Muntele Athos este un veritabil muzeu de artă bizantină şi postbizantină. Continuăm pelerinajul nostru, început marţi, cu prima mănăstire situată pe ţărmul vestic, Mănăstirea Zografu, mănăstire bulgărească în prezent, deşi, conform adevărului istoric, ar trebui să fie considerată, la propriu şi la figurat, „mănăstire moldavă“.
La Zografu s-a găsit un act din 1429 al lui Alexandru cel Bun în care este consemnat faptul că acesta a închinat Zografului câteva moşii din Basarabia. Însuşi Ion Paleologul, ctitor al mănăstirii, a venit în Moldova şi, în semn de recunoştinţă şi de întărire a legăturilor, a dăruit voievodului o icoană a Sf. Gheorghe.
„Mănăstirea Domniei noastre“
Cele mai mari danii le face însă Ştefan cel Mare care, prin ajutoarele date, o ridică de pe locul 11 pe locul 9, loc ce îl deţine şi astăzi printre aşezările athonite. În 1466, la 16 iunie, între a doua luptă de la Chilia şi cea de la Baia, domnitorul trimite mănăstirii un mertic anual de 100 galbeni ungureşti, mertic ce va fi plătit regulat de toţi urmaşii. Cu banii respectivi s-a reparat mănăstirea şi s-a construit şi un spital. Mai târziu, în 1471, Ştefan cel Mare fixează o a doua danie de 500 aşpri, ajutor special pentru „bolniţa din sfânta mănăstire“. În 1475, ca semn al recunoştinţei biruinţei de la Vaslui, Ştefan cel Mare trimite la Zografu icoana făcătoare de minuni a Sf. Gheorghe, icoană care, în îmbrăcăminte de argint, se păstrează şi azi în katolikonul mănăstirii. Tot Domnitorul moldovean zideşte apoi partea surpată a zidului ogrăzii, chiliile şi trapezăria, dăruieşte veşminte, o frumoasă Evanghelie, zugrăveşte katolikonul şi clădeşte turnul pentru corăbii de la mare. Atât de mult a însemnat pentru Zografu reparaţiile şi ajutoarele date de Ştefan cel Mare încât, printre călugării din Athos, se spunea că Mănăstirea Zografu a fost întemeiată de Ştefan Vodă al Moldovei. De altfel, domnitorul obişnuia să numească Zografu „Mănăstirea Domniei noastre“.
Sf. Gheorghe, legătura indisolubilă între Moldova şi Zografu
La Zografu nici nu ne dăm seama ce ne impresionează cel mai mult: portretul Sfântului Voievod Ştefan aflat în pronaos, lângă ctitorii Ioan Asan, ţarul bulgar şi Ion Paleologul, icoana reprezentându-l pe Sf. Mare Mucenic Gheorghe, care l-a însoţit pe marele voievod în bătălia de la Vaslui, steagul său de luptă, având brodat chipul Sf. Gheorghe, păstrat cu evlavie în Muzeul mănăstirii sau Tetraevanghelul dăruit de Ştefan „la Zografu, unde este Casa Sfântului Mare Mucenic şi purtător de biruinţe Gheorghe, pentru sufletul său, pentru răposaţi şi părinţii lui, în al 36-lea an al domniei lui…“
Două steaguri militare (mai bine zis prapori) ale lui Ştefan cel Mare s-au păstrat până în zilele noastre. Ambele au fost dăruite de domnitorul moldovean Mănăstirii Zografu de la Muntele Athos. Ele reprezintă pe Sf. Gheorghe cu suliţa în mână străpungând balaurul. Unul dintre acestea, cel care a fost adus la Muzeul Militar Naţional din Bucureşti, poartă data şi inscripţia slavonă din 1500. Celălalt, tot de atunci reprezintă o lucrare deosebită de artă fiind din atlaz, brodat cu fire de mătase colorată, cu argint şi cu aur. Pe o faţă este imaginea Sfântului Gheorghe, omorând balaurul, încadrată de inscripţia în slavonă „Ca un izbăvitor al celor săraci şi robiţi folositor, neputincioşilor doctor, împăraţilor ajutor, purtătorule de biruinţă, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre“. Pe cealaltă faţă este reprezentată scena botezului Domnului, încadrată de o altă inscripţie în slavonă.
Obligaţie morală a fiecărui voievod moldovean
Bogdan, fiul marelui voievod, contribuie şi el la susţinerea mănăstirii, timiţând bani, veşminte şi vase, cel mai mare ajutor consemnat în cronici fiind reparaţia din 1517 a turnului arsanalei. Dar susţinerea prin danii a puternicei mănăstiri nu se opreşte aici.
În anii următori, Zografu primeşte ajutoare de la voievozii moldoveni, de la domnii Ţării Româneşti, cât şi de la numeroşi boieri.
Toate acestea arată că aşezarea monahală bulgară Zografu, după ce a obţinut statutul de mănăstire, a intrat în legătură cu domnii Moldovei şi a devenit ctitoria statornică a acestora. Fiind închinată Sf. Mucenic Gheorghe, patronul oastei moldovene, ea va obliga moral pe fiecare voievod să o susţină material şi financiar. Aşa că toţi domnii moldoveni mai însemnaţi îi dau ajutoare de-a lungul secolelor.
În secolele XV şi XVI, Zografu primeşte, de regulă, danii în bani. În schimb, în următoarele trei secole, Zografu este copleşită cu moşii şi mănăstiri închinate, ajungând între cele mai bine situate din mănăstirile Sf. Munte.
Din nefericire, astăzi la Zografu nu mai întâlnim nici un călugăr român...
