesele au purtat hăinuțele surorilor lor mai mari. Dacă hainele lor erau rupte sau ponosite, ele însele le-au cârpit cu propriile mâini.
Când a izbucnit Primul Război Mondial, și-au petrecut ore întregi lucrând în spitale împreună cu mama lor, țarina.
Familia regală, mai ales persoanele de genul feminin, a avut grijă de răniți, a asistat chirurgi și a pansat răni. Împăratului și fiicei sale le plăcea să muncească din greu până târziu, atunci când se aflau sub arest în Tsarskoye Selo. Ei au defrișat terenuri întregi, scoțând din pământ buturugi, au îngrijit straturile cu flori și au toaletat copaci. Obișnuința lor de a trăi modest și de a-i ajuta pe toți cei care erau în nevoie le-a fost deosebit de importantă în decursul ultimelor lor luni de viață. Gărzile lor nu i-au auzit niciodată să se plângă de condiții inadecvate de trai.
Suntem tentați să credem că dacă vorbim cât mai des copiilor noștri despre Dumnezeu, dacă îi ducem regulat la biserică pentru împărtășire și dacă avem grijă ca nu cumva să intre într-un anturaj dăunător, sau să petreacă prea mult timp pe Internet sau uitându-se la televizor fără supravegherea noastră, aceasta va garanta rămânerea lor în comunitatea eclesială când vor fi mari. Copiilor le va fi însă mult mai ușor să-L iubească pe Dumnezeu dacă-i văd pe părinții lor că Îl iubesc și dacă reușesc să vadă concretizarea iubirii de Dumnezeu a părinților lor în viața de zi cu zi a acestora, precum și în relațiile lor cu ceilalți. (Traducere din engleză de diac. Ioan-Aurelian Marinescu)
