Zile de priveghere întru întâmpinarea feciorelnică a Mirelui

Sub cuvintele „Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului”, s‑a desfășurat de curând Praznicul cel luminat al Floriilor, în care tot poporul, cu mic, cu mare, L‑a întâmpinat cu mare bucurie pe Hristos Domnul, la Intrarea Sa triumfală în Ierusalim, prin această exclamație.

Cu aceleași cuvinte se încheie și Sfânta Evanghelie a Utreniei din Sfânta și Marea Marți, dar într‑un context total diferit. Mântuitorul Însuși, după ce a fost ispitit în felurite chipuri de toate categoriile de curente religioase care se găseau atunci în Ierusalim: farisei, saduchei, irodiani, care voiau să Îl prindă în cuvânt, dar nu au reușit nicidecum să învingă Înțelepciunea cea Dumnezeiască, îi acuză pe aceștia de nesinceritate, ipocrizie și fariseism și rostește acest verdict: „Iată, (dacă veți rămâne așa și nu vă veți schimba) vi se lasă casa voastră pustie. Căci vă zic vouă: De acum nu mă veți mai vedea, până când nu veți zice: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului” (Matei 23, 38‑39).

De fapt, mesajul Sfintei Evanghelii lămurește mai bine și pilda celor zece fecioare, care stă în centrul Utreniei (Denia de luni seara) din Sfânta și Marea Zi de Marți și care altfel ar putea să ridice și unele semne de întrebare.

Ni se vorbește în această pildă, care este tâlcuită și la Sinaxarul Deniei, despre zece fecioare, dintre care cinci erau înțelepte, iar cinci erau nebune și care trebuiau să Îl aștepte, priveghind, pe Mire, ca să intre împreună cu El la nuntă. Dar toate aceste tinere erau fecioare, iar Biserica noastră a așezat întotdeauna la loc de mare cinste virtutea fecioriei, care este una dintre cele mai mari virtuți, chiar dacă în societatea contemporană ea este mai puțin apreciată sau chiar contestată. Iată însă că virtuțile, care sunt foarte trebuincioase în înaintarea omului pe calea apropierii lui de Dumnezeu, nu pot fi separate sau neglijate, și are fiecare importanța ei.

Fariseii sunt asemănați de Domnul Hristos cu mormintele văruite, care pe dinafară sunt frumoase și împodobite, dar pe dinăuntru sunt pline de toată necurăția (Ioan 23, 27). Iar prin întrebările pe care le pun Mântuitorului, în ispitirea lor, își vădesc această diferență dintre ceea ce sunt și vor să pară și scopul pe care îl urmăresc, de fapt, prin întrebările lor și care era departe de imaginea de dreptate pe care și‑o făcuseră despre ei.

La fel, privită în mod simbolic, fecioria poate avea o oarecare asemănare cu această diferență între lăuntrul și înfățișarea omului, arătând că inima, sau centrul lui spiritual, este cel puțin la fel de importantă ca și integritatea sa trupească și că, la rândul ei, aceasta trebuie curățită și așezată în legătură nemijlocită cu Hristos Domnul, Singurul Care știe cu adevărat ce este în om (Ioan 2, 25), dar Care a și schimbat radical firea omenească prin jertfa Sa răscumpărătoare de pe Crucea Golgotei.

Așadar, fecioria și curăția vieții, atât trupească, cât și sufletească, au fost întotdeauna foarte importante, iar astăzi ele sunt cu atât mai valoroase, mai ales acum, când ființa omenească și familia creștină sunt atacate la temeliile lor, prin tot felul de alte forme de viețuire, neconforme cu învățătura Sfintei Scripturi și a Bisericii Dreptmăritoare, dar și cu înțelepciunea de veacuri a omenirii.

Starea de priveghere, pe care o presupune atât virtutea fecioriei, cât și pilda celor zece fecioare, dar și Săptămâna Mare, în special, este esențială pentru însușirea, dobândirea, păstrarea și sporirea virtuților, ca elemente indispensabile în progresul spiritual al creștinului ortodox, dar ea joacă un rol esențial și în semnificația acestor zile care ne‑au mai rămas din Postul Mare, și în pregătirea noastră pentru sărbătoarea Sfintelor Paști.

Postirea, rugăciunile de seară, frumusețea și profunzimea cântărilor și a textelor sfinte care ni se propun în aceste zile, Sfintele Taine ale Bisericii, dintre care cel mai des folosite în această perioadă sunt Sfânta Spovedanie și Împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului, sunt mijloace concrete, recomandate dintotdeauna de Biserica Ortodoxă pentru fiii săi duhovnicești, pentru a străbate cu folos Postul și Săptămâna Mare, a Sfintelor Pătimiri ale Domnului, a ne curăța lăuntrul și chipul nostru și a le păstra curate și în conformitate cu chipul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, după care suntem făcuți și în Numele Căruia am fost botezați, și mai ales ne ajută să Îl înțelegem mai bine pe El și perspectiva asupra lumii pe care ne‑o oferă El, să Îi fim aproape și să Îl însoțim în Pătimirile Lui, pentru a ne bucura și de Sfânta Sa Înviere și pentru a dobândi și noi, la vreme potrivită, ajutor dumnezeiesc, putere și sprijinire, de la El, în vremea pătimirilor noastre, care ne‑ar putea sta înainte în viitor.

Somnul acestor fecioare reprezintă, de asemenea, ceasul cel înfricoșător al morții, de care nimeni dintre oameni nu va scăpa, dar trezirea lor, la venirea Mirelui, este semnul dătător de nădejde al Învierii pe care ne‑a dăruit‑o și nouă Hristos.

Untdelemnul din candele, pe care unele dintre aceste fecioare îl aveau și l‑au dobândit încă din timpul vieții, dar pe care celelalte nu l‑au avut în cantitate suficientă, este simbolul trezviei sufletești și al virtuții milosteniei, care este și ea la fel de trebuincioasă omului ca și virtutea cea înaltă a fecioriei. Faptul că fecioarele neînțelepte, deși își păstraseră fecioria, nu sunt primite totuși la nuntă, iar Mirele nu vrea nici măcar să le recunoască ne arată și nouă că pentru a ne bucura de acest mare dar al petrecerii împreună cu Hristos, în comuniune deplină și a fi primiți la locul cel de cinste al Cinei și al Împărăției Sale, trebuie să ne străduim din mai multe privințe și să fim cu multă luare aminte, nu care cumva să ne lipsească ceva din cele necesare sufletului pentru a‑și împlini rostul și a rămâne împreună cu Hristos Domnul.

Zilele de priveghere care vor urma ne prezintă și alte primejdii și piedici ce pot sta în calea comuniunii noastre cu Hristos: patima iubirii de arginți, teama, invidia, răutatea care pornește din frica de a pierde anumite privilegii, vânzarea aproapelui și lepădarea de Hristos sau deznădăjduirea. Dar pe toate acestea le‑a biruit Hristos, iar celui care Îl va urma cu credință, punându‑și nădejdea toată a sufletului său în El, îi va dărui cununa vieții (Apoc. 2, 10) și bucuria Sfintei Sale Învieri, dar și a petrecerii veșnice cu El, întru Împărăția Sa.