Maica Iuvenalia de la Mănăstirea Durău: chip al bunătăţii şi al răbdării

O văd și acum cu ochii sufletului: bună, milostivă și plină de dragoste, precum o mamă, luminoasă și senină ca cerul de primăvară. Pe chipul său puteai citi întreaga istorie a unui suflet care a trăit epoci despre care noi aflăm doar din cărți.

În dimineața zilei de 6 februarie 2022, maica Iuvenalia Diaconița de la Mănăstirea Durău a plecat la Domnul. Avea aproape 100 de ani (i-ar fi împlinit în octombrie), răstimp în care a trecut prin multe încercări, dar și bucurii.

Dumnezeu a înzestrat-o cu harul rugăciunii și cu darul răbdării. Mulți am fost cei care ne-am folosit de sfaturile sale, de viața și trăirile pe care ni le-a împărtășit.

Cel de-al Doilea Război Mondial a prins-o pe maica Iuvenalia la Mănăstirea Durău, unde a fost nevoită să stea o săptămână doar în biserică. „Rușii trăgeau cu tunurile de pe munte, nemții le-o întorceau. Săreau bucăți din pereții bisericii. Era o măcelărie acolo... Doamne ferește ce era! Noi eram flămânde, n-aveam ce mânca și nici nu prea puteam ieși”, își amintea maica Iuvenalia.

„Cât am mai pribegit, Dumnezeu știe”

Prima mănăstire a maicii Iuvenalia a fost Văratecul. Aici viețuia și sora sa, maica Mitrofana, trecută la Domnul la vârsta de doar 25 de ani. La Văratec, maica Iuvenalia a stat două decenii. Apoi a plecat la Agapia, la seminar, pentru studii, și a rămas să predea geografie, drept și botanică fetelor care veneau să învețe carte acolo. Dar n-a stat mult, că a venit decretul „și ne-a sărit și mănăstirea, și profesoria. Am plecat cu bățu-n mână din mănăstiri, plângând. Inițial au spus să rămânem cele care făcuserăm seminarul, dar am plecat toate. Aveam 45 de ani atunci. Cât am mai pribegit, Dumnezeu știe”, mărturisea maica.

Pe timpul starețului Nestor Vornicescu, maica Iuvenalia a fost chemată la Mănăstirea Neamț, ca ajutor de bucătăreasă, unde a stat doi ani. Acolo fiind, a aflat că i-a paralizat mama și s-a întors  s-o îngrijească, timp de opt ani.

Când a venit la Durău, era prima și singura maică: „Mă trezeam la cinci dimineața, citeam și la strană, făceam și prescuri, făceam și de mâncare, iarna măturam de la stăreție toată zăpada, îngrijeam biserica, cimitirul, Casa Veniamin. Mai apoi, au venit și maicile. Sunt mulți ani de atunci”.

Mai bine de trei decenii în pustnicie, la poalele Muntelui Ceahlău

În 1991, cu binecuvântare, maica Iuvenalia s-a retras la casa părintească din Ceahlău, unde a viețuit ca o pustnică. Cât a fost în putere, mereu venea pe jos la Sfânta Liturghie, la mănăstire. Era adesea cercetată și de măicuțele de la Durău, care-și umpleau inimile cu dragostea și bunătatea maicii. Bucuria era mare și pentru sfinția sa!

„Sâmbătă, cu o zi înainte de trecerea sa la Domnul, când i-am luat mâna într-a mea, am văzut că mișca degetul mare ca la metanier; iar când îi spuneam rugăciunea Doamne, Iisuse a ridicat ambele mâini strânse la piept”, mărturisește stavrofora Raisia Lungu, stareța Mănăstirii Durău.

Bunul Dumnezeu s-o odihnească cu sfinții pe maica Iuvenalia! Veșnică să-i fie pomenirea! (Rasofora Epiharia Burlă)