Au trecut 113 ani de la publicarea romanului "Dracula" al lui Bram Stoker. Această aniversare, marcată în 2008 de Kunsthistorisches Museum din Viena printr-o amplă expoziţie de obiecte şi tablouri, a redeschis discuţia asupra personajului istoric Vlad Ţepeş - Dracula. La doi ani de la eveniment, a venit rândul Muzeului Naţional de Artă al României să reconfigureze imaginea acestui domnitor, care a pendulat veacuri întregi între legendă şi realitate, astfel încât expoziţia deschisă până la 10 octombrie pune domnitorul român în adevărata lumină. Pretextul a fost tot o expoziţie de documente, menită să facă lumină în cazul "vampirului" voievod.
Arta, literatura şi cinematografia au făcut din contele Dracula (Vlad Ţepeş) un brand de ţară, un indicator de identitate naţională. Meritul este al lui Bram Stoker, desigur, care a surprins lumea internaţională cu romanul său pe care-l aruncase pe piaţă ca veridic. Însă adevărata campanie publicitară a început odată cu ecranizarea din 1922, "Nosferatu - Simfonia groazei", a regizorului F.W. Murnau, cu Max Schreck în rolul titular. Pelicula este considerată o adaptare clasică, tipică expresionismului german. Însă următoarele filme cu vampiri şi contele sângeros din Carpaţi au contribuit definitiv şi irevocabil la mitizarea domnitorului Vlad Ţepeş (1431 - 1476), la transformarea lui într-o legendă. Acestea - "Dracula" (SUA, 1931, regia Ted Browning, cu Béla Lugosi), "Dracula, Prince of Darkness" (Marea Britanie, 1965, regia Terence Fisher, cu Christopher Lee), "Blood for Dracula" (Franţa-Italia, 1974, regia Paul Morrissay, producător Andy Warhol), "Nosferatu the Vampire" (RFG-Franţa, 1979, regia Werner Herzog, cu Klaus Kinski) etc. - au menţinut mitul la nivelul celor mai performante campanii de promovare din istorie. Poate la fel de inspirate ca acelea de la Coca-Cola. Nu trebuie să mai amintim de varianta din 1992 a lui Francis Ford Coppola, care, cu marii actori din distribuţie, Gary Oldman, Anthony Hopkins, Winona Ryder, Keanu Reeves, l-a revigorat fundamental pe celebrul "liliac".
Ei bine, tot din lumea cinematografiei ne vin veştile bune referitoare la supravieţuirea lui Dracula. De data aceasta, Brad Pitt, în rol de producător, îl va recrea pe "Vlad", în 2010, se pare, într-un lungmetraj al cărui subiect îl reprezintă viaţa şi personalitatea adevăratului Vlad Ţepeş. Însă, dovadă că românii nu şi-au lăsat domnitorul pradă defăimărilor şi deformărilor şi l-au schiţat aşa cum a fost, un om al epocii sale, este un alt film de referinţă, o capodoperă a genului, "Vlad Ţepeş" din 1979, în regia lui Doru Năstase, cu Ştefan Sileanu titular.
"Tablouri dintr-o expoziţie"
Aşadar, cinematograful a impus, timp de un secol, un brand internaţional mai fertil decât cronicarii vremii şi l-au conservat mai ceva decât muzeele lumii. Demitizarea sa în memoria afectivă este foarte greoaie. Dovadă, cele două evenimente susţinute succesiv de Muzeul din Viena şi Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti, importante de altfel, dar care nu pot concura publicitatea agresivă construită de cea de-a şaptea artă. Cu toate astea, expoziţia, deschisă timp de trei luni la MNAR, din iulie până în octombrie 2010, are răgazul suficient (cât al rulării unei premiere cinematografice la malluri) să repună pe tapet imaginea domnitorului şi a vampirismului într-un context istoric şi documentar realist. De aceea, în expoziţia actuală sunt prezente, alături de obiecte împrumutate de la muzee din Austria, Ungaria, Germania, Slovenia, şi piese din patrimoniul naţional, de la MNAR, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional Peleş, Muzeul Ţăranului Român şi Muzeul Cinegetic al Carpaţilor. Piesa centrală şi vedeta expoziţiei o constituie bine-cunoscutul portret al voievodului Vlad Ţepeş, conservat de mai bine de 400 de ani la castelul Ambras din Innsbruck (Austria). Dar nu lipsesc nici fragmente literare, inspirate de legenda prinţului Dracula, şi nici filmele care au avut un rol decisiv în statornicirea mitului. Sălile abundă de arme şi armuri europene şi otomane, portrete princiare şi de militari eroi, xilogravuri, manuscrise, hărţi, obiecte de cult din epocă.
Expoziţia este concepută pe patru secţiuni. Prima îşi propune să exploreze legendele create în jurul voievodului valah din secolul al XV-lea, iar personalitatea, imaginea şi epoca sa sunt ilustrate de o serie de tablouri şi documente. Cea de-a doua ne duce în lumea conflictelor dintre turci şi creştini, în Europa de Sud-Est (secolele XV-XVIII), care, cu toate neajunsurile lor, au contribuit la schimburi culturale importante. A treia secţiune abordează mitul vampirismului prin gravuri de epocă, scrisori, tratate pentru vindecarea de "boala vampirismului", dar şi prin notiţele şi ciornele romanului "Dracula" de Bram Stoker, şi fragmente de texte literare care fac referire la vampiri şi creaturi supranaturale, semnate de Homer, Ovidiu, Goethe, Byron, Beaudelaire ş.a. Cea de-a patra sală este cea a filmului, a lui "Nosferatu - Simfonia groazei", care rulează zilnic, şi a altor filmuleţe de gen. Portretele sunt numeroase: al lui Vlad Ţepeş, Iancu de Hunedoara, Skanderbeg, Matei Corvin, ale celor din familia Esterhazy, Bathory etc. O piesă interesantă este un cripto-portret ("portret deghizat") al voievodului: panoul Hristos în faţa lui Pilat - o scenă din ciclul Patimilor ce provine de la altarul mănăstirii franciscane din Viena, conservat acum la Galeria Naţională din Ljubljana, în care recunoaştem în fizionomia lui Pilat trăsăturile lui Vlad, aşa cum apăreau în portretele sale din epocă.
Cântărind expunerea şi efectul acestor obiecte asupra publicului, am remarcat că scorul între imaginea de voievod şi vampir este egal. Istoria şi arta au concurat productiv.
Ţepeş reloaded
"Vlad Ţepeş, un politician al ordinii. Credinţa în vampiri a fost creată pe nedrept în legătură cu Vlad Ţepeş. S-a confruntat cu Imperiul Otoman şi nu cu morţii vii şi vampiri. În realitate, Vlad Ţepeş era un luptător pentru libertate, tiran, nemilos, politician al ordinii", au fost cuvintele fostului ambasador al Austriei la Bucureşti, înainte de deschiderea expoziţiei. Este o axiomă pe care o ştim aprioric şi mi se pare o greşeală să încercăm să combatem reprezentarea imaginară a cinematografiei hollywoodiene. Sunt două portrete - unul al ficţiunii şi altul al adevărului obiectiv - care coexistă fără rivalitate conflictuală. Una-i una şi alta-i alta, cum ar spune românul. Extrapolând, Hollywoodul este Platonul nostru care l-a branduit pe Socrate, sigur, păstrând proporţiile comparaţiei.
Ce a făcut adevăratul Vlad Ţepeş? Domnia sa, din veacul al XV-lea, a fost una extrem de zbuciumată şi agitată din cauza expansiunii Imperiului Otoman. O marte parte din Europa de Sud-Est ce ţinea de Imperiul Bizantin este cucerită în 1453 de către turci, care obţin controlul asupra Constantinopolului. Cuceritorii ajung să stăpânească mare parte din Balcani (Serbia, parţial Ungaria, parţial România, Bulgaria, Albania şi Grecia), ajungând până la porţile Vienei. În acest context istoric, spun cercetătorii, Vlad Ţepeş a luptat pentru a-şi apăra domnia şi ţara, folosind împotriva inamicilor metodele specifice epocii, din care făceau parte şi execuţiile şi supliciile cu caracter exemplar şi de intimidare. Astfel, în timpul domniei sale, Ţara Românească şi-a obţinut temporar independenţa faţă de Poartă şi de regatele Ungariei, iar voievodul român a devenit renumit prin cruzime şi pentru că obişnuia să îşi tragă inamicii în ţeapă. De asemenea, după urcarea pe tron, Ţepeş a instaurat taxe vamale şi de tranzit celor care treceau prin Ţara Românească spre Bucureşti, Bulgaria sau Istanbul, iar din cauza conflictelor cu negustorii saşi şi braşoveni, aceştia l-au caracterizat, propagandistic, ca fiind un principe de o cruzime demonică. Primii trei ani de domnie au dat rezultate politice imediate: ţara e curăţată de tâlhari şi trădători, iar poporul îl iubeşte, spun istoricii. De aceea, cu nostalgie metafizică, românii se-ntreabă, în cadrul socio-politic de-acum, asemenea lui Eminescu: "Unde eşti, tu, Ţepeş, Doamne?" Poate că aceşti ani de derută cer un "Vlad reloaded", dar, sigur, o astfel de năzuinţă ţine doar de literatură. Iată, totuşi, la ce folosesc miturile, care este didactica lor: aceea de a constitui repere.
Porecle branduite
Biografia sa conţine şi multe greşeli politice, iar exegeţii ţin cont de acest lucru şi de realităţile vremii. Nu le vom expune şi analiza, deoarece sunt nenumărate studii pe această temă care îl reflectă pe domnitorul român într-o lumină obiectivă.
Documentele spun că porecla de Dracula - fără nici o legătură cu vampirismul - are o semnificaţie cu totul aparte. Tatăl său, Vlad al II-lea (Dracul), fusese primit în Ordinul Dragonului, similar cu cel al Cavalerilor de Malta sau al Cavalerilor Teutoni. Ordinul Dragonului, o societate militaro-religioasă, fusese înfiinţat în anul 1387 de Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei (ulterior împărat al Sfântului Imperiu Roman) şi de a doua sa soţie, Barbara Cillei. Simbolul Ordinului era un dragon, iar scopul era acela al apărării creştinismului şi a purta cruciade contra turcilor otomani. Datorită apartenenţei la Ordinul Dragonului, tatăl lui Vlad Ţepeş era supranumit Dracul, iar saşii transilvăneni, din răzbunare faţă de fiu, se spune, îl asociau pe domnitor mai mult cu dracul decât cu dragonul. Vlad Ţepeş obişnuia să se semneze cu numele tatălui său, Dracula, fapt dovedit de o primă însemnare documentară de la Bucureşti, datată 20 septembrie 1459. O altă explicaţie a poreclei ar fi aceea că termenul de Dracula este un derivat din românescul Drăculea - fiul lui Dracul, tatăl său având, cum spuneam, acest titlu datorită decoraţiei care înfăţişa un dragon.
Cealaltă poreclă, Ţepeş, vine de la despotismul domnitorului, un însetat de sânge, care a instituit pentru prima oară, ca măsură punitivă, trasul în ţeapă. Istoricii spun că Vlad Ţepeş a adoptat această metodă, extrem de răspândită în Evul Mediu occidental, de la vărul său bun, Ştefan cel Mare, fiind primul care a folosit teribilul supliciu în Ţările Române. Chiar turcii îl denumeau Kazikli Bey (Prinţul Ţepeş). Aproape orice infracţiune, de la minciună şi furt până la omor, putea fi pedepsită prin trasul în ţeapă. Mai mult, saşii povesteau la vremea respectivă că Vlad ordona deseori ca osândiţii să fie jupuiţi de piele, fierţi, decapitaţi, orbiţi, strangulaţi, spânzuraţi, arşi, fripţi, ciopârţiţi, bătuţi în cuie, îngropaţi de vii etc. De asemenea, punea să li se taie victimelor nasul, urechile, organele genitale şi limba. Ei bine, toate aceste legende sângeroase au ajuns pe ecranele cinematografelor, rezultatul fiind unul foarte profitabil din punct de vedere financiar.
Ce facem cu mitul?
Titlul expoziţiei actuale de la Muzeul Naţional de Artă al României, "Dracula - voievod şi vampir", mi se pare legitim. Aşa a şi intrat în mentalul colectiv domnitorul român, ca voievod şi ca vampir, şi, se pare, aşa va rămâne, bineînţeles, făcându-se distincţia între cele două biografii. Străinii produc bani din acest mit, iar noi ne bucurăm cu gloria. Important este că, pornind de aici, au apărut totuşi o serie de derivate ale ficţiunii Dracula şi în România, iar întreprinzătorii valorifică turistic acest potenţial: s-au deschis restaurante cu scenete în care vampirul (un actor, de regulă) închină un pahar de vin roşu cu clienţii, castelele şi cetăţile fortificate din Transilvania sunt vizitate de turiştii curioşi, care vor să fie surprinşi, au apărut suvenire specifice şi mâncăruri "tradiţionale". Involuntar, Bram Stoker a făcut să se vorbească despre România la nivel internaţional. Fără romanul său, "Dracula", publicat în 1897, Vlad Ţepeş nu s-ar fi bucurat de notorietate decât pe plan local. Mitul aduce în continuare profit, însă, în paralel, este necesar să contrapunem ficţiunii adevărul istoric. Un parcurs biografic al lui Vlad Ţepeş impune permanent discuţii despre mitizarea şi demitizarea sa, drumul mergând de la voievod la vampir şi înapoi.
Domnitorul
Vlad Ţepeş (noiembrie/decembrie 1431 - decembrie 1476) a domnit în Ţara Românească în anii 1448, 1456-1462 şi 1476. S-a născut în Sighişoara (alte surse spun că la Târgovişte), ca fiu al lui Vlad al II-lea Dracul şi al unei nobile transilvănence. A fost căsătorit de două ori: întâi cu o aristocrată din Transilvania şi apoi cu Ilona Szilagyi, verişoară a lui Matei Corvin. A avut trei băieţi: Mihail şi Vlad din prima căsătorie, şi Mihnea I cel Rău din a doua.
Vlad Ţepeş are meritul de a fi pus pe tronul Moldovei pe cel mai mare voievod român, pe Ştefan cel Mare. Cu armele! Are meritul că a coborât morala absolută prin ţepele… la nivel absolut. Dormeai cu punga de aur la cap şi ţi-era frică să n-o furi tu de la tine. Ăsta-i voievod absolut, Vlad Ţepeş. Păi, fără ăsta, istoria românilor e o pajişte cu miei!"
Petre Ţuţea, volumul 322 de vorbe memorabile, Ed. Humanitas
