Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Ziua Eroilor și omagierea vitejilor țării în Bucureștiul anului 1920

Ziua Eroilor și omagierea vitejilor țării în Bucureștiul anului 1920

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Documentar
Un articol de: Prof. Dr. Dorin Stănescu - 28 Mai, 2020

Primul Război Mondial a fost piatra de încercare a generației care a înfăptuit Marea Unire, în același timp a arătat măsura valorilor și principiilor acelor minunați oameni care s-au jertfit pe câmpurile de luptă pentru făurirea unității și împlinirea idealului național. În anii 1916-1919, 330.000 de militari au căzut la datorie, iar alți 75.000 au rămas cu sechele grave după participarea la operațiunile militare. În plus, alte câteva sute de mii de civili și-au pierdut viața în urma epidemiei de tifos exantematic ori au fost victime ale operațiunilor militare.

Prin prisma acestor cifre putem spune că România Mare s-a clădit pe suferința acelei generații, căci, așa cum mărturiseau contemporanii, „nu era nici un cămin - palat strălucit sau colibă săracă - în care această durere a morții să nu-și lăfăie aripa neagră, nu era casă din care să nu se aducă o singură jertfă măcar pe altarul iubirei de Neam”. Jertfele acestea însemnate au marcat adânc conștiința contemporanilor Marelui Război, care au decis ca toți eroii căzuți pentru patrie să nu fie uitați niciodată, iar pomenirea lor să fie făcută de întreaga țară. Așa s-a ajuns ca în anul 1920, după ce operațiunile militare încetaseră, factorii decizionali ai României Mari să răspundă opiniei publice prin decizia firească de a instituționaliza onorarea memoriei eroilor.

Ziua Eroilor și Biserica Ortodoxă Română

În vremea Marelui Război, Biserica Ortodoxă Română a fost, ca întotdeauna, alături de suferințele românilor și deopotrivă a plâns și s-a bucurat atunci când am căzut ori când am biruit. De aceea, nepieritoare vor rămâne faptele clerului român, care a fost prezent la datorie, fie pe front, alături de soldați, prin preoții militari, fie în spatele frontului, în spitale, mănăstiri. Prin lupta lor, Biserica a fost parte integrantă a efortului comun pentru făurirea Marii Uniri. Numele preoților căzuți pe câmpurile de luptă, ale călugărițelor și călugărilor care au pierit la datorie îngrijind bolnavii de tifos exantematic, precum și numele Mitropolitului Moldovei Pimen Georgescu nu vor fi șterse niciodată din cartea de aur a istoriei naționale.

Încă din anii războiului, dar și după terminarea acestuia, a existat un nucleu al elitei naționale reprezentat de regina Maria, de Mitropolitul Pimen Georgescu, de Societatea Ortodoxă Națio­nală a Femeilor Române, apoi, din 1919, de Mitropolitul Primat Miron Cristea, de Societatea „Mormintele Eroilor Căzuți în Război”, nucleu care a acționat pentru onorarea așa cum se cu­vine a eroilor Primului Război Mondial, dar și pentru impunerea unui cadru legislativ care să permită instituționalizarea memoriei eroilor.

Depozitară prin învățăturile sfinte, prin tradiție, prin legea strămoșească a păstrării memoriei celor dispăruți, Biserica Ortodoxă Română, prin Sfântul Sinod și prin întregul cler, a îmbrățișat și susținut propunerea de comemorare a eroilor Marelui Război. I-a revenit sarcina de a materializa această inițiativă generalului Alexandru Averescu, el însuși un simbol al războiului și prim-ministru al țării la acea dată. Așa se face că, prin decretul-lege nr. 1693 din 4 mai 1920, promulgat de regele Ferdinand, s-a stabilit instituirea Zilei Eroilor, care urma să fie sărbătorită începând din acel an în ziua Înălțării Domnului. Alegerea acestei mari sărbători creștine nu era întâmplătoare, deoarece ea se făcuse prin consultarea înalților ierarhi ai Bisericii Naționale și reflecta prestigiul sporit al Bisericii Ortodoxe Române în vremea încercărilor din acei ani, dar și puternica simbolistică a acestei sărbători importante a lumii creștine. Acest fapt era surprins și de ziarul „Universul” din 24 mai: „Trebuia o reînnoire și o magnificare a sărbătorii duioase, mai ales pentru exprimarea admirațiunii și recunoștinții către cei care s-au jertfit în războiul din urmă. Și această serbare s-a hotărât a se face în Ziua Înălțării, pentru că ei s-au înălțat, dându-și viața pentru țară, și, înălțându-se, ne-au făcut pe noi să trăim viața de astăzi, ne-au făcut să vedem România întregită, să realizăm visul care prin veacuri întregi a încălzit sufletul străbunilor și al nostru“.

Un discurs al Mitropolitului României întregite

În 1920, ziua Înălțării Domnului a fost sărbătorită joi, 20 mai. Ziarele naționale au relatat pe larg desfășurarea ceremoniilor din țară și mai ales fastul acestora și imensa participare a populației la toate momentele zilei. Spre exemplu, tot în „Universul”, din 23 mai 1920, se relata pe larg, pe prima pagină, modul în care la București s-a marcat dubla sărbătoare: a Înăl­țării Domnului și a Eroilor: „Capitala a sărbătorit Joi în mod solemn ziua acelora cari și-au dat viața pentru întregirea neamului. Străzile principale erau împodobite cu drapele și flori. În Piața Victoriei a fost ridicat un cenotaf, iar alături o tribună, unde, la orele 10 dimineața, s-a oficiat parastasul”.

Lângă tribună, relatează ziarul mai sus-menționat, se afla steagul lui Ștefan cel Mare, ținut de o gardă de onoare, iar participanții cei mai importanți erau membri ai guvernului, ambasadorii marilor puteri și atașații militari străini. Alături de aceștia s-au mai aflat numeroși veterani ai Războiului de Independență, foști combatanți ai Marelui Război și mulți bucu­reș­teni. Se remarcă, desigur, absența suveranilor Ferdinand și Maria și trebuie precizat că aceștia, însoțiți de prim-ministrul Averescu, se aflau în vizită la Chișinău și participau la o ceremonie similară desfășurată acolo.

În cadrul evenimentului din capitala României Mari, un rol important l-a avut Mitropolitul Miron Cristea, cel care, de altfel, după terminarea Parastasului a și deschis seria dis­cursurilor rostite cu această ocazie. Cuvântarea sa a fost plină de înțelesuri, iar mesajul este, desigur, actual: „Iubiți ascultători, la vremurile de grea cumpănă în trecutul nostru, Domn, vlădici, boeri, preoți și popor erau un suflet și un gând. Iată și noi astăzi, poporul întreg, dela regele său, până la cel mai pașnic și mai depărtat supus al său: vlădici, sfetnici, mai-marii oștilor și ai orașelor, preoți, muncitori, dascăli și școlari mari și mărunți, părinți ce nu și-au mai văzut feciorii, mume îndurerate ce nu-și mai pot astâmpăra dragostea, copilași ce nu și-au cunoscut încă bine pe tații lor ce plecaseră pe un drum din care nu toți se și întorc, toți astăzi adunatu-ne-am să cinstim după cuviință pomenirea celor ce li s-a scurs purpura vieții pentru binele și mărirea patriei ca să ne lase nouă moștenire bogată și pildă vrednică de urmat: țară mare, bogată și respectată și lege sfântă pentru toți. Închinându-ne și noi memoriei lor scumpe cu făgăduința solemnă că toți fiii țărei, de la vlădică până la opincă, zilnic ne vom gândi la ei ca la niște glorioase pilde de modul cum trebue să aducem și noi jertfe pentru Patrie și Neam”.

Ziarul „Universul” a mai relatat și celelalte momente ale ceremoniei: Din Piața Victoriei mulțimea s-a deplasat spre cimitirele Ghencea și Bellu, unde s-au oficiat parastase de către arhiereii Meletie și Teodosie Ploieșteanul. La orele prânzului a urmat o defilare a trupelor, iar la ora 17:00, la Ateneu, orchestra Ministerului Instrucțiunii Publice a susținut un concert, unde publicul a audiat Simfonia nr. 3 Eroica a lui Beethoven. „Seara, străzile orașului au fost feeric luminate”, își încheie ziarul relatarea, „iar la orele 9:00 seara a fost retragere cu torțe, la care a luat parte un public imens. Să trăiască amintirea lor nestinsă, iar recunoștința ce le-o purtăm să se transmită, din veac în veac, scumpă moștenire generațiunilor care vor veni!”

Epilog

Ziua Eroilor a fost sărbătorită de acea genera­ție cu mare fast și cu mare cinste în toate orașele și cătunele României Mari, iar memoria eroilor a fost perpetuată și urmașilor. În aproape fiecare comunitate a României contemporane există un monument al eroilor. El este opera și iniția­tiva generației care a făcut România Mare, dar și a asociațiilor acelor vremuri: „Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române”, Societatea „Mărăști”, Societatea „Mormintele Eroilor Căzuţi în Război” (devenită din 1926 Societatea „Cultul Eroilor“). Este suficient să amintim că Societatea „Cultul Eroilor“, prezidată onorific de regina Maria și avându-l ca președinte pe Mitropolitul Primat Miron Cristea, a reușit în numai două decenii, până în 1938, anul morții reginei Maria și Patriarhului Miron Cristea, să ridice pe teritoriul țării peste 3.000 de opere comemorative de război, 13 mausolee, 508 troițe, 84 de cripte, 118 cimitire de onoare ale eroilor.

Ne rămâne nouă, celor de azi, datoria de a duce mai departe moștenirea aceasta, de a îngriji monumentele eroilor și de a onora în această zi de sărbătoare memoria vitejilor noștri luptători, acum și în veac.

Citeşte mai multe despre:   Ziua Eroilor