Maica Siluana şi rodul învăţăturilor sale

Multă lume a cunoscut-o și iubit-o pe Maica Siluana. Când o întâlneau prin oraș, oamenii îi spuneau „Sărut mâna”, îi zâmbeau cu bucurie și întorceau capul după dânsa. Mulți o cunoșteau din cărţile sale, de la biserică sau din conferințe. Aşa am cunoscut-o și eu. La Iași, mă bucuram de fiecare dată să o întâlnesc - în biserică, pe stradă sau în Grădina Botanică din Copou - așa cum te bucuri, cu sfială, când întâlnești un om sfânt. 

Maica Siluana a fost iubită pentru dragostea pe care o arăta față de noi toți. După convertirea inimii sale la dragostea pentru Hristos, întreaga sa inteligență filozofică a fost pusă în slujba semenilor, prin organizarea de conferințe și de seminarii, prin scrierea de cărți. Toate hrănite din experiența personală a întâlnirii la maturitate cu Domnul Hristos, în cele mai surprinzătoare și uneori mai întunecate locuri ale existenței umane (precum subteranele Bucu­reș­tiului), a dobândirii meșteșugu­lui bucuriei, experiență pe care o împărtășea cu neobosită dragoste și energie tuturor celor care voiau să o asculte sau să o citească.

În partea ieșeană a vieții, Maica Siluana a fost stareța Mănăstirii „Sfântul Siluan Athonitul” din centrul orașului și coordonatoarea Centrului de Formare și Consiliere „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” (din Iași). Seminariile și sfaturile sale, conferințele și scrierile sale au ajutat să iasă din iadul deznădejdii persoane uitate de toți, confruntate cu drame și abuzuri de care cei mai mulți dintre noi nici nu vrem să auzim. Vocația Maicii Siluana a fost aceea de a-i scoate din iadul deznădejdii pe toți cei care rămăseseră prizonieri acolo, readucându-i la viață, la Viața în Hristos, și de a-i învăța pe toți cum să trăiască cu adevărat și pe deplin în Biserica Lui, bucuria întâlnirii vii cu El.

Asemenea Părinților Bisericii și părintelui arhimandrit Placide Deseille, Maica Siluana nu a înce­tat să le amintească credin­cioșilor că scopul vieții creștine este uni­rea cu Dumnezeu: „Așadar, sco­pul nostru este unirea cu Dumnezeu și meditația este calea de unire a minții cu El pentru a deveni cine suntem, chemați de El să deve­nim. Acesta este marele dezi­derat al ortodoxului. Și cine reușește să dorească, să-și dirijeze dorința inimii în acest sens, va fi condus de Duhul către Părinții care îl vor îndruma” (din cartea Cum să ne aflăm odihna de la gânduri, Editura Doxologia, Iași, 2019, p. 61).

Toate cărțile sale sunt expresia acestei lucrări de vindecare a sufletelor chinuite și grav rănite în timpul vieții, de inițiere a celor receptivi în cunoașterea de sine pentru identificarea păcatelor și elibe­rarea de ele, în trăirea unei vieți creștine autentice întru bucuria de a-L avea pe Hristos, în înainta­rea pe Calea ce duce către unirea cu El, către sfințenie și îndumnezeire. Despre aceste volume ale Maicii Siluana am scris în prima parte a lucrării, pe care i-am consacrat-o.

Roadele învățăturii sale au depășit granițele Iașilor și ale țării, regăsindu-se și în Apus, printre francofonii occidentali convertiți la Ortodoxie, sau cultivate de mulți români din diasporă, care au avut șansa proniatoare de a o cunoaște. Partea a doua a cărții cuprinde textele unora dintre ei, clerici și mireni, în mare parte psihotera­peuți ortodocși, care au avut ama­bilitatea de a scrie despre conse­cințele ontologice, duhovnicești și profesionale ale întâlnirii lor cu Maica Siluana, ale seminariilor organizate de dânsa la care au participat și pe care le-am tradus cu bucurie din limba franceză.

Cărțile Maicii Siluana au fost publicate la mai multe edituri religioase din diferite colțuri ale țării, iar spre sfârșitul vieții sale pă­mân­tești, aproape exclusiv la Edi­tura Doxologia a Mitro­poliei Mol­dovei și Bucovinei, în cadrul căreia își desfășura activitatea misionară. Tipologic, ele pot fi încadrate în categoria „cărților de folos duhov­ni­cesc”, adică de care cititorul se folosește pentru a spori duhovni­cește.

În volumul Deschide cerul cu lucrul mărunt (Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 151), cineva îi adresează Maicii Siluana o întrebare despre titlurile cărților pe care le-a scris. Răspunsul maicii este simplu și copleșitor, asemenea viețuirii sale: „N-am scris multe cărți. Am scris o carte cu voi, cu răspunsurile de pe site, Împreună dumiriri pe cale, în mai multe vo­lume, și Meșteșugul bucuriei. Cine vrea se mântuiește, pentru că Dumnezeu nu așteaptă decât puțină bunăvoință de la noi”.

„Meşteşugul bucuriei”

Într-adevăr, dacă punem cărțile Maicii Siluana una lângă alta, par a alcătui o singură lucrare scrisă în mai multe volume, pentru (spre folosul și ajutorul) și despre cei răniți și vulnerabili sufletește, adică pentru noi toți cei pătimitori în fire, chemați la trăirea bucuriei întru Hristos din Ortodoxia în care am fost botezați. Sunt cărți care îmbină psihoterapia ortodoxă cu spiritualitatea și teologia, caracterizate printr-o dimensiune du­hov­nicească profundă, dublată de o dimensiune pedagogică clară și explicită. Prin conținutul lor, Maica Siluana își propune transmiterea, predarea mai departe a ceea ce a numit „meș­te­șugul bucuriei”, învățat de la Domnul și trăit, experiat în fiecare clipă a vieții sale.

Toate cărțile Maicii Siluana exprimă bucuria molipsitoare a autoarei și optimismul său duhov­nicesc inconfundabil. „Dar, cine vrea se mântu­iește, scrie dânsa, pentru că Dumnezeu nu așteap­tă decât puțină bunăvoință de la noi” (Abecedarul bucuriei. Un altfel de catehism cu Maica Siluana Vlad, Editura Agaton, Făgăraș, 2017, p. 241). Atât de simplu și de clar! Bună­voința înseamnă decizia de a face primii pași în direcția Lui, chemându-L în viața noastră, și mai întâi de toate în inima noastră. O inimă care se cere a fi mai întâi pregătită cum se cuvine pentru a-L primi, prin curățirea de păcate și de gândurile păcătoase, cu con­știința că, așa cum spune Maica Siluana, „bătălia și victoria se dau în inima mea, între putințele și ne­pu­tințele mele. Dacă eu mă schimb, se schimbă lumea” (Abece­darul bucuriei, p. 374).

Aceasta este miza esenţială a creștinismului: schimbarea noas­tră profundă și radicală, transformarea omului vechi din noi în omul nou, pătruns de energiile dum­nezeiești, plin de iubire față de Dumnezeu și de aproapele, de toată făptura. Iar eu, creștinul, ca fiu al lui Dumnezeu și mădular al Bise­ricii al cărei Cap este Hristos, sunt unit cu celelalte mădulare și co-trupesc cu ele, prin împăr­tă­șirea cu Sfintele Taine. Acest ade­văr teologic fundamental este explicat citi­torilor de Maica Siluana, pe înțe­le­sul lor, în toate cărțile sale.

Închei aceste rânduri de pioasă aducere-aminte cu un mesaj al Maicii Siluana adresat cititorilor săi, adică nouă tuturor, celor care am cunoscut-o, citit-o și iubit-o, la finalul uneia dintre cărțile sale: „Așa să ne ajute Dumnezeu, să devenim lumânări aprinse, ca să ne aprindem mereu mai mult unii pe alții, când vânturile potrivnice ne fac să pâlpâim!” (Deschide cerul cu lucrul mărunt, p. 124). Veșnică să-i fie pomenirea din neam în neam și să ne cuprindă mereu în rugăciunile sale!