Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă In memoriam Binele se face în liniște - pilda vieții monahului Gherasim Prodromitul

Binele se face în liniște - pilda vieții monahului Gherasim Prodromitul

Galerie foto (3) Galerie foto (3) In memoriam
Data: 29 Octombrie 2021

Așa sună unul dintre cele mai frumoase cuvinte din popor, care s-a împlinit în viața monahului Gherasim Mariș, viețuitor al Schitului Românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos.

Prin lucrarea minunată a lui Dumnezeu, care a scos oamenii în cale și a potrivit întâlnirile și întâmplările după Pronia Sa, în urma unei vizite făcute de către părintele Gherasim la Mănăstirea Plumbuita, i-am spus acestuia dorința noastră de a avea ca binecuvântare și spre cinstire un fragment din sfintele moaște ale ocrotitorului mănăstirii - Sfântul Ioan Botezătorul.

Cu bucurie a primit gândul nostru, și pentru că întotdeauna era neobosit spre a fi de folos semenilor, socotind întâlnirea noastră ca fiind din voia Sfântului Ioan Botezătorul, îndată ce a ajuns în Sfântul Munte a spus monahilor din Schitul Prodromu dorința noastră, iar aceștia au început a se sfătui în cele de cuviință, cum ar putea să ne ajute.

Cum la Schitul Prodromu se păstrează doar o parte din piciorul Sfântului Ioan Botezătorul, adus din Bizanț într-o cutie de argint și donată ctitorilor Schitului Prodromu de către Maria Beldiman Mavrocordat - ultima urmașă din familia lor, părinții nu știau cum să procedeze.

Însă Dumnezeu a rânduit ca în acele zile să ajungă la schit arhimandritul Antipa Protopsaltul de la Chilia „Sfânta Ana” a Sfintei Mănăstiri Iviron. Acesta, căutând sfat la ieroschimonahul Iulian, duhovnicul schitului, a aflat de dorința noastră.

Părintele Antipa, auzind aceasta, a spus monahilor de la Prodromu: ,,Noi la chilia noastră veche avem două cutiuțe cu sfintele moaște ale Sfântului Ioan Botezătorul. Dacă mănăstirea de care ziceți este istorică și de mare importanță, chiar în București, mai bine să dăruim noi una dintre răclițe spre folosul obștii și al credincioșilor de acolo. Le vom dărui noi partea cea mai mare, deoarece mănăstire fiind, acolo vor fi cu mult mai mult de folos, iar la noi la chilie poate să rămână racla cea mică - tot cinstea și sfințenia Sfântului Ioan Botezătorul poartă”.

 Altfel s-a reușit aducerea din Muntele Athos la Mănăstirea Plumbuita din București  a sfintelor moaște ale Sfântului Ioan Botezătorul, ocrotitorul lor și al nostru.

Prin mijlocirea părintelui Gherasim a dorit Sfântul Ioan Botezătorul să vină cu o părticică din sfintele sale moaște la mănăstirea lui de la ,,podul Colentinei”, cum  este numită Plumbuita în vechile hrisoave.

Însă nu doar Sfântul Ioan Botezătorul l-a ales spre a săvârși aleasă lucrare, ci și Maica Domnului, căci, aflând dorința unui binefăcător al mănăstirii noastre de a aduce din Sfântul Munte o copie a Icoanei Maicii Domnului Prodromița spre a o dărui Mănăstirii Plumbuita, fiind cu ascultarea în țară, îndată a lăsat toate și grabnic a plecat spre a aduce icoana, ajungând cu ea chiar în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului.

Și pentru ca bucuria sa fie deplină, Domnul a rânduit ca în ziua de duminică, 29 august 2021, când moaștele Sfântului Ioan Botezătorul și Icoana Maicii Domnului Prodromița au fost așezate spre închinare în Mănăstirea Plumbuita, părintele Gherasim să fie împreună-rugător cu noi.

,,Sufletul lui era plăcut lui Dumnezeu, pentru aceasta Domnul S-a grăbit să-l scoată din mijlocul răutăţii”

Cuvintele omului vor fi întotdeauna puține și sărace în a putea dezvălui tainele lui Dumnezeu și ale aleșilor Lui, dar fiindcă tot prin cuvânt ne luminăm, luăm și noi îndrăzneală spre a spune „cât bine ne-a făcut nouă Domnul" (Lc. 8, 39) prin mila și darurile Lui și prin lucrarea duhovnicească săvârșită în duh de smerenie și iubire față de aproapele de către părintele Gherasim.

Acum, când a trecut pragul acestei lumi, găsim mângâiere în cuvintele Regelui Solomon, care spune despre omul drept că: ,,sufletul lui era plăcut lui Dumnezeu, pentru aceasta Domnul S-a grăbit să-l scoată din mijlocul răutăţii” (Cartea înțelepciunii lui Solomon 4, 14).

Suntem datori să consemnăm, spre veșnica lui pomenire și spre aducere-aminte pentru urmașii noștri, cum a binevoit Sfântul Ioan Botezătorul să lucreze printr-unul dintre ucenicii săi din Sfântul Munte, spre a aduce binecuvântare în mănăstirea noastră și bucurie și mângâiere credincioșilor de pretutindeni.

Smerit, blând și răbdător, înzestrat cu deosebite calități intelectuale, dar mai ales virtuți sufletești, iubitor al sfinților și al rânduielii athonite de viețuire și rugăciune, acum, la despărțirea vremelnică și plecarea sa spre cereștile lăcașuri, lasă o urmă de lumină în sufletele și inimile tuturor celor care l-au cunoscut.

Suntem încredințați că Sfântul Ioan Botezătorul îi va fi mijlocitor înaintea tronului de Judecată al Preasfintei Treimi, iar noi, de la altarul mănăstirii noastre, vom ridica întotdeauna rugăciuni pentru fratele nostru, monahul Gherasim.

Cu durere în suflet și de-a pururi aducere-aminte în rugăciunile noastre, ne rugăm Domnului să-l așeze în ceata cuvioșilor Săi!

Veșnică lui pomenire!

(Protosinghel Justin Bulimar, starețul Mănăstirii Plumbuita)

Citeşte mai multe despre:   Părintele Gherasim Mariş  -   Mănăstirea Plumbuita