Mitropolitul Firmilian, chipul păstorului rugător şi mărturisitor

Imaginea vie a vrednicului de pomenire Mitropolit Firmilian Marin (1901-1972) ni se descoperă astăzi părintesc rânduită spre purtarea de grijă a păstoriţilor săi din Oltenia. Dascăl de mare vocaţie, publicist iscusit, psalt cu voce inegalabilă şi slujitor neîntrecut al Sfântului Altar, marele mitropolit a căutat să crească duhul autentic de rugăciune la soroace de grea încercare pentru Biserica lui Hristos.

În încercarea de a cuprinde rezumativ câteva dintre cele mai importante trăsături prin care s-ar putea defini chipul paterical al Mitropolitului Firmilian Marin trebuie negreşit să ne oprim la însemnările ucenicului său, Părintele Mitropolit Bartolomeu Anania. În cazul de faţă, termenul de ucenic nu este nici pe departe unul generic, fiind cunoscut faptul că Mitropolitul cărturar al Clujului a fost purtat spre călugărie sub mantie de Mitropolitul cărturar al Olteniei.

Firmilian Marin şi Bartolomeu Anania

În memoria îndrăgitului său dascăl de geografie de la Seminarul Monahal de la Cernica (1939-1941), părintele Bartolomeu Anania lasă ca mărturie câteva frumoase rânduri, aşezate ca Prefaţă la cartea sa de predici „Merinde pentru suflet”, publicată postmortem la Ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 2004. În primul rând îl recunoaşte pe venerabilul său dascăl ca pe „unul din marii meşteşugari ai limbii române, format, pe de-o parte, la şcoala vechilor cazanii din mănăstirea buzoiană Ciolanu, de unde venea cu mireasma graiului, şi, pe de alta, printre ucenicii lui Nae Ionescu, de la care deprinsese precizia gândului şi limpezimea frazei. Cred că, în ceea ce mă priveşte, am avut multe de învăţat de la el (de la el, care se număra printre admiratorii lui Arghezi)” (Merinde pentru suflet, pp. 5-6). În continuarea descrierii paternităţii duhovniceşti dintre cei doi mitropoliţi, Bartolomeu Anania îşi evidenţiază dascălul ca pe un erudit monah, aplecat mai cu seamă spre diortosirea textului liturgic. Stă mărturie în acest sens „versiunea îmbunătăţită a Cărţii de Rugăciuni, de departe cea mai frumoasă şi mai utilă veacului, cu care Editura Fundaţiilor Regale s-a putut mândri” (ibidem, p. 6). Mai mult, din însemnările sale, publicate în rubrica „Merinde pentru suflet” din revista „Albina”, străbate un autentic stil pastoral şi apologetic ortodox. „Firmilian profesează o publicistică militantă, vecină cu opera omiletică a Sfântului Antim Ivireanul. El nu se mărgineşte să informeze, să explice sau să evalueze, ci adoptă tonul polemic şi atacă fără menajamente racilele morale ale vremii. Cele mai puternice accente critice cad asupra formalismului religios, cu o fină conotaţie subtextuală, menită să avertizeze că o tradiţie prost înţeleasă devine de-a dreptul ridicolă” (ibidem, p. 7).

Dinamica mărturisitoare a cuvântului pastoral

Graţie unui talent scriitoricesc aparte, Mitropolitul Firmilian al Olteniei reuşeşte să-şi permanentizeze prezenţa pastorală în sufletele credincioşilor săi, sfatul său de părinte duhovnicesc devenind evident pentru necesitatea pastorală şi apologetică de astăzi. Prin această harismă cu totul aparte, el devine transparent şi se personifică prin cuvintele scrise ca un adevărat dascăl înaintea cititorului. Ca tipologie catehetică, Mitropolitul Olteniei este de-a dreptul fascinant. El „are acest mare dar şi prin faptul că relatează evenimente desprinse din propria viaţă. Astfel, se integrează în viaţa ascultătorilor şi în miezul problemei pe care o semnalează. Atât atitudinea, cât şi mijloacele pentru a se face înţeles sunt alese cu grijă. Uneori el spunea: Ia aminte dar, căci voi arăta ţie, cu pilde şi cuvinte nebănuitul folos al milei. Predicatorul este cu atât mai ascultat, cu cât nu se grăbeşte să certe, ci ia asupra lui rosturile celui neputincios şi păşeşte alături de el spre înţelesurile mai înalte ale poruncilor dumnezeieşti” (pr. Adrian Ivan, „Consideraţii omiletice asupra vieţii şi activităţii mitropoliţilor Firmilian Marin şi Nestor Vornicescu”, în vol. „Teologie şi slujire pastorală în viaţa mitropoliţilor Firmilian Marin şi Nestor Vornicescu”, Ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 2014, p. 178).

Frumos înveşmântate în fineţea cuvântului bine rostit, sfaturile pe care mitropolitul le împărtăşeşte în lucrarea sa „Merinde pentru suflet” se adresează în mod direct stării lăuntrice a cititorului. În tumultul unei vieţi acaparate de ispită şi de păcat, singurul sfat este „să alergăm la bunătatea lui Dumnezeu, precum a alergat însuşi Sfântul Petru în primejdia în care se afla pe mare; căci de ar fi cât de mari durerile şi chinurile acestei vieţi, care vin ori pentru nebunia noastră, ori pentru necredinţa noastră, îndată vom alerga spre a căuta pe Dumnezeu şi a-I cere ajutor, El, prin nişte minuni dumnezeieşti, prin nişte întâmplări neprevăzute şi care nu se pot înţelege de noi, ne trimite ajutorul şi mângâierea Sa pentru că e bun şi pentru că ne primeşte cu braţele deschise atunci când toţi ne-au părăsit şi când pe pământ nu mai este nici o mângâiere pentru noi” („Merinde pentru suflet“, p. 19).

„Despre aducerea aminte de moarte”

Abordând în general în discursul său teme practice, Mitropolitul Firmilian oferă o meditaţie profundă „Despre aducerea aminte de moarte şi de cele mai de pe urmă ale omului”. Înţelesurile desluşite de aici aduc în atenţia omului contemporan perpetua dilemă a existenţei pământeşti şi finalitatea ei thanatică. „Filosofia cea adevărată constă în aducerea aminte de moarte, spune marele Vasile. Adu-ţi aminte totdeauna, omule, că muritor eşti şi că nici unul nu poate fugi de acest pahar, fie împărat sau ostaş, bogat sau sărac. Vine ceasul şi nu ştii când, în care tu, ascultătorule, fiind destul de sănătos, te pomeneşti, ferească Dumnezeu, zăcând pe pat şi aşteptând înfricoşata coasă a morţii. Atunci se adună gânduri care te muncesc, că laşi bogăţia şi averile, pe care le-ai adunat cu atâta osteneală şi trudă, să le moştenească alţii; iar tu rămâi să dai răspuns Dreptului Judecător pentru nedreptăţile pe care le-ai făcut în lume, ca să le dobândeşti. Atunci pleci de aici şi nici unul din prietenii şi iubiţii tăi nu îţi ajută; iar moştenitorii iau lucrurile tale, viermii trupul tău şi diavolii sufletul tău. Atunci nu mai este vreme de viaţă, nici de pocăinţă. Să te întorci înapoi este cu neputinţă şi să treci fără de cercetare este cu totul de necrezut. Pentru aceasta fii acum gata şi învaţă-te din pildele altora” („Merinde pentru suflet”, p. 56).

„Chipul unui adevărat duhovnic”

Întâlnim de asemenea printre numeroasele consemnări ale mitropolitului un însemnat capitol mistagogic. Aici, pe parcursul câtorva zeci de pagini, vlădica Firmilian explică pe rând înţelesurile duhovniceşti despre cele Şapte Sfinte Taine ale Bisericii. Scurtele sale incursiuni pedagogice se sprijină pe numeroase poves­tioare cu tâlc, culese din tradiţia dinamică a vieţii eclesiale şi filtrate prin sita bogatei sale experienţe duhovniceşti. Părintele mitropolit creionează în acest fel „chipul unui adevărat duhovnic”. „Undeva era un preot bătrân şi neputincios” - notează iarăşi Mitropolitul Firmilian - „Episcopul său, pentru neputinţa sa i-a dat ajutor un alt preot mai tânăr. Într-o noapte bătrânul a fost găsit mort, cu capul zdrobit de topor. S-a născut îndată bănuiala că tânărul preot ucisese pe parohul său, ca să-i ia locul. El a fost târât la judecată şi condamnat la moarte, prin spânzurare. Întâmplarea a fost dată uitării peste câtva timp, până când într-un sat vecin o femeie, trăgând să moară, a mărturisit că ea ucisese pe preotul bătrân, ca să-l jefuiască. După ucidere, mustrată de conştiinţă, ea s-a spovedit preotului ajutător. Acesta însă a suferit ca mai degrabă să fie condamnat la moarte şi spânzurat, pe nedrept, decât să dezvăluie la judecată taina pe care i-o încredinţase criminala în scaunul spovedaniei” („Merinde pentru suflet”, p. 86).

În contextul împlinirii a 50 de ani de la trecerea sa la Domnul, vrednicul mitropolit a rămas viu în memoria Mitropoliei Olteniei, fiind pe bună dreptate numit de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu Popa, urmaşul său în scaunul chiriarhal de la Craiova, „ţesător al Duhului” şi „arhiereu providenţial al Olteniei” (Prefaţă la vol. „Teologie şi slujire pastorală în viaţa mitropoliţilor Firmilian Marin şi Nestor Vornicescu”, pp. 8-9).