Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă In memoriam Drumul lin al Marianei Stamate

Drumul lin al Marianei Stamate

Galerie foto (1) Galerie foto (1) In memoriam
Un articol de: Grigore Ilisei - 28 Iun, 2022

Sunt oameni pe care Dumnezeu îi are în iubirea Sa nemăsurată. Le așterne drum lin când sună ceasul urcușului în lăcașurile Sale din înaltul cerului. Aceste făpturi peste care pogoară dragostea și grija dumnezeiască pleacă fără a trece prin umilitoarele și uneori parcă nesfârșitele pătimiri, de care mulți pământeni au, din nefericire, parte. Fiica duhovnicească Mariana a plecat din lumea aceasta visând că se duce într-o călătorie ca să descopere, ea călătoare pasionată și mereu dornică de a vedea miracolele universului, minunăția cea nu ușor de atins, Grădinile Raiului, acolo unde împărățește frumusețea eternă a floralului. Și nu întâmplător, pentru că Mariana a fost o ființă căreia îi plăcea să soarbă splendoarea florilor plăsmuite de Dumnezeu spre bucuria noastră, fiii Lui, de avem ochi a vedea și suflet de a le percepe mireasma frumuseții nepereche. Casa ei din Buciumul Iașilor e și azi, la aproape un an de la marea trecere, împodobită cu fabuloase colane meșterite din rubinele unor mușcate cu eflorescențe de poveste, așa cum am văzut din niște fotografii trimise de soțul ei, profesorul Teodor Stamate. El se grijește cu iubirea purtată Doamnei lui ca acest tărâm mirabil al florilor să dăinuie și să fie sălaș al memoriei. E o parte din cultul ce-l datorăm celor care nu mai sunt, pe care acest semen al nostru îl respectă cu sacralitate.

Fost-a Mariana Stamate hărăzită de Dumnezeu cu haruri, cu talantul pe care l-a sporit. De asta i-a sortit Domnul plecarea de care au parte oamenii cei buni. Se poate spune despre ea că și-a trăit viața sub semnul vredniciei. A învățat și și-a construit o carieră profesională demnă de respect într-o specialitate medicală, cea a explorărilor funcționale, mai ales a celor atât de laborioase din domeniul neurofiziologiei, care presupune cunoaștere de adâncime și finețe a științei medicale, capacitate de analiză și sinteză, și răbdarea de a te dedica ore în șir acestor migăloase investigații, vitale pentru diagnostic și vindecare. S-a emancipat profesional, dar a onorat și celelalte chemări și îndatoriri poruncite de Dumnezeu femeii. A format din 1975, din vremea studenției, un cuplu model cu al ei coleg de an și apoi de grupă, Teodor Stamate, tulceanul venit la Iași spre a atinge excelența într-un domeniu al medicinei, care are tangențe cu arta, chirurgia estetică. Ca să propă­șeas­că pe tărâmul medicinei aspirația lor permanentă, cei doi soți au trudit umăr la umăr, la fel cum împreună, într-o legătură nedespărțită, s-au bucurat de momente memorabile de desfătare culturală, de relaxare fizică și sufletească, în tot cuprinsul lumii. Mariana și Teodor au alcătuit o familie exemplară. Viața lor de cuplu s-a împlinit prin fiica Georgia­na, care i-a urmat în profesia medicală. Soții Stamate, oameni deschiși, au avut vocația facerii de bine și a iubirii aproapelui. Casa lor era mereu deschisă și primitoare. Asemenea sufletelor lor.

Doamna Mariana a suit la ceruri. Aici, pe pământ, va continua să trăiască atâta vreme cât nu o vom uita, cum minunat slovenește marele meșter al cuvântului românesc, Mihail Sadoveanu, în scrierea sa „Ochi de urs”. Zicerea cea adâncă e a personajului acestei tulburătoare scri­eri, Culi Ursake, erou care l-a avut ca prototip pe pădurarul Rudi Cernota, de pe Valea Frumoasei. El se adresează în finalul povestirii către, cum se exprimă scriitorul, „acea nouă copilă a lumii”, rostind sacramental: „... morții noștri, câtă vreme îi dorim, stau în noi și-n preajma noas­tră; iar când începem a-i uita, ne părăsesc; între ei și noi se așază nu numai moartea, ci și viața”. Sunt sigur că bunii prieteni ai Marianei Stamate, mulți prezenți la pomenirea de un an de la marea trecere, și mai ales înlăcrimații Teodor și Geor­giana și toți cei din neam vor ține aprinsă făclia amintirii, a amin-
tirii ei frumoase, cum zicea poetul
Nicolae Labiș în poezia testamentară „Pasărea cu clonț de rubin”: „Iar mâine/ Puii păsării cu clonț de rubin/ Ciugulind prin țărână/ Vor găsi poate/ Urmele poetului Nicolae Labiș/ Care va rămâne o amintire frumoasă...?”

O amintire frumoasă sălășluiește în făpturile celor care au cunoscut-o și prețuit-o pe vrednica Mariana. Ei se roagă aici pe pământ ca Lumina să nu se stingă vreodată în sufletul acestei alese fiice duhov­ni­cești.